25 de ani de la Mondialul din Spania

Acum exact 25 de ani, într-o zi de 13 iunie 1982, începea în Spania, la Barcelona, pe Camp Nou, turneul final al Campionatului Mondial de fotbal. Şi începea cu o surpriză, Belgia învingînd cu 1-0 Argentina lui Maradona, în acel moment campioana en-titre.

Cîteva lucruri ne-au rămas şi ne vor rămîne în memorie atunci cînd vorbim de acel turneu final. În particular, pentru noi, românii, care am ratat calificarea deşi bătuserăm Anglia acasă şi remizaserăm pe Wembley, a fost Mondialul antenelor. Nefiind transmis de televiziunea naţională, singura şansă de a vedea partidele au fost antenele orientate spre vecinii bulgari, sîrbi sau unguri, după caz.

naranjito.jpg

Altfel, “Espana 82″ a fost:
Mondialul lui Naranjito (foto),
al Super Braziliei lui Zico, Socrates, Eder, Falcao etc,
al apariţiei-surpriză numite Camerun,
al golului lui Eder contra URSS-ului,
al eliminării lui Maradona contra Braziliei într-un meci senzaţional condus de Nicolae Rainea ,
al acelui Ungaria - El Salvador 10-1  (cu revanşă săptămîna viitoare),
al blatului dintre Germania şi Austria, recunoscut două decenii mai tîrziu de Hans Peter Briegel,
al agresiunii barbare comise de portarul Schumacher asupra francezului Battiston ,
al golgeterului Paolo Rossi,
al celebrării rămase în istorie a lui Tardelli, în finala de pe “Bernabeu” .

La acest Mondial s-au jucat două dintre cele mai frumoase partide din istoria fotbalului, Brazilia - Italia, în faza a doua , şi semifinala dintre Germania şi Franţa , dincolo de finala dintre Germania şi Italia , la Madrid, cu Italia cîştigînd al treilea titlu mondial.

42 comments ↓

Pagini: [3] 2 1 » Afiseaza toate comentariile

# 42 soso on 15.06.07 at 12:14 pm

Da, Italia juca cu frinele trase in grupe, dar dupa aia a explodat, pur si simplu n-avea adversar, asta s-a vazut si cu Argentina si cu Polonia iar in finala nemtii chiar nu mai contau.Singurul meci mai greu a fost cu Brazilia.de fapt au meritat din plin trofeul, au batut pe cei mai buni.Italia de astazi nu poate sa stearga nici ghetele, asa cum nici grecii, care sint cica campioni europeni.

# 41 hannibal on 15.06.07 at 10:38 am

de acord cu Hogo sanchez

# 40 marcellus wallace on 15.06.07 at 7:13 am

Italia a marcat doua goluri in grupe, unul superb al lui Conti in meciul cu Peru, si altul Graziani cu Camerunul. Asta a si fost problema africanilor, ei au marcat numai contra Italiei.
Da, a fost superb Mundialul.Primul in care numarul de echipe a fost de 24. Iar cartea lui Chirila,probabil cea mai buna din cate a scris.

# 39 ady on 14.06.07 at 9:26 pm

Parfumuri originale de cea mai buna calitate la cele mai mici preturi! Seriozitate si profesionalism. COMENZI ONLINE! www.parfumuri-originale.uv.ro

# 38 Cristian on 14.06.07 at 4:51 pm

Aveam 12 ani si am descoperit pasiunea fotbalului odata cu Espana 82! A ramas cel mai frumos campionat mondial pe care l-am urmarit vreodata! Pana si limba bulgara a transmisiilor TV (la Bucuresti se prindeau bulgarii) avea o savoare deosebita! Am amintiri foarte limpezi despre atunci. Brazilia a avut atunci cea mai frumoasa echipa din istorie, cred.
Spunea cineva mai sus ca Italia a jucat spectaculos si ofensiv. In faza grupelor a facut 3 egaluri chinuite, marcand un singur gol, daca nu ma insel. Echipa lor a explodat in meciul cu brazilia, dar fara oportunismul incredbil al lui Paolo Rossi nu castigau !

# 37 hotstop on 14.06.07 at 2:00 pm

http://blog.hotstop.ro/despre-foosball/

# 36 bobi on 14.06.07 at 1:57 pm

bai daca tot scrii de fotbalul mare si adevarat - zi-le la oamenii aia pe acolo sa scoata stirea cu Boca Juniors, e o rusine sa pui asa ceva pe site fara sa stii ca finala Libertadores se joaca tur-retur

# 35 hugo sanchez on 14.06.07 at 12:49 pm

Niculescu continua sa se “inspire” la greu din ceea ce alti gazetari adevarati, cum sunt cei de la MARCA si AS, propun cititorilor lor in fiecare zi. Acest subiect si, culmea!, identic ca abordare, au avut cei de la MARCA in editia lor on-line de ieri, 13 iunie. Rusine, bai Niculescu si spun asta pentru ca deja ai intrecut masura cu “inspiratiile” repetate din presa sportiva spaniola! Ce dracu’, tu nu gasesti niciodata nici un subiect original?!?

# 34 soso on 14.06.07 at 12:11 pm

Diferenta dintre cele doua Italii, de azi si de atunci este, ca Italia din82 juca u fotbal ofensiv, spectaculos, cu Rossi, Conti , Gratiani ajutat de linia de mijloc si un portar in mare forma, care la meciul cu Brazilia a scos de pe linia portii in min.89. Cum a dat un gol Brazilia , dadea si Italia, care trebuia sa cistige acel meci. Si acuma am posterul color despre italieni pe care am dat atunci 100 lei.

# 33 dumi on 14.06.07 at 12:06 pm

A fost in primul rand Mondialul lui Rossi,o legenda a fotbalului

Off Topic:vreau sa va intreb pt ca stiu ca va ocupati de fotbalul extern dak este adevarat ca Mitea va ajunge la Sahtior

# 32 cosmin on 14.06.07 at 11:30 am

vezi te rog frumos ca ati publicat o stire, ca a cistigat boca cupa libertadores…. a batutu cu 3-0, dar se joaca si retur
gracias

# 31 hannibal on 14.06.07 at 10:09 am

Un mundial din care imi amintesc dor numele unor jucatori brazilieni, italieni, nemti. Am copiate de pe net d curind Brazilia italia si brazilia URSS.Jucatori minaunati, Junior printre altii…din ce am mai vazut pe casete si CD unul din cele mai bune mundialuri….ati mai uitat si Polonia care a fost eliminata greu de italia, pentru ca arbitrii il elimnasera pe Boniek in mecul anterior…

# 30 BIBI despre GSP online on 14.06.07 at 10:09 am

Frumos campionat, intr-adevar ! Poate cel mai frumos, mai ales ca imi aminteste si de anii de liceu.

# 29 luke on 14.06.07 at 9:48 am

ion chirila are o carte fenomenala despre mondialul din spania, parca espanea 82 se numeste , este o carte frumoasa

# 28 Motanu' on 14.06.07 at 8:35 am

Tatikule nu-s clujean da suntem vecini de judet

# 27 io on 14.06.07 at 8:08 am

@cristian alexandru

Italia si Camerunul au terminat grupa cu acelasi numar de puncte si acelasi golaveraj; avantajul Italiei a fost ca avut mai multe goluri date ( si primite)

Cam greu sa cred ca Bearzot a planuit chiar asa.

# 26 cristian alexandru on 14.06.07 at 7:49 am

@io

Italia s-a calificat la mustata ptr ca asa a vrut Bearzot, antrenorul ei…cu patru ani in urma, Italia pleca glont cu 3 victorii in grupe si era eliminata pe parcurs, in semifinale, daca-mi aduc bine aminte…asa ca, dupa 4 ani, Bearzot, care-si invatate lectia luata in Argentina, a inceput usor-usor, ptr a termina in forta…si asta dupa ce a trecut, pe rand, de Argentina, Brazilia, Polonia si Germania (pe atunci) Federala…pana la urma, vorba lui Ioan Chirila, tot arta dozarii efortului e cea care decide…

Cu cata nerabdare asteptam, dupa incheierea fiecarui turneu final, cartea scrisa de Nea Vanea…si ce omor era la librarii cand aparea…

# 25 io on 14.06.07 at 7:29 am

Mai adauga 2 faze:
- RFG ia bataie de la Algeria in meciul de debut;
- Italia se califica “la mustata” din grupe inaintea Camerunului

pacat de Brazilia

# 24 marcellus wallace on 14.06.07 at 7:18 am

Eroare d-le Niculescu…Rainea n-a arbitrat Brazilia-Argentina ci Italia-Argentina, meci in care i-a tolerat lui Gentile tratamentul barbar la care l-a supus pe Maradona. In zilele noastre Gentile ar fi primit cartonasul rosu cam prin minutul 30.
Intr-adevar, Brazilia a avut o echipa absolut magica. Pana in ziua de astazi n-am mai vazut asa ceva. Pacat ca avea doi fundasi visatori (Leandro si Luizinho) si un portar demn de Fulgerul Carcaliu, Waldir Perez.

# 23 bb009f on 14.06.07 at 6:52 am

@Demirel: Quero que tu m’acompnias mujer (sper ca asa se scrie). Asa se chema melodia campionatului mondial cantata de J. Iglesias.

Pagini: [3] 2 1 » Afiseaza toate comentariile

Leave a Comment

Reguli :
1. Tratati persoanele care scriu pe acest blog cu respect, nu folositi un limbaj necivilizat sau cuvinte care sa aduca o vatamare morala celorlalte persoane care posteaza mesaje.
        a. In comentariile dumneavoastra va rugam sa va referiti doar la articolul/editorialul in cauza si sa nu atacati autorul.
        b. Nu folositi un limbaj explicit sexual, vulgar sau care sa jigneasca.
        c. Fara comentarii discriminatorii cu tenta xenofoba, antisemita sau rasista.
2. Nu publicati sau solicitati in comentariile dumneavostra adrese de web, produse sau servicii.
3. Nu transformati acest blog intr-un "chat".
4. Pentru protectia dumneavostra nu folositi in comentarii informatii personale, adrese de email, numere de telefon sau URL.
5. In comentarii nu puteti folosi decit urmatoarele coduri HTML: <a href="" title=""> <abbr title=""> <acronym title=""> <b> <blockquote cite=""> <code> <em> <i> <strike> <strong>
6. Daca aveti vreo plangere in ceea ce priveste administrarea acestui blog puteti trimite un mesaj la adresa de mail: contact@gsp.ro.
7. Comentariile care intra in contradictie cu regulile de mai sus vor fi sterse fara a se afisa vreun motiv.
8. Daca veti continua sa sfidati aceste reguli nu veti mai putea sa postati mesaje.

Comentand pe acest blog, sunteti de acord cu regulile precizate, le intelegeti si va dati acordul ca le veti respecta. Va multumim.