Singurele noastre valori

La fix a venit etapa de Serie A la exact 4 zile după România - Croaţia! Neputinţei “tricolore” i-au fost puse în balanţă prestaţiile lui Mutu şi Chivu din această rundă italiană. Adevărul ăsta este, iar cine nu-l vede are o problemă: fără Mutu şi Chivu sîntem o echipă naţională de duzină. Chivu şi Mutu reprezintă acel ceva care poate schimba caracterizarea “de duzină” în “bună”. Apoi, în funcţie de forma lor, de forma celorlalţi din teren, a adversarilor, în funcţie şi de alţi factori, putem deveni o trupă mai bună sau foarte bună.

Mutu şi Chivu n-au venit la “amicalul” cu croaţii. Iar noi am sărit repede la gîtul lor, uitînd că unul era în aşteptarea unui eveniment special în viaţa oricărui bărbat, iar pentru celălalt erau pregătite jigniri ce ne-ar fi descalificat ca naţie. Ce folos să-l aduci pe Chivu pînă aici doar ca să joace cu gîndul la ce va fi a doua zi, riscînd o accidentare? Aşa, liniştit după consumarea evenimentului şi refăcut fizic, s-a putut concentra pentru derby-ul cu Milan, unde a jucat aproape perfect, reuşind, după mulţi, cel mai bun meci al său la Inter. Va veni în condiţii optime la Constanţa şi va pune umărul, acum sănătos, la tentativa României de a rămîne în cursa calificării.

Problema lui Mutu e alta, dar nu ţine doar de el. Nu e un tip perfect, nu-şi gestionează cum trebuie relaţia cu suporterii, dar de aici şi pînă să-l înjuri la un meci al României e mare distanţă. Cînd era doar un adversar de poate înţelege, dar la “naţională” e omul nostru numărul unu, pe care ne bazăm, rugîndu-ne să prindă o zi inspirată. Ce folos să-l expui pe Mutu acestei presiuni inutile? Doar pentru a vedea dacă e sau nu bărbat? Nu mai bine aşteptăm meciul de la Constanţa, unde avem într-adevăr nevoie de bărbaţi?

Mutu şi Chivu nu sînt perfecţi. Dar sînt singurele noastre valori cu care ne putem lăuda în această perioadă de criză.

28 comments ↓

Pagini: [2] 1 » Afiseaza toate comentariile

# 28 George S. on 21.02.09 at 1:56 am

Lasand la o parte meciul propriu-zis, as vrea sa fac referire la atitudinea suporterilor români. Nationala României nu mai are parte de suporteri prea multi si prea activi, oriunde s-ar duce pt ca rezultatele sunt deprimante in ultimii 10 ani, iar suporterul român are mereu pretentii mari, chiar daca de multe ori sunt de nerealizat. Apoi, politica extrem de nesimtita promovata de FRF, care desi vede ca popularitatea “nationalei” e in declin, continua sa puna preturi exorbitante chiar si la meciurile cu echipe mici. Domnilor de la FRF, voi chiar cred ca aveti praf in ochi, românul are lucruri mai bune de facut decat sa dea 100 RON pt un bilet ca sa vada cum nationala inscrie dar sfarseste prin a fi invinsa, sau mai rau, e umilita cu 0-3 de o nationala oarecare. Cat despre meciurile din Bucuresti ale nationalei, Ghencea e cel mai potrivit pt acestea, dar numai din cauza gazonului si a numarului de locuri. Cand nationala joaca in Bucuresti, nici stelistii, nici dinamovistii si nici rapidistii nu stiu sa uite de rivalitatile din campionat (mentalitatea de r.aha.t a românilor, lipsa de unitate) asa ca daca apare un anume Mutu, cu trecut dinamovist, e huiduit de toti stelistii. Daca apare vreun Radoi sau Goian, e huiduit si injurat de toti dinamovistii/rapidistii…Concluzia: Nu vom mai avea niciodata public pe stadioane cum am avut candva la meciurile nationalei. Cand se vor disputa meciuri pe viitorul Lia Manoliu, tribunele o sa fie aproape goale, asa cum au fost la Cluj contra Lituaniei.

# 27 parerea mea on 20.02.09 at 9:01 pm

mutu si chivu sunt in plin campionat; acum e si mai clara diferenta intre ei si cei care joaca in tara si abia au terminat pregatirea de iarna

# 26 George on 20.02.09 at 6:11 am

Mediocru.. se putea mai bine.. nimic subtil, mai trage cu ochiu’ la Maria..

# 25 da-te'n porumb on 19.02.09 at 1:21 pm

1.Mutu
2.Lobonţ
3.Chivu
Sper să se vadă asta la Constanţa, cu sârbii.

# 24 arh. Gheorghe Petrescu on 19.02.09 at 9:35 am

JOS PALARIA - UN ARTICOL BUN .

# 23 valize cu brichete on 18.02.09 at 8:37 pm

Decebal on 18.02.09 at 12:43 pm
—-

1. Cred ca nu stii sa citesti: omul asta zice ca fara ei suntem o echipa de duzina, nu ca suntem 0.

2. Tocmai a spus ca cine nu intelege asta (ca fara ei sunem o echipa de duzina), are o problema.

Prin urmare, identifica-ti si rezolva-ti problema.

Desi…de la un stelemist ma indoiesc…sa reuseasca.

# 22 danc on 18.02.09 at 7:55 pm

Felicitari pentru articol!
Eu sunt convins ca singura valoare care ne-a ramas noua,romanilor, este credinta………..si-atat.
Succese mari si poate vedem o finala BARCA -ROMA ………SUCCESE MARI!

# 21 valeriu. on 18.02.09 at 4:07 pm

F.DUN ARTICOLUL;AR FI FOST EXCELENT DACA PE LANGA MITOCANIA UNOR GIBONI DIN TRIBUNA
AR FI PUS LA STALPUL INFAMIEI SI ATITUDINEA OBRAZ-
NICA A SELECTIONERULUI FATA DE CEI DOI MARI JUCA-
TORI.
DIN BOSTON PROF. VALERIU.

# 20 Decebal on 18.02.09 at 12:43 pm

In meciul nationalei am vazut o prima repriza buna, cu probleme mai ales in faza de aparare unde s-a simtit absenta lui Goian. Nu stiu de unde si pana unde concluzia asta ca fara Mutu si Chivu suntem 0, parca ne-ar fi calarit aia tot meciul si am fi pierdut cu minim 5-0.

# 19 Dinny on 17.02.09 at 7:04 pm

De acord cu tine…dar ATENTIE !…Cine i-a “excitat” pe suporterii stelisti sa-l injure in fel si chip pe Mutu?….Nu cumva mass-media,care s-a facut purtatoarea de cuvant a huliganilor, cu intrebari de genul:- I-ati pregatit o primire speciala lui Mutu in Ghencea?…
Presa dornica de scandal - ca deobicei - a marchat pe aceasta tema,in loc sa aiba o atitudine moralizatoare ,asa cum incerci si d-ta acum,cu destula timiditate….Adica Mutu joaca pentru Romania,iese la marginea terenului cu capul spart…i se vede sangele pe fata…si nenorocitii il injura de mama focului…si nu numai pe el…si pe Dany Coman si pe Fl.Petre..si pe ceilalti rapidisti si dinamovisti….asta trebuia condamnat si descurajat si nicidecum excitat si stimulat…cu asta s-a ocupat presa …RUSINE !…si apoi vine un bisnitar si scuipa un ziarist uin studio…Urata dar binemeritata rasplata…pacat ca vine de la un talhar….

# 18 petroi adrian on 17.02.09 at 5:42 pm

Domnule Niculescu cat timp mai detine Boom drepturile TV pentru Serie A ?

# 17 Basarabeanul visiniu on 17.02.09 at 5:26 pm

Era simplu de evitat еще acest cancan, сel putin in cazul lui Mutu. Simplu de tot - programarea meciului pe oricare alt stadion. Vina lui Piturca si a celor din fruntea fotbalului romanesc este, celon moi, evidenta. De ce sa programezi amicalul nationalei pe singurul stadion din Romania unde aceasta nu este iubita, pe stadionul clubului cu suporterii zombati de un patron infect???

# 16 Cornel on 17.02.09 at 4:51 pm

Mutu şi Chivu sînt singurele noastre valori cu care ne putem lăuda !? Dar Giginho ? Dar Borcinho ? Giovani ? Iancu ? bolovanosul Porumboiu ? alunecosul Copos ? toti cei prezenti zi de zi in paginile ziarelor si pe ecranul televiziunilor ? cu ei nu va laudati ? puneti-i pe ei intr-o selectionata a manglitorilor, a tupeistilor, a spurcatilor la gura, si vor cistiga titlul mondial; mindriti-va cu ei, sint ai vostri !

# 15 nicu on 17.02.09 at 4:37 pm

In sfarsit se da Cezarului ce este al Cezarului.Mutu si Chivu sunt esentiali pentru nationala noastra,si s-a demonstrat inca o data ca fara ei suntem o echipa mediocra care ar putea fi batuta de oricine.
Cei care-i critica pe cei doi si le contesta valoarea se inseala amarnic sau nu urmaresc meciurile din Italia.Mutu si Chivu sunt doi dintre cei mai buni fotbalisti din lume la ora asta si se vede inca o data ca noi nu stim sa ne respectam valorile(presa italiana i ridica in slavi iar noi ramanii le cautam nod in papura).Fara ei am fi vazut europeanul de anul trecut fara Romania.Pacat ca o echipa de fotbal nu are doar 3 jucatori(portar,fundas si atacant);cred ca am iesi campioni mondiali fara probleme

# 14 adi on 17.02.09 at 4:14 pm

chivu este un jucator de duzina umflat de presa care a avut norocul sa inscrie un gol superb in meciul cu anglia… mutu se remarca la echipa nationala doar pentru ca joaca in compania lui banel, marica daniel niculae sau codrea, costea…

# 13 Cristi on 17.02.09 at 3:46 pm

Foarte bine face mutu. Nu stai sa te injure proprii suporteri tocmai la echipa nationala. Asa stiu insa stelistii sa faca tot timpul. Meme, Dica, Neaga acum Becali… Mutu… tot timpul isi injura proprii conducatori sau proprii jucatori.

# 12 durden on 17.02.09 at 3:07 pm

ai in mare parte dreptate.eu zic ca ti-a scapat un singur lucru:ca si lobont face parte din acei jucatori esentiali nationalei..de acord,cu croatia n-a facut mare lucru si mai si greseste din cand in cand(ca orice alt portar…),dar de cele mai multe ori e providential intre buturi!parerea mea…

# 11 remus on 17.02.09 at 2:24 pm

chivu a facut intr-adevar un meci exceptional in derby

# 10 Undertaker on 17.02.09 at 2:18 pm

cat priveste faptul k cu ei interen in forma si cu ceilalti in forma putem deveni o nationala foarte buna,ma indoiesc.nationala buna a fost cu olanda la constanta,cand vantul,frigul,terenul,raul,ramul si catastrofalul antrenor van basten au pus umarul la victoria legendara a romaniei?fiti seriosi,chivu rar are un meci considerat bun,e gafeur sef la inter si titular indiscutabil in spital.despre mutu,nimic de zis,este atacant de clasa…acum nu geniu cum il fac multi,dar excelent atacant.in rest,insa…6-6,1-1 …bichoni antitalent pe stanga,plaiesi de la razboieni prin centru,asiatici zburatori si cam atat prin mijloc…etc,etc…asta e nationala pe care o vedeti a fi foarte buna daca…si trebuie intrunite celelalte calitati…plus raul,ramul…si,ar mai trebui si ca adversarii sa fie toti,dar absolut toti in zi catastrofala …iar arbitrul sa fie cinstit,adik de partea noastra,k e vorbita treaba cuplatini :))astea sunt ingredientele maretiei romaniei in fotbal.bafta si respect pentru singurul care este fotbalist si care merita sa poarte tricoul purtat de hagi,sabau,popescu,klein,roti,camataru,sau lung:adi mutu

# 9 ziareviste.ro on 17.02.09 at 1:24 pm

oare?

Pagini: [2] 1 » Afiseaza toate comentariile

Leave a Comment

Reguli :
1. Tratati persoanele care scriu pe acest blog cu respect, nu folositi un limbaj necivilizat sau cuvinte care sa aduca o vatamare morala celorlalte persoane care posteaza mesaje.
        a. In comentariile dumneavoastra va rugam sa va referiti doar la articolul/editorialul in cauza si sa nu atacati autorul.
        b. Nu folositi un limbaj explicit sexual, vulgar sau care sa jigneasca.
        c. Fara comentarii discriminatorii cu tenta xenofoba, antisemita sau rasista.
2. Nu publicati sau solicitati in comentariile dumneavostra adrese de web, produse sau servicii.
3. Nu transformati acest blog intr-un "chat".
4. Pentru protectia dumneavostra nu folositi in comentarii informatii personale, adrese de email, numere de telefon sau URL.
5. In comentarii nu puteti folosi decit urmatoarele coduri HTML: <a href="" title=""> <abbr title=""> <acronym title=""> <b> <blockquote cite=""> <code> <em> <i> <strike> <strong>
6. Daca aveti vreo plangere in ceea ce priveste administrarea acestui blog puteti trimite un mesaj la adresa de mail: contact@gsp.ro.
7. Comentariile care intra in contradictie cu regulile de mai sus vor fi sterse fara a se afisa vreun motiv.
8. Daca veti continua sa sfidati aceste reguli nu veti mai putea sa postati mesaje.

Comentand pe acest blog, sunteti de acord cu regulile precizate, le intelegeti si va dati acordul ca le veti respecta. Va multumim.