March 2008 ↓

van Basten: “La Euro, veţi vedea o Olanda diferită de cea din România”

Selecţionerul olandezilor spune că după meciul pierdut la Constanţa a decis să schimbe sistemul de joc, iar rezultatele se vor vedea în vară

Cînd ştii că ai de făcut un interviu cu cineva, e obligatoriu să te pregăteşti. Să încerci să scoţi elemente, date, întîmplări care să te ajute pe parcursul întîlnirii. Lucrul e valabil chiar şi atunci cînd personajul principal al discuţiei e Marco van Basten, un nume atît de cunoscut, a cărui carieră, glorioasă şi tristă în acelaşi timp, a fost la lumină pentru toată lumea.

Privind imagini din trecutul fotbalistic al actualului selecţioner batav, nostalgia e sentimentul care te pătrunde cel mai adînc. Nostalgia pentru un jucător unic, pentru o carieră trunchiată nedrept de o accidentare, la 29 de ani, pentru viitorul absolut strălucitor ce-i stătea în faţă, pentru “Baloanele de Aur” pe care le-ar fi putut adăuga celor 3 pe care le-a cîştigat. Continue reading →

L’Equipe devine tabloid!

Unul dintre cele mai respectate cotidiene sportive europene schimbă formatul pentru a depăşi o situaţie dificilă. Începînd din iunie, de la Euro 2008, L’Equipe va deveni un ziar compact, similar cu cel al Gazetei Sporturilor. “Aceasta este prima etapă dintr-o reformă obligatorie a jurnalului. O condiţie pentru recîştigarea cititorilor“, a anunţat grupul de presă Amaury, care deţine L’Equipe. Conducerea trustului a dorit să facă această mutare în 2008, pentru a profita de Campionatul European şi de Olimpiadă. În 2007, vînzările au scăzut cu 7,8%, ajungînd la un tiraj de 323.184 de exemplare. În acest an este aşteptată şi modificarea cotidianului italian La Gazzetta dello Sport.

Banii n-aduc fericirea, dar pot aduce performanţe

Pentru a patra oară consecutiv finala Ligii Campionilor va avea cel puţin o reprezentantă din Anglia

S-au tras “sferturile” Ligii şi ne-am lămurit că în finala de la Moscova măcar una dintre echipe va fi din Anglia. Aşa după cum rezultă din împerechere, Arsenal, Liverpool şi Chelsea se luptă pentru acel loc, pentru că e greu de crezut că Fenerbahce poate fie şi visa la aşa ceva. Fenerbahce e surpriza acestei ediţii şi probabil că aşa va rămîne. Regatul trage nădejde şi la al doilea loc de pe “Lujniki”, dar aici e un pic mai greu, căci Manchester United are de înfruntat setea Romei de răzbunare după acel 1-7 de anul trecut, iar dacă o va stinge, la cotitură stă Barcelona, a cărei calificare în dauna lui Schalke poate fi periclitată doar de vreun cataclism.

Nu-i însă imposibil ca şi Champions League să devină Premier League la Moscova. Ar fi o premieră pentru ei, după ce anul trecut au avut 3 semifinaliste din 4, un fruct din care spaniolii au gustat în 2000, cu finala Real - Valencia, iar italienii în 2003, cu finala Milan - Juve.

Şi dacă se va întîmpla, şi dacă nu, un lucru e clar: Premier League conduce topul campionatelor de pe continent, înaintea mult lăudatelor Primera Division şi Serie A, care scad evident în ultimii ani. S-a cam terminat deci cu supremaţia Italiei şi Spaniei, care înainte se ciondăneau între ele pentru primul loc, iar acum se uită cu jind la Anglia. Care ar fi explicaţia? În mare, una singură, banii. Care poate că n-aduc întotdeauna fericirea, dar, bine plasaţi, bine gestionaţi şi bine folosiţi, pot aduce performanţă în fotbal.

Britanicilor, mîndri cum îi ştim, sigur nu le-a picat bine ca echipele lor de frunte să încapă pe mîna unor investitori din afară. În cazul lui Chelsea, pe mîna oligarhilor ruşi, ale căror averi s-au făcut cum s-au făcut. Nu le-a picat bine nici cînd au văzut că numărul englezilor scade ameţitor din aceste echipe, iar în cazul lui Arsenal tinde spre zero. Nu le-a picat bine nici faptul că stadioanele, acele lăcaşuri aproape de cult pentru ei, au început să poarte nume de multinaţionale. Pot părea aceste lucruri nesemnificative pentru cei ca noi, dar cine a fost în Anglia ştie că acolo tradiţiile se păstrează de zeci şi sute de ani. Chiar şi în fotbal, vezi în acest sens sărbătoarea numită “Boxing Day”.

Englezii au ştiut să transforme fotbalul într-o afacere. Cînd Premier League primeşte UN MILIARDE de euro pe an din drepturile de televiziune, ce-ar mai fi de comentat? Cu toate astea, nu doar banii au contat, căci Federaţia de la Londra a avut grijă ca toată lumea să fie mulţumită. Meciurile sînt la ore decente, transmisiile televizate se ştiu cu săptămîni înainte. Dar stadioanele sînt permanent pline, la orice nivel, pentru că la fotbal, la umbrelă şi la ceaiul cu lapte englezii nu vor renunţa niciodată.

Aşadar, bani, stadioane, performanţă. Iată motive suficiente pentru ca marii jucători să se înghesuie. Milan, Inter, Real, Barcelona nu pot concura cu englezii. Spunea deunăzi Joan Laporta, preşedintele Barcelonei, într-un discurs autolaudativ, că nimeni nu se poate pune cu Barcelona în materie de transferuri. “Noi oferim totul. Un oraş superb, o echipă bună, salarii rezonabile, un stadion fantastic, un public încîntător. Şi n-am spus nimic de soare, plajă şi Mediterana”. Se referea Laporta la posibilitatea achiziţionării lui Cristiano Ronaldo de la Manchester. Sincer, ma îndoiesc. Un fotbalist nu trăieşte cu soare, ci cu bani. De ce ar accepta atunci Ronaldo să plece, cînd la United cîştigă 10 milioane de euro pe an, iar Barcelona îi oferă maximum 8, cît are Ronaldinho? Doar pentru soare? Căci echipă are şi acolo, stadion de asemenea, public idem. Eventual oraşul în sine să fie în spatele Barcelonei, dar la aspectul ăsta poate doar Londra şi, eventual Roma, să poată concura cu succes capitala Catalunyei. Ronaldo e doar un exemplu, Cesc Fabregas poate fi altul.

Englezii sînt deştepţi şi cînd nu permit invazia extracomunitarilor, decît dacă respectivii sînt jucători de naţională. Aşa, protejează echipele mai mici şi le obligă să gîndească bine transferurile, căci altfel ar fi o invazie de străini cam ca-n Franţa sau Belgia.

Mai nou, vin şi marii antrenori, ademeniţi de lipsa presiunii şi de posibilitatea derulării unui proiect pe termen lung. Juande Ramos e ultimul pe listă, sătul de certurile şi încertitudinile Sevillei a luat drumul Londrei.

Deocamdată, pe Canalul Mînecii avem 4 portavioane: Arsenal, Chelsea, Manchester United şi Liverpool. Însă exemplul o dată dat, va fi lesne de urmat. Tottenham vine tare, Manchester City, Portsmouth au gînduri mari, Everton, Aston Villa, West Ham, la fel, chiar şi Newcastle, dacă scapă din acest sezon cu bine. Toate ştiu deja reţeta succesului. Şi, cîteodată, chiar nu e o ruşine să copiezi. Mai ales dacă-ţi asumi lucrul ăsta.

Străinii la putere

Lăsînd la o parte prestaţia lui Tudor, pe care o voi comenta pe final, altceva sare în ochi după meciul de duminică seară din “Ghencea”. Numărul mare de străini care s-au confruntat. Niciodată pînă acum o partidă de fotbal din România, avînd ca miză lupta pentru titlu, n-a mai contat pe atît de puţini români. În echipele de start, un singur “băştinaş” la Cluj, Trică, şi 5 la Steaua, Goian, Rădoi, Ovidiu Petre, Lovin şi Dică. Cinci şi cu unu fac şase, din 22 prezenţi la primul fluier al lui Tudor.E o situaţie normală şi trebuie să ne obişnuim. Cei care văd, abordînd tema naţionalistă, un lucru rău în avalanşa de străini ar face bine să se uite în spate. Ce reprezenta CFR Cluj înaintea de venirea legiunii portughezo-argentiniano-braziliano-canadiano-suedeză? Cum juca Steaua înainte de aducerea celor trei sud-americani? Decît Neaga, Surdu şi Vali Badea, nu cumva mai bine cei doi Moreno şi Mendoza?

Răspunsurile mi se par destul de evidente. Trăim un moment în care preţul românilor de valoare e umflat artificial de unii conducători înfometaţi, care vor să se scoată repede, cu orice mijloc, chiar dînd ţepe.

Şi atunci, atît timp cît fotbaliştii de afară sînt mai ieftini, şi nimic nu ne arată că ar fi mai slabi decît cei de pe la noi, atunci direcţia e clară. Clujul a arătat drumul, pe el a apucat şi Steaua, să zicem că şi Rapidul, deşi aici sînt ceva dubii care poartă numele de Rednic, chiar şi Dinamo pare a scăpa de tentaţia de a repatria foste glorii ce trăiesc din amintiri. America de Sud e o piaţă rezonabilă, Europa oferă posibilităţi, însă o necunoscută pentru noi rămîne, din păcate cred eu, Africa, de unde se pot lua vagoane de fotbalişti, la preţuri mici, mici, mici, vorba reclamei.

Treaba nu-i însă uşoară. E nevoie de alergătură, de relaţii în lumea impresarilor, de reţele de scouteri care să se priceapă. Decît să dai două milioane pe Torje, care a costat cam cît Dayro Moreno şi mai mult decît Fabbiani, doar pe considerentul că e “inima Banatului”, în fapt cam o “inimioară”, fiindcă alte merite pe la Timişoara n-a avut, nu mai bine aduci ceva din America de Sud ori 4-5 jucători din Africa? Doi din 5 dacă îţi confirmă şi afacerea e deja profitabilă.
Subiectul Tudor. Toată lumea a fost de acord, Clujul a avut două penaltyuri. Steliştii acuză cotul aplicat lui Goian de un jucător al CFR-ului, avînd şi ei dreptate, căci gestul e în genul celui comis de Mărgăritescu la Mioveni - Dinamo în Cupă. Sînt două nuanţe aici. Fie n-a văzut nici una dintre infracţiuni, fie le-a văzut şi n-a fluierat nimic din varii motive. Sincer, în faţa acestei dileme, eu o prefer pe a doua. Nu mă preocupă faptul că echipa din Cluj a fost defavorizată pentru că a avut destul ajutor în acest campionat. Dar nu vreau să cred că arbitrul nostru numărul unu nu vede bine, se poziţionează greşit sau stă şi aşteaptă sprijinul asistenţilor. Sînt faze grele, de acord, dar TREBUIA să le vadă, căci nu-l pune nimeni să fie arbitru. A fi cinstit nu-i întotdeauna sinonim cu a fi valoros.