N-am avut noroc. Deloc

FRANŢA / ROMÂNIA / SERBIA / LITUANIA / AUSTRIA / FEROE

Aceasta-i aşadar grupa în care am căzut în preliminariile Mondialului din 2010. Nu-i deloc uşoară, mai degrabă e grea, chiar foarte grea. Norocul proverbial al lui Piţurcă n-a prea fost prezent la Durban, iar regretul e cu atît mai mare cu cît dacă scoteam măcar un egal la Sofia eram în urna capilor de serie şi aveam mai multe şanse.
Hai să vedem!

FRANŢA. Vicecampioana mondială e clar favorita grupei. Dar, pentru că există şi un dar, Franţa nu mai e echipa care acum cîţiva ani defila prin preliminarii. Dimpotrivă. S-a calificat greu la Europene, a pierdut de două ori în faţa Scoţiei şi a aşteptat cu sufletul la gură ultimele meciuri. Zidane nu mai e, vor pierde şi alţi jucători de bază, care în mod normal se vor retrage, Thuram, Makelele. Henry va avea un an în plus, la fel Vieira, la fel Gallas, la fel Trezeguet. Schimbul de generaţii s-ar putea să-i afecteze. Asta e partea bună a lucrurilor. Răutăcioşii l-ar adăuga aici şi pe selecţionerul Domenech, un antrenor controversat, ciudat de multe ori, şi extrem de criticat de presă. Partea rea e că francezii au mereu soluţii. Ribery, Nasri, care se spune că e noul Zidane, Benzema, Ben Arfa, chiar şi Abidal, formidabil de cînd s-a transferat la Barcelona, iată noul val care aspiră la performanţele generaţiei lui Zidane. Va fi foarte important cînd şi unde jucăm meciul de acasă cu ei.

SERBIA. Cu ei ar trebui, teoretic, să ne luptăm pentru locul doi. Deja mi se face pielea de găină gîndindu-mă ce atmosferă va fi pe “Maracana” belgrădeană. Nu va fi uşor deloc. sîrbii sînt întotdeauna un adversar incomod. Au fotbalişti buni, chiar foarte buni, cota lor fiind mereu foarte sus. Stankovici de la Inter, Zigici de la Valencia, Vidici de la Manchester United, Dragutinovici de la Sevilla, portarul Stojkovici de la Sporting, Krstajici, iată cîţiva care-mi vin în minte în viteză. În momentul de faţă n-au selecţioner, Javier Clemente terminîndu-şi contractul, ceea ce poate fi un uşor avantaj. Se pare că Sinişa Mihajlovici e primul pe listă. Un alt avantaj poate fi faptul că de multe ori sîrbii se împiedică atunci cînd te aştepţi mai puţin, din pricina acelei mentalităţi balcanice, vorba lui Cornel Dinu, de care mai suferim şi noi.

LITUANIA. În mod normal n-ar trebui să avem probleme. Poate la Vilnius să fie mai greu, acasă în nici un caz. Atenţie însă, Lituania a făcut egal în Italia chiar în preliminariile trecute! Numai că era primul meci al italienilor după Cupa Mondială, e posibil să-i fi luat cam de sus. Vedeta lor e Danilevicius, de la Bologna. Şi cam atît. Dacă jucam baschet contra lor, era altceva. La fotbal, deocamdată sîntem peste ei.

AUSTRIA. Nu-i o echipă strălucită, dar nici chiar aşa de jos nu-i. Austriecii plătesc tribut absenţei din preliminariile trecute, de aceea au căzut în penultima urnă. Locul lor era mai degrabă în urna Lituaniei. Dacă e să mă iau după criticile la care sînt supuşi austriecii chiar în presa din ţara lor, n-ar trebui să avem probleme cu ei, cel puţin acasă. La Viena va fi mai greu, dar nu de speriat, mai ales că vom avea mulţi români în tribune. Va fi important ce vor face la Euro. Un parcurs bun le-ar ridica moralul, un parcurs rău, dimpotrivă. Vedeta lor e Aufhauser, de la Salzburg, în rest nu prea au nume cunoscute. Trebuie însă să fim atenţi.

FEROE. Marea problemă a acestui adversar e drumul pînă acolo. Şi vremea pe care se va juca meciul cu ei din deplasare. În rest, să fim serioşi, doar n-o să ne temem de Feroe!

În concluzie, va fi infinit mai greu decît în preliminariile pentru Euro 2008. Extrem de important e programul ce se va stabili, iar aici reprezentanţii Federaţiei trebuie să fie foarte abili. Eu aş prefera să aducem Franţa la noi chiar în această toamnă, pentru că noi sîntem pe val, iar ei pot fi afectaţi de Euro. N-ar fi bine să mergem în Lituania şi Serbia la început, cînd sînt motivaţi, dar nici n-ar fi bine să terminăm grupa la Belgrad, căci nu se ştie ce se întîmplă. Ideal ar fi ca ultimul meci să fie în Lituania. Cu Serbia, eu aş înclina pentru un meci acasă în primăvara lui 2009 şi la ei în toamnă, dar, repet, nu în ultima etapă. Feroe e bună pentru start, în septembrie, ca să intri în mînă, de preferat la ei, căci e încă vreme bună. Returul cu Franţa s-ar putea juca spre iunie, cînd jucătorii lor vor fi obosiţi după un sezon încărcat.

93 comments ↓

Pagini: [5] 4 3 2 1 » Afiseaza toate comentariile

# 93 CETATEANU on 27.11.07 at 2:27 pm

Norocul exista intotdeauna. Depinde de care, good luck sau bad luck;) E bine ca e Franta, pentru ca il are pe Domenech, care e un antrenor inchis, a marsat pentru Anelka, pentru ca a ratat Trezeguet un penalty in finala cu Italia de la CM 2006. E ca si cum insisti sa iesi cu Loganul la drum lung, numai pentru ca Audi-ul pe care il ai de atata timp ti-a dat o data un rateu. O sa vedeti cum va arata echipa Frantei dupa Europene;) Asta daca avem noroc de ala bun sa ramana Domenech antrenorul francezilor.

# 92 CETATEANU on 27.11.07 at 2:26 pm

Norocul exista intotdeauna. Depinde de care, doog luck sau bad luck;) E bine ca e Franta, pentru ca il are pe Domenech, care e un antrenor inchis, a marsat pentru Anelka, pentru ca a ratat Trezeguet un penalty in finala cu Italia de la CM 2006. E ca si cum insisti sa iesi cu Loganul la drum lung, numai pentru ca Audi-ul pe care il ai de atata timp ti-a dat o data un rateu. O sa vedeti cum va arata echipa Frantei dupa Europene;) Asta daca avem noroc de ala bun sa ramana Domenech antrenorul francezilor.

# 91 Murinho on 27.11.07 at 11:28 am

probabil ca sarbii se vor impiedica cu Lituania si Romania va castiga grupa inainte de meciul de la Belgrad !

# 90 Murinho on 27.11.07 at 11:26 am

- austria si feroe nu cred sa conteze in aceasta grupa
- lituania nu poate face surprize daca este tratata cu seriozitate
- raman franta si serbia alaturi de noi cu sanse reale de calificare. Lucrurile practic nu s-au schimbat: francezii au venit in locul Olandei, iar vecinii sarbi in locul vecinilor bulgari. Nici pe olandezi nu ii batusem pana la momentul respectiv si credeam ca luptam cu bulgarii pt locul 2, insa am castigat grupa. Cam asa vor sta lucrurile si pt 2010. Ar fi bun un program identic: mai intai cu sarbii la Constanta (e cazul sa batem de data asta) in toamna, apoi la francezi acasa in primavara viitoare, returul cu Franta in vara 2009 si returul din Serbia.

# 89 VA on 27.11.07 at 1:54 am

Realist vorbind , trebuia neaparat sa evitam Italia, echipa de la care nu am fi reusit sa luam nici un punct. Franta e o forta fotbalistica , dar nu e atat de constanta ca Italia. Deci , daca ii prindem intr-o zi mai proasta eu cred ca ii putem chiar bate, sau cel putin sa luam un punct. Apoi sa ne bazam pe inconstanta de care au dat dovada si in preliminariile europene si sa speram ca ei se vor impiedica de altii, de sarbi sau de faroe din nou…
Cu curaj inainte, trebuie sa crezi in sansa ta.
Hai Romania !!

# 88 DeMaio on 27.11.07 at 12:24 am

Și tu plângi de teamă? Este bine, în cazul ăsta nici nu cred că mai am ce să scriu. Oricum, citește părerea mea la Paraschivescu pe blog, că mi-e silă să o scriu a doua oară, mai ales că nu-mi produci plăcerea de a scrie necesară…

# 87 Delked on 26.11.07 at 9:31 pm

http://www.youtube.com/watch?v=IjtlkAnJR9c
Un filmuletz despre cum ar putea fi viitorul nostru. E timpul sa facem ceva.

# 86 NicuVegas on 26.11.07 at 6:15 pm

ROMANIA se califica sigur dar avem nevoie sa batem pe Franta si Sarbia acasa si sa scoatem maxim de puncte cu celelalte echipe din grupa si acasa si in deplasare.
Eu cred ca Franta o sa se incurce cu 2 egaluri, iar Sarbia cred ca o sa faca 3 egaluri.
HAI ROMANIA LA EURO 2008.

# 85 Desteptu' on 26.11.07 at 6:10 pm

Ce tot atata ca n-am avut noroc ? E mai bine ca am picat in grupa grea, fiindca astfel ne mai bazam si pe surprize impotriva contracandidatei/lor. Pai daca aveam grupa “usoara”, terminam pe doi si trebuia sa juca baraj cu Franta? Nu e mai bine ca jucam cu ei, dar mai poate sa ii impiedice si altii? Oricum, partea penibila e ca se califica doar 13 echipe din Europa si campioana mondiala trebuie sa isi castige locul.
@mojotutun Nu inteleg de ce dai vina pe Piturca pentru infrangerea din Bulgaria. Este inevitabila relaxarea. Uite la croati. Au aflat la pauza ca sunt calificati si au pierdut cu Macedonia (singura infrangere). Apoi i-au batut bine pe englezi.

# 84 Fany on 26.11.07 at 5:58 pm

De umnde atata greutate??? N-avem scuza daca nu luam macar 1 pct Frantei si 4 Serbiei. Cu Austria e musai sa le luam pe toate 6 si inrest numai victorii. Personal credc ca Romania va termina cu 23 de pct si Franta cu 22. Hai Romania!!!:D

# 83 Coldplay3R on 26.11.07 at 4:21 pm

E o grupa buna intalnim echipe cu jucatori mari, dar care nu sunt echipe. Depinde de meciurile cu FRANTA daca ne calificam de pe primul sau al 2-lea meci. HAI ROMANIA ! :)

# 82 elle on 26.11.07 at 3:08 pm

nu acum aveam nevoie de noroc …..o sa avem nevoie de muuuuult noroc in meciurile cu francezii …in rest …atentie …un egal in Franta ….si o victorie miraculoasa acasa …ar fi belea …
Si la urma urmei nu de Franta imi este cel mai teama ….ci de Platini ;) chiar crede cineva ca poate ramane Franta acasa?

# 81 mujotutun on 26.11.07 at 1:45 pm

Pai ce grupa-i asta? Franta, Serbia si Austria sunt nume grele, nenica, lasa forma de moment. Si “dincolo”? Grecia cu Israel, Elveţia, Moldova, Letonia şi Luxemburg. Cu exceptia Elvetiei, numai nechemati la CM. Bravos, dom Piturca, uite unde ne-ai adus cu infrangerea de la Sofia. Si erai prevenit, nu spune ca nu stiai! Rusine!!!

# 80 mujotutun on 26.11.07 at 1:41 pm

Si mai e si Piramida lui Keops (zisa si Marea Piramida sau “a lui Keopse”, intre prieteni)!
Sa vezi ce ispravi vom face cu toate coincidentele astea geografice, astrale si numerologice. La asta-i bun Piturca: datul cu zarul cuprinde totul.

# 79 mujotutun on 26.11.07 at 1:37 pm

Un articol, scris cu creionul ce in clipele de ragaz se afla dupa ureche si in maniera lui Pristanda, ne informeaza asupra unor locuri atat de comune incat sunt batucite. Halal! Urlati voi oropsiti ai presei ca am ratat pozitia de cap de serie si urletul sa nu se sfarseasca pana cand Piturca nu va parasi selectionata!

# 78 paleontologul on 26.11.07 at 1:28 pm

….. popor cu mentalitate de sluga. asta suntem.

# 77 privitor on 26.11.07 at 1:12 pm

Mai, da informati mai sunteti unii dintre voi. Ce rezultate ale Austriei cunoasteti , meciuri amicale ca oficiale nu au avut de 2 ani? De unde stiti ca sunt sub Albania? Si ce daca sunt? DEPINDE DE FORMA PE CARE O PRIND la meci si NU UITATI CA SUNT NEMTI! Si NEMTII NE_AU BATUT CU JUNIORII SI UNUL DIN DIVIZIA B SI NOI AVEAM TOT LOTUL!!! Franta joaca mai slab acum ptr ca sunt in reconstructie, incearca sa construiasca echipa si cand o sa jucam noi cu ei SIGUR AU TERMINAT CONSTRUCTIA si noua echipa va fi una de viteza si tehnica, noi ce avem? O sa incercam sa rupem jocul ca la olandezi, daca nu ne iese si inscriu aia, mai facem ceva???

# 76 ruicosma on 26.11.07 at 12:13 pm

Ce asemanari!
Daca ar fi sa ne luam dupa statistica si superstitii Romania ar trebui sa aiba rezultate asemanatoare generatiei de aur Cand am reusit cea mai mare performanta la un turneu final Anglia nu s-a calificat SUA 1994.La Euro 2008 Romania s-a calificat dupa 8 ani,Anglia rateaza din nou.Inainte de mondialul din America in preliminariile pentru Euro ‘96 Romania era in aceeashi grupa cu Franta,iar pentru Mondialul din 2010 suntem tot cu francezii in grupa, iar o ultima idee ar fi ca Gica Hagi in 1994 avea 29 de ani avand aceeashi varsta ca Adrian Mutu pe care acesta o va implini in 2008.

# 75 SIMI on 26.11.07 at 11:45 am

nu franta e problema noastra. au stil francezii. se incurca in echipele mici. daca cu franta reusim 3 puncte si nu pierdem cu celelalte, nici o problema. in mod sigur, francezii se vor impiedica. orice echipa doreste sa bata franta, nu romania. avantaj noi.

# 74 Blindatul on 26.11.07 at 11:15 am

Ne minteam singuri fiind in prima grupa valorica. Fiind o echipa cu valoare mai scazuta nu ne incalzea ocuparea locului uneia mai bune care conjuctural ajungea in alte urne.Principala noastra problema ramane Serbia care ne-a facut de cate ori ne-a prins. Le-am tras-o noi la Belgrad acum douazecisi de ani dar si ei ne-au spart la Bucuresti si am stat acasa. Si noi ca tot vine vorba de varsta vom avea echipa de 30 de ani la Chivu,Mutu si ceilalti. Sansele de calificare sunt minime si luand in calcul faptul ca din spate nu vin jucatori decat cei umflati de presa. Se tot face trimitere la jucatori tineri dar valorile reale sunt deja la echipe mari. Sunt de acord ca Torje( ca un exemplu) este bun dar nu este coleg de echipa cu Messi. Juniorii buni se cauta in campionate tari nu in cele satesti, ei nu sunt vizibili din mediocritate. Diamantele de multe carate stralucesc cu adevarat tot intre diamante nu in contrastul Ligii 1 ( cum pot fi manageri de fotbal cei care nici macar numele competitiei nu l-au putut pastra). Sa fim bucurosi daca la finalul preliminariilor vom fi pe locul trei. Ar fi o performanta istorica, pentru ca valoarea echipei nu o da 6-1 cu Albania (o executie gratuita a celor care ne-au calificat de fapt de unde vorba ca facerea de bine …) ci infrangarea din Bulgaria.

Pagini: [5] 4 3 2 1 » Afiseaza toate comentariile

Leave a Comment

Reguli :
1. Tratati persoanele care scriu pe acest blog cu respect, nu folositi un limbaj necivilizat sau cuvinte care sa aduca o vatamare morala celorlalte persoane care posteaza mesaje.
        a. In comentariile dumneavoastra va rugam sa va referiti doar la articolul/editorialul in cauza si sa nu atacati autorul.
        b. Nu folositi un limbaj explicit sexual, vulgar sau care sa jigneasca.
        c. Fara comentarii discriminatorii cu tenta xenofoba, antisemita sau rasista.
2. Nu publicati sau solicitati in comentariile dumneavostra adrese de web, produse sau servicii.
3. Nu transformati acest blog intr-un "chat".
4. Pentru protectia dumneavostra nu folositi in comentarii informatii personale, adrese de email, numere de telefon sau URL.
5. In comentarii nu puteti folosi decit urmatoarele coduri HTML: <a href="" title=""> <abbr title=""> <acronym title=""> <b> <blockquote cite=""> <code> <em> <i> <strike> <strong>
6. Daca aveti vreo plangere in ceea ce priveste administrarea acestui blog puteti trimite un mesaj la adresa de mail: contact@gsp.ro.
7. Comentariile care intra in contradictie cu regulile de mai sus vor fi sterse fara a se afisa vreun motiv.
8. Daca veti continua sa sfidati aceste reguli nu veti mai putea sa postati mesaje.

Comentand pe acest blog, sunteti de acord cu regulile precizate, le intelegeti si va dati acordul ca le veti respecta. Va multumim.