June 2007 ↓

Pariu pe Chivu

Exact acum o săptămînă, “Gazzetta dello Sport” ieşea pe piaţă avînd subiectul Chivu pe copertă. Mai exact, transferul lui la Inter Milano, cu datele deja ştiute. Preluată de toată mass-media din România şi nu numai, tranzacţia nu s-a realizat în cele din urmă. Ba mai mult, de atunci căpitanul “tricolorilor” a fost subiectul unui adevărat ping-pong mediatic, cu Barcelona şi Inter pe post de jucători, expediindu-şi fiecare mingea numită Chivu, fiecare lovitură aducînd după sine o mărire, fie a sumei de transfer, fie a salariului jucătorului. Fie apariţia unui alt jucător ce ar sta la pîndă, am numit pe Real Madrid.

Destui cititori au scris pe blogurile Gazetei solicitînd ca subiectul Chivu să nu mai fie abordat pînă la aflarea destinaţiei exacte. Acest lucru e greu de făcut, Chivu fiind, totuşi, căpitanul României şi, alături de Mutu, emblema unei generaţii. Faptul că se scrie atît despre el, faptul că e disputat de nume atît de mari din fotbalul mondial, iată elemente care ar trebui să ne bucure, nu să ne enerveze. În fond, ani întregi am deplîns lipsa de interes pe care o stîrneau fotbaliştii noştri, iar acum cînd acest interes a reapărut, ne plictiseşte.
Sigur, cititorii au dreptate cînd vor date exacte şi informaţii certe. Sîntem însă în acea perioadă de mercato, cînd toată presa din lume abundă în astfel de informaţii, mai mult sau mai puţin adevărate, mai mult sau mai puţin realizabile. E un joc pe care-l fac de regulă agenţii de jucători, în complicitate cu directorii sportivi ai cluburilor, pentru a ridica preţul unuia sau pentru a atrage atenţia de la mutarea ce într-adevăr urmează să se facă.

Să revenim la Chivu. În cîteva zile se va afla destinaţia sa. Eu cred că va merge la Barcelona. Aş avea curajul să pariez, dacă nu m-aş teme că manevrele de creştere a preţului, pe care o face Roma, şi a salariului, pe care o face Ioan Becali, l-ar putea îndrepta pe Cristi spre Inter. Sau, de ce nu?, l-ar putea face să rămînă la Roma.

Pe ce mă bazez cînd cred că va ajunge la Barcelona? Pe informaţii din presa spaniolă sau din diverse bloguri asociate Barcelonei, din discuţii cu ziariştii spanioli ori din simpla urmărire a fenomenului în decursul anilor.

Aşadar, în acest moment, Barcelona e clubul cel mai interesat în a-l lua pe Chivu. Are nevoie de un fundaş central de picior stîng, care să-l lase pe Puyol să revină ca central-dreapta. De un jucător elegant, care să poată ieşi cu mingea la picior pe terenul generos de pe Camp Nou, care să ştie să dirijeze jocul la ofsaid, care să poată da pase lungi către Ronaldinho şi Henry, care să poată colabora cu Marquez şi Thuram, ambii de picior drept, pe perioada cînd Puyol e accidentat. Celelalte opţiuni ale catalanilor, Heinze şi Andrade, nu au aceleaşi calităţi, iar Gabi Milito e, la 20 de milioane, prea scump.

Inter nu are aşa un mare interes. De altfel, Moratti s-a şi scăpat spunînd despre Chivu că nu-i o necesitate. Iar Materazzi, omul ce ar trebui înlocuit cu Chivu, e încă idolul fanilor. Dar Inter, date fiind excelentele relaţii dintre Ioan Becali şi Moratti, are un rol important. Face pressing, pentru a mări preţul şi salariul jucătorului, şi nu-i exclus să se aleagă cu el în cele din urmă.

La Barcelona, ştirea că Becali şi Chivu s-au văzut cu Moratti n-a picat tocmai bine. Astfel că au luat măsuri, iar directorul sportiv Prade, în mai puţin de 24 de ore, s-a prezentat în Catalunya. Nu singur, ci însoţit de directorul financiar, Cristina Mazzoleni. Dacă ar fi avut în mînecă siguranţa ofertei de la Inter, Roma ar fi aşteptat să vină Barcelona la negocieri, nu invers. De regulă, cel mai interesat ca o tranzacţie să iasă e cel ce se deplasează, nu?

În mod normal, părţile s-au înţeles. Coincidenţă, Gazetta dello Sport, cu redacţia la Milano, a ieşit şi miercuri cu Chivu pe copertă, avansînd ideea că Inter plăteşte 15 milioane plus un jucător. Încă o presiune pentru Barcelona, care probabil va încheia afacerea pentru o sumă apropiată, poate cu un milion mai mică, dar cu bonusuri în funcţie de performanţe mai mari.

Tot miercuri a apărut şi presupusul interes al lui Real Madrid. Este, de fapt, o mişcare disperată a lui Pedja Mijatovici de a se face folositor, pentru că el ştie că după ce va fi demis Capello, va avea orele numărate. Însă tocmai apropiata plecare a lui Capello face foarte foarte grea trecerea lui Chivu la Madrid. Va veni Schuster, care deja l-a luat pe Metzelder, compatriotul lui.

În mod normal, Chivu va petrece sfîrşitul de săptămînă la Barcelona. Iar luni, cel mai tîrziu marţi, el va fi prezentat. Scriam în articolul anterior că la Barcelona totul e programat la milimetru după eşecul din sezonul trecut. În acest moment, suporterii şi presa catalană sînt mulţumiţi şi liniştiţi, după prezentările lui Henry şi Yaya Toure. Pentru săptămîna asta e de ajuns. Dar săptămîna viitoare va fi altceva. Aici e şi interesul Romei de a încheia tranzacţia după 1 iulie, pentru a putea factura banii în exerciţiul financiar 2007-2008. Deci…

În final, o opinie personală, dacă îmi este permis. În locul lui Chivu n-aş sta pe gînduri în a alege Barcelona. Să joci alături de Ronaldinho, Henry, Messi, Eto’o, Thuram, Zambrotta, Deco, Marquez, Puyol, ce-şi poate dori mai mult un fotbalist român? Am văzut sau comentat Barcelona în trei sferturi din meciurile sezonului trecut şi sînt convins: Chivu e omul potrivit pentru Barcelona, iar Barcelona e locul potrivit pentru un jucător ajuns la maturitatea carierei. Un oraş superb, un stadion fascinant, o echipă cu expunere mediatică impresionantă, un campionat spectaculos, coechipieri senzaţionali, ce vreţi mai mult?

Cînd se cumpără foame şi ambiţie

Henry a fost luat de Barcelona pentru a calma suporterii, dar şi pentru a crea o mai mare concurenţă pentru Ronaldinho, Eto’o şi Messi în atac. Se spune că atunci cînd Michelangelo, avînd numai 25 de ani, a terminat una din creaţiile sale celebre, “La Pieta”, i-a arătat opera maestrului său, Bertoldo. Care n-a primit-o cu prea mare entuziasm. “Ce n-am făcut bine?”, şi-a întrebat Michelangelo sfătuitorul. “N-ai făcut nimic rău, dar tocmai asta e problema”, i-a răspuns Bertoldo. “Dacă ai făcut aşa ceva la 25 de ani, lumea va aştepta mai mult de la tine şi nu se ştie dacă vei putea să reuşeşti”.

Cam acelaşi lucru s-a întîmplat cu Barcelona. Aproape a atins geniul fotbalistic în 2005-2006, dar n-a ştiut să gestioneze euforia şi a pierdut tot în sezonul ce a urmat. Michelangelo l-a contrazis pe Bertoldo. A mers mai departe, iar geniul său a dat umanităţii alte şi alte opere de referinţă, Capela Sixtină fiind doar una dintre ele. Cu transferul lui Henry, Barcelona încearcă să meargă mai departe pe drumul perfecţiunii. Sînt destui însă cei care se întreabă de ce a fost adus francezul de vreme ce catalanii contau în atac pe un trio formidabil, Messi-Eto’o-Ronaldinho.

Întîi de toate, fanii aveau nevoie repede de un nume greu, care să le aline nervii pricinuiţi de pierderea titlului. Faptul că au fost 30.000 de oameni la prezentarea francezului e o dovadă. În fond, Henry putea fi foarte bine prezentat şi peste o lună, la reunirea lotului. Dar, al doilea aspect, poate mai important, presa trebuia ţinută ocupată, ca să nu aibă timp de alte dezbateri, anchete ori dezvăluiri. Ieri a venit la rînd Yaya Toure, urmează alţii, poate Chivu, dar observaţi, într-un ritm bine pus la punct. Abia apoi va veni vacanţa.
Din punct de vedere strict fotbalistic, cel ce a stat în spatele deciziei lui Laporta este Johan Cruyff. Cunoscut sfătuitor al preşedintelui, Cruyff a fost cel ce l-a îndemnat, la fel ca-n 2004, să cumpere “foame”. Nu foame în sens fizic, ci foame de performanţă. După 3 campionate în umbra altora, după o finală de Ligă şi una de Mondial pierdute, Henry a fost luat pentru dorinţa lui de a arăta tuturor că nu e terminat. La fel s-a întîmplat cu un Zidane venit la Real Madrid în căutare de noi obiective, la 30 de ani, dar care a oferit lumii cele mai frumoase realizări ale carierei. Între Zizou de la Juve şi cel de la Real e o diferenţă colosală.

Dar Henry a mai fost luat cu un scop. Pentru a aduce un plus de ambiţie într-o echipă deja formată şi plină de staruri. Aici e o altă obsesie a lui Cruyff. Că starurile n-au concurenţă. Ele sînt staruri şi punct, trebuie să fie acolo, în teren, orice-ar fi, în orice formă proastă s-ar afla. Ei bine, Barcelona are acum concurenţă. Cu 4 megastaruri pe 3 posturi, mult mai interesante vor deveni antrenamentele, acolo unde Rijkaard va trebui convins. Iar atunci cînd unul dintre ei, cel care a început ca rezervă, va intra în joc, va mînca pămîntul alergînd, asta ca să nu mai vorbim că ceilalţi 3, titularii, vor face tot posibilul, prin joc, ca să nu fie schimbaţi. E ceea ce, respectînd proporţiile, a încercat, şi în bună măsură a reuşit, Mircea Rednic atunci cînd l-a adus la Dinamo pe Ganea în coasta unui cuplu Niculescu-Dănciulescu ce părea de neclintit.

Ca şi Rednic, Frank Rijkaard are cea mai grea misiune. Daţi-mi însă un antrenor care ar refuza-o.

PRO-CHIVU / Gigantic

Da, transferul lui Chivu la Inter e cel mai important din istoria fotbalului românesc. Din mai multe motive. Unu: vine într-un moment cînd cota fotbaliştilor români era pe un clar trend descendent. Doi: suma de transfer, 12 milioane de euro, e suficient de mare pentru azi, cînd nu se mai cheltuiesc banii ca pe vremea celor 70 de milioane plătite de Real pe Zidane. Trei: salariul, pe lîngă că e cel mai mare oferit vreodată unui român, e foarte mare pentru un fundaş. Cînd dai un aşa salariu, ştii de ce o faci. Reţineţi, Ibrahimovici are 5,5 milioane! Patru: Inter e campioana campioanei mondiale. Nu ajung?

Sigur că Hagi a deschis drumul, sigur că Mutu a fost mai scump, sigur că Gică Popescu a ajuns căpitan la Barcelona. Vremurile s-au schimbat însă, iar în aceste timpuri un club de talia lui Inter nu-şi permite să ia decît superstaruri. Lîngă Ibrahimovici, Vieira, Figo, Adriano şi ceilalţi nu-l poţi pune, cu tot respectul, pe Dorel Stoica. Îţi trebuie un nume, o valoare certă, o prezenţă mediatică, astfel ca ziarele să scrie abundent, marca Inter să fie pomenită, fanii să fie mulţumiţi şi să continue să se aboneze. Faptul că l-au ales pe Chivu nu-i decît o confirmare. A valorii lui, în primul rînd. Dar şi a ideii că acest transfer e cel mai mare din fotbalul nostru.

PRO-MUTU / Bijuteria lui Roman

de Theodor Jumătate

Chivu la Inter? Hagi la Real? Popescu la Barcelona? Da, aşa este, mari jucători la mari cluburi. Nici un nebun n-ar contesta asemenea transferuri, uriaşe pentru noi, românii. Dar ce ziceţi de Mutu la Chelsea? A fost ca o bombă în 2003. Roman Abramovici de-abia cumpărase clubul londonez, iar Mutu a fost printre primele bijuterii ale miliardarului rus pe “Stamford Bridge”. Şi la ce preţ! Un briliant de 22,4 milioane de euro. Dintr-o dată atacantul devenise cel mai scump jucător român din toate timpurile. E drept, Chelsea nu se compara cu Barca sau Real, la istorie cel puţin, însă era o echipă în ascensiune, susţinută de unul dintre cei mai bogaţi oameni din lume. Şi ce fotbalişti avea! Numai unul şi unul. Terry, Lampard, Crespo, Veron, Makelele, Desailly. Cu ei, cu Mutu, Abramovici începea revoluţia.

Vezi cele mai frumoase goluri ale recent încheiatei ediţii din Primera Division în opinia cotidianului ABC

APASĂ AICI PENTRU A VEDEA FILMUL

Turnul Montparnasse al Barcelonei

A cîştigat Real Madrid campionatul sau l-a pierdut Barcelona? Asta-i întrebarea zilei în Spania. Odată terminat un sezon extrem de lung, cu Real Madrid cîştigătoare a titlului, se derulează în Spania două curente de opinie. Unul abordat de catalanii ce sînt de părere că acest campionat n-a fost atît cîştigat de Real Madrid, cît pierdut de Barcelona. Celălalt, al madrilenilor, care, dimpotrivă, consideră că meritele Realului sînt dincolo de orice dubiu.

Şi unii, şi alţi au dreptate. E un paradox, în mod clar, dar totul depinde din ce unghi priveşti problema. Barcelonezii au dreptate cînd spun că echipa lor de suflet a făcut cadou trofeul rivalilor. E de ajuns să amintim doar ultimele două remize de pe “Camp Nou”, 1-1 cu Betis şi 2-2 cu Espanol, cu golurile egalării marcate de oaspeţi în ultimele secunde de joc. Însă, ca să faci cadou cuiva un lucru trebui să-l şi ai, or Barcelona n-a lăsat mai deloc impresia, pe tot parcursul sezonului, că deţine controlul asupra campionatului. Norocul a făcut ca jocul său prost din primele luni ale anului să nu iasă în evidenţă din pricina fotbalului şi mai prost al Madridului. În plus, faptul că, în afara Sevillei pe care a bătut-o acasă cu destul scandal, Barcelona n-a învins nici unul din numele importante ale Primerei, inclusiv Espanol care a fost finalistă în UEFA, e o altă dovadă.

Şi cu asta trecem la Real. Care, da, i-a cam bătut pe toţi. Mai mult, simplul fapt că a fost cel mai bun sezon în deplasare din istoria clubului e un mare argument în favoarea ideii că titlul e meritat. Luna martie, cu ambele rivale rămase pe dinafara Ligii Campionilor, i-a ajutat, se pare, mai mult pe madrileni. Inclusiv sloganul lor, ce poate părea un pic desuet, “Împreună putem”, cu trimitere la public s-a dovedit mai inspirat. În vreme ce dincolo, scandalurile se ţineau lanţ, cu marile vedete Eto’o şi Ronaldinho acuzîndu-se reciproc de lipsă de caracter şi participare.

La Paris, pe Rue de Maine 33, se află Turnul Montparnasse. Are 209 metri înălţime, fiind cel mai înalt edificiu din Franţa, iar proprietarii îi invită pe turişti să-l viziteze cu promisiunea că, de pe terasă, se vede cea mai frumoasă panoramă a Parisului. Parizienii spun însă altceva despre construcţia ce se potriveşte cam ca nuca în perete cu arhitectura Oraşului Luminii: că e cea mai frumoasă panoramă a Parisului tocmai pentru că nu se vede respectivul turn. Da, Barcelona a fost un fel de Turn Montparnasse. Din interior se vedea totul frumos. Din afară, însă, erau vizibile şi crăpăturile. De care a ştiut să profite Madridul.

P.S.: Johan Cruyff are, în ultimul său editorial din “La Vanguardia”, o explicaţie interesantă la eşecul Barcelonei. “Cîştigarea unui titlu poate genera mari probleme într-un colectiv. Dulceaţa reuşitei, euforia triumfului, pierderea raţiunii, iată elemente periculoase. Protagonistul poate pierde noţiunea de realitate, transformînd răul din faţă în ceva bun, meritoriu”. O idee de care ar trebui poate să se ţină seama şi la Dinamo.

177668279_246cfe62df_o.jpg

Real Madrid e campioana Spaniei

Vezi momente incredibile de la sărbătorirea titlului cu numărul 30 din istoria clubului madrilean.

http://www.youtube.com/watch?v=Bnv3idiYx2o

http://www.youtube.com/watch?v=DpVDReO-YAk

http://www.youtube.com/watch?v=QSWDK1Gk_o4

http://www.youtube.com/watch?v=IPuUQjfh23s

http://www.youtube.com/watch?v=XfanQSj4LWY

Lupta pentru titlul din Spania se dă şi pe Boom

Finalul încins de campionat din Spania poate fi urmărit în direct şi la noi. Boom Sport One, care deţine exclusivitatea drepturilor din Primera Division, vă propune o premieră pentru România: trei partide transmise în direct de aceeaşi platformă.

Mai clar, toate cele trei jocuri cu implicaţii în lupta pentru titlu vor putea fi urmărite în direct de la ora 22:00, pe trei programe diferite, în funcţie de preferinţele fiecăruia, după cum urmează:

REAL MADRID - REAL MALLORCA pe Boom Sport One
NASTIC TARAGONA - BARCELONA pe Cinema 1
FC SEVILLA - VILLARREAL pe Cinema 2.

Înaintea meciurilor, de la 21:30, în pauză şi după terminarea partidelor abonaţii Boom vor putea urmări o ediţie specială a emisiunii Arta Football, moderată de Ana Maria Prodan, unde vor fi difuzate imagini de la festivităţile de decernare a titlului de campioană.

Ascultă aici cum au fost comentate la un post de radio din Spania ultimele minute ale unui campionat senzaţional,1993-1994. A cîştigat atunci Barcelona lui Cruyff, la mare luptă cu Deportivo La Coruna, echipă care a ratat, prin sîrbul Djukici, un penalty în ultimele secunde ale partidei cu Valencia în, reamintesc, ultima etapă. Mai dramatic de atît nici că se poate!

25 de ani de la Mondialul din Spania

Acum exact 25 de ani, într-o zi de 13 iunie 1982, începea în Spania, la Barcelona, pe Camp Nou, turneul final al Campionatului Mondial de fotbal. Şi începea cu o surpriză, Belgia învingînd cu 1-0 Argentina lui Maradona, în acel moment campioana en-titre.

Cîteva lucruri ne-au rămas şi ne vor rămîne în memorie atunci cînd vorbim de acel turneu final. În particular, pentru noi, românii, care am ratat calificarea deşi bătuserăm Anglia acasă şi remizaserăm pe Wembley, a fost Mondialul antenelor. Nefiind transmis de televiziunea naţională, singura şansă de a vedea partidele au fost antenele orientate spre vecinii bulgari, sîrbi sau unguri, după caz.

naranjito.jpg

Altfel, “Espana 82″ a fost:
Mondialul lui Naranjito (foto),
al Super Braziliei lui Zico, Socrates, Eder, Falcao etc,
al apariţiei-surpriză numite Camerun,
al golului lui Eder contra URSS-ului,
al eliminării lui Maradona contra Braziliei într-un meci senzaţional condus de Nicolae Rainea ,
al acelui Ungaria - El Salvador 10-1  (cu revanşă săptămîna viitoare),
al blatului dintre Germania şi Austria, recunoscut două decenii mai tîrziu de Hans Peter Briegel,
al agresiunii barbare comise de portarul Schumacher asupra francezului Battiston ,
al golgeterului Paolo Rossi,
al celebrării rămase în istorie a lui Tardelli, în finala de pe “Bernabeu” .

La acest Mondial s-au jucat două dintre cele mai frumoase partide din istoria fotbalului, Brazilia - Italia, în faza a doua , şi semifinala dintre Germania şi Franţa , dincolo de finala dintre Germania şi Italia , la Madrid, cu Italia cîştigînd al treilea titlu mondial.

“Dinamo stăpîneşte transferurile”

Suplimentul săptămînal editat de cotidianul spaniol Marca prezintă în numărul său de marţi situaţia la zi din fotbalul românesc şi constată că Dinamo este cea mai activă echipă pe piaţa transferurilor. “Acum, cînd fotbaliştii sînt în vacanţă, luptele se dau în birourile oficialilor, iar cei de la Dinamo s-au mişcat foarte bine”, se scrie. Sînt prezentate informaţii despre ultimele noutăţi de la Steaua, achiziţionarea lui Emeghara, de la Rapid, oficializarea italianului Bergodi ca antrenor, dar şi războiul declanşat între Rapid şi Dinamo pentru Zicu şi Bratu.

untitled-1.jpg