November 2007 ↓

Noul IFotbal

Site-ul relansat de fotbal internaţional al GSP, www.ifotbal.ro, vă oferă un flux bogat de ştiri, opinii, galerii foto şi sondaje la zi, dar şi articole mondene.

De la finele săptămînii trecute, fotbalul internaţional e mai bine reprezentat şi pe Internet, o dată cu relansarea www.ifotbal.ro, ce va continua tradiţia începută de www.campionate.ro, care şi-a schimbat de curînd profilul.

Mult mai interactiv şi mai bine structurat, prin posibilitatea comentării online şi a votării fiecărui articol, noul site va fi prompt în a oferi cele mai interesante şi mai noi ştiri şi comentarii despre competiţiile şi evenimentele importante din fotbalul mondial. Va fi practic un flux aproape continuu de ştiri din fotbalul internaţional. De asemenea, pe noua pagină www.ifotbal.ro vor fi sondaje pe teme actuale, dar şi opiniile redactorilor de la secţia de fotbal internaţional a Gazetei Sporturilor, pe subiecte ale zilei.

Chiar dacă vom pune mai puţin accent decît pînă acum, nu vor lipsi nici articolele mondene şi ştirile picante din viaţa extrasportivă a vedetelor din fotbal, însoţite şi de atractive galerii foto. În plus, aveţi şi posibilitatea de a consulta mai uşor ştirile mai vechi, folosind căutarea şi arhiva site-ului www.ifotbal.ro.

Meciuri în direct
Ca o noutate, au apărut pe www.ifotbal.ro modulele dedicate celor mai bune 7 campionate ale Europei, ce vă ţin la curent cu ultimele rezultate, statistici şi clasamente. www.ifotbal.ro vă oferă şi posibilitatea de a urmări live desfăşurarea etapelor din Anglia, Spania, Italia, Germania, Franţa, Belgia şi Olanda. Pentru fiecare meci aveţi online echipele de start, marcatorii, schimbările efectuate şi cartonaşele acordate. Dar şi date complete despre fiecare club, antrenor şi lotul de jucători, precum şi statisticile actualizate referitoare la performanţele realizate în actuala stagiune.

N-am avut noroc. Deloc

FRANŢA / ROMÂNIA / SERBIA / LITUANIA / AUSTRIA / FEROE

Aceasta-i aşadar grupa în care am căzut în preliminariile Mondialului din 2010. Nu-i deloc uşoară, mai degrabă e grea, chiar foarte grea. Norocul proverbial al lui Piţurcă n-a prea fost prezent la Durban, iar regretul e cu atît mai mare cu cît dacă scoteam măcar un egal la Sofia eram în urna capilor de serie şi aveam mai multe şanse.
Hai să vedem!

FRANŢA. Vicecampioana mondială e clar favorita grupei. Dar, pentru că există şi un dar, Franţa nu mai e echipa care acum cîţiva ani defila prin preliminarii. Dimpotrivă. S-a calificat greu la Europene, a pierdut de două ori în faţa Scoţiei şi a aşteptat cu sufletul la gură ultimele meciuri. Zidane nu mai e, vor pierde şi alţi jucători de bază, care în mod normal se vor retrage, Thuram, Makelele. Henry va avea un an în plus, la fel Vieira, la fel Gallas, la fel Trezeguet. Schimbul de generaţii s-ar putea să-i afecteze. Asta e partea bună a lucrurilor. Răutăcioşii l-ar adăuga aici şi pe selecţionerul Domenech, un antrenor controversat, ciudat de multe ori, şi extrem de criticat de presă. Partea rea e că francezii au mereu soluţii. Ribery, Nasri, care se spune că e noul Zidane, Benzema, Ben Arfa, chiar şi Abidal, formidabil de cînd s-a transferat la Barcelona, iată noul val care aspiră la performanţele generaţiei lui Zidane. Va fi foarte important cînd şi unde jucăm meciul de acasă cu ei.

SERBIA. Cu ei ar trebui, teoretic, să ne luptăm pentru locul doi. Deja mi se face pielea de găină gîndindu-mă ce atmosferă va fi pe “Maracana” belgrădeană. Nu va fi uşor deloc. sîrbii sînt întotdeauna un adversar incomod. Au fotbalişti buni, chiar foarte buni, cota lor fiind mereu foarte sus. Stankovici de la Inter, Zigici de la Valencia, Vidici de la Manchester United, Dragutinovici de la Sevilla, portarul Stojkovici de la Sporting, Krstajici, iată cîţiva care-mi vin în minte în viteză. În momentul de faţă n-au selecţioner, Javier Clemente terminîndu-şi contractul, ceea ce poate fi un uşor avantaj. Se pare că Sinişa Mihajlovici e primul pe listă. Un alt avantaj poate fi faptul că de multe ori sîrbii se împiedică atunci cînd te aştepţi mai puţin, din pricina acelei mentalităţi balcanice, vorba lui Cornel Dinu, de care mai suferim şi noi.

LITUANIA. În mod normal n-ar trebui să avem probleme. Poate la Vilnius să fie mai greu, acasă în nici un caz. Atenţie însă, Lituania a făcut egal în Italia chiar în preliminariile trecute! Numai că era primul meci al italienilor după Cupa Mondială, e posibil să-i fi luat cam de sus. Vedeta lor e Danilevicius, de la Bologna. Şi cam atît. Dacă jucam baschet contra lor, era altceva. La fotbal, deocamdată sîntem peste ei.

AUSTRIA. Nu-i o echipă strălucită, dar nici chiar aşa de jos nu-i. Austriecii plătesc tribut absenţei din preliminariile trecute, de aceea au căzut în penultima urnă. Locul lor era mai degrabă în urna Lituaniei. Dacă e să mă iau după criticile la care sînt supuşi austriecii chiar în presa din ţara lor, n-ar trebui să avem probleme cu ei, cel puţin acasă. La Viena va fi mai greu, dar nu de speriat, mai ales că vom avea mulţi români în tribune. Va fi important ce vor face la Euro. Un parcurs bun le-ar ridica moralul, un parcurs rău, dimpotrivă. Vedeta lor e Aufhauser, de la Salzburg, în rest nu prea au nume cunoscute. Trebuie însă să fim atenţi.

FEROE. Marea problemă a acestui adversar e drumul pînă acolo. Şi vremea pe care se va juca meciul cu ei din deplasare. În rest, să fim serioşi, doar n-o să ne temem de Feroe!

În concluzie, va fi infinit mai greu decît în preliminariile pentru Euro 2008. Extrem de important e programul ce se va stabili, iar aici reprezentanţii Federaţiei trebuie să fie foarte abili. Eu aş prefera să aducem Franţa la noi chiar în această toamnă, pentru că noi sîntem pe val, iar ei pot fi afectaţi de Euro. N-ar fi bine să mergem în Lituania şi Serbia la început, cînd sînt motivaţi, dar nici n-ar fi bine să terminăm grupa la Belgrad, căci nu se ştie ce se întîmplă. Ideal ar fi ca ultimul meci să fie în Lituania. Cu Serbia, eu aş înclina pentru un meci acasă în primăvara lui 2009 şi la ei în toamnă, dar, repet, nu în ultima etapă. Feroe e bună pentru start, în septembrie, ca să intri în mînă, de preferat la ei, căci e încă vreme bună. Returul cu Franţa s-ar putea juca spre iunie, cînd jucătorii lor vor fi obosiţi după un sezon încărcat.

Imperiu la pămînt

Halucinant meci am văzut miercuri seară pe Sport.ro. Din toate punctele de vedere. În primul rînd, al consecinţei imediate: Anglia a rămas afara Europeanului. Cu toate implicaţiile de rigoare. BBC a calculat la 1,5 MILIARDE de euro daune pe care le va suferi ţara din cauza acestei ratări. Poate e un pic exagerat, dar e clar că există nişte pierderi extrem de mari. Firmele de turism, cele de echipament sportiv, nu mai vorbesc de cele de bere, băncile, companiile aeriene, televiziunile, ziarele, piaţa de publicitate, toţi vor fi afectaţi. Dar nu numai ei, ci, prin deviere, şi ţările organizatoare. Aşa se şi explică poate penaltyul atît de uşor acordat de un arbitru suedez foarte atent la viitorul Europeanului. E greu de imaginat un turneu final fără celebrii fani englezi. Sigur vom afla în zilele următoare cîte camere de hotel vor fi mai puţin ocupate, cîtă bere se va bea mai puţin, cîţi cîrciumari vor avea profit mai mic, cîte prostituate vor suferi. Dar, pînă la urmă, arbitrul i-a ajutat cum a putut fără să se facă de rîs, dacă n-au fost în stare s-o bage în poartă nu mai e vin alui.

Nu vreau să vorbesc prea mult despre această caricatură de antrenor care este Steve McClaren. Care pare un Halagian în variantă 2007, “focu’ la ei” fiind singura sa armă. Dintr-un anumit punct de vedere, presa engleză îşi merită soarta. Atît l-au tăvălit pe Eriksson, atît au rîs de el, dar măcar cu Sven se calificau mereu, ba ajungeau şi prin “sferturi” pe la turneele finale. Nu le-a plăcut de el, foarte bine, acum stau acasă. Şi apropo de McClaren. Nu-mi iese din cap cum acest trist a reuşit să bată pe Steaua, atunci, la Middlesbrough. Cu aceeaşi tactică, tot cu 5 atacanţi şi cu mingi în careu. Un antrenor deştept precum cel al Croaţiei l-a făcut arşice.

Şi dacă tot vorbim de caricaturi, cei de la Federaţia Engleză ar trebui să ia ceva lecţii de la Mircea Sandu. Să ai un meci decisiv cu un adversar fără motivaţie, să ai nevoie doar de un egal şi să nu ştii să-ţi faci uşor acest meci, scuzaţi-mă, e şi vina gomoşilor federali englezi, care înghit chintale de bani degeaba. Cînd vezi că-ţi lipsesc un Rooney, un Owen, un Terry, un Rio Ferdinand, oameni care ar fi schimbat istoria acestui duel, cînd te-ai prins că nu prea te poţi baza pe antrenor, îţi iei toate măsurile, mai ales că pierderile ar fi fost imense. Sincer, la cît de încrîncenaţi au fost croaţii, cred mai degrabă că englezii nu numai că nu i-au băgat în seamă, ba i-au şi persiflat, episodul arestării secretarului general al Federaţiei de la Zagreb (suspectat degeaba că ar fi furat pixuri dintr-un magazin) potrivindu-se acestui scenariu.

În stilul lor caracteristic, englezii nu văd ceea ce toată lumea fotbalului observă: că sînt într-o evidentă criză fotbalistică. Nu a echipelor de club, ci a jucătorilor englezi. Pentru că aceşti jucători sînt supraevaluaţi, uneori supra-supraevaluaţi, fără motiv. La nivel economic, vorbesc. Găsim exemple cîte doriţi. Walcott costă 20 de milioane de euro la 16 ani, Sean Wright-Philips 36 de milioane, Pennant 12, Carrick 27, Hargreaves 25, sau Bent, luat de Tottenham cu 25 de milioane de euro. Puneţi-i pe aceştia, şi am dat numele cele mai cunoscute, n-am intrat în hăţişul echipelor mici ori al diviziilor secunde, în balanţă cu un Fernando Torres, pe care Liverpool a dat 30 de milioane, ori cu Tevez, luat de Manchester cu 18 milioane. Adăugaţi aici salariile imense plătite unui Terry (cum e totuşi posibil: cel mai bine plătit fotbalist din lume să fie un fundaş???), unui Lampard, unui Gerrard, unui Rooney, unui Owen şi aveţi imaginea exactă a unui fotbal care se crede excepţional, dar a cărui unică valoare pe piaţa mondială e Beckham, care e cel mai bun chiar odihnindu-se de 6 luni pe la Hollywood.

Supraevaluîndu-i, englezii au crezut pesemne că-şi protejează fotbalul de invazia străinilor. I-au transformat însă în articole de lux. Care, cel puţin în această situaţie, s-au dovedit nişte falsuri grosolane.

Fotbal din preliminarii la televizor

Sfîrşit de săptămînă fără fotbal din campionatele străine, ceea ce pentru iubitorii acestui sport, obişnuiţi cu meciuri de calitate, poate fi o problemă. Însă există şi în acest week-end o bună ofertă de partide interţări, cele mai interesante, dincolo de cele din America de Sud, întotdeauna spectaculoase, părînd a fi Rusia - Israel, Scoţia - Italia şi Norvegia - Turcia.
 
Programul complet al televizărilor este următorul:
SÎMBĂTĂ
19:00 - Scoţia - Italia - (Boom Sport One)
20:00 - Norvegia - Turcia - (Telesport)
20:00 - Israel - Rusia - (Sport 1)
21:00 - Argentina - Bolivia - (Boom Sport One)
21:30 - Olanda - Luxemburg - (Sport.ro)
22:00 - Polonia - Belgia  - Sport 1 (decalat)
23:10 - Columbia - Venezuela (Boom Sport One)

DUMINICĂ
21:00 - Uruguay - Chile - (Boom Sport One)
23:10 - Peru - Brazilia - (Boom Sport One)

Marcam şi noi, odată, goluri spectaculoase!

Golul doi al Sevillei, un exemplu de fotbal spectacol, a stîrnit tot felul de comentarii. De la cele laudative, de apreciere a gestului tehnic reuşit de Daniel Alves şi a fazei în general, pînă la cele ironice, la adresa modului de-a dreptul comic în care Neşu şi Rada au reacţionat, într-o manieră ce a amintit unora de înotul sincron.

Am primit însă de la un cititor, Cristi Alexandru e numele lui, un mesaj pe e-mail care mă îndemna să caut o fază de atac a Stelei din 1986. E vorba de un gol marcat de Tudorel Stoica în meciul cu Vejle, cel ce a deschis practic campania care avea să se termine cu cîştigarea Cupei Campionilor, la Sevilla. Fără a fi identic, aşa cum pretinde cititorul, golul lui Tudorel e totuşi un exemplu că, pe vremuri, echipele noastre ştiau şi puteau să învingă, dar să facă şi spectacol în acelaşi timp.

Vrei să vezi cum suporterii pot impiedica marcarea unui gol în poarta echipei favorite?

CLICK AICI

Bucureştiul, Liga şi două întrebări

Observaţie după meciul Stelei cu Sevilla de miercuri. N-o să mai intru în detaliile lui, n-o să mai comentez evidenta superioritate a Sevillei, pe care, sincer, nu-s convins că “naţionala” României ar învinge-o prea lesne.

Hai să vedem! Steaua n-are în acest sezon de Champions League nici o performanţă. (Asta dacă dăm la o parte cei trei antrenori pe care i-a avut pe bancă în 4 meciuri, ceea ce greu se întîmplă prin alte locuri). Dar n-are nici vreo contraperformanţă, de genul unui 0-7 sau 0-8, ca Slavia sau Beşiktaş. Mă gîndesc cum ar fi fost primită echipa în România dacă s-ar fi întîmplat aşa ceva. Bine, mă mai gîndesc, şi asta e o discuţie, dacă jucătorii stelişti ar fi fost în stare să facă acel gest pe care l-au făcut cei de la Slavia după masacrul de pe “Emirates”, să se pună în genunchi în faţa suporterilor pentru a-şi cere iertare. Nu-s prea convins, ştiind mentalitatea uneori păguboasă pe care o au practicanţii acestui sport în România, care se cred nişte zei şi au senzaţia că sînt buricul pămîntului.

O să pun doar o întrebare, care mi-a venit în minte în urma unor discuţii amicale. Cum e mai bine:
1. Să ai zero puncte, ca Steaua, dar pierzînd la scoruri cît de cît strînse?
sau
2. Să ai 3 ori 4 puncte, cazul lui Beşiktaş sau al Slaviei Praga, dar să intri în istoria competiţiei după ce ai mîncat nişte bătăi crunte?

Deci, ce aţi alege pentru echipa favorită: bucuria unei victorii urmată de ruşinea imensă a unei bătăi încasate “la fundul gol”, sau frustrarea ce continuă etapă după etapă?

Pînă vă gîndiţi ca să răspundeţi, fac o scurtă paranteză, tot pe subiectul Ligii Campionilor. Mărturisesc, a fost prima mea prezenţă în Ghencea, în această competiţie, în cei doi ani. Şi trebuie să spun că am fost surprins plăcut. La nivel de organizare, găzduire şi public sîntem în Liga Campionilor. Stadionul arată bine, în fine, nu la nivelul altora, dar pentru România de azi arată bine. Masa presei e OK, ziariştii au toate facilităţile, inclusiv internet wireless, ceea ce pe “San Siro”, “Bernabeu”, “Camp Nou” şi altele nu există. Tabela de marcaj e modernă, se vede bine pe ea, spre deosebire de “San Siro” de ezemplu, unde n-am putut vedea nimic. Parcul în întregime e luminat, mai puţin acele zone pe unde se intră cu maşina, care arată înfiorător, dar unde s-ar putea face nişte lucruri formidabile. Iar publicul, dacă dăm deoparte disputele particulare cu anumiţi jucători, e avizat, amator de fotbal adevărat şi sportiv, poate şi pentru că nu-s la mijloc orgoliile interne. În Ghencea au avut parte de aplauze şi Lyon, şi Real Madrid, şi Arsenal, şi Sevilla, ceea ce prin alte părţi nu prea vezi. Într-un moment cînd noi românii sîntem puşi la zid pentru gesturile unor “mailaţi”, astfel de manifestări pot şterge un pic din impresia generală.

I-au înfulecat

Sevilla n-a avut nici o problemă în a trece de Steaua, care a arătat că poate juca la acest nivel doar un sfert de ceas

De la Lyon încoace, nici o echipă nu a mai transmis o asemenea superioritate pe Ghencea. O superioritate dezarmantă pentru oricine, cu atît mai mult pentru Steaua, ale cărei limite în acest sezon au fost invers proporţionale cu visele din lojă.

La pauză, lumea în Ghencea era resemnată. Unii mai puţin rezistenţi chiar au plecat, căci la Bucureşti s-a găsit tocmai ieri să cadă prima ninsoare. N-a durat mult, suficient însă ca atmosfera, şi aşa îngheţată, să devină glaciară. La fel de puţin au durat şi dubiile cu privire la echipa învingătoare. După prima repriză putea fi în jur de 5-0 pentru Sevilla, pe lîngă golul oaspeţilor, fază clasică de strategie a unui corner, cu Poulsen venind în trombă la prima bară pentru a relua. S-a opus Zapata, dar Renato a fost atent, iar 0-1 a părut firesc după desfăşurarea jocului.

La vestiare se poate să se fi întîmplat ceva. Căci Steaua a ieşit un pic mai montată, mai decisă, mai dornică să arate că are loc în această Ligă unde a fi bogat e echivalent cu a fi valoros. Poate că Lăcătuş a ridicat vocea, poate că jucătorii s-au mobilizat, cert e că vreun sfert de ceas Steaua a fost pe teren. Jucînd, nu privindu-şi adversara cum o face.

Nici asta n-a durat. Căci a venit acţiunea din minutul 65, pe care cu greu o reuşeşti şi în faţa calculatorului, la Playstation, darămite pe teren. Sevilla a reuşit şi atunci s-au auzit iar aplauze în Ghencea, pentru că publicul stelist o avea defectele lui, şi-o huidui jucătorii chiar şi cînd nu-i cazul (nu e vorba oricum de Surdu, care se poate încadra la ţepele anului) dar ştie să aprecieze un fotbal de calitate. Măcar pentru că l-a avut sub nas, acum vreo 20 de ani.

La 0-2, Steaua se apăra cu 11 oameni în careu. Iar noul antrenor al Sevillei, Manolo Jimenez, se agita ca un leu în cuşcă. Nu era mulţumit. Lăcătuş stătea pe bancă, poate conştient că s-ar agita degeaba. Nu era nici el mulţumit, dar de jucat, din păcate, nu mai are cum.

Dacă vreţi să ştiţi cum a fost meciul, imaginaţi-vă un tigru adus de soartă faţă în faţă cu un căţeluş. Tigrul nu l-ar fi mîncat, dar trebuia, pentru că n-avea ce altceva să facă. Ştia că îl va mînca oricum, pentru că îi vedea limitele, dar n-ar fi vrut să-şi risipească energia, căci avea alte bătălii de dat, în jungla adevărată. Căţeluşul, ce să facă? Lătra, lătra, se agita, ca un ghemotoc. De apropiat însă nici vorbă. Nici măcar o zgîrietură. Tigrul a deschis gura o dată şi era să termine treaba. A lăsat-o pe mai tîrziu. Căţeluşul nici gînd să cedeze. Iar lătrat, iar agitaţie, ba chiar şi o încercare de persiflare (tentativa lui Lovin de a pasa pe la spate. Eşuată, logic, căci Lovin poate face d-astea doar în mintea patronului). Tigrul a căscat ce-a căscat, şi-a privit îngăduitor adversarul şi s-a ridicat în capul oaselor. Apoi a mai deschis gura o dată.

Şi gata. Să-i fie de bine.

Dezavantajele Stelei

Azi, în Ghencea, se va întîmpla un lucru puţin obişnuit pentru grupele Ligii Campionilor. Se vor afla faţă în faţă două echipe care la primul lor duel direct aveau pe bancă alţi antrenori. Dacă adăugăm că respectivul meci direct a avut loc în urmă cu doar două săptămîni, avem iată elementul de inedit al partidei. Continue reading →

Personalităţile lui MM Stoica

În 1886, un anume Robert L. Stevenson scria o nuvelă ce avea să devină, peste ani, celebră: “Doctor Jeckyll & Mister Hyde”. Multă vreme, textul a fost interpretat ca o simplă operă de groază, însă în realitate e vorba de un complex tratat filozofic ce studiază formidabila transformare pe care o poate suferi un om în diverse situaţii.

Fiecare dintre noi avem două feţe. Cîteodată sîntem docili şi raţionali, altădată devenim de neînţeles, adevăraţi monştri.
Cred că nimeni nu se identifică mai bine cu această teorie decît Mihai Stoica. E incredibil cum poate acest om să fie, simultan, simpatizat de unii şi detestat de alţii. Cele două părţi ale caracterului său, cea bună şi cea rea, se luptă permanent, dar deocamdată nu se ştie care e cea învingătoare.

mm.jpg

Pentru că MM are o capacitate fantastică de a trece dintr-o extremă în alta. Marţi, în Gazetă, într-una din paginile consacrate morţii lui Nicolae Dobrin, m-a frapat o imagine. Cea a lui Mihai Stoica plîngînd, cu chipul schimonosit de durere. Astfel de momente spun multe despre un om, pentru că în nici un caz nu-l pot bănui pe MM de prefăcătorie. Pur şi simplu suferea sincer, deşi nu se poate spune că Dobrin îi marcase în vreun fel viaţa. Îl cunoscuse, normal, dar nu era mai apropiat de el decît alţii.

A urmat însă scena “marii traversări”, cum a numit-o colegul Alin Buzărin, tot în Gazetă. Cînd l-am redescoperit pe Mihai Stoica din perioada cînd împărţea loja cu Gigi Becali. Isteric, coleric, paranoic. Capabil de reacţii necontrolate, precum aceea de a intra în loja acţionarilor de la Dinamo pentru a-i bruftului, fără să se gîndească la consecinţa ce, în ciuda tentativei de a o masca, i-a rămas pe frunte.

Citeam zilele trecute un interviu cu Guardiola, fostul mare jucător al Barcelonei. Pe vremea cînd juca la Brescia, el a fost prins dopat, dar a reuşit, după mulţi ani de judecată, să i se recunoască nevinovăţia. Între timp se lăsase de fotbal, dar justificarea sa mi-a plăcut: “Nu voiam ca fiul meu să-mi caute numele pe Google şi să mă descopere alături de cuvîntul nandrolon”.

Şi nu pot să nu mă întreb, ştiind că Mihai Stoica are o fată minunată, ce va găsi ea peste ani căutînd pe Google numele tatălui ei? Problema e alta. Nu eu sînt cel care trebuie să se întrebe.