January 2009 ↓

Nu mai pot cu Rădoi!

Nu mai pot cu Rădoi! Sper să nu se supere Mircea Badea că-i folosesc expresia. Dar nu mai pot. Golul marcat în primul său meci nu-mi schimbă impresia.

De cînd s-a auzit că Rădoi a semnat cu Al Hilal s-a declanşat în România un entuziasm vecin cu paranoia. Rădoi a semnat în piscină, Rădoi a plîns, Rădoi a venit, Rădoi a plecat, Rădoi a ajuns, Rădoi a adormit, Rădoi s-a trezit, Rădoi a semnat, Rădoi s-a antrenat, Rădoi n-a jucat, Rădoi va juca, Rădoi, Rădoi, Rădoi, Rădoi.

Nu vi se pare cam mult? Mulţumim căpitane, adio căpitane, drum bun căpitane. Parcă pleca în armată, undeva într-o zonă de conflict. Curgeau lacrimile acolo ca-n filmele nord-coreene cu care ne delecta televiziunea înainte de 1989.

Rădoi e un fotbalist foarte bun, nu încape discuţie. Poate cel mai bun din campionatul României, undeva la egalitate cu Lobonţ. Şi-a făcut perfect datoria pentru Steaua, şi-a riscat sănătatea pentru Steaua. Dar de aici pînă la această nebunie e cale lungă.

Pentru că Rădoi a plecat la Al Hilal, oameni buni! La Al Hilal, adică nicăieri. Una e că Rădoi putea ajunge la un club mare, alta e că n-a ajuns. Una e că a avut oferte, dacă le-o fi avut, alta e că a semnat pentru o echipă dintr-un campionat unde se duc, de regulă, europeni sau sud-americani în pragul pensionării. Un fel de vacanţă plătită, un mod elegant de a mai cîştiga nişte bani ori de a-şi rezolva o criză financiară, vezi cazul lui Wilhelmsson.

N-am nimic cu Rădoi. Dimpotrivă, l-am apărat şi lăudat de cîte ori am avut ocazia. Cred chiar că e un pic deranjat de situaţia de faţă. Sper. E fotbalist şi ştiu că şi-ar fi dorit să joace în altă parte. Dar e şi om, astfel că a gîndit şi cu mintea, s-a gîndit la viitor, al său şi al familiei sale. Şi aşa a ajuns la arabi. Sătul să mai creadă în zecile de oferte care se spune că veneau pe adresa sa, sătul să mai audă balivernele patronului său naş, care-l evalua la zeci de milioane de euro, în vremuri de criză fotbalistică, conştient că timpul său trece foarte repede. Nu-mi pun acum întrebarea de ce n-a ajuns Rădoi într-un campionat mai puternic. Poate că el ştie deja răspunsul. Poate că golul marcat chiar la debut îi maschează unele regrete.

Îmi pun însă întrebarea dacă nu cumva această isterie mediatică dăunează numelui pe care acest fotbalist a muncit să şi-l creeze. Vineri, am aflat că în fotbalul mondial mai există un “El Clasico”, un meci unic, o încleştare între un mingicar cît frigiderul de la minibar şi “necruţătorul” nostru, o premieră în fotbalul românesc. Eu ştiam că “El Clasico” e numai unul. Cel pe care l-am văzut pe Sport.ro se poate numi, eventual, “Al Clasico”. Un meci colosal pentru nivelul de acolo, dar pe care mă abţin să-l compar cu ce e în Europa.

Debutul lui Rădoi a fost mediatizat cam ca aselenizarea. Primul om pe lună egal primul meci al lui Rădoi. Mă întreb dacă Rădoi ajungea la Inter şi juca primul său meci împotriva Romei, în Cupa Italiei, ce se întîmpla? Probabil montam ecrane gigant în toată ţara, întrerupeam orice alt program şi-l trimiteam pe preşedintele Băsescu la Milano, să asiste în direct. Din acest punct de vedere, Sport.ro şi-a făcut treaba excelent, în atît de cunoscutul stil patentat de Pro. Din punctul de vedere al consumatorilor de fotbal, a fost însă cam mult. Iar acum, că a şi marcat, vom asista la un nou tsunami mediatic, e limpede.

Două vorbe şi despre Olăroiu. E unul dintre antrenorii români pasionaţi de ceea ce face. Pasionat pînă la extrem chiar. Trăieşte pentru fotbal, îl studiază şi încearcă să-l înţeleagă. I-am înţeles plecarea, la fel cum i-am înţeles-o pe a lui Rădoi. Banii e bine să-i ai, nu să-i visezi. Dar, cred că o dată realizat acest deziderat, Oli ar trebui să facă pasul înapoi către fotbalul european. Acolo unde într-adevăr exişti şi ca antrenor, nu doar ca fotbalist. Pentru Olăroiu, venirea lui Rădoi e un cîştig la imagine. Astfel el va fi prezent mult mai des în media românească, numele său va fi mai des pomenit, nu va fi ameninţat de uitare.

Însă locul lui Olăroiu nu e acolo. E încă tînăr pentru această meserie, n-are încă 40 de ani. Viitorul său nu e cu siguranţă printre şeici, oricît de mulţi bani ar avea ei. Mircea Lucescu spunea demult că un antrenor e la fel de bun ca ultimul său rezultat. Olăroiu e mult mai bun decît acest 2-0 cu Al Nasr.

Totuşi cu cine a jucat Steaua?

Victoria Stelei de ieri în faţa lui Alicante CF, grupare de Segunda Division, rezonabilă ca forţă şi valoare la un “amical”, a făcut înconjurul României ca încă un meritat succes. Era bine. Numai că adversarul n-a fost decît echipa a doua a celor de la Alicante CF, filiala ce se regăseşte în divizia a patra, unde tocmai promovase, urcînd carevasăzică din a 5-a!

Nu-i o problemă. Sîntem în perioada de pregătire, e oarecum normal ca rivalii să fie mai slabi. Ce nu e normal e modul în care sînt ei prezentaţi. Ori la Steaua confuzia e mare, ori cei de acolo s-au ferit să spună că joacă împotriva unor adversari aflaţi la vîrsta pubertăţii, deşi “B”-ul din titulatură dădea clar de înţeles despre ce e vorba.

E posibil să fi fost o confuzie? Ieri, “Informacion”, ziarul provinciei alicantine, a avut un articol chiar cu acest titlu: “Steaua în confuzie”. Unde ni se desluşeşte toată istoria. Oficialii Stelei au solicitat clubului Alicante CF un “amical”, dar au fost refuzaţi, în schimb fiindu-le oferită echipa filială. “Propunere acceptată cu plăcere de români, chiar dacă se pare nu ştiau prea bine cu cine trebuie să joace”, scrie “Informacion”.

După victoria Timişoarei în faţa “Braziliei B”, în realitate o selecţionată a unor fotbalişti brazilieni atît de buni încît n-au contract şi se expun în astfel de “amicale”, succesul Stelei este o altă mare realizare. De văzut ce echipă “B” urmează la rînd.

În 4 zile Marca l-a dat jos pe preşedintele lui Real Madrid!

Ramon Calderon a fost forţat să demisioneze de la Real Madrid după o campanie dusă timp de 4 zile de Marca, ziarul cel mai citit din Spania

Ştirea seacă, ştirea care a făcut rapid înconjurul lumii, sună astfel: Ramon Calderon şi-a dat demisia din funcţia de preşedinte la Real Madrid. De fapt, e ceea ce contează. Pînă în vară, fotoliul numărul unu va fi ocupat de un interimar, Vicente Boluda, vicepreşedintele lui Calderon, a cărui misiune e să ducă la bun sfîrşit un sezon plin de convulsii şi să organizeze noi alegeri. În vara aceasta sau în vara viitoare.

În spatele acestei demisii stă însă o poveste uluitoare. Un Watergate fotbalistic la nivelul cel mai înalt al acestui sport, căci Real Madrid reprezintă încă brandul numărul unu în fotbalul mondial. Ramon Calderon a fost nevoit să plece în urma unei anchete extrem de bine proporţionate şi documentate pe care cotidianul Marca a oferit-o publicului său pe parcursul a trei zile incendiare. Păstrînd proporţiile, Juan Ignacio Gallardo şi Miguel Serrano reprezintă acum pentru Calderon ceea ce, la începutul anilor 70, au reprezentat Carl Bernstein şi Bob Woodward pentru preşedintele american Richard Nixon. Este şi acest caz Calderon încă o victorie a presei de investigaţie. Iată în cele ce urmează o cronologie a scenariului care a dus la demisia celui mai important preşedinte de club din lume.

marca-0.JPGProlog: 26 decembrie
În a doua zi de Crăciun, Marca îi strică Sărbătorile lui Ramon Calderon oferind în exclusivitate informaţia că Real Madrid nu poate înscrie pentru Liga Campionilor decît unul dintre cei doi proaspăt transferaţi, Huntelaar şi Lassana Diarra, întrucît ambii jucaseră în Cupa UEFA. Ridicolul este evident, întrucît nimeni de la Real Madrid nu ştia de această prevedere din regulamentul UEFA.

Scena 1: 13 ianuarie
marca-1.jpgMarca iese pe prima pagină cu episodul unu al scandalului: Calderon a furat în Adunarea extraordinară a reprezentanţilor celor 88.954 socios cu drept de vot. Adunarea respectivă, foarte importantă, a avut loc pe 7 decembrie şi a dezbătut moţiunea de cenzură depusă împotriva lui Calderon. Preşedintele era acuzat că a infiltrat în sală persoane care nu aveau acest drept, cu ajutorul lor influenţînd procesul de votare a moţiunii. Mai mult, se avansează ideea că unii dintre cei pătrunşi fără drept nici măcar nu ar fi socios.

Paranteză. Ca şi FC Barcelona, Real Madrid este guvernat ca un stat. Cei 88.954 de socios votează o dată la 4 ani un preşedinte, după o campanie electorală ce o depăşeşte ca impact pe cea de la scrutinul parlamentar al Spaniei. În timpul celor 4 ani de mandat, preşedintele poate fi supus moţiunilor de cenzură, atît timp cît 30% din totalul votanţilor semnează oficial această solicitare. Paranteză închisă.

Scena 2: 14 ianuarieas11.JPG
marca-2.jpgMarca îşi continuă asaltul. Sînt dezvăluiţi cei 10 bărbaţi care au intrat la Adunare fără a avea acest drept. Ştirea cu cel mai mare impact: Nici unul nu e socios la Real, mai mult, unul dintre ei, Enrique Valdenebro, e socios la Atletico Madrid. Mai rău decît atît nu se putea întîmpla decît dacă era de la Barcelona.

Calderon contraatacă pe 3 fronturi. Unul mediatic, cu ajutorul concurenţei Marca în Spania, cotidianul As, care iese pe copertă forţînd un presupus transfer al lui Cristiano Ronaldo din vară, pe baza informaţiei că portughezul şi-a înregistrat brandul CR9, pentru că la Real n-avea cum să-l folosească pe cel actual, CR7, numărul 7 fiind al lui Raul. Al doilea oficial, printr-o conferinţă de presă în care se trece toată vina prezenţei celor 10 pe umerii unor subalterni, Luis Barcenas şi Mariano Rodriguez Nanin, care au şi fost destituiţi. Şi, în sfîrşit, al treilea, subteran, prin ruperea unilaterală a contractelor de marketing dintre Marca şi Real Madrid, dar şi prin presiuni la editorul publicaţiei de a-l demite pe directorul Marc Ingla.

Scena 3: 15 ianuarie

marca-3.jpgas2.JPGÎn ciuda presiunilor, Marca merge mai departe. Pagina întîi conţine informaţia că majoritatea celor intraţi fraudulos sînt amici intimi ai preşedintelui Calderon, ai fratelui acestuia, Ignacio, şi ai fiului cel mare, Jaime. Informaţiile sînt completate de pozele compromiţătoare. În acelaşi număr e dată şi replica lui Calderon: “Jur pe onoarea mea că nu-i cunosc”.

În aceeaşi zi, As simte că pierde teren şi se repliază pe acelaşi subiect, prezentînd o declaraţie a lui Calderon, “Mi-a mai rămas puţin timp”. As încearcă să inducă ideea că pentru madrileni cel mai bine ar fi ca preşedintele să rămînă în funcţie pînă la vară şi apoi să organizeze alegeri.

Scena 4: 16 ianuarie
Lovitura de graţie dată de Marca. Într-un interviu exclusiv, Mariano Rodriguez Nanin, unul dintre cei demişi, spune: “Întotdeauna am făcut ce mi s-a ordonat de sus”. Apare în premieră şi suma cu care cei doi demişi ar fi fost convinşi să tacă: 800.000 de euro. Conform ziarului, Calderon se gîndea să demisioneze, dar era convins de Pedja Mijatovici, directorul său sportiv, să n-o facă.

Scena 5: 16 ianuarie

Imediat după prînz, la presiunea membrilor Consiliului de Administraţie, Calderon demisionează. Organizează o conferinţă de presă în care, plîngînd, acuză din nou minciunile care s-au spus pe seama sa..

Viitorul sună a Florentino Perez
Noul şef, Vicente Boluda, a anunţat deja că alegerile se vor organiza în această vară. Florentino Perez, fostul preşedinte “galactic” şi principalul favorizat de evenimentele petrecute, face presiuni pentru data de 24 mai, în ziua ultimului meci de campionat, cu Mallorca, bazîndu-se evident pe nemulţumirea suporterilor după probabilul succes al Barcelonei.

Calderon, doi ani, două titluri, dar şi multe convulsii
Ramon Calderon a devenit preşedinte în 28 iunie 2006, cu doar 246 de voturi mai mult decît urmăritorul său. Rezultat contestat, Calderon fiind învinuit că a manipulat voturile venite prin poştă în folosul său. Cele mai importante rezultate ale sale sînt, fără îndoială, cele două titluri cîştigate în Spania. Cît despre păcate, sînt multe, de la transferurile promise şi ratate, la cele realizate pe bani uluitor de mulţi, cu comisioane scandaloase, dar şi deprecierea renumelui clubului. La momente penibile, la loc de cinste figurează celebra “înfrăţire” de sînge cu Gigi Becali, cu dulceaţă de vişine pe post de sînge.

Noul preşedinte e din Valencia
Interimar, pînă la noi alegeri, succesorul lui Calderon urmează să fie Vicente Boluda, unul dintre vicepreşedinţii Realului. Născut la Valencia, acesta este licenţiat în drept şi are o avere de peste două miliarde de euro. Afacerile sale sînt în domeniul maritim. Considerat un excelent administrator, Boluda (53 de ani) a realizat un holding format din 85 de societăţi şi o flotă de 340 de vapoare, cea mai mare din Europa.

Panică în fotbalul mondial
Două evenimente dau fiori în fotbalul mondial. Posibilele alegeri la Real Madrid şi transferul lui Kaka îi neliniştesc pe toţi, căci vara promite a fi una incendiară. Deja e o obişnuinţă ca alegerile la Real să deblocheze fonduri impresionante pentru transferuri mediatice. 120 de milioane în conturile lui AC Milan nu sînt nici ele de lepădat, la fel cum pasiunea şeicilor de la Manchester City în a arunca zeci de milioane de dolari pe piaţă fac ca teama să pună deja stăpînire pe toate celelalte cluburi.

Ronaldo sau Messi?

zur22_fifa-player-_0112_11.jpgLuni seară s-a confirmat ceea ce, de fapt, nu mai era un secret. Cristiano Ronaldo e jucătorul anului 2008, în opinia FIFA, care i-a acordat trofeul FIFA World Player pentru anul ce tocmai s-a terminat.

Imediat în spatele său, la diferenţă destul de mare însă, s-a plasat Leo Messi. Jucătorul Barcelonei a zburat spre Zurich, în avionul privat pus la dispoziţie de FIFA, avînd în spate ecoul ultimelor sale prestaţii fenomenale în tricoul Barcelonei, în particular cu golurile fantastice marcate lui Atletico Madrid şi Osasuna, cu cîteva ore înaintea decolării

Cristiano Ronaldo, la rîndul său, ducea pe umeri prima parte a anului 2008. Campion al Angliei şi cîştigător al Ligii Campionilor, cu gol marcat în finala de la Moscova. Suficient, chiar dacă la Euro n-a existat, pentru ca votanţii, selecţionerii şi căpitanii echipelor naţionale afiliate la FIFA, să-şi dea voturile în majoritate pentru portughez. Care, de altfel, a cîştigat la fel de clar şi Balonul de Aur.

Dezbaterea s-a iscat de mai multă vreme, dar acum ea e în plină derulare. E mai bun Cristiano decît Messi sau invers?

Dacă mă întrebaţi pe mine, voi răspunde că, în acest moment, Messi e de departe cel mai bun jucător din lume. Forma excelentă în care se află, meciurile pe care le decide, golurile pe care le marchează, felul în care-şi face simţită prezenţa pe teren în meciurile Barcelonei, faptul că reprezintă fără nici o îndoială jucătorul reprezentativ al acestei formidabile echipe construite de Guardiola, toate acestea confirmă teoria mea. Pentru că foarte puţine se regăsesc în dreptul lui Cristiano Ronaldo, care are, e adevărat, de surmontat şi lunga pauză de la începutul sezonului.

N-aş spune că e tocmai corectă ideea lansată de presa din Catalunya, “a cîştigat cel mai frumos, nu cel mai bun”. Putem spune multe despre Ronaldo, îl putem acuza că a devenit mai degrabă un star decît un fotbalist, dar nu-l putem bănui de lipsă de valoare. Dimpotrivă. Dar, parcă, nu e la acelaşi nivel cu Messi, nu e la fel de decisiv în meciuri, cu toate “floricelele” şi cursele sale, cu tot fizicul excepţional pe care-l posedă şi care-l ajută.

Voi ce părere aveţi?

P.S. Victor Piţurcă şi Chivu sînt de aceeaşi părere cu mine. Ambii l-au votat pe Messi. Mai mult, selecţionerul nici nu l-a inclus pe Ronaldo între primii trei