Dar Lucescu? Mircea Lucescu

83 la sută împotrivă. E rezultatul, sec ca şutul în vinclu al lui Stankevicius, al sondajului pe care www.gsp.ro l-a iniţiat cu privire la dorinţa fanilor de a-l avea în continuare pe Piţurcă în fruntea “naţionalei”. 83 la sută dintre cei care au răspuns cred că viitorul lui Piţurcă şi cel al echipei reprezentative nu mai trebuie să fie comun.

E timpul schimbării?
E oare momentul ACUM să schimbăm selecţionerul? E o întrebare grea. ACUM înseamnă începutul preliminariilor, debutul campaniei, cînd nimic nu e pierdut. ÎNCĂ. Poate tocmai de aceea. Să ne amintim momentul Kosice, 1993. Cornel Dinu a fost demis cînd ÎNCĂ nu era totul pierdut. Nimeni nu poate spune cu certitudine că Dinu n-ar fi obţinut acea calificare. A fost înlocuit cu Iordănescu şi atunci s-a semnat certificatul de naştere al Generaţiei de Aur. Între Dinu de atunci şi Piţurcă de acum există o legătură. Se pare că Piţurcă a pierdut vestiarul. A pierdut controlul asupra jucătorilor, capacitatea de a-i motiva, puterea de a-i convinge.

Să fii condus cu 1-0 la pauză de o echipă oarecare şi să stai 30 de secunde în vestiar la pauză, doar pentru a comunica schimbările, asta nu-i mentalitate! Autogestiunea e bună, dar nu într-un vestiar lipsit de liderii săi naturali, Mutu şi Chivu, ce se putea transforma într-un ring de box, în acea atmosferă oricum tensionată. E un semn, poate nu singurul, că între selecţioner şi echipă s-a deschis o prăpastie.

Lucescu poate fi soluţia
În aceste condiţii, mai poate pregăti Piţurcă meciul cu Franţa ce poate fi capital? Nu cumva e momentul oportun pentru o schimbare? Unii rostesc numele lui Sabău. Alţii pe al lui Dan Petrescu. Destui pe al lui Boloni. Se aude şi de Andone. Ori de Rednic. Mircea Sandu pare a înclina către un antrenor străin.
Există însă o soluţie şi pare mai la îndemînă ca oricînd. Mircea Lucescu. Într-un fel se apropie de ce vrea Sandu. Plecat de aproape 10 ani din România, Lucescu e oarecum străin de ceea ce se întîmplă pe la noi.

Avantaje, dezavantaje şi o întrebare
Lucescu selecţioner aduce cu sine o sumă de avantaje, dincolo de valoarea sa ca antrenor pe care doar un nebun ar putea s-o pună la îndoială. Lucescu se poate impune în vestiar, inclusiv în faţa supervedetelor Mutu şi Chivu, dar mai ales în faţa ifoselor celorlalţi, ce doar se cred supervedete. Lucescu are ştiinţa pregătirii meciurilor decisive şi experienţa gestionării momentelor grele. Lucescu are o personalitate suficient de puternică pentru a se ridica şi a ridica astfel echipa naţională peste luptele canibalice din interiorul federaţiei. Şi, nu în ultimul rînd, Lucescu are capacitatea de a normaliza relaţia cu presa şi publicul, de a îndulci puţin gustul acru indus de Piţurcă.

Există un unic dezavantaj. Asimilat ca antistelist, Lucescu ar întîmpina dificultăţi în raporturile cu fanii Stelei. Însă acelaşi lucru s-ar întîmpla cu oricine, într-un moment în care conflictul de interese cluburi-”naţională” e prezent în orice parte a globului. Piţurcă, ale cărui relaţii cu Steaua sînt evidente, simte şi el din plin acest conflict.
Şi există un semn. De întrebare. Dat de relaţia lui Lucescu cu Mircea Sandu, îngheţată într-o vreme, rece mult timp. Între doi oameni cu capul pe umeri, ajunşi la vîrsta cînd orgoliile nu-şi mai au locul, există însă suficiente căi de împăcare şi motive de conlucrare.

Da, e momentul prielnic
Pînă acum, părea imposibilă aducerea lui Lucescu. Plătit cu 3 milioane de euro pe an de Şahtior, Lucescu rămînea un vis interzis. Momentul actual e însă favorabil. După 4 sezoane de succese împletite cu eşecuri, relaţia sa cu Ahmetov nu mai e aceeaşi. Uzura a apărut, iar lanţul de iubire necondiţionată prezintă ceva crăpături. Poate pentru prima dată în ultimul timp, Lucescu lasă senzaţia că e tentat de o schimbare. În viaţă banii nu sînt întotdeauna pe primul plan. Iar o echipă naţională e o tentaţie pentru oricine. Cine nu crede să-l întrebe pe Trapattoni. Ori pe Bruckner, implicat, la 68 de ani, într-o aventură austriacă.

La 63 de ani, Mircea Lucescu poate fi pentru România ce a fost Lippi pentru Italia în primul său mandat. Asta nu înseamnă că vom deveni campioni mondiali. Dar înseamnă încredinţarea destinelor fotbalului românesc în mîinile unui om capabil să privească şi mai departe decît meciul cu Feroe.

157 comments ↓

Pagini: [8] 7 6 5 41 » Afiseaza toate comentariile

# 157 SILVIU on 16.09.08 at 2:09 pm

DOAR CU M. LUCESCU SAU CU UN ANTRENOR STRAIN VOM PUTEA FACE VREODATA PERFORMANTA LA NATIONALA!!!

# 156 adi on 15.09.08 at 3:05 pm

si eu il vreau pe lucescu la nationala… doar ca sa rad de voi cand veti plange jocul ultra defensiv(specialitatea lui si a lu fisu’)sau mai bine puneti-l domne pe marele profesor radulescu sa nu mai planga ca nu-i vin antrenorii la cursuri… sau pe trompeta… ca tot va plac blatistii

# 155 PELE on 15.09.08 at 10:56 am

Lucescu mare antenor ?Poate cand antrena Dinamo in epoca Postelnicu si ciordea tone de ghete de aur ca la el in tiganie.Noroc ca au desfiintat francezii trofeul,scarbiti de atata hotie, ca altfel lua o gheata si g-ralul Nuta.Ori nu sti ca inaintea fiecarui meci din campionat cu echipe neprietene, descindea echipa de ofiteri de la IGP-Directia economica si controla clubul advers iar indiferent de constatari se intocmea dosar penal ? Caruia i se dadea curs sau nu in functie de rezultatul meciului ! Dupa atatia ani la Sahtior,si vreo 150 mil. de euro investiti de Ahmetov,echipa este in a IV-a grupa valorica in CL ,la fel ca Bate Borisov !***

# 154 cozmincolcer on 14.09.08 at 4:36 pm

Aducetil pe marele ANTRENOR MIRCEA LUCESCU cat mai repede posibil pentru a mai salva ce se mai poate salva.

# 153 Pariuri on 14.09.08 at 3:17 pm

:) Orice antrenor e mai bun decat Piti la ora actuala. Hai Domnu Lucescu si aduceti un pic de Glorie nationalei, sau sa bage pe oricine doar sa-l schimbe odata pe Piti ca mi se face rau cand il vad.

# 152 bogddaan draagosh on 14.09.08 at 2:59 am

toata lumea zice ca m.lucecu ca etc.la sahtyor ia m.lucescu 3 mil € p an ia sa-i zikaq m.sandu vii la nationala ca iti da 3mil si 1 pik ma kredeti ca o sa vina…in ziua d az totu e banu dika €€€€€€€€€€€€€si doaru dar nu ii gassesc semnu p tastatura…

# 151 XYZ on 14.09.08 at 12:59 am

Mda, Lucescu e matur si respectat. Dar n-a facut mare branza cu Sahtior in Europa, cu toate ca avut un buget destul de consistent. Razvan Lucescu nu cred ca ar putea stapani orgoliile unor vedete ca Mutu&Co, desi ca antrenor e cu siguranta mai capabil ca Piturca. Boloni e un antrenor foarte bun - insa priveste oarecum cu dispret atat romanii, cat si fotbalul romanesc. Plus ca a mai tradat o data nationala. Mie Dan Petrescu mi se pare cea mai buna solutie pt. postul de antrenor al nationalei. Pe langa faptul ca e al doilea an la rand cand face minuni cu o echipa mica din liga I, a fost un mare fotbalist, ceea ce cred ca ar contribui la respectul jucatorilor fata de el.

# 150 Nationala in Feroe on 14.09.08 at 12:49 am

Stiti ce se intampla acum?
Presa se afla intr-un plin exercitiu de putere. Vor sa isi demonstreze lor insile ca sunt a patra putere in stat si daca vor, pot sa schimbe un antrenor, cu ce antrenor vor ei.
Nu ii intereseaza ca Piturca nu mai stie sa tina fraiele echipei nationale - ei vor sa-l schimbe pentru ca Piturca nu inghite ziaristii. ASta-i faza.
Nu le dati apa la moara oameni buni, nu ii bagati in seama prea mult, ca nu merita. Sincer.

# 149 Valeriu. on 13.09.08 at 4:33 pm

Refuz sa cred ca este alta solutie mai de bun simt pt.sal-
varea Nationalei.Dar cine s-o ia?NESIMTITII?

# 148 cosmin on 13.09.08 at 1:40 pm

numai cei complexati il contesta pe lucescu e cel mai mare antrenor roman , cu rezultate nu povesti , asa ca cei care-l contestati ciocu mic

# 147 miguel-es on 13.09.08 at 12:33 pm

sambata seara am avut nefericita inspiratie de a ma aseza in fata televizorului pentru a urmari primul meci de calificare al echipei nationale de fotbal la CM.am pus langa mine gandul ca vom invinge greu,datorita numeroaselor indisponibilitati,dar vom invinge.am avut insa neplacuta surpriza sa observ ca echpa noastra nu lega nimic, de parca terenul era intr-o panta,iar poarta noastra a fost tot meciul la vale.spre sfarsitul celei de-a doua reprize,m-am dezlipit de televizor si aflandu-ma intr-o camera alaturata,auzeam:gool;intrebam:am dat gol?nu,ei au dat.iarasi,gool,noi?nu,tot ei.la final,0-3,ca si cum nu ne-am fi prezentat.de fapt nici nu “ne-am prezentat”.concluzia dupa meci a fost:”daca fugea poarta lor dupa minge, dadeam si noi gol”(soacramea).va multumesc ca ne oferiti ocazia sa ne spunem parerile.data viitoare o sa va mai povestesc ceva.multumesc inca o data.toate cele bune la toti.la revedere.

# 146 petrache on 13.09.08 at 2:00 am

Lucescu este un antrenor profesionist cu experienta si o multime de rezultate in mai multe tari. Singura problema e ca Il Luce nu va veni sa lucreze cu shleahta care se ocupa de fotbalul nostru la ora asta.

# 145 clio on 12.09.08 at 9:45 pm

Sandu, Piturca si gasca lor pot fi pedepsiti intr-un singur mod:
ZERO SPECTATORI ROMANI LA ROMANIA-FRANTA

# 144 ciupal on 12.09.08 at 9:15 pm

In primul rind nu se poate sa nu observi lipsa de competenta a majoritatii jurnalistilor de sport din Romania. Ei vad in Lituania o echipa slaba numai buna de batut, dar uita ca si Romania in ‘90 arata tot cam asa cind a batut 3-1 pe Danemarca (mereu pe contraatac). Din pacate “jurnalistii” sportivi au o singura preocupare, sa schimbe antrenori pe unde li se nazare lor. Prietene te-am vazut comentind si alte meciuri si am ajuns la concluzia ca mai bine te apuci sa comentezi partide de “Maroco”.

# 143 Valeriu. on 12.09.08 at 8:30 pm

E vai de capul nostru cu Piturca-o solutie mai catastrofica
nici ca se poate!

# 142 andreea on 12.09.08 at 7:20 pm

Nu ma intereseaza prostia cu Lucescu.
Vreau doar sa intreb de ce nu se vorbeste deloc despre Olimpiada de la Beijing pentru Paralimpici.
Avem un roman care a luat o medalie de ARGINT la ciclism. Ah scuzati-ma … este **** si poate nu are nici un drept in paginile de sport unde toti au un handicap pe creier pentru ca numai despre fotbal citesc, fotbal, foootbaaal! Nu-i de mirare ca sportul a devenit o adevarata boala cand n-are cap si coada si pic de respect pentru nimeni si nimic inafara de fotbal, fotbal, footbaal. Poti deveni zombi…foootbaaalll
Noapte buna!

# 141 Roman on 12.09.08 at 6:41 pm

Ce m-a frapat din acest articol este faptul k opinia fanilor stelei conteaa….adik dc ei se cearta cu lucescu hai sa nu-l mai chemam…ar trb pe langa piturca sa fie schimbata si mentalitatea asta cu luatul oricarui jucator de la steaua la nationala, numai pt k e de la steaua…..cum mai reusea oare gigi sa-i creasca cota (la pamant) a lui nicolita dc nu il lua piturca barbugiu’ la nationala….

# 140 Lulu on 12.09.08 at 2:58 pm

Cine crede ca Mircea Lucescu va accepta vreo data sa antreneze aceasta echipa nationala , inseamna ca are o parere prea proasta despre Mircea Lucescu . El nu e antrenorul care sa faca munca de antrenor de pitici
Ar tebui sa invete cel putin7 jucatori sa dea si cu stangul , sa-l invete pe Marius Nicolae sa faca o preluare , pe Bratu sa stie ce-i ala off side-ul pentruca din 10 faze de atac el , in 8 este surprins in afara din joc , pe Radoi sa nu mai cotonogeasca , pe Nesu ce-i o alnecare fara fault ,pe Ghionea sa-si stapaneasca pornirile bestiale de taranoi ajuns la oras ,pe Mutu sa joace si pentru echipa etc . El este prea destept sa se compromita cu o asa trupa ciobani lenesi .TRUPA ASTA SE POTRIVESTE UNUI ANTRENOR SUPERFICIAL TRISOR SI INCOMPETENT CA ACTUALUL ANTRNOR AL NATIONALEI , AL CARUI NUME MI-E SCABA SA-L MENTIONEZ.
sTAI IN BANCA TA NEA MIRCEA CA TE FACI DE OCARA LA BATRANETE .
ESTI PREA NOBIL CA SA TE SCUFUNZI IN MOCIRLA FOTBALULUIAUTOHTON
DACA INTRI IN TARATA , TE MANANCA PORCII !

# 139 adipocea on 12.09.08 at 2:41 pm

Eu nu-l mai vreau pe Lucescu, e vechi, ar veni din nou praful cu el…Nu se compara cu Lippi, cu situatia aia…Eu l-as vrea sincer pe Zenga sau un alt strain, sa zicem un olandez…Vedeti ce a facut Hiddink la Rusia sau Advocaat la Zenit, Cuceiro la Lituania si exemplele pot continua

# 138 mselotalatala on 12.09.08 at 2:03 pm

D-nule Niculescu, incercati si un sondaj de genul “il doriti pe M.Lucescu la nationala”, si o sa vedeti ca 90 % vor spune “da”!DAR,de la dorinta noastra si la intentiile lui sandu….e cale lunga!Va intreb ceva, si chiar as vrea sa-mi raspundeti( mai ales ca aveti mailul) : CHIAR CREDETI CA m.sandu L-A SUNAT PE LUCESCU?Asta cu telefonu e mare abureala!Multumesc anticipat pt un eventual raspuns.

Pagini: [8] 7 6 5 41 » Afiseaza toate comentariile

Leave a Comment

Reguli :
1. Tratati persoanele care scriu pe acest blog cu respect, nu folositi un limbaj necivilizat sau cuvinte care sa aduca o vatamare morala celorlalte persoane care posteaza mesaje.
        a. In comentariile dumneavoastra va rugam sa va referiti doar la articolul/editorialul in cauza si sa nu atacati autorul.
        b. Nu folositi un limbaj explicit sexual, vulgar sau care sa jigneasca.
        c. Fara comentarii discriminatorii cu tenta xenofoba, antisemita sau rasista.
2. Nu publicati sau solicitati in comentariile dumneavostra adrese de web, produse sau servicii.
3. Nu transformati acest blog intr-un "chat".
4. Pentru protectia dumneavostra nu folositi in comentarii informatii personale, adrese de email, numere de telefon sau URL.
5. In comentarii nu puteti folosi decit urmatoarele coduri HTML: <a href="" title=""> <abbr title=""> <acronym title=""> <b> <blockquote cite=""> <code> <em> <i> <strike> <strong>
6. Daca aveti vreo plangere in ceea ce priveste administrarea acestui blog puteti trimite un mesaj la adresa de mail: contact@gsp.ro.
7. Comentariile care intra in contradictie cu regulile de mai sus vor fi sterse fara a se afisa vreun motiv.
8. Daca veti continua sa sfidati aceste reguli nu veti mai putea sa postati mesaje.

Comentand pe acest blog, sunteti de acord cu regulile precizate, le intelegeti si va dati acordul ca le veti respecta. Va multumim.