Sevilla n-a avut nici o problemă în a trece de Steaua, care a arătat că poate juca la acest nivel doar un sfert de ceas
De la Lyon încoace, nici o echipă nu a mai transmis o asemenea superioritate pe Ghencea. O superioritate dezarmantă pentru oricine, cu atît mai mult pentru Steaua, ale cărei limite în acest sezon au fost invers proporţionale cu visele din lojă.
La pauză, lumea în Ghencea era resemnată. Unii mai puţin rezistenţi chiar au plecat, căci la Bucureşti s-a găsit tocmai ieri să cadă prima ninsoare. N-a durat mult, suficient însă ca atmosfera, şi aşa îngheţată, să devină glaciară. La fel de puţin au durat şi dubiile cu privire la echipa învingătoare. După prima repriză putea fi în jur de 5-0 pentru Sevilla, pe lîngă golul oaspeţilor, fază clasică de strategie a unui corner, cu Poulsen venind în trombă la prima bară pentru a relua. S-a opus Zapata, dar Renato a fost atent, iar 0-1 a părut firesc după desfăşurarea jocului.
La vestiare se poate să se fi întîmplat ceva. Căci Steaua a ieşit un pic mai montată, mai decisă, mai dornică să arate că are loc în această Ligă unde a fi bogat e echivalent cu a fi valoros. Poate că Lăcătuş a ridicat vocea, poate că jucătorii s-au mobilizat, cert e că vreun sfert de ceas Steaua a fost pe teren. Jucînd, nu privindu-şi adversara cum o face.
Nici asta n-a durat. Căci a venit acţiunea din minutul 65, pe care cu greu o reuşeşti şi în faţa calculatorului, la Playstation, darămite pe teren. Sevilla a reuşit şi atunci s-au auzit iar aplauze în Ghencea, pentru că publicul stelist o avea defectele lui, şi-o huidui jucătorii chiar şi cînd nu-i cazul (nu e vorba oricum de Surdu, care se poate încadra la ţepele anului) dar ştie să aprecieze un fotbal de calitate. Măcar pentru că l-a avut sub nas, acum vreo 20 de ani.
La 0-2, Steaua se apăra cu 11 oameni în careu. Iar noul antrenor al Sevillei, Manolo Jimenez, se agita ca un leu în cuşcă. Nu era mulţumit. Lăcătuş stătea pe bancă, poate conştient că s-ar agita degeaba. Nu era nici el mulţumit, dar de jucat, din păcate, nu mai are cum.
Dacă vreţi să ştiţi cum a fost meciul, imaginaţi-vă un tigru adus de soartă faţă în faţă cu un căţeluş. Tigrul nu l-ar fi mîncat, dar trebuia, pentru că n-avea ce altceva să facă. Ştia că îl va mînca oricum, pentru că îi vedea limitele, dar n-ar fi vrut să-şi risipească energia, căci avea alte bătălii de dat, în jungla adevărată. Căţeluşul, ce să facă? Lătra, lătra, se agita, ca un ghemotoc. De apropiat însă nici vorbă. Nici măcar o zgîrietură. Tigrul a deschis gura o dată şi era să termine treaba. A lăsat-o pe mai tîrziu. Căţeluşul nici gînd să cedeze. Iar lătrat, iar agitaţie, ba chiar şi o încercare de persiflare (tentativa lui Lovin de a pasa pe la spate. Eşuată, logic, căci Lovin poate face d-astea doar în mintea patronului). Tigrul a căscat ce-a căscat, şi-a privit îngăduitor adversarul şi s-a ridicat în capul oaselor. Apoi a mai deschis gura o dată.
Şi gata. Să-i fie de bine.



150 comments ↓
Pagini: [8] 7 6 5 4 … 1 » Afiseaza toate comentariile
http://www.soccerproject.com/index.php?section=3&lng=ro&uID=17015 .
cel mai tare manager de fotbal online.
BAI! Voi nu intelegeti ca nu am fost mai buni decat Sevilia aseara? I-am facut cum am vrut noi bai!
N-ati vazut cum noi nici nu trebuia sa depunem mare efort iar fraierii aia de spanioli fugeau de le crapa inima! hahahaha
Daca nu era diavolul de arbitru care a anulat un gol si le-a dat 2 la spanioli, ii bateam bai de nu se vedeau bai! Hahahaha
Da’ las’ ca trec eu la butoane si castig CL acuma! Adica se pune cu Fecali, bai? hahahaha
Jiji e cel mai tare !Votati Jiji!!Nu avea el dreptate atunci vind i-a scos la piata Cringasi pe Cyril si Elton,`iar noi nu si nu,nu are el dreptate cind spune ca Iacob e perete,are,ca are nevoie de pasator,asa e!
Ce inspiratie divina a avut cu Surdu,Vatca,Badoi,jucatori pe care el ne garanta ca daca nu merg el se lasa,si a a vut dreptate,din nou.
Marii conducatori transced masele !VOATI JIJI!!!!
uitati-va la ipochimen: daca nu-i furau arbitrii…
asta e intreaga lor filozofie despre sportul pe care, acum, in practica ilegal…
mai…maestre:))) tu nu-ti dai seama ca diferenta dintre cei doi utilizatori ai nick-ului “la steaua care a…apus:)))” se vede din avion, dat fiind faptul ca vocabularul tau cuprinde max 10 cuvinte?
cat despre idei…ce sa-ti mai zic…esti saracut rau…
pe de alta parte, imi dau seama cat te-a scos din minti ce-am scris, altfel nu furai nick-ul…SI ASTA E CEEA CE CONTEAZA…crapa fierea-n voi de rusine si de umilinta:))))))))))))))
daca nu ne furau arbitrii aseara ,am fi putut ciupi 1 punct
pt ca esti idi.hot
mie chiar imi pare rau ca se termina meciurile din grupe.
nu trebuie sa va mai spun de ce, nu?:)))))))))))))))))))
ihi.
nu va mai saturati sa v-o luati peste BOT de la ioropa:))) aia la care visati atata:)))))))))))))))))
luati-o, ma, in continuare, daca va place atata…masochistilor:)))))))))))))))))))))))
ihi
nu, au aparut penibilii care fura nick-uri
jalnici sunteti ca echipa acum, jalnici si ca suporteri…
hoti ca oieru’ vostru sef…cat de retardat tb sa fii sa furi nick-urile altora???
129 17 elfsborg on 11.08.07 at 4:19 pm
Un dinamovist avea un caine. Merg ei la un bar unde vedeau meciurile “impreuna. Etapa de campionat cu Gloria… Ataca dinamovistii, cainele pe masa, latra de mama focului, gooool Dinamo! Cainele schelalaia de nu mai putea… Egaleaza Gloria, cainele trist, statea cu botul pe labe… In ultimul minut, Dinamo da gol, cainele in doua picioare latra, facea figuri.
Barmanul, impresionat, ii spune stapanului: “Extraordinar specimen domnule, daca la o etapa de campionat face asa, cum se manifesta in Champions League?”.
La care stapanul: “Nu stiu, il am de doar 15 ani”.
spurcatii sa faca perfomanta cind spun eu !
Stirpiti gandacii ros-albastri !
iar ai aparut idi.otule?
www.imobgoian.ro
www.imobgoian.ro
www.imobgoian.ro
www.imobgoian.ro
www.imobgoian.ro
steaua nu este cei 15 jucatori de azi care se plimba pe teren , steaua este istorie
8-0 and it could be “worse” …
http://youtube.com/watch?v=SKVho044R-E
gata? v-ati bagat la loc in saivan?:)))
acolo va e locu’, nu in europa!!!
Bai, noi suntem echipa mistica, suprema! E o grupa usoara CL asta… Sigur castigam grupa!
O sa vedeti ca in ultimele 2 meciuri castigam grupa ca trec eu la butooaane!… Hahahahahaha…
Adica se pune cineva cu mine bai hahalerelor? Hahahahaha
Ii fac pe toti si castigam CL ca noi sintem echipa mea bai! Hahahahaha
numa’ si pt meciurile astea, si tot merita sa platesti cablu’:))))))))))))))))))))))))))))))))))))))))))))))
Pagini: [8] 7 6 5 4 … 1 » Afiseaza toate comentariile
Leave a Comment