Prima etapă, primele observaţii

Cînd se joacă o singură etapă, şi aia incompletă, e greu de tras concluzii sau de anticipat ceva. Sîntem la început de campionat şi multe se pot schimba în zilele şi săptămînile ce urmează.

Se pot face însă unele observaţii, sesizabile după acest prim week-end.

CFR Cluj şi Rapid par a sta cel mai bine. Clujul are un lot numeros, dar şi valoros, simpla enumerare a rezervelor de ieri, Hirschfeld, Semedo, G. Mureşan, Panin, Fabbiani, Culio, Dubarbier, fiind cea mai bună dovadă. Cei ce văd în CFR principala favorită la titlu trebuie să ia însă în seamă efectul Ligii Campionilor, în care clujenii vor juca din septembrie. Ştim bine ce înseamnă această competiţie, la ce presiune teribilă, fizică şi psihică, sînt supuşi jucătorii. Steaua a avut mult de suferit două sezoane la rînd. Plus de asta, adversarul de duminică n-a pus nici o problemă şi e greu de înţeles ce caută în prima ligă o astfel de echipă.

Rapid a arătat la fel de bine. Echipa joacă frumos, pare eliberată din chingi, iar acumularea de străini poate fi o explicaţie. Pe de altă parte, de aici se poate ivi o problemă, căci şi românii sînt suficient de mulţi în lot şi e posibil să apară bisericuţe, grupuri. Toată lumea e încîntată de acest Peseiro. Un ziarist portughez, care-l cunoaşte foarte bine pe Peseiro din perioada Sporting Lisabona, mi-a calmat prima impresie, spunîndu-mi sec: “Mai vorbim prin noiembrie”. Se pare că antrenorul are ceva carenţe în zona de pregătire fizică, carenţe ce s-au văzut şi la Panathinaikos şi la Real Madrid, unde a fost secund. Şi mai e ceva: efectul George Copos, care nu se ştie cînd va intra în funcţiune.

Steaua n-a avut adversar sîmbătă, astfel că extazul arătat de unii e exagerat. Roma s-a antrenat de 5 ori înaintea meciului. A fost, dacă vreţi, în situaţia Stelei de la “amicalul” cu Salzburg, cînd a pierdut 3-0. Nici atunci nu era un dezastru, nici acum nu e o fericire. Se poate spune totuşi că Steaua arată bine, dar abia meciul cu Vaslui va confirma sau infirma teoria. Jocul s-a mai iuţit, consecinţă a renunţării la al doilea închizător, iar lotul, pe posturi, pare complet şi cu multă concurenţă. Problema la Steaua rămîne însă a vîrfului de atac, căci Arthuro şi Kapetanos mi se par sub Pepe Moreno. Mai e apoi Bănel, cu care se întîmplă ceva, e clar, şi pe care fluierăturile şi reproşurile tribunei nu-l ajută defel. Şi aici poate trebuia mers pe mîna lui Mendoza, căci pînă una-alta acest Toja, dacă o mai veni, e încă o necunoscută. Plus că mai e patronul, a cărui vorbărie bogată aduce de multe ori prejudicii, generînd discuţii în lot.

Dintre favorite, Dinamo a arătat cel mai rău. Atunci cînd nu bagi bani într-o maşină ce dă rateuri, nu te aştepta să se transforme peste noapte în Mercedes. Dinamo are două compartimente în care n-are probleme: în poartă, unde sînt trei oameni buni pe un loc, şi în atac. În apărare însă, lîngă Moţi e un mare gol, iar mijlocul e un dezastru, nu creează pentru atacanţi şi nu acoperă pentru apărători. Plecarea lui Mărgăritescu mi se pare o mare pierdere. Iar faptul că la Dinamo încă se mai fac sau se încearcă transferuri e o dovadă de neprofesionalism.

16 comments ↓

# 16 FanSportFan - Click aici!!! on 31.07.08 at 1:50 pm

Fa parte din castig!!!

# 15 Cristi on 30.07.08 at 12:41 am

Rusine gsp!

Televizati meciul lui DINAMO sau, vorba lui vochin, iesiti din joc si lasati locul altora capabili.

# 14 ady77cta on 29.07.08 at 9:46 pm

Ce se intampla ANDREI?Sunt din Constanta si deoarece iubesc DINAMO ,sunt extrem de dezamagit ca nu pot viziona echipa mea favorita.Banuiesc ca milioane de suporteri dinamovisti sunt furiosi ca nu pot vedea primul succes di nacest sezon fotbalistic.Va mustra putin constiinta?Daca noi,cele cateva milioane de ultrasi dinamovisti,va vom boicota(nu mai facem abonamente,nu cumparam ziarul, nu vizionam gsptv…)ce s-ar intampla?Nimic probabil in acesta “adevarata” economie de piata.Credeti ca numai cei din IASI,VASLUI… platesc abonamentul la RSC-RDS?Noi nu?De ce sa fiim discriminati?RUSINE RUSINE .vrem fotbalul inapoi mai looserilor

# 13 nu va e rusine? on 29.07.08 at 4:35 pm

nu va este rusine sa nu transmiteti dinamo-gaz metan la tv??? sa ne dati fotbalul inapoi profitorilor….

# 12 leon on 29.07.08 at 4:07 pm

am si o rugaminte la tn daca spui ca esti asa mare comentator de sport si te pricepi la bursa jucatorului cum ramane cu cateva mil de oameni care nu pot sa vada un meci de liga 1 printre care si eu nu pot sa vad un meci blestemat la orice ora cand deschid tv si in acest fel nu se i a nici o masura dar daca nu se face nik cand ii prindem la meci le rupem piciorusele ms ast un rasp daca tot nu ne uitam la meciuri

# 11 Mario on 29.07.08 at 11:55 am

Slab, ca de obicei. Oricum, felicitari pentru constanta!

# 10 iQ666 on 29.07.08 at 10:23 am

dinamo se bazeaza pe ceva mai tare decat lotul: superstitia ca n-au 2 ani consecutivi ratati. :D

# 9 mihnea on 29.07.08 at 8:46 am

Dinamo da cu nonsalanta toti juniorii si asta de ani multi, de la grupele de varsta ‘81-’82 pana la ‘88-’89 ca doar ei au de adus jucatori din afara si de pe la poli. CFR merita aprecieri pentru tot ce au facut in ultimii ani - sincer mi-ar fi placut enorm sa fi fost U Cluj - Rapid a jucat cu finii, iar restul rezultatelor sunt la fel de interesante ca Bregenz-Lustenau.

# 8 www.500$ FREE fara Click on 29.07.08 at 1:01 am

dupa prima etapa nu trebuiesc trase concluzii si facute pronosticuri

# 7 pt ka ka shtoaia on 28.07.08 at 10:42 pm

Moti trebuia eliminat !!!

# 6 www.sportsaga.ro on 28.07.08 at 9:53 pm

Nu e mometul sa tragem concluzii acum. Te-ai grabit ca fata mare!

# 5 1q on 28.07.08 at 8:05 pm

CFR,NU A AVUT ADVERSAR ;
RAPID JOACA FRUMOS DAR SA O VEDEM CAND JOACA SI CU O ECHIPA CE ATACA;
STEAUA ESTE SOLIDA,DAR CAMPIONTELE SE CASTIGA CU ECHIPE MICI,IAR STELISTII S-AU INCURCAT MEREU CU PITICII;
DINAMO ARE VREO 13,14 JUCATORI BUNI,DAR NU ARE BANCA,LOT. PLUS MANAGEMENTUL ACESTUI CLUB,NU EXISTA SI ASTA DE ANI BUNI!

# 4 1q on 28.07.08 at 8:00 pm

asta este problema cand borcea este si patron si manager!

# 3 provincialu on 28.07.08 at 7:36 pm

numai echipele astea au jucat etapa asta .. ziaristi d 2 bani

# 2 fane on 28.07.08 at 6:55 pm

Mai fratilor cei cu bloguri si cu stiri tv. voi nu mai stiti numai de echipele bucurestene de parca numai in Bucuresti se face sport nesimtitilor voi uitati de provincie AR TREBUI SA MAI LASATI PREGIDISMUL ASTA DE MITICI SI SA FITI FARPLAY.
De aceea nu prea aveti vizitatori idiotilor

# 1 ka ka shtoia on 28.07.08 at 6:30 pm

Ai uitata dfe Lajos, asasinul perpetuu al lui Dinamo!! Ia inchipuie-ti ca i s-ar fi anulat stelei un astfel de gol!!??

Mama ce ar mai fi urlat latraii de serviciu!!!

Asa…las’ca-i bine cind pierde Dinamo!

De parca valoarea campionatului ar fi data nu de evolutiile din teren ci de valizele cu bani plimbate de Gigi prin toata LIga !, nu-i asa!?

Mi-e scirba de voi GSP care ati indraznit sa sustineti niste fapte penale si depling tara asta care a incaput pe mina borfasilor fara creier… :mrgeen:

Leave a Comment

Reguli :
1. Tratati persoanele care scriu pe acest blog cu respect, nu folositi un limbaj necivilizat sau cuvinte care sa aduca o vatamare morala celorlalte persoane care posteaza mesaje.
        a. In comentariile dumneavoastra va rugam sa va referiti doar la articolul/editorialul in cauza si sa nu atacati autorul.
        b. Nu folositi un limbaj explicit sexual, vulgar sau care sa jigneasca.
        c. Fara comentarii discriminatorii cu tenta xenofoba, antisemita sau rasista.
2. Nu publicati sau solicitati in comentariile dumneavostra adrese de web, produse sau servicii.
3. Nu transformati acest blog intr-un "chat".
4. Pentru protectia dumneavostra nu folositi in comentarii informatii personale, adrese de email, numere de telefon sau URL.
5. In comentarii nu puteti folosi decit urmatoarele coduri HTML: <a href="" title=""> <abbr title=""> <acronym title=""> <b> <blockquote cite=""> <code> <em> <i> <strike> <strong>
6. Daca aveti vreo plangere in ceea ce priveste administrarea acestui blog puteti trimite un mesaj la adresa de mail: contact@gsp.ro.
7. Comentariile care intra in contradictie cu regulile de mai sus vor fi sterse fara a se afisa vreun motiv.
8. Daca veti continua sa sfidati aceste reguli nu veti mai putea sa postati mesaje.

Comentand pe acest blog, sunteti de acord cu regulile precizate, le intelegeti si va dati acordul ca le veti respecta. Va multumim.