Guardiola şi Lucescu, Pep şi Răzvan

Introducere
E ciudat să începi un articol cu un P.S. Dar acum e necesar.

Ceea ce veţi vedea mai jos e un text scris chiar în timpul meciului dintre Şahtior şi Dinamo Kiev. O comparaţie între Răzvan Lucescu şi Pep Guardiola pe care vă invit să o citiţi şi să o comentaţi abia după ce veţi parcurge aceste cteva rînduri.

Spuneam undeva la început că performanţele lui Răzvan au stat mereu în umbra celor obţinute de tatăl său. Chiar şi astăzi, în timp ce acest text era scris, Mircea Lucescu a obţinut cea mai mare performanţă din cariera sa de antrenor, calificîndu-se cu Şahtior în finala Cupei UEFA. O performanţă pe care Lucescu senior o merita, după atîţia ani în care a dat fotbalului ce a avut mai bun, un premiu pentru o viaţă petrecută pe sau în preajma terenului de fotbal.

Există peste tot o justiţie divină. Poate nu întîmplător, Mircea Lucescu a obţinut această performanţă pe 7 mai, ziua în care se sărbătoreşte cea mai mare performanţă a fotbalului românesc de club. La fel cum, deloc întîmplător, finala Cupei UEFA se va juca, la Istanbul, pe stadionul “Sukru Saracoglu”, stadionul lui Fenerbahce, singura echipă din Istanbul pe care Lucescu n-a pregătit-o.

Şi încă ceva.
Încercînd să găsesc o imagine cu Mircea Lucescu în arhiva Gazetei, am dat, din obişnuinţă poate, căutare cu cuvîntul “Lucescu”. Primele poze apărute, zeci de poze mai bine zis, erau cu Răzvan, nu cu Mircea. Pentru Mircea a trebuit să caut serios pînă să găsesc ceva.
Să fie un semn? Poate că da. Poate că finala de pe 20 mai va însemna predarea de ştafetă între Senior şi Junior, în folosul fotbalului românesc.

Într-un sport unde experienţa e considerată de mulţi drept principala calitate, a apărut cineva care a făcut din tinereţe o virtute.

Pep Guardiola are 38 de ani şi pînă acum n-a antrenat pe nimeni, căci sezonul petrecut pe banca Barcelonei B, în a patra divizie a Spaniei, nu merită luat în seamă. Astăzi, Guardiola are 56 de meciuri oficiale la Barcelona şi a reuşit, în 10 luni, să transforme un grup intrat în depresie în cea mai frumoasă echipă din lume, cu permisiunea lui Manchester United.
Răzvan Lucescu are 40 de ani şi a trăit într-un fel ceea ce trăieşte Guardiola. La Rapid, în primul său sezon, a scos în lume o trupă blazată de comportamentul unui patron avar şi cameleonic, ducînd-o pînă la uşa semifinalelor Cupei UEFA. Acum, Răzvan se afla în faţa unei mari încercări, mult peste cea trăită sub Grant. “Naţionala” României nu e Rapid, fie şi pentru că Maftei şi Buga nu se compară cu Chivu şi Mutu. Pe teren, dar mai ales în afara lui.

Dar dacă Pep a reuşit cu Messi, Eto’o şi Henry, de ce n-ar reuşi Răzvan cu cei doi?

Guardiola şi Răzvan sînt foarte diferiţi.
Pep a fost un mare jucător. Cerebral, liderul din teren al Barcelonei, campion al Spaniei, cîştigător al Ligii Campionilor, mai apoi căpitan al unui Dream Team construit de Cruyff, internaţional.
Răzvan n-a fost atît de mare. Ca portar nici nu prea avea cum. Trăind în umbra numelui pe care-l purta, i-ar fi fost greu să se impună. A avut totuşi momentele lui de glorie ca jucător. Paradoxal, mereu umbrite în presă de succesele tatălui său.

Dar Guardiola şi Răzvan sînt atît de apropiaţi.

Pep a avut de la cine să înveţe. Mentorul său a fost Johan Cruyff, pe care-l copiază, dar îl modernizează în concordanţă cu timpurile noastre. În aprilie 1996, Barcelona lui Cruyff şi Pep a avut de jucat o semifinală de UEFA la Munchen, cu Bayern. Cruyff n-avea nici un fundaş central valid. Înainte de meci l-a chemat pe Guardiola: “Pep, tu o să joci în centru. Îl iei pe Klinsmann şi-l faci să nu mişte”. Guardiola a dat să protesteze: “Mister, n-am jucat niciodată pe postul ăsta şi, în plus, Klinsmann e cu un cap peste mine”. Cruyff i-a tăiat-o. “Pep, o să joci! O fi Klinsmann mai mare cu un cap ca tine, dar tu ai un cap peste el. Fotbalul înseamnă inteligenţă, nu înălţime”. Guardiola a jucat perfect la Munchen într-un meci terminat la egalitate, 2-2, cu un gol splendid marcat de Hagi pentru catalani. La final, aşteptînd laudele, Guardiola a primit altceva de la antrenor: “Pep, şi bunică-mea se mişca mai repede ca tine”. Apoi, în avion, văzîndu-şi elevul supărat, Cruyff l-a luat deoparte: “Pep, niciodată să nu te mulţumeşti cu ce-ai făcut. Ai fost bun, dar trebuie să fii cel mai bun”.
La Londra, avînd nevoie de un fundaş central, Guardiola l-a ales pe Toure Yaya. Credeţi că întîmplător? Toure Yaya este “închizător”, ultima dată fusese fundaş acum 10 ani.

Răzvan a avut de la cine să înveţe. Mentor i-a fost chiar tatăl, Mircea Lucescu. Care a avut destule episoade de acest genul în cariera lui.

Pep n-are orgoliul antrenorului de 50 de ani. Înainte de Real - Barcelona, a studiat o noapte întreagă tactica Realului. Şi-a chemat secundul şi i-a spus: “Tito, ce zici dacă l-am pune pe Eto’o în bandă şi pe Messi în centru? Cred că aşa îl surprindem pe Juande”. Tito Villanova, asistentul, s-a gîndit o clipă: “Pep, ai dreptate, e excelent. Dar cine îi spune lui Samuel?”. Întrebarea nu e lipsită de sens, căci camerunezul are un ego uriaş, iar reacţiile sale pot fi imprevizibile. Mai ales cînd i se cere să joace undeva unde nu poate da goluri, mai ales împotriva lui Real. Guardiola l-a abordat pe Eto’o în dimineaţa meciului. I-a explicat mai bine de o oră, i-a desenat, l-a făcut să înţeleagă. Efectul s-a văzut.
Răzvan n-are orgoliul antrenorului de 50 de ani. Imediat după numire i-a sunat pe Mutu şi Chivu, VA MERGE EL LA EI să discute. I-a dat un sms bine scris lui Rădoi şi l-a determinat să-şi reconsidere poziţia faţă de “naţională”. E singurul, deocamdată, care l-a făcut pe Zicu să vibreze.

Pep e foarte apropiat de jucători. La Londra, în acel final apoteotic, părea că vrea să intre în teren, primea indicaţii de la Silvinho, apropiat de vîrstă cu el. La pauză, i-a strîns şi le-a zis. “Continuaţi. O să dăm gol, o să vedeţi. Dacă e cineva care nu crede în treaba asta să nu mai iasă pe teren”.

Răzvan e foarte apropiat de jucători. Chiar prea apropiat. Pare unul de-al lor.

Guardiola e primul antrenor al Barcelonei căruia ziariştii îi spun, în conferinţele de presă, Pep.
Lucescu e primul selecţioner al României căruia ziariştii îi spun, în conferinţele de presă, Răzvan.

Pep se îmbracă mereu la costum şi cravată.
Răzvan se îmbracă mereu la costum şi cravată.

PEP ŞI RĂZVAN reprezintă certitudinea unei meserii făcute din pasiune, sînt certitudinea studiului temeinic, sînt exemplele vii ale conceptului de antrenor de tip nou.

92 comments ↓

Pagini: [5] 4 3 2 1 » Afiseaza toate comentariile

# 92 corectorul on 14.05.09 at 3:05 am

PS: mi-am permis obraznicia sa anticipez tema urmatoare a blogului.scuze. eu am raspuns deja. pa

# 91 corectorul on 14.05.09 at 3:02 am

buna! vezi ca ai ramas in urma cu blogu si expira! stai sa-ti povestesc ce am vazut in seara asta. deci, sa purcedem:
Si a trecut si Finala “Cupei Regelui”. Simbolica! Intre echipele cu cele mai multe trofee, Barca 24 si Athletic 23. Leii, scapati de retrogradare si sustinuti de 20000 de oameni duminica dimineata la antrenamente, condusi la aeroport(in Bilbao se putea vedea steagul alb-rosu in fiecare balcon), erau intr-un fel obligati de sustinatori si de istorie, iar los “blau-grana”, echipa momentului, cu partea stanga oloaga (fara Henry si Iniesta), au ca obiectiv “trebol”-ul, cele trei trofee puse in joc. Guardiola l-a “cerut“ de la scoala pe Bojan, caruia ii mai lipsesc cateva teze la Spaniola si Matematica ca sa fie barbat, si l-a pus pe Pinto in poarta. Insa bascii au inceput cu tupeu, copilul rasfatat din San Mames, “Catedrala Fotbalului Spaniol”, Fran Yeste i-a pus mingea pe cap lui Toquero (care a inceput Cupa cu Eibar si a terminat jucand Finala pt Bilbao, or avea si ei Dragomiru lor!) si parea sa se complice treaba. Guardiola s-a gandit ca improvizatiile in aparare merg la inceputul Cupei, nu la sfarsit, si la scos la incalzire pe Silvinho(pe partea stanga era Puyol, care e central, lateral dreapta, extrema dreapta,…) Legendara prima repriza a Barcei s-a amanat pt mai tarziu, pregatita de slalomul a la Gica Popescu facut de Toure, “retrogradat” din nou fundas central. Buuun! Si incepe repriza a doua. Mesia Fotbalului, cum il alinta cronicarii, face un pic de ordine. Bojan (in Cupa e randul lui sa joace), cu nonsalanta varstei, il executa pe Iraizoz. Si cireasa de pe tort o pune « El Profe » Xavi (Profu), pe ritmul topaielilor lui Alves, ritualul dinainte executarii unei lovituri libere. Strazile din Bilbao erau pline de dimineata, Piata Rambla din Catalunya , in special langa Fantana “ Las Canaletas”, s-a umplut doar la ora meciului, deh!, catalanii sunt mai obisnuiti cu succesele. O fi cu noroc!? In perioada de varf a fotbalului spaniol (castigarea CE), Finala intre cele mai titrate echipe, s-o putea si cu MU, echipa lui Nea Fergi si a baiatului gelat din Madeira!? Ojala!

# 90 Cristian on 13.05.09 at 5:53 pm

Hai sa fim seriosi, in opinia mea, e o tampenie o astfel de comparatie. Evident, sunt cateva chestii asemanatoare dar irelevante si in rest, nimic altceva.

Fotbalul la nivel de antrenor nu sta in costumatie si nici in asemanari ipocrite.

Nu se compara, poate doar ca varsta, si nationala Romaniei nu mai e ce a fost si ne-am cam facut de ras. In schimb Barcelona, mananca fotbal pe paine iar jucatorii isi dau sufletul pe teren.

# 89 aly_dinamo on 13.05.09 at 3:11 pm

Dupa parerea mea e un articol extraordinar. Bravo Andrei tine-o tot asa

# 88 bularca razvan on 13.05.09 at 12:31 pm

pep arrata ca un antrenor ,razvan lucescu cu cerecelul ala in ureche arata ca un vagabont

# 87 lev on 13.05.09 at 11:39 am

Interesant articol. Convingator. Sa vedem daca realitatea o confirma.

# 86 Tavi on 12.05.09 at 2:29 pm

cos said: “sunt primii carora li se spune pe nume fara apelativul domn ai vrut sa zici.doar nu trebuia sa i spuna lu piturca razvan.:P ”
raspuns: nu “desteptule”, trebuiau sa ii spuna Victor
Cat despre articol, mi se pare bunicel, insa unele comparatii sunt putin fortate…

# 85 bhuttu on 12.05.09 at 9:50 am

Frumos articol, Andrei, dar daca United ii umileste in finala pe Barca (ceea ce nu e imposibil), s-ar putea sa para cam anacronic.

# 84 Dinamovistu on 11.05.09 at 5:56 pm

In Romania sunt intre 100.000 si 150.000 de fotbalisti din cate am aflat, daca din atatia nu poti alcatui un lot competitiv , cu care sa poti face performanta….cuvintele sunt de prisos..Uitati-va la Unirea Lui Dan Petrescu, numai fotbalisti care erau ‘rebuturi’ la alte echipe, aruncati fara regrete de altii , au ajuns sa lupte la titlu, desi NU SUNT MARI VALORI ale fotbalului romanesc.Un antrenor de valoare transforma o gramada de moloz in lingou de aur, un atrenor slab transforma aurul in moloz, ramane de vazut ce fel de antrenor este Lucescu jr.

# 83 twain on 11.05.09 at 10:20 am

Pep a schimbat echipa foarte mult in bine fata de era Rijkaard. A dinamizat flancul drept prin aducerea lui Dani Alves si crearea unui triunghi letal format din Messi-Xavi-Alves, a reusit sa il aduca pe Eto’o la forma de odinioara. Dupa cateva incercari la inceputul campionatului, a reusit sa gaseasca o formula perfecta cu Henry pe stanga si Iniesta la mijloc. Mai important decat atat, a reusit sa le insufle jucatorilor dorinta de a invinge si puterea de a reveni cand sunt condusi. Din punct de vedere tactic si a schimbarilor de sistem nu exceleaza si datorita varstei, dar mai ales al lotului destul de subtire din punctul meu de vedere. Rezervele nu se ridica la nivelul titularilor, mai ales pe partea de atac. Razvan Lucescu insa are alte probleme decat Pep, una ar fi ca nu avem jucatori de calitate. Sa recunoastem, jucatorii romani sunt din ce in ce mai slabi, iar banii pe care ii castiga din ce in ce mai multi. Acum trebuie sa faca o minune Razvanel ca sa scoata ceva din nimic. Poate cumva consiliat si de batranul sau tata, sa reuseasca ceva.

# 82 arh. Gheorghe Petrescu on 11.05.09 at 5:36 am

FRUMOS ARTICOL ! HAI STEAUA !

# 81 2 on 10.05.09 at 6:37 pm

HAI RAZVAN

# 80 cos on 10.05.09 at 1:55 pm

sunt primii carora li se spune pe nume fara apelativul domn ai vrut sa zici.doar nu trebuia sa i spuna lu piturca razvan.:P

# 79 Horea Gentea on 09.05.09 at 6:42 pm

Sunt buni amandoi, dar apropierea prea mare de jucatori va avea efecte negative la un moment dat, in special cand echipa va trece printr-o perioada slaba si vor fi necesare masuri drastice. Atunci totul se poate destrama.

# 78 corectorul on 09.05.09 at 5:09 pm

da, sunt cateva paralelisme! poate daca Razvan ar fi petrecut o viata la Barcelona, si fiind apoi antrenor, ar fi avut intaietate, fiind un catalan de-al lor. acuma depinde si de materialul avut la dispozitie, daca-l vinzi doar pe Messi cumperi toata “Nationala” Romaniei si-ti mai raman si ceva bani! Eu ii simpatizez pe amandoi, desi cu Pep eram sceptic la inceput ( e greu sa reusesti incepand la un nivel inalt, vezi cazul Hagi). Pe de alta parte, Barca are un stil, idiferent de antrenor, asa ca nu putem stii ce si cat a adus Guardiola nou. De ex Chelsea joaca pe schemele lui Mourinho si o va face atata timp cat dispune de jucatorii adusi pt a face asta. Cat despre praslea nostru, depinde de cum va reusi sa stapaneasca vestiarul si de curajul de a primeni lotul. ca meserie stie, Slava Domnului. Hai Romania!

# 77 Dinamovistu on 09.05.09 at 1:07 pm

@Alex,
Esti pe langa subiect ticule, chiar crezi ca ai tu vreo putere s-o depunctezi pe dinamo doar pentru ca te agiti pe forumuri cu chestii inventate?=))))))
Dinamo campioana, se stie ;)

# 76 Alex on 09.05.09 at 8:35 am

Intrunită luni 4 mai 2009, la Casa Fotbalului, Comisia de Disciplină a luat, printre altele, următoarele hotărâri:
* Silviu Izvoranu (jucător, Dinamo Bucureşti) - 2 jocuri + 3.000 lei ;

de pe un blog gsp
Spunea claudiu, la May 9th, 2009 at 2:36 am
Se pare ca e o smecherie la mijloc, in ceea ce il priveste pe Goian. Situatia cartonaselor galbene este urmatoarea:
* etapa 15 (11 nov 2008): Dinamo - Urziceni 0-1 - Goian ia galben in min 55
* etapa 21 (22 martie 2009): Buzau - Dinamo 1-3 -Goian ia galben in min 80
* etapa 25 (18 aprilie 2009): Iasi -Dinamo 1-0 -Goian ia galben in min 69
* etapa 27 (24 aprilie 2009): Farul -Dinamo 1-4 - Goian ia galben in min 45
Total 4 !!!
Meciul imediat urmator(cu Timisoara in cupa) pe 28 aprilie, Goian a fost titular!
Iar pe 2 mai, etapa 28, Goian intra din nou in min 45.
Meciul urmator la Galati pe 5 mai, Goian ia galben in min 64 (al cincilea!) care e faza??

Astfel, Dinamo-CFR 0-3!!!!
Steaua-Dinamo 3-0!!!!

De verificat!!!!!!!!

# 75 j on 09.05.09 at 6:04 am

chiar nu stiu ce sa zic…citesc ce sta scris mai sus…unii au dreptate…multa…unii au si ei…mai putina..nu pot fi eu judecatoru’ altora..
insa, ce pot face, si imi este la indemana, este sa sper sa pot sa cred si sa am incredere!
si nenea asta…razvan cum ii ziceti voi…are ce ii trebuie…are si clasa…si stil si foarte important, are un mare sfatuitor..ca e tatal sau, asta e o alta poveste insa, eu daca as fi un lucescu mai mic chiar nu m’ar deranja k sunt fiul marelui lucescu, mircea lucescu!
eu va indemn la toleranta, si chibzuintza…be wise..
…………………
de ce credeti k le’au spus mafiotilor din vremea lui capone “the wise guys”…
…………………
erau…vedeau….cantareau bine….erau in fenomen
haideti sa avem incredere, vreti?
chiar va rog!!!
haideti sa mergem pe ghencea sau pe national sau numiti voi un stadion si sa nu mai existe dispute nefiresti…k ala tine cu steaua ..si steaua lui e mai buna decat dinamo al meu…sau ca rapid nu a mers mai departe dupa un scor egal…sau ca…sau ca…
vreti?
e o super intrebare…vreti?
toti cautam schimbare..insa nimeni nu se schimba decat daca realizeaza k asa nu se mai poate…si poate are si el o problema…haideti!
haideti sa ne schimbam
cu totii
vreti?
dragomir nu se poate schimba…si nici sandu…k sangele apa nu se face, insa…pot lasa fraiele…gata…pauza piua
ura si la gara!
noi am facut bani..am avut su ceva rezultate…sunt si ale lor…insa, gata! s’a cam terminat cumetria…

sper sa nu va fi plictisit..prea tare;)

numai bine
j.

# 74 filip on 09.05.09 at 3:15 am

mersi “landreau” pt apreciere dar este purul adevar;9

@# 40 ionut ff bine spus despre PUSTAI si ca sa iti dai seama mai bine este un fel de FATIH TERIM al turcilor daca a-ti observarvat asa joaca el, atac la nesfarsit dar o aparare fragila, dar sa stii ca ofera spectacol total si uite asa a dus turcia pana in semifinale la europene….asa ca pt mine este ff buna varianta asta decat fotbal monoton….oricum este ff interesant PUSTAI asta si tare mult mi-as dori sa o salveze pe GAZ METAN MEDIAS caci astia macar ofera fotbal nu ca multe echipe din Liga 1 care nu joaca nimic si nici spectatori nu vin la stadion….

# 73 toby on 09.05.09 at 12:53 am

mi-a placut mult articolul, se vede ca esti un baiat destept si aerisit intotdeauna si cand scrii si cand comentezi la tv, eu sint un fan de al tau

Pagini: [5] 4 3 2 1 » Afiseaza toate comentariile

Leave a Comment

Reguli :
1. Tratati persoanele care scriu pe acest blog cu respect, nu folositi un limbaj necivilizat sau cuvinte care sa aduca o vatamare morala celorlalte persoane care posteaza mesaje.
        a. In comentariile dumneavoastra va rugam sa va referiti doar la articolul/editorialul in cauza si sa nu atacati autorul.
        b. Nu folositi un limbaj explicit sexual, vulgar sau care sa jigneasca.
        c. Fara comentarii discriminatorii cu tenta xenofoba, antisemita sau rasista.
2. Nu publicati sau solicitati in comentariile dumneavostra adrese de web, produse sau servicii.
3. Nu transformati acest blog intr-un "chat".
4. Pentru protectia dumneavostra nu folositi in comentarii informatii personale, adrese de email, numere de telefon sau URL.
5. In comentarii nu puteti folosi decit urmatoarele coduri HTML: <a href="" title=""> <abbr title=""> <acronym title=""> <b> <blockquote cite=""> <code> <em> <i> <strike> <strong>
6. Daca aveti vreo plangere in ceea ce priveste administrarea acestui blog puteti trimite un mesaj la adresa de mail: contact@gsp.ro.
7. Comentariile care intra in contradictie cu regulile de mai sus vor fi sterse fara a se afisa vreun motiv.
8. Daca veti continua sa sfidati aceste reguli nu veti mai putea sa postati mesaje.

Comentand pe acest blog, sunteti de acord cu regulile precizate, le intelegeti si va dati acordul ca le veti respecta. Va multumim.