Steaua ca România la Euro / CFR trebuie să se bucure

E momentul lor. Al premiantelor. CFR Cluj şi Steaua au respirat, prin reprezentanţii lor de la Monte Carlo, acelaşi aer cu marile cluburi ale continentului. Fac parte din elita fotbalului european şi merită toate aprecierile.

CFR trebuie să se bucure. Să se bucure că a ajuns aici, că poate aduce la Cluj, şi în Transilvania, pe Roman Abramovici, dar şi cîţiva campioni mondiali, Scolari, Laurent Blanc, Totti, De Rossi, cîţiva deţinători ai Ligii Campionilor, Deco, Carvalho, Panucci, trei superlative ale sezonului trecut din Champions League, Cech, Terry şi Lampard, şi încă o sumă de mari nume, Ballack, Drogba, Baptista, Aquilani, Riise, Mexes, Cavenaghi, Gourcouf. Pentru CFR e o mîndrie, orice punct scos în acest context va fi o mare realizare.

Teoretic, Chelsea şi Roma sînt din altă dimensiune, astfel că Bordeaux rămîne unica bornă de la care s-ar putea pretinde ceva. Pare o echipă abordabilă, dar nu puţini sînt cei care spun că în campionatul trecut a jucat cel mai spectaculos fotbal, chiar mai spectaculos decît campioana Lyon. Are un antrenor, campionul mondial Blanc, adept al ofensivei, al spectacolului. La Cluj măcar se poate trage nădejdea unui rezultat bun.

Steaua are deja experienţă. E la al treilea sezon consecutiv în grupe, astfel că deja performanţa se cere depăşită. Calificarea în primăvară, fie ea a Cupei UEFA, ar trebui să fie principalul obiectiv al steliştilor.

Uşor de zis, dar cam greu de făcut. Deja euforia succesului cu Galata lăsase ceva urme între stelişti. Dacă de la Gigi Becali, “batem şi pe Real Madrid şi pe Barcelona”, n-avem nici o pretenţie, de la Rădoi parcă am avea. “Nu vreau să cad cu Inter ca să nu-l bat pe Chivu”, a glăsuit căpitanul. Ca glumă e bună şi sper că Rădoi, altfel un tip cu destul de mult simţ al realităţii, chiar asta a vrut să facă, o glumă. Lăcătuş pare şi el luat de val, de vreme ce s-a apucat în plină conferinţă de presă să se contreze cu un jurnalist ale cărui păreri l-au deranjat. Dacă nu va înţelege că fiecare e liber să spună ce gîndeşte, chiar dacă n-are dreptate sau spune prostii, Lăcătuş are o mare problemă. Vremurile cînd tatăl unui anume Valentin conducea România s-au dus de mult.

Grupa Stelei e grea, e mai grea decît cea de anul trecut, cu Arsenal, Sevilla şi Sparta Praga. La o primă evaluare, simplistă, Bayern e peste Arsenal, Lyon e cam ca Sevilla, dar Fiorentina e mult peste Sparta Slavia Praga.

Steaua are rolul României de la Euro. Avem o echipă italiană, una franceză şi în loc de una olandeză avem una germană. Şansa Stelei stă în posibilitatea paşilor greşiţi făcuţi de celelalte trei în duelurile directe. Bayern-Lyon, Fiorentina-Bayern, Lyon-Fiorentina, iată duble manşe unde se pot împărţi puncte. Orice punct scos de Steaua, acasă sau afară, devine în acest context important. Iar ultimul meci, cu Fiorentina pe teren propriu, poate fi interpretat în fel şi chip. De ce n-ar fi precum cel cu Olanda de la Euro? Dar mult mai bine abordat, evident.

Pe de altă parte, urmează pentru Steaua o perioadă de foc. Urmăriţi doar luna noiembrie:
01.11 Dinamo - Steaua Liga I
05.11 Lyon - Steaua Champions League
09.11 Rapid - Steaua Liga I
15.11 Steaua - Poli Timişoara Liga I
22.11 Craiova - Steaua Liga I
25/26.11 Bayern Munchen - Steaua Champions League
30.11 Steaua - Urziceni Liga I
De cum va şti Lăcătuş să gestioneze această lună depinde foarte mult din viitorul Stelei.

70 comments ↓

Pagini: [4] 3 2 1 » Afiseaza toate comentariile

# 70 un ardelean on 10.09.08 at 4:20 pm

pai daca fiecare e liber sa spuna ce vrea atunci de ce ii criticati cand spun lucruri care nu va convin voua ziaristilor. daca sunteti a 4-a putere in stat atunci trebuie sa respectati anumite principii.

# 69 Luptă CFR on 29.08.08 at 11:21 pm

O sa incerc sa ma duc la toate meciurile de la Cluj ca sa imi sustin echipa. Lupta CFR

# 68 Dany on 29.08.08 at 5:50 pm

Interesanta remarca : “fiecare e liber să spună ce gîndeşte, chiar dacă n-are dreptate sau spune prostii” . Ceea ce este interesant este faptul ca uitati sa adaugati essentialul : si raspunde pentru ceea ce spune , mai ales daca sunt prostii. Ori asta este lucrul care nj convine unora si se pare ca nici tie. In rest un articol interesant , dar care nu aduce nimic nou dpdv al “valorii adaugate” pentru cei care va achita acest serviu.
Deci lasati lozincile goale si fara continut si incercati nitica crestere a “valorii adaugate” pentru a continua sa aveti clienti care sa cumpere ziarul.

# 67 pitipoanca.ro se muta pe pitipoanca-hi5.blogspot.com on 29.08.08 at 4:48 pm

Vedeti cele mai tari pitipoance si cocalari din Romania

# 66 Weirdgrivi on 29.08.08 at 12:39 pm

Nu sunt de acord cu toti **** care sunt asa de ofensati ca a pus Bayernul peste Arsenal.
Subscriu.
****

# 65 Domnului ziarist. Fara respect on 29.08.08 at 11:15 am

Buna ziua domnule,
As vrea sa incep acest mesaj prin a spune ceva pozitiv, dar din pacate nu pot. Din punct de vedere jurnalistic domnule sunteti foarte slab. Bayern nu este in acest momment peste Arsenal de anul trecut, iar Lyon este peste Sevilla, ati nimerit doar faptul ca Fiorentina este peste Slavia. Stiu ce veti spune, ca fiecare om are dreptul sa spuna ce gandeste, astfel trecem si la cea de-a doua parte a mesajului: rautatea, lipsa de profesionalism, carentele in jurnalism, in stiinta societatii libere si deontologia (consultati DEX, din articolele dumneavoastra se intelege ca nu ati auzit de deontologie) profesiei pe care cu tot respectul o faceti de rusine.
Jurnalistul, ca si orice om are dreptul sa spuna ce gandeste, DAR in calitatea sa de jurnalist nu este platit, ascultat de oameni sa spuna ce viseaza el noaptea, ci sa INFORMEZE. V-am socat, nu? Nu ati fi crezut ca banii nu ii luati, ratingul nu il obtineti pentru a debita fantasme?

# 64 Domnului ziarist. Fara respect on 29.08.08 at 11:15 am

Exista insa si jurnalistul formator de opinie, comentator, editorialist, blogger mai nou, care comenteaza, analizeaza informatia pura de care vorbeam mai sus. Acesta, inevitabil va exprima o parere, dar si aceasta trebuie sa se bazeze pe informatia pura descrisa mai su, nu pe inventii ad-hoc menite probabil sa atraga rating. Consider jurnalistul care inventeaza pentru rating, neglijand moralul si deontologicul, ca fiind comparabil cu o femeie(barbat) care se culca cu seful (clientul) pentru o conditie mai buna in cadrul slujbei. Adica mi se pare ca se renunta la mandrie, principii, respect de sine, iar acel jurnalist, chiar talentat, nu se va putea ridica niciodata din mizeria in care a intrat.

# 63 Domnului ziarist. Fara respect on 29.08.08 at 11:14 am

Mai mult, asa cum “jurnalistul” a avut dreptul sa isi debiteze fantasmele in fata mea, a telespectatorului care dorea o informare obiectiva si o analiza pertinenta si reala, astfel si Marius Lacatus avea dreptul de a se apara de atacul colegului dumnevoastra, pe aceasi cale - media. Mai mult, Marius, era chiar indreptati sa se apere, fiindu-i pe nedrept batjocorit numele. Nu a cerut arestarea, nu a jignit, nu a atacat, nu a incitat la viloenta, nu a cerut ca Valentin sa ii inchida gura. Doar s-a declarat dezamagit, scarbit de acel domn. Nu era oare dreptul lui, mai justificat si mai normal decat dreptul “jurnalistului” de a abera?

# 62 Domnului ziarist. Fara respect on 29.08.08 at 11:14 am

Acum dumneavoastra il acuzati ca facut asta? Pe ce motiv? Drepturi au numai jurnalistii? Noi restul avem dreptul de a pastra tacerea si de a **** Noi restul daca ne aparam suntem acuzati ca am fi comunisti, protejati ai sistemului? Cine este intolerant fata de drepturile celuilalt, Lacatus sau dumneavoastra?
In fapt, domnule “jurnalist”macar aveti idee ce inseamna deontologie si dreptul la libera opinie?
Cu *** fata de felul in care dumneavoastra si colegii dumneavoastra intelegeti sa va faceti meseria si sa ne inchideti gura daca ne aparam. Radu Mihai.

# 61 ofsaid+pinalti=love on 29.08.08 at 10:11 am

banuiesc ca si un antrenor are voie sa spuna ce gandeste nu numai DECEBAL

# 60 james crissilv on 29.08.08 at 9:40 am

Nu e santaj, e corectitudine. Oricum ambele echipe merita, asa ca hai sa le tinem pumnii.
O zi minunata iti doresc

# 59 bhuttu on 29.08.08 at 9:39 am

Referinta la Ceausescu e o prostie si o insulta. Fiecare e liber sa spuna ce gandeste, cu o conditie esentiala: sa gandeasca inainte. Cea mai mare parte a jurnalistilor romani nu se califica.

# 58 Dan on 29.08.08 at 12:45 am

Bayern e peste Arsenal, nu-i asa?! Ei, uite un reper care ma deznadajduieste! Ce salariu ai, Andrei(a) (Esca)Niculescu?!

# 57 prepeleak on 29.08.08 at 12:36 am

Revizuieste evaluarea aia simplista. Bayern e mai slaba decat Arsenal cu cel putin o clasa. Lyon la ora actuala e sub Sevilla la varful ei de forma (asa cum a intalnit-o Steaua) si da, Fiorentina e peste cehi insa nu este cu mult peste Galata. Desi nu-l iubesc pe Mircea Lucescu, mul are perfecta dreptate. Steaua are prima sansa la locul 3 si, cu putin noroc, poate si un loc mai bun. Marea favorita la locul I e Lyon.

# 56 Toni on 29.08.08 at 12:28 am

Domnule Niculescu. Ce face Lacatus nu se numeste santaj. El cere sa fie respectat, adica sa nu ii terfeleasca X sau Y numele aiurea doar ca sa-si faca rating. Sunt de acord cu el. Ma respectati vorbescu cu voi, nu … atunci nu ramane!

# 55 gabelo on 29.08.08 at 12:19 am

Si apropo de grupe.CFR nu face mai mul de un punct,cu noroc,acasa cu Bordeaux.Steaua,imi pare rau s-o spun ca sint stelist,daca face un punct trebuie sa fie fericita.Am vazut ca unul mai inainte zice ca facem 9 puncte si ne calificam.Ii spun atit:trezeste-te frate ca s-a facut dimineata

# 54 gabelo on 29.08.08 at 12:16 am

Andrei,crezi ca Decebal ala sarea sa te apere tot asa?Io nu cred.L-am vazut la tv de citeva ori.E exact tipul de om cu care nu trebuie sa fii prieten.Parvenitul perfect si increzut pe deasupra.Se crede buricul pamintului da de fap e doar chestia aia de sub buric,nu pot sa spun ce ca ma cenzurati.Asa ca lasa-l in pace.Te-ai luat degeaba de Laca.Pacat de cronica ta superba de ieri care m-a uns pe suflet

# 53 bogdan on 29.08.08 at 12:14 am

Domnule Andrei Niculescu da-ti-mi voie sa va contrazic si parerea mea e ca nu prea aveti idee despre fotbalul care se joaca in Europa.Cum poate un jurnalist la GSP sa afirme ca Bayern este peste Arsenal!!!! Ati gresit flagrant domnule si va invit sa mai urmariti meciurile din liga campionilor nu doar la statistici domnule ca daka stam sa ne uitam si Steaua este peste Arsenal dar vremurile lui Valentin au trecut domnule.Valoarea celor de la Arsenal este peste a celor de la Bayern si incontestabil cred ca este parerea unanima a tuturor care comenteza acest blog.Mai aerisiti-va cu Liga Campionilor si nu doar cu cea a lui mitica si in calitate de jurnalist nu faceti asemenea declaratii de-a dreptul aberante ca va scade din populariate

# 52 Dragos on 29.08.08 at 12:13 am

Niculescule, nu-mi place ce ai scris ! Si nu te deranja sa-mi raspunzi ca nu ma intereseaza o alta parere de a ta ! Altceva in afara de a lovi in Lacatus, nu mai aveti de facut ? Are nevoie de incurajari, a calificat Steaua in grupele CL cu Galata nu cu Liege ! Sau cu Borisov ! Merita laudat, nu criticat ! Are nevoie de sustinere ! ***!

# 51 Ai lasat vreodata muzica sa-ti vorbeasca? on 29.08.08 at 12:01 am

Intr-adevar Steaua si Cfr au intrat in facultate. Acum e de vazut. Foarte interesanta comparatia intre Romania la Euro si Steaua in Liga. Eu zic totusi ca Steaua poate fi mai puternica decat Romania la Euro. Sa se ramana cu picioarele pe pamant si ele se vor putea bucura de roua de primavara…

Pagini: [4] 3 2 1 » Afiseaza toate comentariile

Leave a Comment

Reguli :
1. Tratati persoanele care scriu pe acest blog cu respect, nu folositi un limbaj necivilizat sau cuvinte care sa aduca o vatamare morala celorlalte persoane care posteaza mesaje.
        a. In comentariile dumneavoastra va rugam sa va referiti doar la articolul/editorialul in cauza si sa nu atacati autorul.
        b. Nu folositi un limbaj explicit sexual, vulgar sau care sa jigneasca.
        c. Fara comentarii discriminatorii cu tenta xenofoba, antisemita sau rasista.
2. Nu publicati sau solicitati in comentariile dumneavostra adrese de web, produse sau servicii.
3. Nu transformati acest blog intr-un "chat".
4. Pentru protectia dumneavostra nu folositi in comentarii informatii personale, adrese de email, numere de telefon sau URL.
5. In comentarii nu puteti folosi decit urmatoarele coduri HTML: <a href="" title=""> <abbr title=""> <acronym title=""> <b> <blockquote cite=""> <code> <em> <i> <strike> <strong>
6. Daca aveti vreo plangere in ceea ce priveste administrarea acestui blog puteti trimite un mesaj la adresa de mail: contact@gsp.ro.
7. Comentariile care intra in contradictie cu regulile de mai sus vor fi sterse fara a se afisa vreun motiv.
8. Daca veti continua sa sfidati aceste reguli nu veti mai putea sa postati mesaje.

Comentand pe acest blog, sunteti de acord cu regulile precizate, le intelegeti si va dati acordul ca le veti respecta. Va multumim.