May 2007 ↓

Belluschi şi manipularea

Nu puţini trebuie să-şi fi dat bobîrnace pentru a se asigura că nu visează la auzul următoarei ştiri: Steaua îl vrea pe Belluschi. Nu pe James Belushi, actorul, ci pe Fernando Belluschi, fotbalistul lui River Plate, cel care l-a convins pe Passarela, antrenorul lui River, să-l titularizeze, în detrimentul mult mai cunoscutului Marcelo Gallardo.

Delirul continua. “Steaua oferă 16 milioane de dolari şi garantează un salariu de 1,8 milioane de dolari pe sezon”. Ba mai mult, “reprezentanţi ai Stelei au ajuns la Buenos Aires pentru a negocia cu conducerea lui River”. Toate aceste informaţii au apărut în diverse ziare din Argentina şi au fost preluate, prin intermediul Mediafax, de mass-media română.

Avem de-a face cu un clasic exemplu de manipulare prin presă. În care Steaua a fost prinsă la mijloc, fără voia ei sau a lui Gigi Becali. Oricît de mult i-ar plăcea finanţatorului stelist să se laude, de o asemenea exagerare n-ar fi fost capabil. Cu toate că, prinsă în vîltoarea zvonurilor, Steaua a cîştigat destul de mult la capitolul imagine, pentru că informaţia a circulat pe multe agenţii ori site-uri de internet din lume. Nu-i rău deloc să se scrie că Steaua se bate cu cluburi importante pentru un asemenea jucător. Chit că nu-i adevărat.

Şi atunci, unde este manipularea? Iat-o. În aceste zile se vorbeşte tot mai insistent despre interesul lui Atletico Madrid pentru acest Belluschi. Atunci cînd discuţiile sînt în toi şi se negociază pentru orice amănunt, dă foarte bine să mai apară un cumpărător interesat. Aşa, ca o presiune suplimentară. Se petrec lucrurile astea peste tot în lume, inclusiv la noi. Cum se află lucrul ăsta? Simplu. Impresarul jucătorului, sau preşedintele clubului “vînzător”, are o discuţie, aparent întîmplătoare, cu un ziarist şi scapă informaţia, aparent neintenţionat, mizînd pe dorinţa oricărui jurnalist de a furniza o ştire în premieră. În cazul de faţă, aflîndu-ne în Argentina, s-a mizat pe dificultatea verificării informaţiei. România e prea departe, alt continent, alt fus orar, altă limbă, se va merge deci pe încredere.

Aşa s-a întîmplat. Ştirea a fost introdusă într-un articol ce a apărut în ziarul “La Nacion”, joi, 24 mai, într-un articol ce-l avea ca subiect pe Ariel Ortega. Într-o jumătate de rînd: “Se zice că de Belluschi ar fi interesată şi Steaua Bucureşti”. Atît. Suficient însă pentru a fi prinsă în bloguri şi forumuri. Reluată luni, 28 mai, tot în “La Nacion”. Şi de aici în ediţiile electronice ale “Ole” şi “Clarin”, două publicaţii importante în Argentina.

Dacă manipularea a reuşit sau nu, vom vedea în curînd. Cînd vor veni noi informaţii referitoare la transferul jucătorului în Europa şi la sume.

P.S
Luni, acest subiect, interesul Stelei pentru Belluschi, a fost propus din Argentina şi spaniolilor de la Marca pentru suplimentul săptămînal dedicat comunităţilor străine din Spania. Mult mai aproape de fenomen, mult mai stăpîni pe situaţia fotbalului din diverse ţări europene, cei de la Marca l-au refuzat politicos.

“Dinamo, un final ca-n filme”

Acesta este titlul articolului apărut marţi, pe ultima pagină în săptămînalul editat de cotidianul spaniol Marca. Sînt prezentate imagini de la show-ul găzduit de stadionul Dinamo cu ocazia decernării titlului de campioană, fotografia cu jucătorii dinamovişti îmbrăcaţi în costume de luptători, dar şi coperta dublă cu care Gazeta Sporturilor a apărut luni, 21 mai 2007.



Înţepături de la Milan pentru Inter: “Titlul să vi-l băgaţi în fund!”

Cine credea că rivalitatea dusă pînă la extrem există numai în România să privească imaginile de mai jos. În stînga, jucătorii Milanului au scos la vedere o pancartă, adresată marelui rival de la Inter, pe care se poate citi: “Scudetto să vi-l băgaţi în fund!”. În dreapta, Gattuso poartă cu mîndrie un carton, vopsit în albastru şi negru, culorile Interului, pe care scrie: “Eu n-am cîştigat-o de 42 de ani”, aluzie la ultimul trofeu al Cupei Campionilor cîştigat de “nerazzurri” în 1965.



AC MILAN - FC LIVERPOOL 2-1 / Pippo d’Oro

Inzaghi, omul decisiv. Două goluri şi Cupa e în Italia. Milan se răzbună pentru finala pierdută în 2005
de Valentin Damian (Atena)

Ce stadion! Arhitectul spaniol Santiago Calatrava a făcut o operă de artă la Atena. Aici se joacă finala Ligii. Nu se putea mai frumos! Şi pentru că atmosfera este superbă. Roşul steagurilor incendiază tribunele, anunţînd un meci de foc.

Totul e pregătit. Pentru o revanşă? Milanezii aşa speră, vor să-i vadă îngenuncheaţi pe cei care i-au bătut în 2005, privirea încruntată a lui Gattuso la încălzire spune multe, dar englezii sînt la fel de motivaţi. Nu se tem, nu abordează partida defensiv, chiar dacă au cinci mijlocaşi. Partida începe, iar Gerrard îi împinge mereu pe ai lui spre poarta adversă. Par mai decişi insularii. Pasează sigur, viteza e cu o treaptă superioară. Presează bine.

Albii lui Ancelotti sînt un pic speriaţi. Greşesc de două ori în cîteva minute. Flancul lor stîng e vulnerabil, Jankulovski se pierde în faţa lui Pennant, care scapă singur. Dida salvează. Apoi Gerrard luftează din poziţie excelentă. Liverpool nu profită. Jocul alternează. Milan revine. Fineţea lui Pirlo şi clasa lui Kaka echilibrează meciul, brazilianul face piruete pe minge, ridicînd publicul în picioare, tot el trage, însă Reina e atent şi prinde. Nimeni nu cedează. Forţa englezilor se simte din nou. Şuturile lor se înşiră ca pe aţă. Riise, Xabi Alonso ratează amîndoi ţinta. Meciul are ritm, e aprins. Lipseşte ceva. Lipseşte golul. Ba nu! Pentru că Milan înscrie la ultima fază a primei reprize. Inzaghi deviază cu umărul lovitura liberă a lui Pirlo, iar Reina e învins. 1-0 la pauză. Nu 3-0 ca la Istanbul, însă tot rossonerii conduc.

Englezii nu mai plonjează în atac, disperaţi. În 2005, marcaseră 3 goluri în şase minute. Nu se mai repetă. Dar îşi macină rivalii, forţînd continuu şi au o şansă mare, uriaşă. Gerrard e singur cu Dida, încearcă să plaseze balonul în colţul lung… Nu reuşeşte. Aici s-a scris meciul. Milan simte pericolul, iese de la cutie şi oportunistul Inzaghi evită pasul la ofsaid după pasa ideală a lui Kaka şi el nu ratează, strecurînd mingea pe sub Reina. 2-0, se mai poate face ceva? Golul lui Kuyt nu mai schimbă nimic. Cupa pleacă în Peninsulă!

Italia exultă. La un an după Cupa Mondială, Milan învinge în Liga Campionilor. Clasa lui Kaka şi oportunismul lui Inzaghi au fost prea mult pentru Liverpool. Răzbunare.

Finala Ligii Campionilor

Asculta imnurile celor doua finaliste. AC MILAN si LIVERPOOL

Vezi rezumatul etapei a 35-a din Primera Division

APASA AICI

Un portar din liga a treia argentiniană a cerut voie la toaletă în timpul meciului. Iar arbitrul i-a permis şi a întrerupt jocul pentru cîteva secunde

Numele celui în cauză este Maximiliano Kadijevici, este portar la Club Atletico Defensores de Belgrano, care juca împotriva celor de la Sarmiento de Junin (2-0).

Vezi filmul pe youtube.

Perfecţionistul

Juande Ramos este antrenorul la modă în Spania şi Europa. Se spune despre el că este antrenorul momentului în Spania. Omul capabil să se pună cu două nume grele în ale meseriei, Frank Rijkaard şi Fabio Capello. Omul capabil să facă din echipa sa o forţă a fotbalului mondial. Omul care a intrat în istorie cîştigînd de două ori consecutiv o cupă europeană, cu aceeaşi echipă. Se numeşte Juande Ramos şi pregăteşte pe FC Sevilla din 2005. Timp în care şi-a probat valoarea, demonstrîndu-şi capacitatea de a ţine închegat un vestiar deloc uşor.

Nu de mult, “Diario de Sevilla”, cotidianul cel mai apropiat de noua deţinătoare a Cupei UEFA, i-a creionat lui Juande Ramos un portret, prezentînd cîteva idei după care se conduce.

1. Dreptate în vestiar. Fotbalul e mult mai complex decît vechea teorie că joacă doar cei mai buni. Joacă cei mai buni la momentul respectiv şi toţi vor avea şansa lor. Un exemplu: în meciul pierdut în turul campionatului, chiar cu Espanol, un jucător, Puerta, nu l-a faultat pe De la Pena la faza golului decisiv de 2-1 temîndu-se că va lua galben şi va fi suspendat cu Real Madrid, în etapa următoare. Ramos nu l-a titularizat cu Real.

2. Fotbalistul trebuie să ştie de ce nu joacă. E o lege nescrisă, pentru ca antrenorul să nu piardă respectul fotbalistului. Ramos explică fiecărei rezerve motivul pentru care stă pe bancă.

3. La antrenamente, toţi sînt egali. Juande nu face diferenţe între presupuşii titulari şi rezerve, pentru a nu crea tensiuni nedorite.

4. Studiază profund fiecare adversar. FC Sevilla are angajaţi speciali care-i alcătuiesc antrenorului fişe detaliate ale echipelor cu care urmează să joace Sevilla. Ei se plîng că Ramos e antrenorul care le-a dat cel mai mult de muncă, cerîndu-le să poziţioneze camerele de luat vederi în cele mai ciudate locuri. Ramos nu stă pe gînduri cînd e vorba de adversari, de multe ori preferînd să nu participe la antrenamentele echipei pentru a-i urmări pe viu.

5. Controlează tot. De multe ori Ramos îi surprinde pe ziarişti cu echipele de start, dar el ţine cont de toate aspectele: numărul cartonaşelor, situaţia internaţionalilor, prietenia cu diverşi adversari.

6. Încredere deplină în colaboratori. Deşi este şeful, Ramos ţine cont de tot ceea ce spun asistenţii săi. În acest sezon, unul dintre oamenii de nădejde din stafful tehnic a devenit psihologul Miguel Angel Gomez.

7. Adoră fotbalul ofensiv. Adept al filozofiei lui Johan Cruyff, care spune că mingea trebuie să alerge mai mult decît jucătorii, Ramos le cere elevilor să joace cît mai rapid, din cît mai puţine atingeri şi fără să ţină prea mult de balon.

“E mult mai uşor să cîştigi atunci cînd joci bine decît atunci cînd o faci prost”

Prezentarea oraşului noii deţinătoare a Cupei UEFA

Totul despre oraşul Sevilla, aici.

Spectacolul suporterilor Sevillei

Vezi aici şi aici.