August 2007 ↓

PROGRAMUL COMPLET AL LIGII CAMPIONILOR 2007-2008

FAZA GRUPELOR

GRUPA A
Marţi, 18 septembrie
FC Porto - Liverpool; Marseille - Beşiktaş
Miercuri, 3 octombrie
Liverpool - Marseille; Beşiktaş - FC Porto
Miercuri, 24 octombrie
Marseille - FC Porto; Beşiktaş - Liverpool
Marţi, 6 noiembrie
Liverpool - Beşiktaş; FC Porto - Marseille
Miercuri, 28 noiembrie
Liverpool - FC Porto; Beşiktaş - Marseille
Marţi, 11 decembrie
FC Porto - Beşiktaş; Marseille - Liverpool

GRUPA B
Marţi, 18 septembrie
Chelsea - Rosenborg; Schalke - Valencia
Miercuri, 3 octombrie
Valencia - Chelsea; Rosenborg - Schalke
Miercuri, 24 octombrie
Chelsea - Schalke; Rosenborg - Valencia
Marţi, 6 noiembrie
Valencia - Rosenborg; Schalke - Chelsea
Miercuri, 28 noiembrie
Valencia - Schalke; Rosenborg - Chelsea
Marţi, 11 decembrie
Chelsea - Valencia; Schalke - Rosenborg

GRUPA C
Marţi, 18 septembrie
Real Madrid - Bremen;Olympiakos - Lazio
Miercuri, 3 octombrie
Bremen - Olympiakos; Lazio - Real Madrid
Miercuri, 24 octombrie
Real Madrid - Olympiakos; Bremen - Lazio
Marţi, 6 noiembrie
Lazio - Bremen; Olympiakos - Real Madrid
Miercuri, 28 noiembrie
Bremen - Real Madrid; Lazio - Olympiakos
Marţi, 11 decembrie
Real Madrid - Lazio; Olympiakos - Bremen

GRUPA D
Marţi, 18 septembrie
Milan - Benfica; Şahtior - Celtic
Miercuri, 3 octombrie
Benfica - Şahtior; Celtic - Milan
Miercuri, 24 octombrie
Milan - Şahtior; Benfica - Celtic
Marţi, 6 noiembrie
Celtic - Benfica; Şahtior - Milan
Miercuri, 28 noiembrie
Benfica - Milan; Celtic - Şahtior
Marţi, 4 decembrie
Milan - Celtic; Şahtior - Benfica

Grupa E
Miercuri, 19 septembrie
FC Barcelona - Olympique Lyon; Glasgow Rangers - VfB Stuttgart
Marţi, 2 octombrie
Olympique Lyon - Glasgow Rangers: VfB Stuttgart - FC Barcelona
Marţi, 23 octombrie
VfB Stuttgart - Lyon; Glasgow Rangers - FC Barcelona
Miercuri, 7 noiembrie
FC Barcelona - Glasgow Rangers; Olympique Lyon - VfB Stuttgart
Marţi, 27 noiembrie
Olympique Lyon - FC Barcelona; VfB Stuttgart - Glasgow Rangers
Miercuri, 12 decembrie
FC Barcelona - VfB Stuttgart; Glasgow Rangers - Olympique Lyon

Grupa F
Miercuri, 19 septembrie
Roma - Dinamo Kiev; Sporting - Manchester United
Marţi, 2 octombrie
Manchester United - Roma; Dinamo Kiev - Sporting
Marţi, 23 octombrie
Roma - Sporting; Dinamo Kiev - Manchester United
Miercuri, 7 noiembrie
Manchester United - Dinamo Kiev; Sporting - Roma
Marţi, 27 noiembrie
Manchester United - Sporting; Dinamo Kiev - Roma
Miercuri, 12 decembrie
Roma - Manchester United; Sporting - Dinamo Kiev

Grupa G
Miercuri, 19 septembrie
Eindhoven - ŢSKA Moscova; Fenerbahce - Inter
Marţi, 2 octombrie
ŢSKA Moscova - Fenerbahce; Inter - Eindhoven
Marţi, 23 octombrie
ŢSKA Moscova - Inter; Eindhoven - Fenerbahce
Miercuri, 7 noiembrie
Inter - ŢSKA Moscova; Fenerbahce - Eindhoven
Marţi, 27 noiembrie
ŢSKA Moscova - Eindhoven; Inter - Fenerbahce
Miercuri, 12 decembrie
Eindhoven - Inter; Fenerbahce - ŢSKA Moscova

 GRUPA H
Miercuri, 19 septembrie
Slavia - Steaua; Arsenal - Sevilla / AEK

Marti, 2 octombrie
Steaua - Arsenal; Sevilla / AEK - Slavia

Marti, 23 octombrie
Sevilla / AEK - Steaua; Arsenal - Slavia

Miercuri, 7 noiembrie
Steaua - Sevilla / AEK; Slavia - Arsenal

Marti, 27 noiembrie
Steaua - Slavia; Sevilla / AEK - Arsenal

Miercuri, 12 decembrie
Arsenal - Steaua; Slavia - Sevilla / AEK

2008

“Optimi”
19/20 februarie - 4/5 martie

“Sferturi”
1/2 aprilie - 8/9 aprilie

Semifinale
22/23 aprilie - 29/30 aprilie

Finala
21 mai - Moscova

Un pic mai bine ca anul trecut

Este vorba de grupa Stelei în Champions League. Fie şi doar amănuntul că nici una din adversare nu a cîştigat titlul în ţara sa vine în sprijinul acestei afirmaţii. De fapt, această grupă H e singura în care nu există nici o campioană.

Hai să vedem! Anul trecut am avut Real Madrid, Lyon şi Dinamo Kiev. Un nume legendar, un altul în mare formă şi încă unul cu mare experienţă. Ce avem acum? Arsenal, Sevilla, Slavia Praga. De fapt, după părerea mea, dincolo de coeficienţi şi aşezarea în urnele valorice, ordinea ar trebui să fie Sevilla, Arsenal, Slavia Praga. Un pic mai bine, cred eu, dar nu cu mult. Anul trecut plecam cu şansa a patra în grupă. Şi am terminat pe trei. Acum plecăm cu şansa a treia. Deci ar urma, conform algoritmului, să venim pe doi? Ar fi bine dacă fotbalul s-ar baza doar pe aşa ceva. Dar să luăm pe rînd adversarii, aşa cum i-am primit din urne.

ARSENAL
Eşti tentat să zici imediat: nu mai sînt ce-au fost odată. Motivul? Plecarea lui Thierry Henry la Barcelona, pe 24 de milioane de euro. Un pic de adevăr există. Însă doar un pic. Arsenal nu însemna doar Henry. El era vedeta, dar mai rămîneau 10 pe lîngă el. Acum nu mai e vedeta, dar sînt 11 jucători. Plus Arsene Wenger pe bancă, un superantrenor, despre care se spune că a schimbat fotbalul din Anglia după ce a venit, în 1996. Pe atunci era un necunoscut, ultima dată antrenase în Japonia, nici nu mai are importanţă pe cine. “Arsene who?”, a titrat “Sun” cînd a aflat ştirea. Mai mult, a fost prima dată în istoria fotbalului cînd un antrenor a fost prezentat presei printr-o videoconferinţă. El era încă în Japonia, ziariştii erau la Londra, era un delay de două-trei secunde întotdeauna, la întrebări şi la răspunsuri, ce mai, a fost îngrozitor. Nimeni nu i-a dat vreo şansă atunci lui Wenger. Numai că omul a venit, s-a pus pe treabă şi iată-l acum, 11 ani mai tîrziu, pe aceeaşi bancă. Producînd acelaşi fotbal plăcut ochiului, poate cel mai frumos din Insulă, chiar dacă nu întotdeauna eficient. Promovînd tot felul de necunoscuţi, tot felul de puşti, luaţi pe bani puţini, care învaţă din mers filozofia “maestrului” şi o aplică. Linia forte e cea de mijloc, cu Cesc Fabregas la comandă, secondat de Gilberto Silva şi Rosicky. În atac, Van Persie s-a maturizat, iar Adebayor e o combinaţie de tehnică şi forţă. Apărarea pare mai slabă, dar numai pe flancuri, cu francezii Sagna şi Clichy, căci în centru, cu Gallas şi Kolo Toure, e un zid negru greu de străpuns. În poartă, ei da, în poartă pot fi probleme. Lehmann are 37 de ani, iar spaniolul Almunia încă nu confirmă.

Concluzie: Faţă de capul de serie de anul trecut, Real Madrid, Arsenal e cu un pas foarte mic în urmă, măcar din considerentul că în faţa englezilor, românii nu s-au descurcat prea rău niciodată.

FC SEVILLA
După părerea mea, am mai zis-o, e favorita grupei. Trece printr-un moment groaznic, după moartea lui Antonio Puerta, dar nu cred că acestă tragedie îi va termina, ci, dimpotrivă, îi va întări. Nu ştim încă situaţia lui Daniel Alves, care vrea să plece, dar nu e lăsat s-o facă la orice preţ. Chiar admiţînd că va rămîne fără brazilian, Sevilla tot foarte tare e. Chiar mai tare decît anul trecut, cînd s-a distrat cu Steaua. Echipa e practic aceeaşi, automatismele şi relaţiile de joc s-au păstrat, a crescut însă experienţa. Sevilla e un model în ceea ce priveşte gestionarea unui succes, căci a cîştiga două cupe europene consecutiv nu-i la îndemîna oricui.

La FC Sevilla există un om de care puţină lume a auzit. E vorba de “Monchi”, Ramon Rodriguez Verdejo pe numele său complet, directorul sportiv al clubului, personaj legendar în Spania pentru ştiinţa de a căuta, găsi şi aduce jucători potriviţi pe bani rezonabili. Vreţi exemple. Ce ziceţi de Alves, luat cu 800.000 de dolari din Brazilia? De Poulsen, luat gratis din Germania, de la Schalke, de Renato şi Adriano, veniţi amîndoi pe cîteva sute de mii, de Maresca luat gratis, de Kanoute luat cu 6 milioane, de Luis Fabiano. Şi tot aşa. Ultimele găselniţe ale lui “Monchi”: Fazio, un argentinian, Boulahrouz, împrumutat de la Chelsea, Aruna Kone, luat de la Eindhoven.

Concluzie: faţă de anul trecut, stăm cam la fel cu adversarul din urna a doua. Atunci era un Lyon în formă maximă, acum e Sevilla în acelaşi stadiu.

SLAVIA PRAGA
Aici e o pîine de mîncat. Ordinea preferinţelor noastre din urna a patra erau Rosenborg şi Slavia. A picat Slavia, deci să profităm! Cehii sînt un pic necunoscuţi, dar, ţinînd cont că au scos pe Ajax, şi încă din două victorii, par surpriza preliminariilor. În nici un caz nu trebuie trataţi cu lipsă de respect, mai ales că jucăm la ei primul meci. Poate era mai bine să-i fi avut la debut în Ghencea, dar e bine şi aşa. Ogăraru, care i-a văzut recent, spune că au un portar excelent, sînt foarte disciplinaţi, extrem de speculativi, dar şi un pic greoi, rigizi. Mari nume n-au, poate doar Smicer, cîştigător al Ligii cu Liverpool, dar el e deja în panta descendentă a carierei.

Concluzie: Faţă de anul trecut, urna a patra a fost mai generoasă. Dinamo Kiev era mult mai titrată, mult mai experimentată. Acum, Steaua are avantajul experienţei, deci ar trebui să-i pretindem măcar 4 puncte din 6 în dubla cu cehii.

PROGRAMUL STELEI ÎN LIGA CAMPIONILOR

Miercuri 19 septembrie
SLAVIA PRAGA - STEAUA

Marţi 2 octombrie
STEAUA - ARSENAL

Marţi 23 octombrie
SEVILLA (AEK) - STEAUA

Miercuri 7 noiembrie
STEAUA - SEVILLA (AEK)

Marţi 27 noiembrie
STEAUA - SLAVIA PRAGA

Miercuri 12 decembrie
ARSENAL - STEAUA

Cum se pierde o calificare

Ce s-a întîmplat cu Dinamo marţi seară e, într-un fel, simptomatic pentru o bună parte a românilor, nu doar a fotbaliştilor români. Sînt cei care, îi ştiţi pentru că-i vedeţi peste tot, n-au o casă decentă, dar au maşini de lux, n-au ce le trebuie, dar investesc în haine şi accesorii de firmă. Unii le numesc figuri, fiţe, ori, mai delicat, necunoaşterea lungimii propriului nas. Vă veţi întreba ce legătură au toate cele de mai sus cu Dinamo. Haideţi să revedem întîi cîteva faze şi apoi comentăm împreună.

Unu: Vali Năstase are o minge uşoară în zona sa, dar în loc s-o degajeze, s-o rupă în două, oriunde, în teren, în tribună, la “oficială”, pe blocuri, pe linia de tramvai sau pe nocturnă, se apucă să dribleze. Pierde mingea, apoi, altă gafă, se aruncă într-un atac decisiv şi face fault. Mircea Lucescu spunea de multe ori că marii fundaşi sînt cei ce ştiu să tatoneze, nu cei care se reped să deposedeze. Cel mai bun exemplu: Costică Ştefănescu. Deci, penalty, 1-1, degringoladă.

Paranteză. De ce degringoladă? Ce se pierduse? Nu mai erau 40 şi ceva de minute? Nu exista şi varianta prelungirilor ori a penaltyurilor? Nu se juca pe teren propriu, cu un public fantastic? N-avem răspunsuri deocamdată, aşa că închidem paranteza. Continuăm.

Doi: Mărgăritescu e la mijlocul terenului, dar încearcă o pasă savantă, o schimbare de direcţie, în locul uneia simple. Să admitem că ideea nu era rea, dar China nu-i jucător pentru astfel de execuţii, el are alt rol. Pasa e prea scurtă, doi italieni abia o aşteptau. Intercepţie, contraatac, gol, 1-2, degringoladă la pătrat.

Trei: Blay, care nu-i român, dar pesemne s-a contaminat, se complică şi el, contribuie caraghios la golul lui Rocchi. 1-3, dezastru.

Patru: să ne amintim puţin şi de meciul tur. La 1-0 pentru Dinamo, Opriţa are o minge undeva în tuşă, lîngă centru. E talonat de un adversar, izbuteşte întoarcerea, dar nu degajează, ci caută şi el o pasă “inteligentă”. Evident nu-i iese, iese însă intercepţia şi mai iese golul de 1-1.

Cele de mai sus sînt exemple despre cum se judecă româneşte “în figuri” o fază de fotbal. Johan Cruyff, pe vremea cînd făcuse la Barcelona un “Dream Team”, avea o filozofie. Hagi o ştie şi încearcă s-o aplice la Steaua. “Trebuie să alerge în primul rînd mingea. Ca jucător, dai pasa cea mai simplă cu putinţă, apoi încerci să te demarci, ca să poţi da opţiuni coechipierilor de a pasa, la rîndul lor, la fel de simplu. Posesia, fie ea prelungită, rezolvă meciul. Adversarul îşi pierde răbdarea, se desface şi, în cel mai bun caz pentru el, face fault, deci mingea e tot la noi. Rezolvările savante n-au ce căuta decît în ultimii 30 de metri şi ţin de jucătorii ce şi le permit cu adevărat”. Nu credeţi că are dreptate? În fond, cîţi de Ronaldinho pot fi într-o echipă?

Şi acum, să ne gîndim un pic! Ce ne-a impresionat mai mult la Lazio marţi? Nu cumva simplitatea paselor, a execuţiilor? Nu cumva neasumarea nici unui risc inutil? Mie aşa mi se pare.

Cînd vom face şi noi ca ei, vom putea să aspirăm la performanţe mai înalte. Teoria e universal valabilă echipelor româneşti, Dinamo e doar un punct de studiu.

Ce urmează?
Bun, s-a pierdut calificarea. Dar vă mai amintiţi expresia “Ai învins continuă, ai pierdut continuă”? Nu, nu-i aparţine lui Cristian Ţopescu, ci lui Pierre de Coubertin, mentorul olimpismului modern. Dinamo e în această situaţie. Visul numit Liga Campionilor s-a destrămat. Dar a egala acest eşec cu o tragedie e deja prea mult. Tragedie e atunci cînd, de exemplu, moare un tînăr fotbalist de 22 de ani. Fotbalul, sportul în general, impun un învins şi un învingător. Tot sportul însă impune învinsului să nu cedeze, să continue lupta.

Ce-ar fi trebuit să facă Milan după ce a pierdut finala Ligii cu Liverpool într-o repriză? Sau Bayern, cînd a pierdut tot o finală a Ligii în 3 minute? Să se dezintegreze, să se desfiinţeze? Cele două au mers mai departe şi au reuşit în cele din urmă să cîştige trofeul, nu după mult timp. Marile caractere se văd mai ales la eşec.

Caractere?
Apropo de marile caractere. E inadmisibil ca jucătorii să refuze orice dialog după o înfrîngere. Fanii dinamovişti meritau atît respect pentru ce au făcut la acest meci încît să audă din gura lui Năstase, Bratu, Lobonţ şi ceilalţi măcar cîteva explicaţii, măcar cîteva mulţumiri. Voiau să ştie dacă mai pot fi alături de ei şi în viitor, voiau să vadă că echipa lor favorită e formată din bărbaţi, nu din struţi care bagă capul în pămînt şi cred că aşa rezolvă situaţia.

A vorbit doar Mircea Rednic, dar parcă doar din obligaţie. Nici atitudinea lui Mircea n-a fost tocmai cea potrivită. În momentele grele de după meci, el a intrat în vestiar, a făcut cîteva reproşuri, apoi a ieşit, lăsîndu-i pe fotbalişti să se certe între ei, dacă nu cumva s-a întîmplat mai mult. Aşa ceva nu se face. Antrenorul trebuia să fie acolo, alături de ei, să împartă eşecul cu ei, aşa cum a împărţit şi victoriile. Mai ales că, se presupune, va trebui să lucreze cu ei şi în continuare.

Cînd moare un fotbalist!

Cînd moare un om, orice cuvînt e de prisos. Ai pur şi simplu un nod în gît. Cînd moare un om tînăr, tragedia e infinit mai mare. Cînd moare un tînăr fotbalist, nu mai e loc decît de consternare.

Iată că moartea nu face selecţie. Nu ţine cont de ani, de pregătirea fizică, de psihic. Cînd e să vină, vine. Soarta e a fiecăruia, nu ne putem împotrivi ei. Soarta lui Antonio Puerta a fost asta. În vară, s-a vorbit de un interes al lui Real Madrid în a-l transfera. Poate dacă s-ar fi materializat acest transfer, lui Puerta i s-ar fi făcut un examen medical mult mai amplu şi i s-ar fi salvat viaţa. La fel cum, dacă Dinamo ar fi acceptat transferul lui Hâldan la Alaves, în iarna lui 1999, poate că un examen medical în Spania i-ar fi salvat viaţa şi lui Cătălin.

Antonio Puerta avea 22 de ani. S-a stins, la o vîrstă cînd încă îşi făcea planuri de viitor. Avea şi de ce. Peste o săptămînă trebuia să joace Supercupa Europei cu Milan. Apoi ar fi fost convocat la echipa naţională. Peste o lună şi jumătate urma să fie tată. Nu-şi trăise viaţa pentru că o avea, toată, înainte. Inima sa atît de tînără n-a mai rezistat. Bătălia cu moartea s-a dovedit prea grea.

E greu de scris sau de spus ceva în astfel de momente. Nu l-am cunoscut pe Puerta. L-am văzut la Bucureşti, pe “Ghencea”, cu Steaua. Întîmplător n-a jucat strălucit atunci. Apoi am comentat de mai multe ori meciuri ale sale, în campionatul Spaniei. Era un fotbalist cu o capacitate de efort incredibilă. Acoperea toată partea stîngă, şi ca fundaş, şi ca mijlocaş. Niciodată nu mi-aş fi imaginat un asemenea sfîrşit pentru el. Şi nu pot să nu mă întreb cum Dumnezeu într-o ţară atît de dezvoltată ca Spania nu s-a descoperit că Antonio suferea de inimă?

Un lucru merită totuşi spus. Cît de multă invidie stîrnesc aceşti fotbalişti! Banii lor, maşinile lor, viaţa lor în general. Dar, hai să ne gîndim puţin, cît de grea e viaţa acestor fotbalişti! Cît de mult muncesc ei! Cît de mult aleargă! La cîte riscuri se supun, pînă la urmă! Sînt lucruri pe care le trecem prea uşor cu vederea atunci cînd îi criticăm, cînd îi înjurăm, cînd măturăm cu ei pe jos.

Există în lumea fotbalului un îndemn: “Să-şi dea viaţa pe teren!”. Hai să fim mai atenţi de acum încolo cînd le cerem fotbaliştilor aşa ceva! Oare merită?

Curaj şi inteligenţă

Un astfel de meci se cîştigă în primul rînd cu curaj. Curajul de a juca fotbalul pe care îl ştii, care te-a făcut campion. Curajul de a privi rivalul în ochi, cu superioritatea pe care ţi-o dă rezultatul din tur. Curajul de a fi mai inteligent decît el. De a lua în calcul şi de a folosi toate detaliile, ce uneori pot face diferenţa.

În mod sigur, Mircea Rednic ştie pe de rost ce şi cum joacă Lazio. Ştie că Pandev şi Rocchi sînt cei mai periculoşi, astfel că nu trebuie lăsaţi sub nici o formă să preia şi să se întoarcă. Ştie că mijlocaşii aleargă mult şi fac pressing ucigător, astfel că o minge pierdută mai jos de linia de centru poate fi curată sinucidere. Ştie că sînt buni la fazele fixe, astfel că nu trebuie oferite astfel de posibilităţi. Ştie că Ledesma şi Mudingayi dispar uneori din joc, dar pot decide totul cu o pasă, astfel că Mărgăritescu e una din cheile meciului. Dar ştie şi că fundaşii centrali sînt greoi, nu se coordonează, uită cîteodată de marcaj, iar portarul are reflexe de om bătrîn, astfel că de aici pot ieşi doar lucruri bune.

Continue reading →

Italia şi Spania la start

După două luni şi ceva, cele mai tari campionate ale Europei revin din acest week-end în centrul atenţiei. Ca de obicei ultimele, parcă special pentru a arăta că adevăratele meciuri se joacă doar aici. Vă invit în cele ce urmează la o trecere în revistă a celor mai importante transferuri, dar şi la o scurtă discuţie a favoritelor la cîştigarea titlului în cele două ţări.

ITALIA

Privind tabelul transferurilor şi echipele probabile, în opinia Gazetei Sporturilor, mi se pare că tot Inter are prima şansă. Lotul foarte bun pe care l-a avut anul trecut a fost completat cu Chivu şi Suazo, cel din urmă, un atacant central din Honduras, avînd în opinia mea mari şanse să devină revelaţia acestei ediţii. Dar, ce-i sigur e că Interului nu-i va fi la fel de uşor ca în precedentul campionat. Milanul nu mai e penalizată şi, cu toate că n-a avut o campanie de achiziţii extraordinară, rămîne în cărţi, ca întotdeauna. Roma, deşi l-a pierdut pe Chivu, poate fi surpriza, mai ales după ce am văzut în Supercupa Italiei. În sfîrşit, Juventus, care revine în Serie A. Va lupta în mod cert pentru titlu, dar e greu de spus dacă va rezista pînă la sfîrşit. Eu personal n-o văd capabilă, în acest sezon cel puţin, şi cred că se va mulţumi cu un loc de Liga Campionilor. Aştept să văd care va fi evoluţia lui Adi Mutu, rămas la Fiorentina fără principalul aliat din linia de atac, l-am numit pe Toni.

 

SPANIA

Real Madrid a spart din nou piaţa transferurilor, deţinînd, cu 120 milioane de euro investiţi în achiziţii, recordul în Europa. Nu mi se pare însă că Real e marea favorită în Spania. A adus jucători, dar campania mi s-a părut realizată în pripă, iar sumele investite îmi ridică multe semne de întrebare. 30 de milioane de euro pentru un fundaş central ca Pepe, nici măcar convocat la “naţionala” Portugaliei, mi se pare o barbaritate. La fel 36 de milioane pe Robben, 27 pe Sneijder şi cîte 12 pe Drenthe şi Heinze. Aducerea lui Robben îl va obliga pe Schuster să schimbe sistemul 4-4-2 cu care s-a lucrat în perioada de vară, căci olandezul nu e un mijlocaş clasic, ci se pretează doar la un 4-3-3, cum era la Chelsea înainte ca Abramovici să-i strice jucăria lui Mourinho vîrîndu-i pe gît pe Ballack şi pe Şevcenko. În plus, continuă să aibă Realul o mare problemă în persoana lui Raul, căruia nu i se găseşte locul, dar nici nu i se poate arăta uşa. E o mare asemănare, asta ca o paranteză, între situaţia lui Raul şi cea a lui Rădoi la Steaua, dar despre asta cu altă ocazie.

Barcelona parcă s-a mişcat mai bine, însă rămîne de văzut dacă aducerea lui Henry, gîndită de Rijkaard la sugestia lui Cruyff pentru a pune un pic de presiune pe Ronaldinho şi Eto’o, va da rezultatele scontate. Sau se va transforma într-un nou izvor de discuţii. Şi cu toate astea, în opinia mea, nu Barcelona e principala favorită la titlu. Ci Sevilla. Care a reuşit performanţa să-şi păstreze lotul intact, asta dacă nu cumva Daniel Alves va pleca, cu tot cu antrenorul Juande Ramos. Din ceea ce am văzut, în “dubla” din Supercupă cu Real Madrid şi în preliminariile ligii cu AEK Atena, echipa e la fel de omogenă ca în sezonul trecut, avînd în plus o mare experienţă. Singurul semn de întrebare vine din posibilitatea de a susţine din nou două competiţii, ţinînd cont că Liga Campionilor nu se compară cu Cupa UEFA.

În cărţi mai e şi Atletico, care a făcut o campanie de achiziţii de mare impact, dar şi Valencia, care oricum nu trebuie privită ca o echipă oarecare.

EXCLUSIV PE BOOM SPORT ONE

Ca şi în sezonul trecut, meciurile din Serie A şi Primera Division vor putea fi urmărite în exclusivitate pe Boom Sport One. Postul deţine acum toate meciurile din Italia, inclusiv cele de pe teren propriu ale lui Lazio, Torino, Cagliari, şi va transmite, direct sau înregistrat, cîte 5 meciuri din Serie A, alături de alte 5 din Primera Division. Ca o noutate, în fiecare sîmbătă şi duminică, va exista o avancronică a fiecărei partide.

Nu pleca, Gică!

De cînd a început tot scandalul ăsta, cu Hagi nevoit să suporte cele mai nebănuite umilinţe din partea unui om pe care trebuie să-l suportăm noi zilnic, destui văd în demisie modalitatea cea mai elegantă pentru Gică de a ieşi din acest circ. Ziarişti, suporteri, oameni de fotbal îl sfătuiesc pe Hagi să plece. Şi totuşi, chiar e cea mai bună soluţie pentru el? Chiar e cazul să se încline în faţa unui om care, poate, n-ar fi existat în afaceri şi fotbal fără ajutorul lui Hagi? Chiar e cazul să dea satisfacţie unor jucători care, cu excepţia lui Dică, nu se pot apropia nici la un kilometru de ceea ce a reprezentat în fotbalul mondial Hagi? Chiar e cazul să lase pe altul să intre în Liga Campionilor, să se bucure de o calificare pe care el a obţinut-o, mai uşor, mai împiedicat, mai din faze fixe, dar a obţinut-o? Chiar e cazul să transforme în coşmar marele vis al vieţii lui, acela de a antrena Steaua?

Deocamdată n-are motive. Echipa e sus în campionat şi va fi în Ligă. Poate progresa de la meci la meci. Lumea e de partea lui, puţini îi sînt împotrivă. Mircea Lucescu spunea odată că marii antrenori trebuie să înveţe lecţia umilinţei. Aşa că, Gică, rămîi şi vezi-ţi de treabă! E şansa ta, e trenul tău din care nu trebuie să cobori. Intră în Ligă, află-ţi adversarii, du-te la Barcelona, Madrid, Milano, Londra sau oriunde şi ai să vezi cum vei fi tu în centrul atenţiei, iar pe “celebrul patron” nu-l vor băga în seamă decît amatorii de bani nemunciţi! Apoi mergi mai departe în campionat, cîştigă-l şi arată-i că poţi fi la înălţimea celor pe care “patronul” îi consideră aşi! Demisia îţi va folosi la imagine, dar nu profesional. De imagine nu mai ai nevoie, de performanţe da.

P.S.
Revăzîndu-l pe Realitatea, am redescoperit faţa acelui om care se crede trimisul Divinităţii pe pămînt românesc. Pe lîngă alte prostii, l-a jignit încă o dată pe Hagi, aruncîndu-i în faţă numele lui Olăroiu şi Piţurcă, oameni cu care, se ştie, Hagi nu are cele mai bune relaţii. În timp ce ne povestea ce mult ţine el la naşul lui şi cum i s-au umezit ochii la nu ştiu ce meci. Cînd iubeşti un om, nu-i aminteşti, în văzul tuturor, lucruri care ştii că nu-i convin, nu-i răsuceşti cuţitul în rană.

Şi, în fond, cine ar fi marii antrenori pomeniţi? Piţurcă şi Olăroiu? Nu cumva singurii ce nu s-au bucurat de mari aprecieri în rîndul fanilor stelişti, care au cam aplaudat plecarea lor?

Umilirea lui Hagi

Nu trebuie să fii neapărat stelist ca să te intereseze ceea ce se întîmplă la echipa fanion a României în aceste zile. Eu nu sînt stelist, n-am fost niciodată şi nici nu voi fi, dar duminică noapte m-am culcat cu un straniu sentiment de amărăciune în suflet. Asistasem la umilirea în direct a lui Gică Hagi. Pentru mine, care am crescut cu performanţele generaţiei lui Hagi şi mi-am început meseria scriind despre ele, ceea ce s-a întîmplat după meciul de la Cluj m-a dezgustat profund.

Acest om, care se visează conducător al României, a şters pe jos cu una din valorile acestei ţări. Acest om e Gigi Becali, evident, care oricît de multe lucruri bune a făcut şi face pentru Steaua n-are justificare pentru atacul de duminică. Cînd Hagi a fost numit antrenor la Steaua, cineva, stelist înflăcărat, mi-a spus că, prin personalitatea şi imaginea de care dispune, nu va putea coabita prea mult cu Gigi Becali, pentru că va trezi în acesta sentimentul primar al invidiei, al geloziei. Gigi Becali nu suportă să aibă în preajmă decît servitori care să accepte tot ce spune el, să rîdă la glumele lui proaste, să fie de acord cu toate deciziile păguboase pe care le ia.

OK, să admitem că patronul stelist are dreptul să aibă preferinţele lui. Orice om le are. Şi nu doar preferinţe, chiar şi interese. Orice patron le are. Însă nu-i posibil să şi le expună la modul la care a făcut-o. Dă exemplul Berlusconi, însă niciodată nu l-am auzit pe fostul premier italian ieşind în public cu astfel de declaraţii la adresa lui Ancelotti. Tocmai pentru că Berlusconi are mai multă minte şi ştie că procedînd astfel îşi pune antrenorul într-o situaţie mai mult decît jenantă în faţa jucătorilor şi a presei. Sigur, şi Belusconi are orgoliul lui, vrea să se ştie că se pricepe la fotbal şi că el conduce, dar există metode mult mai simple de a face cunoscute aceste lucruri. Nu e atît de greu să dai presei o informaţie lăsînd senzaţia că e o chestie fortuită. La Gigi Becali însă nu contează decît circul.

OK, să mai admitem, cum se aude, că jucătorii sînt nemulţumiţi de Hagi. De stilul lui, de metodele lui de lucru. Ori că sînt deranjaţi de modul cum Hagi li se adresează. Ca mulţi alţi foşti mari fotbalişti, şi Hagi păcătuieşte prin faptul că le cere jucătorilor să gîndească şi să acţioneze ca el pe vremuri. Iar acest lucru nu-i posibil, pentru că Lovin, Bănel, nici chiar Dică nu vor putea fi niciodată Hagi. Ca patron, cel mai simpu e să schimbi antrenorul, nu 20 de jucători, deşi precedentul creat devine foarte periculos. Dar nu procedînd aşa, cu atît mai mult cu cît, dincolo de faptul că e vorba de Hagi, el are deocamdată rezultate în campionat şi e aproape intrat în Liga Campionilor. Însă, cum am spus mai sus, lui Gigi Becali îi place prea mult circul.

În plus, noţiunile lui Becali despre capitalism sînt nu doar vagi, ci şi departe de realitate. Capitalismul nu e o stînă unde berbecul domină toate oile din jur. Capitalismul nu e sclavagism, angajaţii nu sînt sclavi. Capitalismul cel mai eficient este cel în care fiecare lucrează unde se pricepe cel mai bine. Şi este lăsat s-o facă, dacă tot a fost pus acolo. Dacă nu obţine rezultate, este dat afară în secunda doi, fără resentimente şi fără nepotisme. Acesta e capitalismul adevărat, nu cel impus de Becali, care crede că se pricepe la toate.

Două vorbe, pe final, despre Rădoi. Cînd un jucător simte că nu mai poate da randament pe un post, vorbeşte întîi cu antrenorul, ca să găsească o soluţie, nu se duce la patron să se plîngă. În aceste condiţii, încep să înţeleg de ce tot declară Rădoi că nu vrea să plece niciodată de la Steaua. Păi, în străinătate cui s-ar mai plînge?

Unde se poate vedea campionatul Angliei

Toţi abonaţii firmelor de cablu ce recepţionează în mod constant Eurosport 2 au avut în acest week-end neplăcuta surpriză de a constata că nu pot vedea meciurile din Premier League, ce şi-a consumat prima etapă, una cu meciuri extrem de spectaculoase, dar şi cu multe rezultate neaşteptate.

Explicaţia e următoarea: Eurosport 2 a achiziţionat drepturile de transmisie a Premier League pentru Europa de Est, contra unei sume considerabile. Nu s-a ajuns însă la un acord şi cu societăţile de cablu ce distribuie Eurosport 2 în ceea ce priveşte aceste meciuri, astfel că la ora respectivelor partide programul postului a fost cel european. În aceeaşi situaţie se află şi la platforma MAX TV.

Astfel că, în acest moment, campionatul Angliei se poate vedea numai la două platforme DTH: Dolce şi BOOM TV, cea din urmă avînd, prin Boom Sport One, şi drepturile pentru campionatele Spaniei şi Italiei.