January 2008 ↓

Fotbal www

Dacă Mircea Sandu ar fi anunţat că toate cele 10.000 de bilete pentru Euro se vor pune în vînzare la casele de bilete ale unui stadion, într-o anumită zi, la 10 dimineaţa, la momentul respectiv s-ar fi strîns acolo 40.000 de oameni, jumătate veniţi de cu seară din toate colţurile ţării. Bişniţarii cumpărau 9.500 dintre ele, casierele se alegeau cu cîştiguri grase şi neimpozitate, scandalurile erau în floare, “daţi maximum un bilet de om să ajungă la toată lumea!” devenea lozinca zilei, mass-media avea un subiect bun de dezbătut, iar imaginile cu îmbulzeală, îmbrînceli şi haine rupte făceau înconjurul lumii.

Era totuşi mai simplu, vor spune unii. Nu, nu-i aşa! Sîntem în 2008, sîntem de un an în UE şi trebuie să ne obişnuim cu realităţile lumii civilizate. Care includ, între altele, şi achiziţionarea on-line a biletelor, cu plata prin bancă, fără contact direct între vînzător şi cumpărător. Deşi pare controversat, sistemul acesta e recomandat de UEFA, iar explicaţia plăţii în avans, FĂRĂ CERTITUDINEA OBŢINERII BILETELOR, e explicată alături.

Poate că e greu într-o ţară în care cuvîntul “încredere” e pus clar în inferioritate în faţa atît de uzitatului “ţeapă”. Dar n-avem ce face, trebuie să progresăm cumva.

Ce vine după Radu Ştefan

Aşadar, s-a rezolvat. Radu Ştefan este la această oră jucătorul lui Lazio. Un pas înainte uriaş pentru un jucător a cărui explozie n-a ţinut cont de paşii normali din fotbal. Într-un an şi jumătate a străbătut etape pe care alţii le străbăteau în 3 sau 4. Din promisiunea care era în vara lui 2006 a ajuns cel mai scump transfer din fotbalul românesc. Vorbim de cifrele comunicate, nu de cele pe care le descoperim după ani prin amabilitatea DNA, SRI, SIE, SPP sau a altor instituţii cu nume format din 3 litere, obligatoriu de tipar.

Radu Ştefan se întoarce însă la scara valorică din 2006. În Serie A el va fi considerat în această jumătate de campionat drept o promisiune. La vară, dacă Lazio îl va lua definitiv, va intra în rîndul fotbaliştilor importanţi. Îi va fi infinit mai greu decît acasă, pentru că la cotitură aşteaptă Inzaghi, Ronaldo, Ibrahimovici, Cruz, Trezeguet, Totti, Amauri, Di Natale, Borriello, Vieri, chiar Mutu, dar şi alte nume ce n-au nici o legătură cu ce a întîlnit el pe terenurile patriei noastre dragi. Asta ca să nu mai vorbim de presiunea publicului lazial, căci dacă la Dinamo i se ierta orice greşeală, pe “Olimpico” e altă poveste.

Sînt mulţi care cred că, la 21 de ani, Radu Ştefan a făcut cam devreme pasul. Nu-s de aceeaşi părere. Valoarea nu aşteaptă numărul anilor, la fel şi maturizarea, care la unii se produce mai devreme decît la alţii. Dacă el s-a simţit pregătit să joace în Serie A, atunci să-l lăsăm în pace. Trenurile viitorului vin destul de rar în gara fiecăruia. Dacă nu ştii să te urci la timp, s-ar putea să nu mai ai ocazia. Pentru orice fotbalist viitorul e incert, doar prezentul e sigur. O accidentare gravă poate surveni oricînd, iar destinul se poate schimba brusc. Îmi amintesc cu tristeţe cum regretatul Hâldan a fost la un pas de un transfer în Spania, la Alaves, cu puţine luni înainte să se prăpădească. Afacerea a picat, din motive pe care acum doar le intuim, dar mă gîndesc că acel transfer i-ar fi putut salva viaţa, căci sigur la Alaves ar fi fost supus unor investigaţii medicale amănunţite.

Cei furioşi sînt fanii lui Dinamo. Pe bună dreptate, căci atunci cînd din echipă îţi pleacă un jucător de bază nu poţi fi prea fericit. Oportunitatea vînzării unui fotbalist nu face încă obiectul unui referendum. Clubul decide lucrul ăsta în funcţie de situaţia financiară de moment. Cum Dinamo a ratat Liga Campionilor şi implicit infuzia de capital de acolo, e într-un fel logică încercarea de a găsi o soluţie. Iar în România, ne place sau nu ne place, cel mai simplu e să vinzi fotbalişti. Noi nu sîntem şi nu vom fi prea curînd capabili să ne păstrăm valorile acasă, dar ne e greu să recunoaştem asta, poate dintr-o mîndrie prost înţeleasă. Mă întreb, cu ce sîntem noi, fotbalistic vorbind, mai breji decît Argentina? Care Argentina vinde pe bandă rulantă fotbalişti nu de 21 de ani, ci de 19, 18, 17 şi mai jos. Asta e situaţia, ar trebui odată pentru totdeauna să ne obişnuim cu ea.

Problema nu-i că a plecat Radu Ştefan. Problema e cum vor fi folosiţi banii, deloc puţini, obţinuţi. Cheltuiţi cum se cuvine, pot aduce mai multe beneficii dect păstrarea jucătorului. Dau un singur exemplu: Atletico Madrid. Cînd a fost vîndut Fernando Torres la Liverpool, revoluţia a fost aproape de “Vicente Calderon”. Numai că, iată unde e Atletico acum! Din banii luaţi pe Torres s-au adus 3-4 jucători cu care s-au acoperit şi alte posturi deficitare, iar Atletico, dintr-o echipă de pluton în ultimii ani, luptă pentru un loc de Ligă. Aşa ar trebui să facă şi Dinamo. Dacă va şi izbuti, asta nu mai ştiu.

P.S. O altă dezbatere aprinsă a iscat săptămîna trecută vestea că o platformă pay-per-view ar putea cumpăra drepturile pentru Liga 1. Pe bani buni de tot, ce ar ajuta enorm cluburile. Mă îndoiesc sincer că va fi aşa. Sîntem în an electoral şi Dumitru Dragomir nu va risca să-şi subţieze capitalul electoral. La aproape 20 de ani de la căderea comunismului, la un an de la intrarea în UE, în România cuvîntul magic e gratis. Dacă prin absurd ar candida la alegeri cineva numit, să zicem, Gheorghe Gratis, sigur ar cîştiga detaşat.

Mai devreme sau mai tîrziu ne vom alinia şi noi celorlalte ţări din UE. Unde fotbalul se plăteşte, căci şi ţigările se plătesc, şi berea se plăteşte, şi trenurile sînt pe bani, iar săpunul şi pasta de dinţi nu-s gratis. Gratis nu prea există, la unii nici măcar la nivel de echipă naţională. Citeam deunăzi despre situaţia Spaniei, unde Liga vrea să renunţe şi la singurul meci ce se transmite liber pentru a-l muta în sistem cu plată. În 1997, cînd Spania a introdus sistemul pay-per-view în fotbal, doar 2 la sută din populaţia ţării avea posibilitatea să urmărească meciurile. Acum numărul s-a extins la 60 la sută. Dar s-a extins implicit şi cuantumul sumelor încasate de cluburi, care în unele cazuri, Barcelona ori Real, se apropie de 150 de milioane de euro pe sezon.

Pactul de la Madrid

Cele mai importante ziare de sport ale Spaniei, Marca şi As, au decis de comun acord să pună capăt “zvonisticii de tip tabloid” în materie de transferuri. Într-o ţară cu oameni care iubesc fotbalul pînă la divinizare, e într-un fel logic războiul existent pe piaţa cotidianelor de profil. Vorbim despre Spania. Care oferă pe piaţa fotbalului cel mai tare campionat din lume, Primera Division. Şi care oferă, pe piaţa media, numele grele precum Marca şi As, din Madrid, Sport din Barcelona şi El Mundo Deportivo, tot din Barcelona, dar şi cu ediţii regionale puternice în Madrid, San Sebastian şi Bilbao, titluri completate cu altele locale, dar care au importanţa lor la acel nivel, SuperDeporte la Valencia, Estadio Deportivo la Sevilla, Diario Equipo la Zaragoza, El 9 la Barcelona. Continue reading →

Dinamo - Steaua mai tare decît AC Milan - Inter

cp_6746tabela-steaua-dinamo.jpgPe site-ul www.footballderbies.com, “Derbyul României” e plasat pe locul16, în vreme ce “Derby della Madonnina” e pe 17. Lider e Fener - Galata

Există de ceva vreme în peisajul atît de încărcat al internetului un site, www.fotballderbies.com, care se ocupă, probabil aţi intuit, cu analizarea derbyurilor. Derbyuri în sensul de dicţionar al cuvîntului, adică duelul dintre două grupări din acelaşi oraş. Precizarea e importantă, deoarece în ultimul timp s-a împămîntenit utilizarea titulaturii de “derby” atunci cînd se dispută un meci între echipe bine clasate în clasament, gen CFR Cluj - Rapid, locul 1 contra locul 2, ori între cluburi care au dezvoltat o rivalitate exagerată, gen Barcelona - Real Madrid. Continue reading →

Viitorul lui Torje

Atît s-a scris în ultimele două zile despre transferul lui Torje încît cu paginile de ziar folosite s-ar egala foarte uşor înălţimea noului jucător dinamovist. Nici n-ar fi greu, ţinînd cont de înălţimea sa. Ceea ce contează acum e viitorul acestui fotbalist, pronosticat de mai toată lumea ca extrem de promiţător.

Dinamo a adus, pe bani foarte mulţi, o promisiune, nu o certitudine. Pînă să devină certitudine, iar afacerea să fie, din punctul de vedere al lui Dinamo, profitabilă, mai e de muncit. Însă dacă Dinamo va considera că de muncit trebuie să muncească doar jucătorul e într-o mare eroare. Torje pare un băiat serios, cu educaţie bănăţeană bine închegată, şi va munci, se va antrena. Însă el trebuie ajutat. Dinamo nu trebuie să uite că acest băiat are doar 18 ani şi se află în plin proces de formare. Dacă acest proces de formare nu continuă, Torje nu va progresa şi va rămîne la stadiul de talent la care s-au oprit atîţia alţii.

O să întrebaţi ce trebuie să facă Dinamo! Ei bine, eu aş fi curios să aflu dacă la Dinamo s-a elaborat sau e în plan să se elaboreze un plan specific pentru Torje. Sau măcar dacă s-a gîndit cineva la asta.

S-a acreditat ideea că, fiind mic de înălţime, Torje va fi greu de vîndut într-un campionat puternic. La 1,68, cît măsoară Torje, e comparabil cu cîţiva jucători pe care o să-i numesc în continuare. Riberry, cel cu care chiar Hagi l-a comparat: 1,70; Messi: 1,69; Xavi: 1,68; Giuly: 1,64; Giovani dos Santos (Barcelona): 1,72; Bojan (Barcelona): 1,72; Saviola: 1,68; Kun Aguero (Atletico): 1,72Munitis (Racing Santander): 1,67; Robinho: 1,72; Daniel Alves: 1,71; Jesus Navas: 1,70; David Silva (Valencia): 1,70; Aimar (Zaragoza): 1,70; Matuzalem (Zaragoza, ex-Şahtior): 1,70. I-am inclus pe această listă şi pe cei ce au, cel mult, 1,72, pe considerentul că, la 19 ani, Torje încă e în creştere şi mai poate adăuga încă 3-4 centimetri pe înălţime.

Toţi aceştia au o cotă de piaţă foarte bună, ceea ce infirmă supoziţia pronunţată mai sus. Discutînd însă de înălţime, uităm un amănunt care contează extrem de mult în fotbal: masa musculară. Şi mă tem că Torje e încă departe din acest punct de vedere de cei menţionaţi. Avantajul său e vîrsta. La 19 ani, musculatura sa e însă în formare. Dar ea trebuie lucrată, cum se spune în limbajul sălilor de fitness. Aparte însă de ceilalţi. Pentru că, spre deosebire de Claudiu Niculescu, Mărgăritescu ori Cristea, Torje încă e în creştere. La nivel osos şi muscular.

Majoritatea celor de mai sus au avut un plan specific, dincolo de antrenamente. Cu alte cuvinte, după ce terminau antrenamentul cu echipa, ei treceau la pregătirea individuală, alături de un specialist. Un club imens cum e Barcelona face lucrul ăsta şi astăzi cu Giovani şi Bojan, doi jucători la fel de tineri ca Torje, după ce a făcut-o ani de-a rîndul cu Messi. Robinho e un exemplu. Daniel Alves a avut la Sevilla un an de zile de plan specific de creştere a masei musculare, cu un om ce s-a ocupat doar de el. Vi se pare că Alves se dă de-o parte cînd e vorba de dueluri fizice? Sau Messi? Sau Robinho?

Dinamo are în curte o bijuterie. Încă neşlefuită însă. E ceea ce trebuie să conştientizeze Cristi Borcea, Vasile Turcu şi ceilalţi. Presiunea pe umerii acestui băiat, încă un copil totuşi, e foarte mare. Dacă nu va fi ajutat, riscă să fie strivit.

P.S.
Toată ziua s-a discutat despre ancheta DNA în privinţa transferurilor de fotbalişti, pe care Gazeta Sporturilor o anticipa şi, de ce nu?, o declanşa acum doi ani de zile. Un lucru m-a frapat. Deodată, transferurile au devenit extrem de limpezi. Dintr-o dată am început să auzim cifrele tranzacţiilor, rostite de oameni cu greutate, în conferinţe de presă. Deodată nu mai e nimic de ascuns. Ce stranie coincidenţă, nu?

Cine mai cîntă ca ei?

Suporterii scoţieni nu sînt atît de cunoscuţi precum cei englezi pentru că performanţele fotbalului din ţara lor îi aduc mai rar în prim plan. Astfel că, “Flower of Scotland” e mult în urma lui “God save the Queen” ca mediatizare. Pe nedrept însă. Ascultaţi aici şi aici cum îşi cîntă scoţienii imnul naţional, apreciaţi muzica, dar şi cuvintele cu multă rezonanţă istorică! Şi spuneţi-mi dacă aţi mai văzut şi auzit alţii ca ei.  

Fotbal în Scoţia

Din punct de vedere turistic, Scoţia este o destinaţie obligatorie pentru orice amator de călătorii. Peisaje superbe, identice cu cele din filme care au făcut istorie, gen “Highlander” ori “Braveheart”, lume amabilă, veselă şi extrem de educată, vreme ce-şi schimbă caracteristicile în numai cîteva minute. Se spune că modul cel mai bun de a descoperi Scoţia şi frumuseţile ei este un drum cu trenul, de la Londra.

stadion-inverness.jpg Teoretic, durează 8-9 ore, dar se spune că merită, pentru că succesiunea de imagini ce se oferă ochiului este magnifică. Iar cele 8-9 ore se pot lesne transforma, în funcţie de timp şi, evident, de buget (atenţie, Scoţia nu e deloc o ţară ieftină!), în 8-9 zile, căci se poate întîmpla ca tentaţia de a vedea locuri minunate să vă îndemne la un popas de o noapte la aşa numitele “Bed & Breakfast” ce se întîlnesc la tot pasul.

intrare.jpgAceasta e, în cîteva cuvinte, Scoţia turistică. Cu Scoţia fotbalistică aţi făcut cunoştinţă în reportajul realizat la Inverness, cu Marius Niculae.

Despre campionatul Scoţiei, Radu Paraschivescu spunea, în editorialul său “Centrul de tratament Inverness” că este “un pretext pentru două meciuri de fotbal interconfesional”. Se referea la duelul dintre Celtic şi Rangers, cei doi coloşi în jurul cărora gravitează celelalte 10 echipe.

stadion-inverness-2.jpgÎn mod clar, Scoţia e împărţită în două şi la nivel de religie, catolici şi protestanţi, şi la nivel de fotbal: fani ai lui Celtic şi fani ai lui Rangers. Care sînt mai numeroşi, e greu de spus, depinde ce tabără întrebi. O rivalitate extraordinară, care nu poate fi expediată în cîteva cuvinte.

Deşi ţin cu Celtic sau cu Rangers, scoţienii au un soi de naţionalism cînd vine vorba de campionat. Totul se opreşte cînd echipa favorită, Celtic sau Rangers, întîlneşte echipa oraşului. Povesteşte Marius Niculae: “La meciul nostru cu Celtic, trei sferturi din stadion era îmbrăcat în tricourile lor, alb-verzi. Au aplaudat pe Celtic, însă au ţinut cu noi, iar victoria noastră a fost sărbătorită ca un titlu mondial”. Inverness a învins atunci pe Celtic cu 3-2, revenind de la 0-2, iar fanii lui Celtic din oraş s-au bucurat de înfrîngerea favoriţilor. E şi ăsta un mod de a privi fotbalul, nu-i aşa?

Altceva, acum. Aş fi mers să văd “The Firm”, marele duel între Celtic şi Rangers programat chiar pe 2 ianuarie. Fiind amînat însă după tragica dispariţie a căpitanului de la Motherwell, O’Donnell, am profitat pentru a vedea Aberdeen - Inverness. Stadionul din Aberdeen nu-i mare, dar nici mic, e tipic britanic, cu tribune acoperite şi apropiate de teren. Intrarea în interior, ca un amănunt, se face după sistemul atît de comentat instaurat în Ghencea la începutul acestui sezon, cu care românii nu par a se acomoda prea uşor, De fapt, acelaşi mod de intrare l-am întîlnit şi la Inverness.

vreme-scotiana.jpgM-a frapat impecabila organizare existentă. Oaspeţii au locurile lor, parcările lor, dar nu sînt păziţi ca nişte puşcăriaşi. La fel de adevărat e însă că nici nu se comportă astfel. Lumea vede meciurile ca pe un prilej de relaxare, de a ieşi alături de prieteni. Lîngă mine în acea tribună era un fan al lui Inverness venit cu maşina, cale de 160 de kilometri, cu fetiţa sa, care n-avea mai mult de 6 ani. Şi ca el erau destui, deşi la Aberdeen, stadionul fiind extrem de aproape de mare, bătea un vînt absolut ucigător.

Inverness a pierdut acel meci cu 1-0, deşi ar fi meritat cel puţin un egal, căci dominase extrem de clar, ratînd o groază de ocazii. Nu mai comentez penaltyul comis absolut aberant de un fundaş dreapta ce locuieşte în Aberdeen, care în precedentul meci îşi marcase un autogol, penalty ce la noi ar fi stîrnit sigur un milion de suspiciuni. Lumea a plecat liniştită, veselă chiar, într-o linişte nefirească pentru cineva obişnuit măcar cu ruperea unor scaune, dacă nu cu incendierea unei peluze.

aberdeen.jpgAceeaşi atmosferă se vede şi la Inverness. Cu amendamentul că aici stadionul e mai mic, avînd doar trei tribune folosibile, evident acoperite, şi una în construcţie. Şi aici oaspeţii au locurile lor bine stabilite şi nimeni nu se poate aşeza acolo, deşi de regulă stadionul se umple. Cei care plătesc abonamente au numele scrise pe scaune şi e inutil, cred, să menţionez că ele rămîn goale dacă posesorii se întîmplă să lipsească. Alt amănunt interesant: pe stadionul din Inverness nu se fumează, lucru specificat foarte clar pe biletul de intrare. Nici măcar în spatele arenei nu poţi trage un fum rapid, căci eşti atenţionat că în acel loc se mănîncă o plăcintă sau se bea ceva cald, nu se fumează.

vreme-scotiana.jpgApropo de băut. “Ceva cald” înseamnă o supă, o cafea, o ciocolată sau un ceai. Toate normale, mai puţin ceaiul, căci pliculeţul primit împreună cu apa clocotită transformă conţinutul într-o zeamă de culoare incertă, asemănătoare celei din bălţile de pe la noi. Explicaţia vine din faptul că e vorba de celebrul lor ceai cu lapte, care e deja amestecat, pentru comoditate.

Din punct de vedere tehnic, fotbalul scoţian se înrudeşte cu cel practicat de echipele englezeşti din jumătatea de jos a clasamentului. De altfel, mulţi jucători din prima divizie scoţiană fac pasul către aceste echipe. Evident, se bazează mult pe forţă. Scoţienii ştiu însă să aprecieze jucătorii tehnici. Un stop, o pasă cu călcîiul, o minge inteligentă sînt mereu apreciate, iar lumea e generoasă în aplauze. Se bagă material la greu şi trebuie să fii tare pe picioare ca să rezişti. Lumea iubeşte contactele, lupta corp la corp, de aceea probabil şi atracţia pentru fazele fixe.

inverness.jpgUn episod haios s-a produs în timpul meciului Inverness - Gretna. Era deja 3-0, iar gazdele atacau. Marius Niculae a tras la poartă, mingea a fost deviată de apărarea adversă şi se ducea lin spre corner. Marius a urmărit-o însă, a preluat-o la un metru de fanion, spre uluirea adversarilor, dar şi nemulţumirea publicului. Doar imprecizia atacantului aflat la capătul centrării a făcut să nu fie gol, dar spectatorii n-au aplaudat, ca în alte părţi, efortul atacantului român de a ţine mingea în joc, ci au fost mai degrabă supăraţi că nu s-a bătut corner.

Şi încă un amănunt. Pe stadioanele lor se cîntă. Se cîntă fantastic. La orice nivel. Nu e nici o mirare pentru cineva care i-a văzut pe scoţieni cum fac acelaşi lucru în pub-uri. V-au plăcut întotdeauna englezii atunci cînd cîntă “God save the Queen” pe stadioane? Priviţi-i atunci pe scoţieni cîntînd “Flower of Scotland” aici şi aici. S-ar putea să vă schimbaţi părerea.

Coate şi vînătăi pentru Euro

Citeşte un reportaj exclusiv realizat de Andrei Niculescu la Inverness!

Marius Niculae simte din plin realitatea dură a campionatului din Scoţia, dar speră să-şi primească răsplata la vară. Nu-i uşor pentru un un fotbalist care, în urmă cu 5 ani, a avut un picior şi jumătate la AC Milan

Pentru cineva care traversează ceva probleme de ordin psihic, Inverness e locul ideal de refacere. Oraşul e mic, 50.000 de locuitori, iar liniştea e atît de prezentă încît te şi enervează. Practic, e un sanatoriu cu rang de oraş, care tresare doar în serile de sîmbătă, cînd are meci echipa locală sau, mai degrabă, cînd oamenii ies la pub-uri. Marius Niculae n-are astfel de probleme, pentru el Inverness e, din vara anului trecut, casă şi serviciu. Continue reading →