Trompetele

Pretinsele televiziuni de sport au un singur scop în derularea programelor: să-l sune primii pe Gigi Becali. De fapt, nu, obsesia e cine-l prinde primul, îl bagă pe post, rezervîndu-şi astfel întîietatea opiniilor marelui gînditor din Pipera. Indiferent de oră, de eveniment, de competiţie, de echipă, Gigi Becali trebuie să spună ceva, orice, oricum, oricînd.

După Franţa, se pare Victor Piţurcă l-a prins la telefon pe Gigi înaintea tuturor jurnaliştilor. Fostul selecţioner, pe adresa căruia ar trebui direcţionată deziluzia necalificării, a susurat la urechea latifundiarului-finanţator o sumă de păreri. Pe care, în stilu-i caracteristic, respectivul le-a aruncat pe piaţă ca şi cum ar fi fost ale sale. Aşa au ieşit la iveală toate frustrările celui care continuă să nu înţeleagă nimic din tot ce i s-a întîmplat, e vorba de Piţurcă, care (cacofonia nu merită evitată) nu vorbeşte, dar atacă prin prieteni, vezi aici şi ieşirile lui Mititelu.

Gigi Becali n-a vrut să rămînă la stadiul de trompetă, de purtător de mesaje, ci a ţinut să dea o notă proprie. Devenind ridicol de-a dreptul, atunci cînd s-a apucat să-l facă praf pe Coman. O enormitate ca asta n-avea cum să vină de la Piţurcă, măcar la fotbal omul se pricepe, spre deosebire de celălalt, care doar crede că se pricepe.

Altceva ar trebui discutat. Cum naiba reuşesc Becali, Borcea, Iancu, Mititelu şi toţi ceilalţi să se unească atunci cînd interesele lor sînt periclitate? Cînd observă că e cineva care nu le face jocurile meschine, ies la atac josnic, în haită, neţinînd cont de nimic, nici măcar de aşa-zisa rivalitate dintre ei.

În momentul în care fotbalul nostru dădea senzaţia că s-a lepădat de Satana, că poate zîmbi în sfîrşit, că poate privi cu optimism şi încredere viitorul, trebuie să apară cineva şi să ne reamintească în ce ţară trăim.

127 comments ↓

Pagini: [7] 6 5 4 31 » Afiseaza toate comentariile

# 127 anakin on 11.09.09 at 10:19 pm

sunt stelist si ador steaua! dar am ajuns sa il urasc pe becali. asta ne distruge echipa (steaua). si nu e suficient, mai se baga si la nationala. cand o sa scapam oare de becali si de borcea? pe cat e de frumos fotbalul, pe atat sunt de penibili cei mai multi “reprezentanti” ai lui. jenant… forta steaua! apropo, articolul e excelent! steaua forever!

# 126 aurel on 11.09.09 at 9:07 pm

felicidades,porque no eres como los demas,unos”chupaculos”!

# 125 astrid on 11.09.09 at 4:27 pm

bravo !! scurt si la obiect !!

# 124 dedeman on 11.09.09 at 1:54 pm

tardiv articolul.
Adrian Georgescu a scris despre acest aspect acu o saptamana.

# 123 fanel on 11.09.09 at 12:37 pm

de fiecare data dupa un meci de fotbal in care e implicata o echipa romaneasca mut instant pe alt canal, care are alt profil decat sportul. altfel ii vad imediat pe cioban, pe mitica, pe iancu sau alti indivizi scarbosi. voi i-ati creat, de curiozitate i-am urmarit o vreme, dar goana asta dupa senzational e deja obositoare. incercati o stire normala de sport asa cum e la tvr1

# 122 toto on 11.09.09 at 11:21 am

Domule ziarist, dar cu colegii dvs de la gsp ati vorbit? Ati propus sefilor dvs, lui Ioanitoaia, lui Tolontan sa nu mai trimiteti reporterii sa intervieveze “trompetele”?
Luati in seama, macar un pic, dorinta cititorilor si telespecatorilor? Sau puneti “bot” la mitul creat de Pro TV ca asta se cere. De ce trebuie neaparat sa concurati pe segmentul de piata mic si tabloidiziat creat de ProTv? De ce nu va faceti un stil aparte, cu stiri normale, daca nu stiti cum, uitati-va la posturile occidentale. Ati avea un public mai numeros si mai educat. Eu nu ascult niciuna din declaratiile lui Gigi sau Borcea, pur si simplu prefer sa evit stirile sportive de la TV. Ma informez doar de pe internet, aproape ignorand, de exemplu prima pagina gsp.ro. De fapt nu pre ai ce citi pe gsp.ro. Daca vreau stiri din tenis ma uit pe siturile atp si wta, daca vreau din alte sporturi ma uit pe siturile internationale specializate. Pe gsp ma uit sa mai vad un clasament din fotbal sau din handbal si atat.

# 121 jos prostia on 11.09.09 at 11:06 am

Vad si eu ca in tara asta mai exista oameni care judeca !!! Luati editorialul asta si lipiti-l pe toate gardurile televiziunilor de sport ! In curand o sa i se ceara parerea ciobanului analfabet, despre criket, baseball si fotbal american ! o sa-i faca dobitoci pe toti si o sa-l transere pe tiger woods la steaua !!!!

# 120 andrei on 11.09.09 at 10:11 am

am si eu o nedumerire - federatia a inchiriat doar tarlaua de pe ghencea pentru meciul cu austria sau intreg stadionul ? daca e valabila ultima varianta ce cauta oierul in loja centrala in timp ce capii federatiei si reprezentantii fifa au ocupat una laterala ? Cine a fost organizatorul meciului romania-austria ? becali sau mircea sandu ? este acelasi fenomen omniprezent in romania - becali e sef la steaua, la liga, in ziare, posturi tv, la arcom, la meciuri sub patronaj fifa, intr-un cuvant ne meritam soarta…

# 119 noway on 11.09.09 at 9:38 am

in ziare e aceasi prostie, doar el ciobandante. multimea adora balacareala si prostia iar voi o mai si promovati ca “asta se cere”!
cat despre restul va dau eu un sfat, sa vorbesca presedintii de club sau numai antrenorii. investitorii sa iasa in evidenta prin sumele investite si atat!

# 118 marius valcea on 11.09.09 at 9:30 am

felicitari pentru editorial

# 117 georgica on 11.09.09 at 8:00 am

Trompeta? cred ca esti prea bland. Daca am avea mai multe articole din astea, poate ca as mai gumpara si eu gsp.

# 116 Ryuk on 11.09.09 at 2:00 am

articol corect insa complet inutil deoarece nu se va schimba absolut nimic. ciobanul va continua sa fie sunat dupa fiecare meci la gsptv sa isi dea cu parerea despre ORICARE subiect posibil. La 4 incepe Cosmescu, dupa 20 de minute il suna pe becali. La 5 la stiri, declaratiile lu becali de la 4. La contraatac, stucan il suna pe becali. La stirile de a doua zi, toate declaratiile lui becali. Dai pe sport.ro, becali la telefon sa comenteze declaratiile lui iancu,dragomir sau mititelu. dai la fanatik, dom’ becali ce parere aveti de camasa rosie si pantofii lu’ borcea? dom’ becali da dvs stiti sa dansati ca shakira? etc etc.
eu, ca si multi altii, numai suportam acesti indivizi, si cred ca parerea noastra se vede si pe sondajele de audienta acestor posturi. “Moderatorii” si “jurnalistii” invitatii se intrec in critici la adresa “patronilor” insa tot ei ii suna primii, tot ei trimit caruri la “palat”, tot ei se bat pe interviuri cum se termina meciul…….IN CE TARA DIN LUMEA ASTA, ati mai vazut 40 de camere si microfoane asteptandu-i pe acesti indivizi prin aeropoarte, prin fata cluburilor de fotbal sau pana si la bruxelles!!!! VOI, mass media, sunteti cei vinovati, nu dati vina pe “cititori”…Nu e meci de fotbal fara ca un comentator sa vorbeasca 20 de minute in timpul meciului de declaratiile lui X si Y. Din pacate, de luni de zile tot ne plangem de aceste lucruri si nimic nu se schimba, chiar e din ce in ce mai penibil (radu naum, ai inceput si tu…).

# 115 silviu on 11.09.09 at 12:47 am

Aveti mare dreptate domnule Niculescu,dar ar trebui sa-i indemnati si pe colegii de la gsp tv,care stau si ei la rand sa prinda o convorbire cu gigi sa verifice daca linia cu mircea lucescu sau cu alti mari antrenori si jucatori ai romaniei e libera si sa nu tot incearca sa vada daca a terminat gigi de vorbit la sport.ro,telesport…etc.Televiziunile de sport sunt innebunite sa il aiba pe gigi pe ecran,la telefon,de parca e cel mai mare cunoscator de fotbal din toate timpurile.PUNETI PRET PE OAMENI CU ADEVARAT CUNOSCATORI DE FOTBAL,NU PE “xero-sageti”.

# 114 merlin on 10.09.09 at 10:36 pm

ok ok dar tu ce faci acum? cine sunt personajele in jurul carora ai scris acest articol?……practic tu ne povestesti ce au mai zis/facut “specialistii” din fotbal la TV ca nu cumva sa pierdem ceva in cazul in care nu am urmarit acele emisiuni…..asa ca scuze my friend dar acele “pretinse televiziuni de sport” au acelasi scop ca “pretinsele ziare de sport” care de alfel au aproape aceiasi oameni (cand nu sunt la ziar sunt la TV si invers)……..poti sa imi spui care e diferenta dintre ce ai scris tu mai sus si ceea ce se intampla la TV? daca inca nu ti-ai dat seama (desi ma indoiesc) iti spun eu, nici una its the same bullshit pe care ni-l serviti zilnic in mass-media,……..articole de genul asta in care ne explicati cat de rai sunt nevertebratii astia din fotbalul romanesc si cat de neprihaniti sunteti voi sunt scrise saptamanal de toti editorialisti gsp-ului si ai celorlalte ziare asa ca nu mai e nevoie sa ne spuneti treaba asta o data la cateva zile, poate nu va vine sa credeti dar lumea stie de mult timp toate aceste lucruri, poate chiar dinaintea voastra

p.s

imi cer scuze daca postul meu e un pic mai gresiv dar practic ne luati la “misto” cu astfel de articole gen “bad cop, good cop”, asa ca daca chiar vreti sa dovediti ca va pasa nu mai scrieti nimic despre ei nici de bine nici de rau

o seara buna

# 113 vasile,londra on 10.09.09 at 9:36 pm

excelent dle Niculescu ,ce pacat ca sunteti un caz foarte rar intre colegii dvs de breasla,dar ce bine ca exista atatia cititori care va sustin opinia.si eu sunt mandru sa fiu unul dintre ei.va urez mult succes.

# 112 bosket on 10.09.09 at 5:52 pm

fara cuvinte. cenzurati cuvinte care nu sunt indecente si va aparati intre voi……..
credeam ca e ceva de capul vostru.
toti o apa si-un pamant.
ZIARISTI CORUPTI

este un studiu venit de la UE care ara ca in Romania a crescut rata coruptiei in jurnalistica.

# 111 bosket on 10.09.09 at 3:29 pm

bravo tata. asteptam de mult sa vad si eu unu’ care zice lucrurilor pe nume.toti ziaristii il pupa ***** pe cioban de n-ai vazut asa ceva: ioana cosma ******,aia de la gesepeu nu mai zic…., ****
iata fapt ce sa petrecut inaintea si dupa un meci al stelei:
pe sport.ro era inregistrarea unui interviu cu *****. sictirit, dau sa schim canalu’ si dau pe gsp.aici era ciobanu ,venea la meci si dadea interviu in direct din masina de la volan , mi se pare cantand d-ale lui.scarbit schim iar canalu’ si dau la ;a digisport unde spune ivanovici acolo :’il asteptam pe domnul becali sa intre in direct’.INEBUNESC.dau iar pe sport.ro, ma gandesc poate s-a terminat cu idiotu’, si apare vali moraru( un alt *****) si ne zice: ‘oprim aceasta inregistrare pentru ca il aven in direct de la stadion pe finantatorul…..’.IMI VINE SA SPARG TELEVIZORUL.se termina meciul. ciobanu intra live pe gsp si ii suna telefonul.raspunde la telefon si iata ce zice:’lasati-ma ba cu digisportu’vostru nu vedeti ca sunt in direct la gsp? voi la ce va uitati?’.
extraordinar.
pe toate posturile se vorbeste de un *****
nu va mai suport.
PS
daca ciobanul jigneste atata lume, in special suporterii, domnilor ziaristi, UNDE ESTE DREPTUL LA REPLICA?.cred ca nu puteti face acest lucru pentru ca toti sunteti cumparati de banii acestui individ( si nu numai ai lui).

FORZA STEAUA
PLECA DIN GHENCEA BEEECALIII PLEACA DIN GHENCEEEEEAAA
bis de 1000000000000000000000000 de ori

# 110 senateo on 10.09.09 at 3:02 pm

Becali este charismatic pentru cei cu acelasi nivel de inteligenta cu al lui. Asa ca trebuie dat septelului ce este al ciobanului, televiziunile de sport pot fi redenumite ICL .

# 109 Zanetti on 10.09.09 at 2:08 pm

Excelent articol. E bine sa vezi ca mai exista in Romania oameni care inteleg ce inseamna presa sportiva si nu traiesc din jalnicele elucubratii ale maimutei din pipera.

# 108 viorel on 10.09.09 at 12:02 pm

excelent punct atins.eu am tot comentat de cateva zile lucrul asta pe diferite site-uri.a ajuns maimuta de becali consilier sportiv la asa zisele posturi de sport din romania.dupa fiecare meci primul in direct la una din cele 2 tv-uni (gsptv si sport.ro) e gigi.sa le fie rusine.cel putin sport.ro ar trebui sa-si schimbe denumirea in becalitv.

Pagini: [7] 6 5 4 31 » Afiseaza toate comentariile

Leave a Comment

Reguli :
1. Tratati persoanele care scriu pe acest blog cu respect, nu folositi un limbaj necivilizat sau cuvinte care sa aduca o vatamare morala celorlalte persoane care posteaza mesaje.
        a. In comentariile dumneavoastra va rugam sa va referiti doar la articolul/editorialul in cauza si sa nu atacati autorul.
        b. Nu folositi un limbaj explicit sexual, vulgar sau care sa jigneasca.
        c. Fara comentarii discriminatorii cu tenta xenofoba, antisemita sau rasista.
2. Nu publicati sau solicitati in comentariile dumneavostra adrese de web, produse sau servicii.
3. Nu transformati acest blog intr-un "chat".
4. Pentru protectia dumneavostra nu folositi in comentarii informatii personale, adrese de email, numere de telefon sau URL.
5. In comentarii nu puteti folosi decit urmatoarele coduri HTML: <a href="" title=""> <abbr title=""> <acronym title=""> <b> <blockquote cite=""> <code> <em> <i> <strike> <strong>
6. Daca aveti vreo plangere in ceea ce priveste administrarea acestui blog puteti trimite un mesaj la adresa de mail: contact@gsp.ro.
7. Comentariile care intra in contradictie cu regulile de mai sus vor fi sterse fara a se afisa vreun motiv.
8. Daca veti continua sa sfidati aceste reguli nu veti mai putea sa postati mesaje.

Comentand pe acest blog, sunteti de acord cu regulile precizate, le intelegeti si va dati acordul ca le veti respecta. Va multumim.