Scriam zilele trecute despre tentativa de manipulare prin presă în care Steaua a intrat fără voia sa. E vorba de atît de discutatul transfer al argentinianului Belluschi. Spuneam atunci că nici măcar Gigi Becali n-ar fi în stare de o asemenea exagerare. Ei bine, m-am înşelat. E în stare. Văzînd în această poveste încă o posibilitate de a se umfla în pene, de a cîştiga la capitolul imagine, dar şi o eventuală încercare de a-şi apropia din nou fanii Stelei, pe care îi pierde pe zi ce trece, Becali a pedalat hotărît pe ideea interesului pe care Steaua l-ar avea pentru mijlocaşului argentinian.
Cînd River Plate, un club care nu se joacă atunci cînd e vorba de vînzarea jucătorulilor, de vreme ce a făcut zeci de afaceri de acest gen, anunţă că vrea 25 de milioane de euro pe jucător, e de presupus că-l va da cu 20, poate 18, poate 16 în cel mai bun caz. Să admitem că Steaua îşi poate asuma această sumă. Mai rămîne de convins jucătorul. Aici impresarul Florin Iacob are dreptate, dacă i se oferă un contract bun, el acceptă, mai ales că Steaua e totuşi un nume în fotbalul european. De regulă, argentinienii, în special cei ce vin de la River, Boca ori Velez, au cotă bună şi nu-s deloc ieftini la pretenţii, mai ales că au, ca şi brazilienii de altfel, o grămadă de impresari agăţaţi de coada lor. Vor salariu mare, vor prime mari de obiectiv, dar şi altele pe deasupra, o casă frumoasă, eventual cu piscină, o maşină bună, cîteva bilete de avion spre Argentina, evident la “business”, pentru el şi consoartă.
Ei bine, ca să-i dai unuia ca Belluschi salariul dorit, trebuie să-ţi asumi riscurile unei revolte în vestiar. Să ne gîndim doar ce-ar zice Rădoi, Paraschiv, Iacob şi compania cînd va veni unul plătit de trei ori mai mult ca ei. Ce pase “de şedinţă” îi vor da, la antrenamente şi joc, pe considerentul “să rezolve el, doar e sculă maximă la ce contract are”. Să nu ne imaginăm că vestiarul unei echipe de fotbal este, aşa cum vrea să creadă Becali, o biserică, iar jucătorii nişte călugări, care nu ştiu ce înseamnă bîrfa, intriga ori invidia. Aşa ceva nu există.
În cele din urmă, se pare că Becali s-a plictisit de subiect. Mai întîi a spus că-i va da lui Belluschi un salariu mai mic decît la River. Apoi a spus că Belluschi nu face mai mult de 5 milioane de euro. Şi cu asta basta. Dar cînd fotbalistul va ajunge la un club important din Europa, se va putea da mare că s-a bătut cu “greii”.
Ce interesant! Fiecare dintre noi poate experimenta senzaţia. Mergeţi la orice dealer de maşini de lux, urcaţi-vă într-una, cereţi detalii, cereţi preţul şi spuneţi-i că sînteţi înteresat s-o achiziţionaţi. Aveţi grijă să afle toţi cunoscuţii, prietenii şi, mai ales, duşmanii ce vreţi să vă luaţi. Apoi sunaţi la dealer şi spuneţi-i: “M-am hotărît. Îmi iau Logan, că are portbagajul mai mare. Şi oricum, maşina aia a voastră nu face cît cereţi voi. Tot patru roţi şi un motor are, ca şi a mea”.
P.S. 1
Mai nou, omul politic Gigi Becali, pe care cu siguranţă îl vom admira în viitorul Parlament pledînd despre toleranţă, şi-a găsit alt client, pe Freddie Mercury, pe care l-a tăvălit groaznic. Dincolo de penibilul situaţiei - cine e Gigi şi cine a fost Mercury? - finanţatorul probabil că n-a ascultat niciodată vreo melodie a lui Queen şi habar n-are că solistul este, mai bine zis a fost, unul dintre puţinii interpreţi cu studii muzicale superioare (n-are rost să intrăm în detalii, nu el e subiectul) capabil, spre exemplu, să-şi pună vocea la bătaie şi să cînte alături de “forţa” numită Montserrat Caballe. Despre marele Freddie s-ar putea scrie kilometri de ziar, dar melodiile sale sînt mult mai importante. Ele au rămas şi vor rămîne. Ce va rămîne după Becali deocamdată e o necunoscută.
P.S. 2
Aşteptăm cu interes viitoarea răbufnire a lui Gigi Becali, eventual la adresa lui George Michael sau Sir Elton John. Mai e de luat în calcul şi Alexandru cel Mare, ale cărui orientări sexuale sînt destul de clare, lucru care s-a sesizat şi în filmul dedicat marelui războinic. Nu, nu vorbim despre Colin Farell, deocamdată despre el n-avem date certe.
