March 2007 ↓

Pariul pe Hristo

Victor Piţurcă, antrenorul, este analizat de toată lumea. E şi normal, fiind selecţioner conducînd adică echipa cea mai reprezentativă a românilor.

Victor Piţurcă, omul, nu e analizat de nimeni. Pentru că nimeni n-are chef. Pentru că Victor Piţurcă e un tip antipatic, o antipatie pe care o acceptă, o cultivă cu un soi de bucurie sado-masochistă. Nu face nici cel mai mic efort ca s-o schimbe. Dimpotrivă. Militarizează antrenamentele, închide hotelurile, se încruntă la oameni, tratează ziariştii de parcă i-ar fi duşmani. Pînă la urmă, aşa e felul lui, măcar de ne-ar duce la Euro!

Însă am descoperit un lucru bizar. Că antipaticul Piţurcă poate fi şi simpatic. Cum? Prin comparaţie. Prin comparaţie cu acest monument de mîrlănie numit Hristo Stoicikov, Piţi pare o bomboană. Oricît s-ar strădui selecţionerul nostru, nu va putea urca niciodată muntele de nesimţire al omologului său de la Sofia. Care se mai şi crede un mare antrenor.

Aici s-ar putea să se păcălească bulgarii. Pe cît de mare a fost ca fotbalist, pe atît de slab pregătit pare Stoicikov ca antrenor. Dacă a văzut cineva o idee de joc la Bulgaria, să mi-o spună şi mie. Eu n-am văzut. Am curaj să pariez că Bulgaria se va împiedica de multe ori în aceste preliminarii.

Textul de mai sus a fost scris şi a apărut imediat după egalul de la Constanţa. Un egal care, paradoxal, s-ar putea să ne ajute. Dacă rămînea 2-0 sau dacă diferenţa se majora, exista riscul ca Hristo să fie debarcat. Aşa, cu el pe banca Bulgariei, şansele noastre cresc simţitor. Pariam atunci că Bulgaria se va împiedica în aceste preliminarii. Sincer, nu mă aşteptam să fie tocmai cu Albania acasă. Mă gîndeam la deplasările din Slovenia sau Belarus. Iată însă că Hristo s-a grăbit să-mi dea dreptate şi a comis-o mai devreme.

Îmi spunea cineva care a văzut meciul la televiziunea bulgară că vecinii noştri n-au avut nici o idee de joc. Că marile lor ocazii au venit întîmplător, deloc după faze cursive. Că albanezii puteau da chiar lovitura, dacă aveau puţin noroc. Şi că, la final, Stoicikov a părăsit terenul fluierat copios de fanii care-i cereau demisia.
Există la noi un proverb interesant: “Prostul, dacă nu-i fudul, parcă nu e prost destul”. Cum o suna el în bulgăreşte?

P.S. 1
Scriam mai sus că Stoicikov a fost un mare fotbalist. Da, a fost. Foarte mare. Zilele trecute am intrat în posesia unei colecţii de 13 DVD-uri pe care spaniolii de la Marca au scos-o pe piaţă, cu 26 de portrete excelent documentate, cu imagini în premieră, ale celor mai mari fotbalişti din toate timpurile. Printre ei, alături de un Di Stefano, Suarez, Platini, Eusebio (o surpriză uriaşă pentru mine, care nu l-am apucat jucînd, un fotbalist imens), Keegan, George Best (o altă mare surpriză), Johan Cruyff (ce plăcere!), Beckenbauer (ce eleganţă!), Van Basten (zic eu cel mai bun atacant din toate timpurile), Maradona, Zidane ori Ronaldinho, printre toate aceste nume uriaşe se găsea şi Hristo. Dincolo de frustrarea că românii n-au un reprezentant, l-am redescoperit pe fotbalistul Stoicikov, un talent ieşit din comun, dar şi un caracter greu de stăpînit. Intrat în meseria de antrenor, Stoicikov şi-a pierdut talentul, dar a rămas cu caracterul.

Boom Sport s-a transformat în “BOOM SPORT ONE”

După ce TV Sport a anunţat că se va transforma în “Sport.ro”, un alt canal cu profil sportiv şi-a schimbat denumirea. Începînd din această săptămînă, Boom Sport s-a transformat în “BOOM SPORT ONE”, care va fi de acum titulatura oficială. Astăzi, pe “Boom Sport One”, de la ora 02:00, vor debuta transmisiunile partidelor de hochei din NHL cu Columbus Blue Jackets - Anaheim Ducks, cu comentariul lui Adrian Cheltuitoru.

De asemenea, în noua grilă “Boom Sport One” se vor mai regăsi meciuri memorabile din boxul mondial, fotbal australian, baschet din NCAA, a doua ligă ca importanţă în Statele Unite, toate acestea completînd mai vechile transmisiuni de baschet din NBA şi de fotbal din campionatele Italiei, Spaniei, din Cupa Spaniei şi din preliminariile CE 2008.

De ce nu-l suportă Dunga pe Ronaldinho

Marţi seară, în “amicalul” jucat de Brazilia cu Ghana, s-a întîmplat din nou ceea ce toată lumea observase sîmbătă, la Brazilia - Chile. Ronaldinho nu mai poartă tricoul cu numărul 10, care a fost cedat lui Kaka. Decizia i-a aparţinut lui Dunga, noul selecţioner “carioca” lăsînd să se înţeleagă că, în concepţia sa, Ronaldinho nu este vedeta echipei, nu este de neînlocuit. Kaka, în schimb, este.

Dincolo de latura sentimentală, doar tricoul a fost purtat de miticul Pele, Ronaldinho e afectat şi din punct de vedere economic. Tocmai lansase o linie vestimentară, în colaborare cu Nike, denumită R10, care nu-şi prea mai are rostul, de vreme ce superstarul îmbracă numărul 7.

Se zice că Dunga nu-l suportă pe Ronaldinho şi face tot posibilul să-l enerveze pe jucătorul Barcelonei. Ziariştii brazilieni speculează că totul se leagă de un meci jucat pe 20 iunie 1999, finala campionatului Gaucho (statul Rio Grande), între Gremio şi Internacional, ambele din Porto Alegre. Pe atunci la Internacional, Dunga a primit sarcina să-l marcheze pe tînărul de 19 ani numit Ronaldinho, la primul său sezon ca profesionist. O misiune ce părea uşoară pentru experimentatul căpitan al naţionalei Braziliei, campion mondial în 1994, vicecampion mondial în 1998. Numai că Ronaldinho, spun oamenii care au fost la meci, l-a ridiculizat în cîteva rînduri pe Dunga, după cum o arată şi aceste imagini. Iar Dunga s-ar răzbună acum.

5 stele. La Piatra Neamţ şi la Barcelona

Există în fiecare dintre noi o evidentă tendinţă de a exagera atunci cînd ne prezentăm realizările. De a spune că tot ceea ce am făcut e fenomenal, fantastic, de nemaivăzut, uluitor, cum vreţi să-i mai ziceţi, uitînd însă că lumea s-a schimbat, graniţele s-au deschis de ceva vreme, internetul e prezent în multe locuri, în concluzie şi oamenii s-au mai modernizat.

Bunăoară, arătînd presei noua imagine a stadionului din Piatra Neamţ, cei de acolo n-au uitat să precizeze că vestiarele sînt de 5 stele ori că toaletele sînt atît de moderne încît doar la “Burj Al Arab” te mai poţi uşura în modele asemănătoare. Departe de mine ideea de a-l ataca pe Gheorghe Ştefan, primarul oraşului şi cel care a făcut posibilă schimbarea la faţă a arenei locale. Pînă una alta, omul merită toate laudele, chiar a făcut ceva, în vreme ce alţi edili doar promit. Eu, de exemplu, ca bucureştean, mă simt frustrat că al meu primar n-a fost în stare să facă într-un mandat nimic pentru sportul Capitalei. Schimbarea bordurilor, probabil o afacere colosală pentru unii, nu intră la categoria sport, ci la alta. În fine.

Revin la subiect. Faza cu toaletele atît de moderne e chiar hazlie. S-or găsi la Burj Al Arab, n-am fost, dar se găsesc şi pe multe autostrăzi din Occident şi în destule restaurante de pe la noi. Ba chiar şi la Spitalul de Urgenţă de lîngă Dinamo. Cît despre vestiare, înţeleg că ar fi cele mai moderne din ţară, spun unii că mult mai moderne chiar decît pe “Steaua”, singurul stadion omologat deocamdată pentru Liga Campionilor. Înseamnă că sîntem vai de capul nostru, e clar, că sîntem la ani-lumină de civilizaţia Vestului. Pentru că dacă vestiarele sînt cum sînt, ce să mai aşteptăm de la tribune, parcări, toalete publice etc!

Vă propun în cele ce urmează doar o comparaţie, pentru a vedea într-adevăr cum arată un vestiar de 5 stele pe un stadion de 5 stele. Luni, cotidianul catalan “El Periodico” a publicat un reportaj despre noile vestiare de pe “Camp Nou”, recent modernizate. Iată cîteva pasaje din articol şi cîteva imagini.

“Deja nu ni se mai pare straniu că jucătorii Barcelonei preferă să petreacă mai mult timp în vestiar. Pentru că acesta a încetat de mult să mai fie un loc destinat schimbării tricourilor. Ronaldinho şi compania nu doar se îmbracă aici, ci au la dispoziţie un luxos şi autentic loc de relaxare. Un spaţiu de 700 de metri pătraţi în care fotbaliştii catalani îşi petrec mai mult de 600 de ore pe timpul unui întreg sezon.Totul e nou aici, însă constructorii au respectat la maximum cerinţele beneficiarilor. Antrenorii şi-au expus cerinţele decorative ale birourilor lor, căpitanii Puyol şi Ronaldinho au ales personal gresia, folosind toate tipurile de ghete posibile, astfel încît să se excludă riscul accidentelor stupide, iar preşedintele Laporta a solicitat ca, pe cît posibil, culorile predominante să fie doar două: roşu şi albastru.Rezultatul e cel pe care-l vedeţi în imagini. Pe lîngă duşurile şi robinetele cu celulă fotoelectrică, temperatura reglîndu-se electronic, există un jacuzzi, o piscină normală şi două cu efect terapeutic, una din ele avînd temperatura apei fixată la 14 grade, pentru revigorare rapidă. Se spune că doar doi jucători reuşesc să reziste mai mult timp în ea, Gudjohnsen şi Eto’o. Apoi, mai bifăm o sală video, cu o gigantică plasmă, o sală de forţă ultramodernă, un bufet, o sală de masaj, vestiarul în sine, cu spaţii numerotate pentru fiecare jucător. Un singur loc a rămas neschimbat, la cererea expresă a lui Ronaldinho şi a celorlalţi brazilieni, o sală simplă, cu nisip pe jos, unde se poate juca “futvoley”, un soi de volei pe plajă fără folosirea mîinilor”.





















Rotterdam, ce vrem

Mai e loc pentru echipa naţională într-o lume a fotbalului subjugată de pasiunea pentru echipele de club? Mai simt oamenii ceva pentru steagul naţional, se mai simt ei reprezentaţi de “tricolori”, mai suferă sau se mai bucură alături de ei? Ori în sufletul lor e loc doar pentru cele două culori ale grupării favorite, doar ele îi fac să vibreze, să trăiască adevărata emoţie? Sînt întrebări la care, deocamdată, n-avem un răspuns clar.

Aşadar, ce aşteptăm de la Rotterdam? În primul rînd un rezultat bun, un egal, poate o victorie, care să ne dea variante de calificare la Europene. Dar asta nu e tot. Ar trebui ca echipa naţională să redevină reprezentativă, să-i reprezinte adică pe toţi românii. Să nu mai fie nevoie să bifăm încă un rezultat prost, pe care să-l comentăm o zi-două, apoi să-l uităm, pentru că duminică vine Rapid - Steaua.

Amintiţi-vă cît de mult ne-a durut eşecul cu Slovenia! Cum am rămas, cei ce-am fost pe stadion, în ploaie, destui plîngînd alături de jucători, nevenindu-ne a crede că România nu va merge la Mondial. Cum i-am aplaudat atunci pe acei băieţi, deşi tocmai pierduseră.

Între timp, rateurile s-au adunat. Am mai contabilizat o necalificare, apoi încă una. Şi am început să ne obişnuim. Am intrat într-o dinamică a înfrîngerilor care a îndepărtat lumea din jurul naţionalei. Ne iroseam energiile în războaie cu arbitrii, cu selecţionerii, cu federaţia, dar uitam că echipa asta naţională a ţinut România în spate într-o vreme cînd din fotbalul intern n-aveai ce alege.

Acum avem. Dar nu prea mai avem echipă naţională. De fapt, nu mai avem încredere în ea, în posibilităţile jucătorilor. Senzaţia dinaintea meciului de sîmbătă este de un pesimism bolnăvicios. “Ne bat de ne usucă”, “Ne rup în două”, “N-avem nici o şansă”, cam aşa e tonul general, parţial întrerupt de unii mai optimişti, care încă mai speră.
Asta cred eu că trebuie să ne dorim de la Rotterdam. Ca România să schimbe această imagine, de echipă dinainte învinsă. Pe vremea lui Hagi şi Gică Popescu, România se ducea să se bată de la egal la egal cu oricine. Sigur că mai şi pierdea, că nu s-a inventat încă echipa permanent cîştigătoare. Dar nu lăsa niciodată senzaţia condamnatului ce speră doar într-o minune. Îşi juca şansele. Poate că nu vom putea bate nici acum la Rotterdam, în fond întîlnim Olanda, dar asta aş vrea eu să vedem. Că JUCĂM. Că ne luptăm. Că nu ne dăm bătuţi. Că avem curaj. Că avem încredere în noi. Că mai putem reprezenta ceva în Europa.

Aş vrea ca sîmbătă seară, străzile României să fie pustii. Iar pe la ora 11 şi un sfert, să se audă, aşa, un vuiet din toate cartierele ţării. Să putem spune, că tot se dau ceasurile înainte în acea noapte, să putem spune aşadar: Hai că a venit şi ora României!

Şansa şi neşansa lui Oli

Pentru Steaua, meciul cu FC Argeş e aproape o finală. Poate cel mai important al sezonului. Dacă bate, va fi un doping moral excelent înaintea derbyurilor cu Rapid şi Dinamo. Dar dacă nu bate, furtuna se va înteţi în Ghencea, iar vîntul va sufla mai cu putere dinspre suporteri şi patron, nefiind exclus, zic unii, să-l ia pe sus pe antrenor. Asta ar fi neşansa lui Olăroiu.

Şansa ar urma să vină doar în caz de succes. Urmează pentru Steaua meciuri infinit mai grele decît pînă acum, cu Rapid şi Dinamo, dar tocmai de aceea Oli e norocos. În toamnă, înainte de Real - Barcelona, Johan Cruyff spunea că acest gen de derbyuri ajută în general echipa aflată mai în criză decît cealaltă. Evident, nu-i obligatoriu, dar dacă stăm să ne gîndim sînt multe exemple în sprijinul afirmaţiei, plus că lui Cruyff i-a ieşit iată în “El Clasico” şi în tur şi în retur, unde toată lumea vedea Barelona drept mare favorită, iar de jucat mai bine a jucat Real Madrid.

Explica olandezul că în astfel de meciuri jucătorii se mobilizează altfel decît în partide obişnuite de campionat. Totul e diferit în scenariu, presiunea e diferită, atmosfera e diferită, publicul e diferit, în concluzie şi concentrarea trebuie să fie diferită. Vorbim la Steaua de fotbalişti experimentaţi, care ştiu să gestioneze astfel de şocuri pentru că au jucat multe meciuri cu miză în ţară şi în cupele europene. Lucru care, în dueluri cu adversari să zicem egali valoric, e foarte important. De regulă, steliştii au răspuns bine în derbyuri, iar dorinţa jucătorilor de a-şi ajuta antrenorul e încă un argument în favoarea lor.
Totul depinde însă de ce va fi cu Argeşul lui Dorinel.

P.S.
Înţeleg că va debuta Elton, aşteptat cu speranţă de stelişti şi curiozitate de ceilalţi. Destui l-au demolat înainte de a-l vedea, dar nu-i exclus să aibă o surpriză. Steaua poate profita de calităţile brazilianului dar, paradoxal, poate profita şi de statura lui modestă. Va fi probabil cel mai faultat jucător de pe teren, căci orice duel fizic împotriva lui va fi inegal, iar arbitrul va trebui să fluiere. De aici avantajele, lovituri libere, cartonaşe galbene etc. Cum nu l-am văzut, vorbesc pur teoretic, dar ne vom lămuri cu toţii mîine seară.

De sîmbătă reapare Sport Total FM

Un nou post de radio va putea fi recepţionat începînd cu acest week-end. Mai întîi doar în Bucureşti si Constanta, iar în viitorul apropiat şi în alte oraşe din ţară. E vorba de Sport Total FM, pe 97,4 FM, un post de radio dedicat iubitorilor sportului, cu ştiri şi comentarii proaspete din fotbal şi nu numai. La fiecare sfîrşit de săptămînă, sîmbăta şi duminica, va fi programat un maraton fotbalistic de 8 ceasuri, care va începe la orele prînzului şi va oferi informaţii de la toate partidele disputate în Europa în acel răstimp.

Îi bătea şi Balş?

“Pe ăştia îi bătea şi Balş”. Aşa se exprima nu demult, cu a sa ironie arhicunoscută, Mihai Stoica, după o victorie a lui Dinamo în faţa lui Leverkusen. Cei pe care-i bătea şi Balş erau, evident, nemţii de la Bayer. Care, în opinia managerului stelist, aveau un vîrf, pe Voronin, leit Vali Crăciunescu, şi un atac, în general, copie fidelă a trupei “Spitalul de Urgenţă”.

Ceva-l rodea în ziua aia pe MM. Poate pizma, atenţie la citit!, poate grija, poate infatuarea. Ori poate toate trei la un loc. Pe atunci Steaua juca în Liga Campionilor, iar frumosul imn al competiţiei se auzea prea tare în capul unora ca să mai fie loc de altceva.

Poanta n-ar fi fost rea, dacă nu era răutăcioasă de-a dreptul. De multe ori în viaţă se întîmplă ca astfel de glume să se întoarcă împotriva ta. La MM s-a întors. Voronin a semnat cu Liverpool, iar Leverkusen, învinsă de Dinamo, tocmai s-a calificat în “sferturile” Cupei UEFA după 3-0 cu Lens acasă. Cu Voronin marcînd primul gol şi făcîndu-l pe al doilea.

În timpul ăsta, Steaua se chinuie groaznic. Nu bate pe nimeni în campionat, din Cupa UEFA a ieşit ca şi Dinamo, iar Spitalul de Urgenţă pare acum a-şi fi deschis o secţie în Ghencea. Nu trupa, deşi, dacă ţineţi neapărat, ar putea şi ea să cînte pe acolo. Eventual piesa “Prietenii”, cu dedicaţie.

Revanşa starurilor

Messi a scos un egal în minutul 90 al unui magnific “El Clasico”, cu Real Madrid în rol principal. Minunat meci! Cu adevărat super acest “El Clasico”! De multă vreme Barcelona şi Real Madrid n-au mai oferit un asemenea spectacol în meciul direct, care să le onoreze istoria şi să justifice pasiunea cu care cei doi coloşi ai fotbalului mondial sînt înconjuraţi peste tot în lume. Mai mult de un miliard de oameni au văzut sîmbătă seară o reprezentaţie de joc ofensiv pigmentată cu tensiune, emoţii, greşeli şi sclipiri personale.

Eliminate din Liga Campionilor, cele două echipe s-au autodepăşit. Dar au şi explicat de ce sînt în afara respectivei competiţii. Cu atîtea greşeli în defensivă e greu totuşi să rezişti în Champions League şi aici trebuie să umble ambele grupări în pauza de vară. Deco, Iniesta, Xavi, Eto’o, Ronaldinho, Messi de-o parte, Gago, Guti, Robinho, Van Nistelrooy, Higuain de cealaltă sînt în regulă, dar au nevoie de linişte în apărare ca să poată decide un joc.

Ocazii după ocazii, goluri după goluri
Derularea evenimentelor în prima repriză a fost incredibilă şi un film al meciului, deşi greu de proiectat, e totuşi necesar. După o primă oportunitate a Barcelonei, în minutul 5 deschide scorul Van Nistelrooy, pe o respingere proastă a lui Thuram. Minutul 10, mare ocazie Eto’o, scoasă de Casillas. Minutul 11, egalează Messi după o fază excepţională a catalanilor, cu pasă decisivă Eto’o. Minutul 13, fault în careu Oleguer la Guti, penlaty clar transformat de acelaşi Van Nistelrooy. Minutele 18 şi 27, intervenţii excepţionale ale lui Casillas în faţa lui Eto’o. Minutul 28, egalează Messi din careul mic. După o altă ocazie a lui Messi şi încă una a lui Higuain, vine momentul-cheie al partidei, în minutul 45: fault inutil al lui Oleguer la mijlocul terenului, “galben” şi eliminare.

Teama antrenorilor
Nu putem decît să ne imaginăm cum s-ar fi jucat în 11 contra 11 în repriza secundă. Temîndu-se, Rijkaard face o schimbare criticată de toată lumea: îl lasă pe Eto’o la cabine, introducîndu-l pe Silvinho. În inferioritate, Barcelona nu poate controla mijlocul, iar Madridul creştea din ce în ce mai tare, în special după ce Robinho l-a înlocuit pe Raul. Două situaţii imense Van Nistelrooy şi una Higuain, toate trei rezolvate fantastic de Valdes, au anunţat golul lui Sergio Ramos, cu capul din fază fixă.

Aici a venit rîndul lui Capello să se teamă. Rijkaard mutase ofensiv, cu Gudjohnsen la Marquez, dar italianul n-a încercat să profite de marile spaţii ce se căscau în apărarea gazdelor şi a răspuns în stilul lui atît de contestat: l-a scos pe Guti, cel mai bun om al său, pentru a-i face loc unui defensiv De la Red. Şi a încasat-o exact în minutul 90, Messi culminînd un meci fabulos, al consacrării definitive, cu un gol ce s-ar putea dovedi extrem de important. Şi, culmea, Barcelona a mai avut o ocazie, în prelungiri, Ronaldinho fiind busculat de Diarra în careul mic, un posibil penalty neacordat însă.

Lupta continuă
Ar fi fost totuşi nedrept ca Real să piardă. Văzuţi ca victime sigure, madrilenii s-au autodepăşit pe “Camp Nou” izbutind, pentru moment cel puţin, să-i salveze scaunul lui Capello. Primera Division rămîne deschisă, orice deznodămînt e posibil.

Inter - AC Milan 2-1 / Interzis

de Daniel Scorpie

Condusă după golul reuşit de “trădătorul” Ronaldo, campioana a revenit după pauză şi a arătat din nou cine comandă în derbyul milanez. O lună şi jumătate l-au ironizat şi au rîs de el. S-au pregătit pentru derbyul milanez, cu 30.000 de fluiere, ca să-l intimideze pe trădător. Tifosii “nerazzurri” nu-l puteau ierta pe cel care a ales să revină în Italia, transferîndu-se chiar la rivala de moarte, Milan. Ronaldo nu s-a speriat ieri, a marcat, dar Milan a cedat în faţa liderului (1-2) şi e la 33 de puncte în spate.

“Grăsuţul” le-a reamintit că n-a ajuns doar o replică palidă a vechiului “Il Fenomeno”. O dată i s-a dat spaţiu de manevră şi Julio Cesar a scos mingea din plasă (40): 0-1. La 10 minute însă după ce arbitrul Rizzoli i-a refuzat un penalty limpede lui Ibrahimovici, la faultul comis în careu de Bonera. Şi după ce Crespo ratase ocazia uriaşă să deschidă scorul (23).

Inspiraţia antrenorului Roberto Mancini de a miza după pauză pe Julio Cruz, în locul lui Crespo, a dat urgent roade. La chiar prima atingere de balon, vîrful argentinian a egalat, profitînd de o respingere greşită a lui Dida, ce tocmai îşi prelungise contractul. Acelaşi Cruz a executat un călcîi de geniu în careul mic şi Dida a privit uimit cum mingea sare la o palmă peste transversală. Ar fi reuşit, probabil, unul dintre cele mai frumoase goluri ale sezonului.

Obosită după prelungirile de miercuri cu Celtic, Milan a cedat treptat mijlocul terenului şi norocul “rossonerilor” n-a ţinut la infinit. Trebuia să intre pînă la urmă în scenă şi atît de lăudatul Ibrahimovici, care a întors rezultatul din pasa lui Cruz (2-1). Victorie numai bună să panseze rana eliminării premature a Interului din “optimile” Ligii şi să întărească hegemonia “nerazzurra” în Milano şi în Serie A. Dacă mai exista cineva să se îndoiască de acest lucru.