May 2008 ↓

EXCLUSIV // Gazeta Sporturilor s-a întîlnit cu Radu Ştefan la Roma: “Să fim deştepţi!”

colosseum.jpgFundaşul lui Lazio speră să prindă un loc în lotul de 23. “Dacă o fi să şi joc, ar fi un vis”

Toate drumurile duc la Roma, nu? Aşa a gîndit şi Radu Ştefan în iarnă cînd, odată venită propunerea lui Lazio, n-a stat nici o clipă pe gînduri şi a purces spre Cetatea Eternă, în căutarea fericirii şi a unei cariere la cel mai înalt nivel. Propunerea era şi este tentantă, căci Lazio, dincolo de problemele pe care le traversează în acest moment, economice şi implicit sportive, urmare a unei gestiuni sinucigaşe din partea lui Sergio Cragnotti , care a dus clubul aproape de faliment, cu toate aceste probleme aşadar, Lazio rămîne Lazio.

Iar Roma rămîne Roma. Unul dintre cele mai frumoase oraşe din lume, cu milioane de turişti ce vin anual din toate colţurile lumii, din Australia pînă în China şi din Statele unite pînă în Rusia. Africa lipseşte de pe coloana vizitatorilor, dar e prezentă din abundenţă pe coloana imigranţilor. Spre diferenţă de români, care mai pot, dacă se străduiesc, trece neobservaţi în tumultul cotidian, fiii Africii n-au, din pricina culorii pielii, nici o şansă. Continue reading →

Chivu: “Voi pune umărul pentru România”

Fanii României au trecut iar prin emoţii la meciul Lazio-Inter. Chivu a căzut pe umărul stîng, deja schilodit de cîteva luni. A revenit pe teren, dar după cîteva minute a cedat şi a fost înlocuit. Ne linişteşte însă senin: “Voi fi la Euro!”. Este la curent cu ce se în­tîmplă în campionatul intern. Îl bu­cură revenirea provinciei la putere, eventul celor de la CFR Cluj. Nu cre­de că o eventuală retrogradare a Stelei, pentru cazul genţii cu bani de la Cluj, ar fi o tragedie pentru fotbalul românesc: “S-a în­tîm­plat şi la case mai mari”

– Eşti surprins că CFR Cluj a reuşit eventul în România?
– Nu. Nu sînt deloc surprins. Au făcut un sezon foarte bun, chiar da­că au întîmpinat în retur ceva pro­bleme, cînd au pierdut puncte pe care n-ar fi trebuit să le irosească. Sînt însă plăcut surprins de puterea pe care au avut-o, de profe­sio­na­lismul de care au dat dovadă. Ca om de fotbal, mă bucur că o echipă din provincie a cîş­ti­gat campionatul. E bine că banii din Liga Campionilor vor ajunge şi în provincie, nu doar în Bucureşti. Asta le va stimula şi pe ce­lelalte provinciale să încerce să facă acelaşi lucru.

– Ai şansa să joci împotriva lor în Liga Campionilor, în sezo­nul viitor.
– Sper să nu. Nu mi-aş dori. Dacă va reuşi şi Steaua să trea­că de turul pre­liminar, aş avea două şanse să joc îm­po­triva unor echipe româneşti, dar, repet, nu mi-aş dori. A, aş vrea să se întîmple asta, dar undeva în fa­ze mai avansate.

“Dacă e corupţie, vinovaţii să plătească”
– Ai oferi, dacă ai fi patron, un milion şi ceva de euro unei echipe doar ca să cîştige un meci?
– Nu, pentru că echipa res­pec­tivă joacă acel meci ca să învingă, cel puţin aşa se obişnuieşte în pro­fesionism . Nu ştiu cît de ade­vărat este ceea ce am auzit, nu ştiu cui au fost destinaţi banii aceia. Nu s-a făcut un flagrant, pur şi simplu a fost găsit un om care avea asupra lui o sumă foarte mare de bani.

– S-a auzit şi aici probabil de acest scandal al banilor tri­mişi de Gigi Be­cali la Cluj. Nu te-ai simţit stingher, nu ţi-a fost ruşine?
– De ce să-mi fie? M-am obiş­nuit cu realitatea asta. Doar trăiesc în Italia şi ştim bine ce s-a întîmplat aici. Dar cred că ar trebui să se ia mă­­suri dacă se va dovedi că fot­ba­lul ro­­mânesc a fost şi este co­rupt.

– Unii cer chiar retro­gra­da­rea Ste­lei. Ar fi un ca­taclism pen­tru fotbalul ro­mâ­nesc dacă s-ar lua această decizie?
– Nu cred. A fost vreun cataclism în Italia şi în Europa cînd Ju­ventus a fost re­trogradată? Şi Ju­ven­tus are titluri şi trofee continentale, mai multe ca Steaua. Dar nu cred că în România se va ajunge la aşa ceva.

Şansa lui Rădoi
– Crezi că ar trebui făcută distincţie între ceea ce face pa­tronul şi jucători?
– Acţiunile unui pa­tron se răsfrîng asupra jucătorilor care n-au nici o vină. Aşa s-a întîmplat şi în Italia. Pînă la urmă au plătit toţi, inclusiv ju­cătorii, suporterii.

– Rădoi a declarat zilele trecute că ar vrea să plece de la Steaua. Ce zici de asta?
– El ştie cel mai bine ce are de făcut şi ce vrea să facă, ce viitor vrea să aibă. E greu, să nu uităm că el e simbolul Stelei acum şi nu ştiu dacă va fi cedat. Dar cred că va fi o provocare, şi el e conştient de asta, din care va avea de cîştigat.

Vrea să joace finala Cupei
– Lumea vrea să ştie ce se mai întîmplă cu umărul tău? Ne putem baza pe el?
– Eu zic că da. Chiar dacă acum nu sînt prea bine, pînă la Euro o să-mi revin! Sper să pot să joc chiar în finala Cupei Italiei, pe 24 mai.

– Ce s-a întîmplat cu Lazio?
– Am nişte ligamente rupte, dar nu la umăr, la claviculă. Am că­zut şi am încercat să evit umărul, aşa că am pus mîna. Cert e că-mi amorţise toată partea stîngă şi m-am speriat destul de tare. Am ce­rut imediat schimbarea şi am plecat la ves­tiar. Acolo mi-a mai tre­­cut a­mor­ţeala, dar durerea nu. Am luat nişte calmante. Oricum n-am putut să dorm pînă pe la 6 dimineaţa.

– Aici chiar că ai pus umărul.
– Aşa e. Numai eu ştiu prin ce-am trecut din septembrie, de la meciul cu Germania, cînd mi-a sărit prima dată umărul. De a­tunci mi-a ieşit destul de des. Chiar şi de mai multe ori într-un meci, dar îl pun la loc singur. Spre norocul meu am făcut foarte multă forţă, iar lipsa de mo­bilitate e com­pen­sată prin masa mus­­cu­lară.

– Dar nu ai dureri cînd îţi sare?
– Sînt dureri, dar nu atît de mari cum au fost prima şi a doua oară. Practic, rupe, dar rupe foarte puţin pentru că nu mai are ce să rupă, că la mine totul e rupt. Cap­sula umărului meu e foarte lărgită. Umărul meu e cu un centimetru şi jumătate mai jos decît normal. Cade. Iar după meci, vreo 3-4 zile sînt dureri insu­por­tabile, pentru că e inflamată toată articulaţia. Dar nu am de ales. Strîng din dinţi şi merg mai departe .

– Ce aştepţi de la viitor?
– Pe scurt? Să mergem la Euro, să facem un turneu final bun, să mă căsătoresc şi apoi să mă operez. Să se sfîrşească acest calvar cu dureri interminabile la umăr. Nu mai suport! Şi apoi o voi lua de la zero!Greu să mai ai chef de vorbă după cele întîmplate du­mi­nică la meciul Interului. Să fii la cîteva minute de titlul de cam­pion, să ai în mînă posibilitatea de a-l aconta matematic şi să dai cu piciorul într-un mod de-a dreptul incredibil, în faţa unui adversar care nu s-a dat la o parte, dar nici nu s-a omorît cu firea.

Chivu a trăit la intensitate ma­ximă partida. Un­deva într-un colţ al te­re­nului, schim­bîn­du-şi ul­te­rior poziţia, du­pă 2-2, în spatele porţii Sienei. Ges­ti­cu­lînd, punîndu-şi mîinile în cap, sărind în picioare sau pur şi simplu în­torcîndu-se cu spatele la pe­nal­tyul irosit de Ma­terazzi. Apoi, la final, s-a dus în ves­tiar, pentru a fi alături de colegii săi în aceste mo­mente grele prin care trece echipa.

– Incredibil, Cristi?
– Incredibil! Toată lumea îmi zicea că o să fie un meci uşor, o simplă formalitate. Poftim for­ma­li­tate!

– Greu pe margine, nu?
– Fantastic. Aş fi intrat în teren, aşa cum sînt cu umărul, numai să nu stau pe margine. Am făcut atî­tea sacrificii în sezonul ăsta şi la cele mai importante momente nu pot participa. În fine, mai avem un meci, trebuie neapărat să cîştigăm.

– Nu ţi-a trecut niciodată prin minte să faci operaţia ca să scapi de toate problemele astea?
– Aş fi făcut-o, dar nu mai aveam timp să-mi revin la timp pentru Euro. De exemplu, cînd mi-a ieşit a doua oară umărul, la Napoli, pu­team s-o fac, dar eram la limită, ar fi ţinut recuperarea pînă în preaj­ma turneului final şi nu era deloc în regulă. Aş fi venit la Euro fără să fi jucat vreun meci în trei luni. Aşă că n-am avut ce face, am mers mai de­par­te, mi-am asu­mat un risc, chiar dacă a trebuit să îndur destul de multe. Dar sînt un jucător pro­fe­sionist, care-şi iu­­beşte me­se­ria, pentru asta tre­buie să strîngi şi din dinţi cîteodată.

“Cu picioarele pe pâmînt”
– Şi totuşi, ce-ţi poate aduce ţie acest Campionat European? Ai o cotă foarte mare, eşti deja la Inter, mai sus de atît unde să mai ajungi?
– Acest European e încu­nu­na­rea unei munci de 8 ani, în care şi eu, şi colegii mei am suferit. E şansa unei generaţii. Iar pentru mine mă gîn­desc că ar fi primul la care cu ade­vărat am pus umărul. Chiar se poate spune că am pus umărul, nu? Şi o să-l pun şi la Euro. Nu sînt un erou, nu vreau să fiu pri­vit aşa, dar chiar am muncit pentru a­cest turneu final şi vreau să fiu acolo.

– Dar cei de la Inter nu ţi-au sugerat nici măcar o dată că ar fi bine să faci operaţia mai repede?
Nu. E ade­vă­rat, probabil voi pierde cîteva meciuri din sezonul viitor, asta şi din cauză că operaţia va fi mai di­fi­cilă decît normal pentru că lucrurile s-au agravat.

– Cum ar trebui noi să abordăm acest Campionat Euro­pean?
– Cu picioarele pe pămînt. Ţi­nînd cont că de 8 ani n-am mai fost la un turneu final, ţinînd cont de gru­pa pe care o avem. Să muncim, să facem ceea ce ştim mai bine şi atunci celelalte echipe din grupă vor avea multe probleme cu noi.

– Cu alte cuvinte, vorba lui Emeric Ienei, să nu ne facem iluzii ca să n-avem deziluzii?
– Nu văd ce iluzii ne-am putea face. Nu ştiu cît de corect este dacă ne gÎndim încă de pe acum că vom fi campioni europeni. Nu zic că nu s-ar putea întîmpla, dar pentru noi primul şi cel mai greu pas e să ieşim din grupă. Să reuşim noi asta şi după aceea…

“Ambiţia compensează lipsa de experienţă”
– Care ar fi atuurile echipei României?
– Atuurile? Ambiţia ar fi cel mai important. Va trebui să ne auto­de­pă­şim, ca să visăm la un turneu final reuşit. Va trebui să dăm tot ce-i mai bun şi chiar mai mult decît atît. Vom avea timp destul să ne pregătim împreună, să ne reo­biş­nuim unii cu ceilalţi, iar selec­ţio­ne­rul va avea şi el timp să aleagă ju­că­torii cei mai potriviţi, să se gîn­deas­că la cea mai potrivită tactică, la ce trebuie să facem acolo.

– Chiar aşa mult nu mai e!
– E timp destul. Important va fi să ne regăsim noi prospeţimea.

– Aici nu cumva va fi o pro­ble­mă? Vom avea destui fotbalişti obosiţi.
– Aceeaşi problemă o au şi it­a­lienii, şi francezii, şi olandezii. Sau crezi că ei nu sînt obosiţi? Sînt, îţi spun eu. Dar asta e situaţia, poate şi din cauza asta turneele finale sînt de multe ori cu meciuri plic­ti­coase, departe de nivelul celor din campionate.

– Am văzut care ar fi atuurile noastre, dar care crezi că ar fi dez­avan­tajul nostru?
– Lipsa de experienţă cred. Dar o vom compensa cu ambiţia.

– Ultimul turneu final la care am participat, în 2000, a lansat pe orbită cîteva nume în “na­ţi­o­na­la” noastră. Al tău, al lui Mutu. Pe cine vezi capabili acum să facă lucrul ăsta?
– E greu de făcut o comparaţie, pentru că noi eram foarte tineri a­tunci, abia dacă aveam 3-4 me­ciuri în echipa naţională. Mi-e greu să găsesc acum jucători în această si­tuaţie, pentru că majoritatea au fă­cut şi preliminariile. În orice caz, eu sper ca unul dintre cei care vor im­­presiona să fie Marica. Sau Rădoi.

“Italia e favorita mea ”
– Ai în echipă colegi din Italia şi Franţa, din Olanda ai rămas cu destui prieteni. Discutaţi pe tema lui Euro, glumiţi, vă ta­chi­naţi, lucruri de genul ăsta?
– N-am discutat pentru că nu prea avem timp pentru asta. Vom avea timp să glumim, să ne ta­chi­năm acolo, poate chiar înainte de meciuri. Pentru că în timpul me­ciu­lui nu mai ţii cont cine ce coleg îţi e, uiţi repede.

– Care ar fi, după tine, fa­vo­rita acestui European?
– Aşa, din pole-position pleacă Italia, pentru că e campioana mon­di­ală, nu? Şi are aproape acelaşi lot ca atunci. Din păcate pentru noi, sîntem în aceeaşi grupă cu ei. Apoi, pe lîngă Italia, sînt aceleaşi pre­ten­den­te dintotdeauna, Germania, Fran­ţa, Spania. Chiar, cred că Spa­nia va avea un cuvînt im­por­tant de spus la acest turneu final.

– Şi pe cine ai vedea jucătorul turneului?
– La fel, dacă judecăm după ceea ce se întîmplă acum, cred că ar fi Cristiano Ronaldo.

– Ştii că pe Cristiano Ronaldo l-a aruncat în fotbalul mare Loţi Boloni?
– Ştiu. Şi dacă e corect ce se spu­ne, că va veni la Rapid, sper să aibă acelaşi ochi şi aici, să des­co­pe­re şi pentru noi un aşa ta­lent.

“Mă bucur că am ales Inter”
– Hai să ne întoarcem un pic la Inter! În continuare crezi că ai făcut bine venind aici? Mulţi n-au fost de acord cu tine în vară.
– Eu am ales ceea ce am considerat eu la momentul respectiv că e mai bine pentru mine. Şi cred că am ales bine. Indiferent de ce se va întîmpla cu acest campionat. S-au spus multe atunci şi erau, sînt momente cînd aş fi vrut să vorbesc, să explic mai multe. Eu am suferit mult pentru ce s-a scris, dar sînt alegeri pe care le faci cu creierul, cu sufletul, trebuie să iei decizii foarte repede. N-aveam nici un dubiu, ştiam ce în­seamnă Inter, ce forţă are această echipă. Eu am ales, sînt bucuros că am făcut-o şi sînt foarte fericit aici.

– Care ar fi diferenţa dintre Inter şi Roma? Pînă la urmă, nici Roma nu-i o echipă mică.
– Nu e, dovadă că se luptă cu noi pentru titlu. Diferenţa e că atunci cînd la Inter se ratează un obiectiv, se suferă mai mult decît la Roma.

– Există vreun meci în care n-ai fost mulţumit de tine?
- Eu sînt conştient că poţi face meciuri bune şi meciuri mai puţin bune. Accept asta. Eu intru pe teren gîndindu-mă că fac tot ce pot ca să-mi ajut echipa, dar sîntem oameni şi cu toţii greşim. Sînt con­ştient de greşelile mele, le analizez după şi încerc să nu le mai repet. Stau acasă singur şi mă gîndesc la ceea ce ar fi trebuit să fac sau de ce n-am fost lucid ca să iau altă decizie decît cea pe care al luat-o.

– Cum va rămîne sezonul în amintirea ta, peste ani?
– Sper că bine. Duminică o să vedem. În orice caz, îmi amintesc cu plăcere de toate meciurile pe care le-am jucat, pentru că ştiu prin ce am trecut din septembrie şi pînă acum. Pot să spun că am făcut miracole reuşind să joc în ultimele trei luni cu un umăr şubred, care putea sări şi în timpul unei alergări.

Aberanţi şi iresponsabili

Extrem de periculoasă turnura pe care o capătă, cu cît ziua de duminică se apropie, Derbyul României. Panta violenţelor este escaladată aberant, de parcă în joc ar fi, dincolo de titlul de campioană a fotbalului, şi cel pentru cea mai aberantă declaraţie. S-au făcut afirmaţii lipsite de orice simţ al responsabilităţii, pe care Gazeta Sporturilor nu le-a reflectat şi nici nu le va reflecta. Violenţa, fie ea şi de limbaj, nu trebuie popularizată, nici măcar tolerată.

Coincidenţa face ca tot duminică să se joace, pe “San Siro”, AC Milan - Inter. Cam aceleaşi coordonate: Inter e aproape campioană şi ar putea cîştiga “lo scudetto” chiar pe terenul marelui rival. Care rival, AC Milan adică, în caz de eşec, ar pierde orice speranţă de calificare în Champions League. Umilinţă maximă, nu-i aşa? Dar şi premise de confruntări violente, căci italienii sînt şi ei destul de aprinşi în astfel de cazuri. Doar nu vă imaginaţi că tifosii Milanului vor aplauda cu maximă sportivitate un eventual tur de onoare al “duşmanilor”! Ori că o eventuală festivitate a interiştilor nu s-ar lăsa şi cu nişte scandări ironice la adresa celorlalţi, pierzători în acest caz. Ce ar urma nu-i greu de imaginat.

Aici intră în acţiune mintea conducătorilor. Care ştiu ce responsabilitate au şi cu cîtă atenţie le sînt urmărite cuvintele. Dinspre Milan, nimic de genul “nu mai ieşiţi vii de aici în caz că…”. De la Inter, idem. “Nu vom sărbători nimic acum pentru că nu vrem să fie incidente. Vom aştepta că stadionul să fie tot al nostru, în etapa viitoare, şi atunci va fi mare sărbătoare”, zice Moratti, care nu cred să aibă vreo problemă să strîngă 100 de bodyguarzi şi să intre în peluza Milanului, ca să-şi arate “valoarea”.

Am spus mai sus de mintea conducătorilor. Unii au, ceilalţi doar cred că o au.