În 1886, un anume Robert L. Stevenson scria o nuvelă ce avea să devină, peste ani, celebră: “Doctor Jeckyll & Mister Hyde”. Multă vreme, textul a fost interpretat ca o simplă operă de groază, însă în realitate e vorba de un complex tratat filozofic ce studiază formidabila transformare pe care o poate suferi un om în diverse situaţii.
Fiecare dintre noi avem două feţe. Cîteodată sîntem docili şi raţionali, altădată devenim de neînţeles, adevăraţi monştri.
Cred că nimeni nu se identifică mai bine cu această teorie decît Mihai Stoica. E incredibil cum poate acest om să fie, simultan, simpatizat de unii şi detestat de alţii. Cele două părţi ale caracterului său, cea bună şi cea rea, se luptă permanent, dar deocamdată nu se ştie care e cea învingătoare.

Pentru că MM are o capacitate fantastică de a trece dintr-o extremă în alta. Marţi, în Gazetă, într-una din paginile consacrate morţii lui Nicolae Dobrin, m-a frapat o imagine. Cea a lui Mihai Stoica plîngînd, cu chipul schimonosit de durere. Astfel de momente spun multe despre un om, pentru că în nici un caz nu-l pot bănui pe MM de prefăcătorie. Pur şi simplu suferea sincer, deşi nu se poate spune că Dobrin îi marcase în vreun fel viaţa. Îl cunoscuse, normal, dar nu era mai apropiat de el decît alţii.
A urmat însă scena “marii traversări”, cum a numit-o colegul Alin Buzărin, tot în Gazetă. Cînd l-am redescoperit pe Mihai Stoica din perioada cînd împărţea loja cu Gigi Becali. Isteric, coleric, paranoic. Capabil de reacţii necontrolate, precum aceea de a intra în loja acţionarilor de la Dinamo pentru a-i bruftului, fără să se gîndească la consecinţa ce, în ciuda tentativei de a o masca, i-a rămas pe frunte.
Citeam zilele trecute un interviu cu Guardiola, fostul mare jucător al Barcelonei. Pe vremea cînd juca la Brescia, el a fost prins dopat, dar a reuşit, după mulţi ani de judecată, să i se recunoască nevinovăţia. Între timp se lăsase de fotbal, dar justificarea sa mi-a plăcut: “Nu voiam ca fiul meu să-mi caute numele pe Google şi să mă descopere alături de cuvîntul nandrolon”.
Şi nu pot să nu mă întreb, ştiind că Mihai Stoica are o fată minunată, ce va găsi ea peste ani căutînd pe Google numele tatălui ei? Problema e alta. Nu eu sînt cel care trebuie să se întrebe.



86 comments ↓
Pagini: [5] 4 3 2 1 » Afiseaza toate comentariile
MANAGER LEAGUE
Online multiplayer football management
Peste 27.000 manageri, mulţi români, o comunitate haioasă şi unită. Vei fi ajutat la tot pasul de câte ori ai nevoie (Ghidul utilizatorului, Manualul, FAQ, Quick start guide, Ghid despre tactici, …….., şi în special Forumurile, unde sunt online o mulţime de manageri la orice oră).
www.managerleague.com?ref=79165
E SFARSITUL TURULUI. INCEPE RETURUL. CINE PROMOVEAZĂ, CINE RETROGRADEAZĂ? GRĂBEŞTE-TE ŞI FII MANAGERUL ECHIPEI FAVORITE!!!
MANAGER LEAGUE
Online multiplayer football management
Peste 27.000 manageri, mulţi români, o comunitate haioasă şi unită. Vei fi ajutat la tot pasul de câte ori ai nevoie (Ghidul utilizatorului, Manualul, FAQ, Quick start guide, Ghid despre tactici, …….., şi în special Forumurile, unde sunt online o mulţime de manageri la orice oră).
www.managerleague.com?ref=79165
E SFARSITUL TURULUI. INCEPE RETURUL. CINE PROMOVEAZĂ, CINE RETROGRADEAZĂ? GRĂBEŞTE-TE ŞI FII MANAGERUL ECHIPEI FAVORITE!!!
DOMNUCA DRAGA, SPUNELE TU LA COLEGII TAI SA SCOATZA RECLAMA SHEIE CU SAMSUNG CARE TAT APARE LA GSP TV CA DIEJA MA INERVEAZA SAPAI ASE INCETUC CUM IS IO II DAU DIE LA NATURA….. ROGUTE DOMNUCA FA TU ASTA… CA ACOLE NU POTI VIDE NIMICA
http://offside.weblog.ro/2007-11-06/208889/vina-noastr%C4%83—.html
Ultimele stiri inainte de steaua -sevilia ,video special steaua barcelona (86),Sevilia-steaua(sezonul trecut) video,Stiri din F1″alonso a plecat”,CFR il ia pe chaeanton.Si altele la:
http://marianmanescu.wordpress.com
Un nou blog de sport promovat de GSP Si PROSPORT :acu gasiti si asezarea tactica a echpei steaua inainte de meciul cu sevilia!
http://marianmanescu.wordpress.com/
Un nou blog de sport promovat de GSP Si PROSPORT :
http://marianmanescu.wordpress.com/
Toti il stim pe MM, buna comparatia de la inceput. Ne-am saturat cu toti de acesti bolnavi din fotbalul nostru;cum sa te mai duci sa-ti incurajezi echipa favorita cand in loc de spectacol vezi un circ nefericit cu niste actori de mana la 16-a?
Dar cum aminteam pe MM il stim,dar un mare fost fotbalist ca si Dan “petrescu” care s-a transformat intr-un penibil antrenor cu niste iesiri de spitalul 9; acuza in stanga si dreapta chiar cand nu are dreptate fapt pt.care a deziluzionat dupa parerea mea pe toti fanii sai,inclusiv pe mine,PACAT. Ar trebui inchisi la am2 pe timpul meciului la spitalul de care aminteam,si eliberati dupa ce li se administreaza cateva doze…
Bv pt Guardiola.
www.marianmanescu.wordpress.com
=>Sport Mania Cucereste Romania!Stirile care conteaza,video,remember,live scores s.a!
banii fac pamantul sa se-nvarte…MM are personalitati multiple.si le insuseste in functie de caz.poza cu mm de la Pitesti e epocala.In situatia de la Urziceni isi apara echipa.o face pentru bani.intrebarea care ramane e: cum e el de fapt???probabil nici el nu mai stie…………
http://www.tengura.ro
site de opinie publica
excelent articolul, nu mai sunt multe de comentat……
Eu sunt dinamovist si cu toate acestea l-am considerat mult timp pe Stoica drept cel mai bun presedinte de club din Romania. Cand a inceput cu crizele de isterie am crezut ca face asa pentru a se da bine pe langa seful lui cioban. Sa nu se simta Jiji frustrat cum se simtea fata de Zenga, de exemplu.
Insa acum nu vad ce motiv mai avea sa faca circ, asa ca nu pot decat sa cred ca omul are probleme cu nervii. Pacat.
Peste 20 de meciuri din Anglia, Italia, Spania, Grecia, Turcia, Polonia, Franta etc. in direct si in exclusivitate doar pe ArenaTV ( www.sport.alingeorgian.ro) ! Intra chiar acum si bucura-te de spectacol!!! Juve - Inter, Atletico - Villarreal sunt cele mai tari meciuri de azi! GRATUIT, EXCLUSIV SI LIVE pe www.sport.alingeorgian.ro !
De ce tot ma barfiti? Eu doar sun nervoasa cand nu imi nimeresk gaurika cu vibratoru’ … si atunci devin isterica si dau in stanga …si-n dreapta. Mama ce mi-a plakut cand binevoitorul domn Borcea mi-a stins tzigara pe frunte … speram sa o faca pe sanul drept… oofff …
Interesant articolul,dar probabil ca de la atata suparare s-a exteriorizat si omul MM. Si cred ca inca nu-i destul.
Totusi, de la tine Andrei, doresc mai mult comentarii tactice si din fotbalul international. Te stiu mai mult de aici.
www.marianmanescu.wordpress.com = >>> SPORTMANIA,stirile care conteaza, pareri, video, WRESTLING!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!
Super articol din wrestling:
http://marianmanescu.wordpress.com/2007/11/03/sportul-care-a-cucerit-america-partea-i/
Stoica si Borcea trebuiau sa fie lasati sa se bata ca sa vedem si noi cine e mai tare.
Sanatate!
Este un frustrat 100 % !!!
http://www.casadepariuri.com
Le zice bine omul:
http://offside.weblog.ro/2007-10-31/206412/Dobrin%2C-show-ul-tuturor—.html#comments
Pagini: [5] 4 3 2 1 » Afiseaza toate comentariile
Leave a Comment