Espanol nu a avut milă de Bremen, contrele barcelonezilor fiind devastatoare. Se anunţă o finală spaniolă
Barcelona celebrează. Nu, nu pentru Barca, simbolul Catalunyei, ci pentru sora mai mică, Espanol. Alb-albaştrii au învins cu 3-0 pe Bremen şi şi-au deschis uşa spre o nouă finală europeană după o pauză de 19 ani. Ei au pus, totodată, temelia unui duel spaniol în ultimul act din 16 mai, de la Glasgow.
Strategie excelentă a avut aseară Espanol, excelent dirijată de Ivan De la Pena. Start precaut, lăsîndu-şi rivalii să macine în van. Le-a măsurat capacităţile şi, după ce i-a “citit”, a început să muşte îndrăzneţ. Reuşita cu călcîiul semnată de Rufete (18), anulată just pentru ofsaid, a anunţat deschiderea scorului. A izbutit-o mijlocaşul Moises Hurtado (20), “cap” din 7 metri, central, la o centrare trimisă de Rufete, servit din corner de De la Pena.
Golul a permis spaniolilor, foarte ordonaţi, să joace mai comod şi să caute să lovească rapid pe contre. Aşa au şi dat emoţii, totuşi au înscris tot după un corner. A centrat De la Pena, cu efect interior, iar Pandiani (50) a şters mingea cu capul din 4 metri, la colţul scurt.
Fabrica de contraatacuri devenită Espanol a lucrat apoi la turaţie maximă, cu efect. Întîi l-a scos din teren pe Wiese. Lansat extraordinar de De la Pena, Tamudo l-a driblat pe portarul neamţ, a cărui rezolvare, faultul, a însemnat eliminarea. Apoi a dat lovitura de graţie, cu nou-intratul Coro finalizînd din careu o acţiune de manual pentru o calificare ca şi rezolvată, salvată în prelungiri de o paradă nemaipomenită a portarului Iraizoz.
CUPA UEFA / Semifinale, tur
ESPANOL BARCELONA - BREMEN 3-0
(Moises Hurtado 20, Pandiani 50, Coro 88)
ESPANOL BARCELONA: Gorka Iraizoz - Lacruz, Torrejon, Jarque, David Garcia - Rufete (83 Coro), Moises Hurtado, De la Pena (79 Jonatas), Riera - Tamudo, Pandiani (63 Ito). Antr. E. Valverde
WERDER: Wiese - Fritz, Pasanen, Naldo, Owomoyela - Frings, Baumann (79 Vranjes), D. Jensen (59 Reinke), Diego - Klose (74 Hugo Almeida), Hunt. Antr. T. Schaaf
A arbitrat Tom Henning Ovrebo (Norvegia)
Eliminare: Wiese (58)
Manşa secundă se va disputa pe 3 mai.
Constantin Popescu
constantin.popescu@gsp.ro



12 comments ↓
intr-un cuvant sigur finala spaniola
Bine spus Victor_B. Niciodata o echipa englezeasca nu are face performanta cu bugetul unei echipe spaniole de mijlocu clasamentului. de ex villareal anul trecut a ajuns in semifinalele ligii campionilor si are un buget comparabil cu bugetul unei echipe din liga a doua engleza. forzza real
Victor, ai citit ce-a zis Ungureanu in 22?
Sint de acord. De fapt toate echipe spaniole ajunse in semif cupei uefa au fata de CL
espanyol astia au valoare de cupa uefa.sunt buni,anul trecut au terminat pe 17 campionatul salvandu-se in ultima etapa cu un gol in min 90…. va dati seama ce revenire a avut espanyol.bv lor da retuul nu e jucat k werder are forta pe atac acasa! sper sa fie o finala Espanyol-Fc.Sevilla k spaniolii joaca cel mai frumos fotbal;)
S-a vazut odata in plus ca Spania are campionatul cel mai tare.Un Santander,un Espanyol s.a. pot sa puna probleme oricui.Un campionat inseamna in primul rand nu primele 3,ci mai degraba restul de 17 echipe(aluzie la Anglia).
Super meci, a batut la fund toate partidele din Liga, mai putin bineinteles fenomenalul 7-1 Manchester - Roma! La ce a jucat aseara Espanyol are fata de Liga Campionilor, dar parerea mea e ca se mobilizeaza asa doar pentru Cupa UEFA, ca in campionat sunt slabuti…
E de fapt “Español”
io credeam ca werder va cistiga finala
parca era “Espanyol”, nu “Espanol”
…..
are trac????are pe dracul .Werder are meci in campionat si scuipa ei cu bolta pe uefa dac iau campionatul.intelgi ce vreau sa spun?shalke are mecci greu in deplasare:D
A fost o surpriza pentru mine…o vedeam pe Werder in finala…dar, ca si eterna campioana a Frantei O. Lyon care nu reuseste sa treaca de mentalitatea de invingatori a italienilor, si Werder, ca orice echipa germana, are trac in fata echipelor din Spania! Jos palaria Espanyol!
Pai ce credeati…pana unde sa ajunga si Werder Bremen??? Nu au fata de finala daca au luat bataie in halul asta …AZ Almark trebuia sa mearga mai departe dar meciul sa pierdut in mom in care arbitrul a anulat golul de 2-2 a lui AZ….pacat,dar si frumos pt ca am avut parte de un spectacol pe cinste din partea unei echipe care seamana perfect cu DINAMO…joaca excelent pe contre si are un atac de clasa!
Leave a Comment