February 2008 ↓

Claudiu şi noua motivaţie

Claudiu Niculescu a plecat de la Dinamo cam în acelaşi timp cu Radu Ştefan. Ce diferenţă însă de expunere mediatică între cei doi! În vreme ce “Radu Ştefan la Lazio” a reprezentat un subiect de primă pagină, cu trimişi în capitala Italiei pentru reportaje speciale, “Claudiu Niculescu la Duisburg” a fost doar material de interior, în care se amintea mai degrabă de destrămarea cuplului “N&D”. La Radu Ştefan se vorbea de cucerirea Romei, la Claudiu de un premiu pentru întreaga carieră.

Situaţia era totuşi explicabilă. La 21 de ani, Radu Ştefan era şi este viitorul, iar Lazio reprezintă pentru el marea şansă de a progresa. Claudiu venea în schimb după un sezon vecin cu dezastrul. Puţini au încercat să-şi explice de ce, puţini şi-au amintit de accidentări, puţini au aflat de tratamentul primit din partea fostului antrenor. Ceea ce conta erau golurile, în număr de două, marcate într-un tur de campionat completat cu două meciuri din retur. Puţin, foarte puţin, vorba filmului.

Cîte s-au modificat de atunci! Radu Ştefan a intrat în malaxorul numit Serie A, alternînd partidele ca titular cu cele petrecute pe bancă. Se va impune însă, eu aşa cred. Claudiu Niculescu în schimb e o revelaţie. Trei meciuri, trei prestaţii excelente. Pase de gol, execuţii şi goluri de senzaţie, care au făcut ca jurnaliştii nemţi, ce nu se prea omoară cu excesele, să vorbească despre “Clasă”, “Rafinament”, “Atacant excelent, prea mare pentru un Duisburg aşa de mic”.

E alt jucător? Nu, e acelaşi. Motivaţia sa e însă alta. La Dinamo, Claudiu intrase într-un soi de blazare. Făcea acelaşi lucru de ani buni. Ştia totul pe dinafară. Mirosul din vestiar, lungimea ierbii, dimensiunile camerei de la Săftica pe care o împărţea cu Dănciulescu, glumele lui Mărgăritescu şi Cristea, gustul cafelei de la terasa de lîngă bazin, reacţia tribunei. Bucuria succesului şi amărăciunea eşecului, căci le trăise pe amîndouă în “Ştefan cel Mare”. Ştirile din ziare, care-l dădeau în fiecare pauză competiţională în cine ştie ce colţ al Europei. Concediile cu Cristi Borcea, naşul său, dar şi şeful suprem la Dinamo. Care-i aduceau siguranţa unui post de titular, dar şi pierderea obişnuinţei de a lupta pentru el. Cînd ştii că eşti titular, fie şi pentru că altcineva mai bun ca tine nu prea e în vestiar, intervine plafonarea.

Transferul la Duisburg a venit la fix. Claudiu e acum într-o altă dimensiune, pe care şi-o amintea destul de vag de pe vremea cînd umbra lui Ganea plana peste liniştea lui “N&D”. Trebuie să arate ce poate. La antrenamente şi jocuri. Se spune că joci după cum te antrenezi, dar în fotbalul mare noţiunea s-a schimbat un pic: joci şi te antrenezi la fel ca să fii în top. Claudiu are acum alte orizonturi. Alţi colegi, alt antrenor, alt public, care nu te mai iubeşte necondiţionat. Dragostea fanilor se cîştigă greu, în cazul atacanţilor cu goluri. Claudiu a cîştigat-o. Mai repede decît se aşteptau unii, care prevesteau o întoarcere la vatră în vară. În momentul de faţă, Claudiu Niculescu este, împreună cu Mutu şi Daniel Niculae, cel mai în formă atacant român. Mult peste Marica, de exemplu.

Poate că-i prea devreme de dat verdicte. Unii vor spune că golurile sale n-au adus mare lucru unei echipe ce se scufundă lent spre a doua divizie. E corect, dar nu asta era discuţia. Claudiu Niculescu are acum în faţă o altă motivaţie. La vară, DACĂ VA CONTINUA PE ACEST DRUM, are şansa de a prinde un contract mai bun, la o echipă cu alte pretenţii. E altceva, nu, decît perpetua dorinţă de a prinde grupele Ligii Campionilor urmată de perpetua deziluzie a ratării obiectivului?

Să fie prea tîrziu? Niciodată nu-i prea tîrziu pentru a arăta, şi a-ţi arăta ţie în primul rînd, că ai valoare. La 31 de ani, Claudiu Niculescu nu e chiar atît de bătrîn. Mai ales că are un mare atu. În fotbal, se spune că există două categorii: fotbaliştii şi cei care doar joacă fotbalul. În ce categorie l-aţi include pe Claudiu? Eu cred că în prima.

Golan, Ovidiu Petre

Sau invers. Ovidiu Petre, Golan. Sînt personajele principale ale filmului de ls Tel Aviv. Golan pentru că a marcat golul victoriei gazdelor, Ovidiu Petre pentru că a distrus un meci de pregătire al naţionalei noastre. Dacă aş fi în locul lui Mircea Sandu i-aş imputa o parte din cheltuieli acestui pseudofotbalist, care joacă peste tot mai puţin acolo unde e nevoie de el.

Adevăratul Golan e el. Ovidiu Petre. Să faci acel gest idiot într-un meci amical, fără nici un fel de presiune a rezultatului, e dovada unei educaţii absolut precare.
Ce teste să mai facă şi Piţurcă în condiţiile astea. Culmea e că acest Ovidiu Petre e unul dintre preferaţii selecţionerului, care-l consideră, am auzit, indispensabil în angrenajul echipei. Halal indispensabil.

Practic, nu ne-am pregătit pentru Euro. Ne-am pregătit pentru o situaţie cu care ne-am putea întîlni la Euro. Aceea de a juca în 10 trei sferturi dintr-un meci. Perioadă în care, culmea, am fost mai buni decît atunci cînd eram în 11.

În afara lui Ovidiu Petre, ce-am mai reţinut. Că fără Mutu, singurul care a părut să vrea ceva de la acest meci, nu existăm practic. Că doar Cociş, Lobonţ şi Radu Ştefan s-au ridicat la înălţimea aşteptărilor. Că avem o mare problemă pe partea dreaptă a mijlocului, unde Bănel şi Florentin Petre sînt cap de linie. Că Dică îşi continuă prestaţiile “în figuri”. Că apărarea cu care ne lăudam atîta a dat de multe ori semne de nesiguranţă. Nu-i posibil ca avîndu-i pe Goian şi Tamaş acolo, să lovească un adversar mingea cu capul la o fază fixă.

Şi că nu-i exclus ca la pauză să se fi întîmplat ceva în vestiar, de vreme ce “tricolorii” au fost foarte nervoşi în repriza a doua, iar Chivu a jucat pînă la final, deşi se înţelesese cu Piţurcă pentru doar o repriză, iar în partea a doua a făcut-o mai mult mergînd, în silă, parcă pentru a nu obosi.

Alte concluzii sînt greu de tras. Bine că a fost doar un “amical”.

Buga şi strategia Rapidului

Aflat pe o clară pantă ascendentă, fotbalul românesc mai are multe de învăţat în ceea ce priveşte strategia. De fapt, nu fotbalul, ci conducătorii săi, incluzînd aici şi antrenorii, care de multe ori dau dovadă de un amatorism teribil. E cazul Rapidului cu ultima poveste născută în Giuleşti: trecerea lui Buga pe linie moartă. N-o să mă refer în cele ce urmează la hotărîrea lui Rednic de a se dispensa de un jucător ca Buga. E decizia lui, o decizie tehnică, bună sau rea, rămîne să vedem. Orice antrenor e liber să facă asta.

În paranteză fie spus, pe cît e de bun ca antrenor Mircea Rednic (poate chiar cel mai bun din campionat), pe atît e de slab din punctul de vedere al relaţiilor sale cu vestiarul, cu jucătorii. Cînd va reuşi să-şi depăşească păguboasa aplecare spre nimicuri, spre mărunţişuri, spre mizilicuri, atunci va deveni marele antrenor de care România are nevoie.

Să revenim la Buga. Un jucător ca el, cu o cotă încă bună, nu poate fi dat la o parte chiar aşa. Din simplul motiv că, în mod normal, se puteau scoate ceva bani din transferul lui. În situaţia de faţă, probabil că va pleca liber, iar Rapid se va alege doar cu economia făcută de pe urma salariului de 120.000 de euro pe sezon.

Rednic spune: “Buga a plecat pentru că a venit Pancu şi nu mai avea loc”. OK. În acelaşi timp însă caută atacant. Aşadar, Buga nu-i prea bun. Zotta, de pe fotoliul lui de şef, zice: “Sîntem deschişi la orice dialog”. Şi aici vine partea amuzantă: “Cine vrea să-l ia să se uite la CV-ul lui şi să se gîndească să ofere un preţ bun”. Ha, ha, ha. Păi ori n-are valoare de Rapid, fiind sub Pancu şi sub posibilul atacant ce va fi adus de Rednic, ori are un CV de invidiat, iar doritorii trebuie să se caute în buzunare. Ultimul zvon indică 500.000 de euro preţ de pornire al negocierilor. Ha, ha, ha.

Într-un fotbal profesionist nu se procedează aşa cînd vrei să scoţi ceva bani. Nici în afaceri, iar aici George Copos ar trebui să ştie cel mai bine. Cum ar fi ca la cofetăriile sale să apară prăjituri sub care să scrie: “Nu le mănîncă nimeni la mine acasă, unde soţia găteşte impecabil, dar le-am adus aici şi le vînd şi mai scump”.

Strategia nu era complicată. Puteau apărea cîteva echipe de afară interesate de Buga. Zotta a şi făcut-o, dar prost, aruncînd la înaintare două echipe din Germania, uitînd amănuntul că nemţii au terminat perioada de mercato. Cum “apăreau” acele echipe interesate nu cred că trebuie să-i învăţ eu pe cei de la Rapid, e destul de “abil” Grigore Sichitiu. Rusia e o piaţă greu controlabilă din punct de vedere al veridicităţii informaţiilor. Ucraina la fel. China, de asemenea. Pasul doi era apariţia unor echipe de la noi. Braşovul în primul rînd. Apoi Steaua, în virtutea trecutului, apoi Dinamo, apoi altele. Pasul trei era transferul propriu-zis. Vînzarea unui jucător cu oferte multe şi generoase e evident mult mai profitabilă decît vînzarea unuia dat afară din lipsă de valoare.

În aceste condiţii, e greu de crezut că se va găsi cineva care să dea pe Buga cîţi bani cere Zotta. De ce să-i dai cînd ştii că presiunea acum e pe Rapid, care-i obligat să-i plătească lui Buga contractul şi să-i asigure condiţii de antrenament, fie şi la echipa a doua. Care şi astea costă, nu mult, dar se adaugă la pierdere.