April 2007 ↓

Moderni şi tradiţionali

Sînt un admirator al fotbalului englez pentru că a ştiut să împletească perfect doi termeni ce pot părea contradictorii, dar care în realitate nu sînt: modernitate şi tradiţie. De multe ori se înţelege greşit noţiunea de tradiţionalism. Dar lucrurile tradiţionale sînt cele ce fac puternică o comunitate, un colectiv, o profesie sau un sport care, în acelaşi timp, înseamnă spectacol şi afacere. Englezii au ştiut să păstreze şi să respecte valorile împămîntenite: maxima implicare, lupta virilă, dar nu rău intenţionată, ambianţa festivă, încurajarea echipei favorite chiar şi atunci cînd pierde, sancţionarea trişorilor.

Modernitatea se referă la nou, la inovator, la progres. Tradiţia fotbalului britanic se îmbină perfect cu ideile moderne şi inovatoare despre cum se gestionează un club ca instituţie, despre cum să apelezi la resursele nebănuite ale marketingului şi merchendising-ului. Cheia succesului cluburilor engleze în ultimii ani a fost ştiinţa de a combina avantajele progresului economic născut din noile idei de business cu valorile tradiţionale.

E o obişnuAinţă să vezi în Premier League meciuri cu ritm excelent, dinamism, dar şi cu suficientă tehnică. Timpurile fotbalului direct, extrem de vertical, în care capetele se ciocneau fără milă, a intrat în istorie. Importul masiv de jucători străini împreună cu un grup de antrenori extrem de calificaţi a produs un vizibil salt calitativ. Rolul lui Arsene Wenger a fost foarte important, el fiind cam primul ce a obţinut succese printr-un fotbal artistic.

Chelsea lui Mourinho are o coloană vertebrală extrem de solidă. A-i pune laolaltă pe Cech, Terry, Lampard, Makelele şi Drogba dă o mare forţă echipei, ajutînd-o să cîştige, chiar dacă nu mereu spectaculos. Trebuie menţionat aici şi ochiul cu care Mourinho ştie să aleagă mereu cea mai bună garnitură care începe meciurile. Rafa Benitez a impresional la Liverpool cu inteligenţa sa. A dus foarte repede echipa pînă la cîştigarea Ligii Campionilor, iar asta a dat forţă unui joc rapid în care se detaşează Gerrard şi Xabi Alonso.

Manchester e exemplul perfect de încredere într-un antrenor, Alex Ferguson, şi în proiectele lui. N-a avut succes imediat, dar fotbalul englez e mult mai răbdător decît cel latin şi oferă tehnicienilor mai multă putere, mai mult timp. Au profitat de fotbaliştii excepţionali ai deceniului trecut, ajungînd la o putere financiară care le-a permis să suporte debarcarea unui Beckham sau Roy Keane şi, mai apoi, să privească viitorul cu optimism. Lotul actual este foarte bine închegat cu bătrîne glorii precum Scholes şi Giggs, de care încă se poate profita şi care reprezintă valorile tradiţionale, alături de tineri precum Ronaldo sau Rooney, ce reprezintă acel plus cu care se cîştigă meciuri, trofee, campionate.

În ţările latine modelul nu pare viabil. E greu de găsit conducători care nu-şi doresc o reprezentare mediatică şi care deleagă toată puterea în mîinile unui antrenor-manager. S-ar putea experimenta la echipele mai mici, niciodată însă la cele mari. Se pare că aici funcţionează mai bine improvizaţia, cumpărarea demagogică a jucătorilor pentru iluzii de moment, schimbul de figurine şi alte excentricităţi. Dacă ar aplica modelul englez, ar putea avea succesul lor. Poţi fi modern şi fără să-ţi uiţi originile.

# Jose Pekerman este antrenorul care a condus “naţionala” Argentinei la turneul final al Campionatului Mondial din Germania. În palmaresul său se numără şi 3 titluri mondiale cucerite cu selecţionata ‘Under 20 a Argentinei. Traducere şi adaptare de Andrei Niculescu după un editorial scris pentru “El Pais” de antrenorul argentinian Jose Pekerman.

Reclama la Pepsi cu Diego Maradona

Fa si tu ca Maradona, renunta la Coca


Vezi ultimul spot Adidas cu Messi in rol principal

Apasa AICI pentru a vedea spotul Adidas

AS Roma - Lazio

Duminică de la ora 16:00, în direct pe BOOM SPORT ONE, se dispută pe “Olimpico” marele derby al capitalei Italiei, AS Roma - Lazio, meci la care cu siguranţă atmosfera va fi fantastică. Ascultă imnurile celor două echipe aici: AS ROMA - LAZIO

Espanol - Bremen 3-0 / Măcel

Espanol nu a avut milă de Bremen, contrele barcelonezilor fiind devastatoare. Se anunţă o finală spaniolă

Barcelona celebrează. Nu, nu pentru Barca, simbolul Catalunyei, ci pentru sora mai mică, Espanol. Alb-albaştrii au învins cu 3-0 pe Bremen şi şi-au deschis uşa spre o nouă finală europeană după o pauză de 19 ani. Ei au pus, totodată, temelia unui duel spaniol în ultimul act din 16 mai, de la Glasgow.

Strategie excelentă a avut aseară Espanol, excelent dirijată de Ivan De la Pena. Start precaut, lăsîndu-şi rivalii să macine în van. Le-a măsurat capacităţile şi, după ce i-a “citit”, a început să muşte îndrăzneţ. Reuşita cu călcîiul semnată de Rufete (18), anulată just pentru ofsaid, a anunţat deschiderea scorului. A izbutit-o mijlocaşul Moises Hurtado (20), “cap” din 7 metri, central, la o centrare trimisă de Rufete, servit din corner de De la Pena.

Golul a permis spaniolilor, foarte ordonaţi, să joace mai comod şi să caute să lovească rapid pe contre. Aşa au şi dat emoţii, totuşi au înscris tot după un corner. A centrat De la Pena, cu efect interior, iar Pandiani (50) a şters mingea cu capul din 4 metri, la colţul scurt.

Fabrica de contraatacuri devenită Espanol a lucrat apoi la turaţie maximă, cu efect. Întîi l-a scos din teren pe Wiese. Lansat extraordinar de De la Pena, Tamudo l-a driblat pe portarul neamţ, a cărui rezolvare, faultul, a însemnat eliminarea. Apoi a dat lovitura de graţie, cu nou-intratul Coro finalizînd din careu o acţiune de manual pentru o calificare ca şi rezolvată, salvată în prelungiri de o paradă nemaipomenită a portarului Iraizoz.

CUPA UEFA / Semifinale, tur
ESPANOL BARCELONA - BREMEN 3-0
(Moises Hurtado 20, Pandiani 50, Coro 88)
ESPANOL BARCELONA: Gorka Iraizoz - Lacruz, Torrejon, Jarque, David Garcia - Rufete (83 Coro), Moises Hurtado, De la Pena (79 Jonatas), Riera - Tamudo, Pandiani (63 Ito). Antr. E. Valverde
WERDER: Wiese - Fritz, Pasanen, Naldo, Owomoyela - Frings, Baumann (79 Vranjes), D. Jensen (59 Reinke), Diego - Klose (74 Hugo Almeida), Hunt. Antr. T. Schaaf
A arbitrat Tom Henning Ovrebo (Norvegia)
Eliminare: Wiese (58)
Manşa secundă se va disputa pe 3 mai.

Constantin Popescu
constantin.popescu@gsp.ro

OSASUNA - FC SEVILLA 1-0 / Tremură

Învinsă, FC Sevilla riscă să nu-şi poată apăra trofeul

FC Sevilla are emoţii. Ca să păstreze trofeul cucerit în 2006, echipa care anterior a eliminat pe Steaua şi Şahtior va trebui să lupte din greu în revanşa cu Osasuna după ce a cedat la Pamplona cu 1-0, primul său eşec în actuala campanie continentală.

După un început ezitant, gazdele s-au pus serios pe treabă. Au controlat meciul şi adversarul, au dictat ritmul. Ocaziile au apărut totuşi greu. Mai animată, repriza secundă a adus golul: centrare tare David Lopez din lovitură liberă, deviere plasată cu capul Soldado. Reuşita i-a blocat o vreme pe oaspeţi. Trupa din Pamplona a încercat să profite, însă nu a izbutit decît să rateze trei mari oportunităţi. Ultima şansă a aparţinut oaspeţilor, irosită de Kerjakov.

Un moment notabil l-a reprezentat accidentarea “centralului” Eric Braamhaar (66). Olandezul, care în partea întîi l-ar fi putut elimina pe Milosevici (sîrbul l-a lovit în faţă pe Poulsen), a avut probleme musculare şi a oprit meciul pentru circa 7 minute, timp în care s-a dus la vestiare pentru refacere.

CUPA UEFA  / Semifinale, tur
OSASUNA PAMPLONA - FC SEVILLA 1-0
(Soldado 55)
OSASUNA PAMPLONA: Ricardo - Izquierdo, Cuellar, Cruchaga, Corrales - Juanfran, Raul Garcia, Punal, David Lopez - Soldado (81 Webo), Milosevici (85 Valdo). Antr. J.A. Ziganda
FC SEVILLA: Cobeno - Daniel Alves, Javi Navarro, Escude, Dragutinovici - Navas, Poulsen, Marti (75 Hinkel), Adriano (88 Puerta) - Kanoute, Luis Fabiano (61 Kerjakov). Antr. J. Ramos
A arbitrat Eric Braamhaar (Olanda)

Constantin Popescu
constantin.popescu@gsp.ro

Scorul lui Jose!

Un 1-0 căutat de Mourinho, care o poate propulsa pe Chelsea în finala Ligii. Dar Liverpool nu s-a predat încă.

Exact asta a urmărit Mourinho. Victorie fără gol primit. 1-0 şi Chelsea e favorită. Să joace pe 23 mai, la Atena, prima sa finală de Champions League. Şi Dinamo poate spera. Nu mai e ce-a fost marţi la Manchester. Spectacol, nu. Nici strălucire. Rareori fineţe. Dar tensiune există. Viteză, forţă, angajament, pressing, alunecări, blocaje. Tot fotbal între marile puteri. Sub o presiune imensă. Ultimul act al Ligii. În 2005 a fost Liverpool. Acum?

Doi manageri care se cunosc şi se studiază de mult timp. Benitez greşeşte. Aşteaptă prea mult. Vrea posesie şi are mingea, însă mijlocaşii săi, cu Gerrard izolat eronat pe banda dreaptă, nu ajută prea mult ofensiva.

Mourinho cere incisivitate, iar Lampard şi Joe Cole rup ritmul mereu, profitînd de ezitările adversarilor. Ocaziile se derulează doar la o poartă. A lui Reina. Care evită ca prin minune racheta lui Lampard. Imediat, Şevcenko ratează vinclul. Drogba nu-l vede pe Joe Cole şi nu-l deschide spre careul roşiilor, deşi e liber. Acelaşi Drogba întîrzie o secundă la impactul cu balonul.

Şi, tocmai în mijlocul unui atac al oaspeţilor, Chelsea înscrie. Maximum de eficienţă. Recuperare Carvalho la 80 de metri de ţintă, lansare spre Drogba, care face exact ce trebuie, protejează, driblează şi pasează la locul potrivit, Joe Cole apare după un sprint de 20 de metri, plonjînd şi marcînd pe lîngă un Reina inutil. Primul gol al albaştrilor după 4 dueluri directe nule cu Liverpool în Ligă.

Se încinge jocul după pauză. Arbitrul Merk nu vede un henţ al lui Arbeloa pe linia de 16 a propriului careu. În terenul celălalt, şutul lui Gerrard e aproape perfect. Nu egalează, Cech respinge. Chelsea se retrage, preferă să stea la pîndă, the Reds schimbă. Iese Bellamy, intră Crouch. Vînează golul, presează, măresc viteza, dar spaţiile li se închid rapid în faţă. Şi putea fi 2-0 pentru gazde, dacă Reina nu ar fi fost divin la voleul lui Lampard. N-a fost. A rămas 1-0.

Superliga, Kaka şi fotbalul englez

Spunea marţi seară Jorge Valdano, la Radio Marca, într-un fel de avanpremieră a meciului de pe “Old Trafford”: “Niciodată în Liga Campionilor, atunci cînd s-au întîlnit două echipe mari, privitorul n-a fost dezamăgit”. Nu ştia ce avea să urmeze, dar bănuia. Şi a avut dreptate. Niciodată Champions League nu şi-a trădat admiratorii. Adevărata Champions League începe însă de la “sferturi” în sus. Pînă atunci mai sînt calcule, mai apare lipsa de concentrare, mai există posibilitatea ca un pas greşit să fie reparat pe parcurs. Mai există echipe mici, chiar şi în “optimi”, ajunse acolo, uneori din greşeală, din nevoia fotbalului de a fi universal. Din “sferturi” rămîne însă crema. Rămîn echipele adevărate, cu istorie în spate, cu trofee în vitrină, cu diamante pe teren. Din ciocnirea lor nu pot ieşi decît minunate reprezentaţii, precum cea din “Teatrul Viselor”. Ori, cum s-ar putea să fie cazul cu Chelsea - Liverpool, dueluri aprige, tacticizate, aparent închise, spectaculoase tocmai prin îndîrjirea lor. În mod normal, Liga Campionilor ar trebui să dureze pînă în “sferturi”. De aici încolo ar trebui să se numească “Superliga Campionilor”.

Lecţia de la Manchester
În mod normal, cine a pierdut showul de pe “Old Trafford” ar trebui repede să încerce să şi-l procure. Nu ştie ce înseamnă atitudine, curaj, ambiţie, foame de succes, să privească spre Manchester United! Va vedea un fotbal total, direct, electric, energie nucleară, generozitate fără limite. Acel omenesc “nu mai putem” rostit de Radu Ştefan în Giuleşti nu va fi auzit niciodată la o echipă din Anglia.

Vrea să afle care sînt bazele meseriei de fotbalist, cum se controlează ritmul unui meci, cum să-l îngheţi atunci cînd rivalul îl încălzeşte ori cum să-l încălzeşti, la rîndul tău, atunci cînd e nevoie, atunci să se uite spre Milan şi să ia notiţe! Probabil că Milan e unica echipă din lume care ia gol în minutul 5 pe “Old Trafford” şi merge mai departe ca şi cum nu s-a întîmplat nimic. Se numeşte experienţă.

Nu sînt un admirator al fotbalului englez, dar n-am cum să nu fiu impresionat de această senzaţională capacitate de regenerare pe care o posedă echipa lui Alex Ferguson. Şi n-a fost marţi prima dată. Parcă vedeam “Terminator”, parcă-l vedeam pe Arnold cum redevenea un întreg din bucăţele, cum nu voia să moară.

Kaka, geniul milanez
Am fost criticat că în precedentul meu articol, de fapt în cronica meciului de la Manchester, n-am amintit prea mult de Kaka. Îmi fac mea culpa acum. Sub impresia lui Rooney, l-am uitat tocmai pe Kaka. Nemeritat. Nu ştiu dacă e cel mai bun din lume, nu ştiu dacă e mai bun decît Cristiano Ronaldo ori dacă are calităţi mai multe ca Ronaldinho, ştiu doar că e mare de tot. Înconjurat de “bătrînei” reuşeşte, de unul singur cîteodată, să-şi ducă echipa la victorie. Ori poate că tocmai lucrul ăsta îl ajută foarte tare, e liniştit, îşi poate face jocul ştiind că în spate are un Gattuso, un Maldini, un Nesta, un Pirlo, un Seedorf. Într-un cuvînt, un “fuoriclase”.

P.S.
Offtopic, o ştire interesantă. În acelaşi timp cu semifinala, poate că special, deţinătoarea încă a trofeului, Barcelona, juca în Egipt un amical de 1,5 milioane de euro cu Al-Ahli. Cîştiga cu 4-0, dar nu asta e important. Printre marcatori, lîngă Saviola şi Eto’o (2) se regăseşte un anume Bojan Krkici. Spaniol, dar cu tată sîrb, fost fotbalist şi el la Steaua Roşie, Bojan cum îi spun spaniolii a marcat primul gol al Barcelonei exact la meciul său de debut la echipa mare. Are 16 ani şi 7 luni, e produs sută la sută al Barcelonei şi urmează parcă la indigo traseul lui Messi. Asta în condiţiile în care, tot la Barcelona B, joacă şi Giovani dos Santos, mexican de origine braziliană, un alt mare talent. Dacă unul din cei doi ajunge ca Messi, e un cîştig imens şi un exemplu despre cum înţelege un club mare să aibă grijă de viitorul său.

Splendidă piesă!

Manchester şi Milan au oferit un spectacol de excepţie pe “Teatrul Viselor”. Actul doi, în Scala fotbalului milanez, pe “San Siro”. Ce seară de gală în “Teatrul Viselor”! Ce reprezentaţie din partea celor doi granzi ai Ligii Campionilor! Ce regie perfectă! Ce joc energic al protagoniştilor! Jos pălăria. Afişul era perfect: Manchester şi Milan, un “clasic” al genului, un duel ce vine din istoria fotbalului. Se întîlneau atacul exuberant al lui United, lăudat de toată lumea, cu veterana squadră milaneză, trecută prin atîtea şi atîtea bătălii, cu jucători despre care se tot spune că sînt la final de carieră, iar ei continuă să facă faţă. Ca să vă faceţi o imagine, în 1985, cînd Maldini debuta în Europa, Cristiano Ronaldo avea cîteva luni, iar Rooney încă nu se născuse.

“Old Trafford” se pregătise pentru încă un show Cristiano Ronaldo. Şi-a jucat bine rolul, a şi contribuit decisiv la o deschidere rapidă a scorului, dar n-a fost “one man show” ca altădată. Exigentul public englez n-a regretat prea mult. L-a redescoperit pe Scholes, a cărui pasă la golul de 2-2 merită toate adjectivele din lume, l-a reaplaudat pe Giggs, la serviciu pentru 3-2, dar mai ales a regăsit un mai vechi idol. Rooney, Wayne Rooney, un fotbalist despre care se scriu multe, dar care ştie mult fotbal

Ca şi cu Roma, Manchester a deschis scorul repede. Parcă prea repede totuşi. Milanul nu-i Roma şi nici n-avea de ce să dispere. Ştia că are în faţă o apărare decimată, fără nici unul dintre cei 4 titulari. E ca şi cum, dacă permiteţi comparaţia, Dinamo ar fi jucat în derbyul cu Rapid avîndu-i în linia de fund pe Ze Kalanga, Ropotan, Scarlatache şi Bălace. Iar absenţele s-au văzut cu ochiul liber la golul de 1-1, dar mai ales la cel de 1-2, cînd Evra şi Heinze s-au ciocnit caraghios la driblingul lui Kaka, părînd a confirma o veche teorie a fotbalului care spune că după ce-ţi intră totul într-un meci, s-ar putea să ai surprize în următorul.

Cînd panica încerca să-şi facă loc pe “Old Trafford”, 70.000 de oameni au invadat parcă terenul reîncarnîndu-se în cele 11 tricouri roşii. Undeva la malul Mării Negre, jucătorii lui Dinamo ţineau şi ei pumnii pentru englezi. Ar fi dat cu bucurie cîteva din reuşitele lor autohtone pentru încă un gol sau două în poarta lui Dida. Şi s-a întîmplat. Rooney e cu siguranţă foarte iubit acum şi în “Ştefan cel Mare”, însă, pînă la visul grupelor dinamoviştii mai au de trecut un hop numit “San Siro”, dar şi un altul, numit Rafa Benitez. Asta ca să nu mai vorbim de cît de departe sînt încă echipele noastre - Steaua a simţit pe pielea sa - de marile reprezentaţii ale Ligii Campionilor.

Accidentul dintre Steffi Graf si André Agassi

APASA AICI PENTRU A VEDEA SECVENTELE VIDEO