Real a condus cu 3-1 şi părea în revenire. S-a retras în apărare şi a primit un gol important pentru retur. Tusea cu junghiul. Cam aşa erai tentat să vorbeşti despre duelul dintre Real şi Bayern înainte de a începe ostilităţile. Cele două echipe se întreceau în gafe în competiţiile interne şi căutau un refugiu onorabil în Liga Campionilor. Partida a confirmat doar parţial momentul prost pe care ambele echipe îl traversează. Lejerităţi în apărare şi de-o parte, şi de alta, multe greşeli la mijlocul terenului, imagini surprinzătoare la un asemenea nivel ce pot fi totuşi trecute cu vederea fiindcă, şi de-o parte, şi de alta, entuziasmul în joc a fost apreciabil.
Raul a deschis scorul după o pasă minunată a lui Van Nistelrooy, de la care chiar nu ne aşteptam la aşa ceva. Nemţii au egalat prin Lucio, tot Raul a fost desemnat apoi ca autor al golului de 2-1, după o fază neclară, iar Van Nistelrooy, parcă-parcă în ofsaid, făcea 3-1 şi punea punct unei reprize nebune, cu Real Madrid de nerecunoscut, în sens pozitiv de data asta, şi cu Bayern forţîndu-şi limitele.
La pauză, nu s-a discutat probabil decît despre Fabio Capello şi a sa demisie-demitere deocamdată nelămurită. Încă nu se ştie dacă italianul e cu adevărat la comandă sau e ca-n bancul cu bătrîna decedată, dar proptită de nepoţi la geam ca să mai poată primi pensie.
Deşi după cum a jucat Real la reluare, nu-i exclus ca tot italianul să fie şef. Căci Madridul a făcut exact ceea ce lui Capello îi place şi suporterilor nu: s-a retras în apărare. Şi s-a fript iar. Deşi Casillas a fost uneori eroic, Van Bommel a marcat pentru un 3-2 cu perspective pentru retur, care i-a enervat pe spectatori mai rău chiar decît gesturile fostului barcelonez, ce a dat la tot stadionul, după gol, ceea ce tot stadionul ar vrea să-i dea lui Capello.



47 comments ↓
Pagini: [3] 2 1 » Afiseaza toate comentariile
starh: A pomemit TRU, tot in gazeta…buna observatia!!
DarkAngel: cred ca pumnea e mai degraba implicat emotional…:) Si nu m-ai jignit, din contra, atitudinea ta demonstreaza ca nu esti pus pe o critica cu orice pret…cum sunt majoritatea…
Despre articol…remarca mea e ca se inscrie intr-un alt stil, putin diferit…cam superficial…la obiect insa….nu toata lumea are talentul lui TRU, de exemplu…
nu ai pomenit nimic despre revenirea lui Beckham si prestatia lui foarte buna.
Goodbye Real Madrid………………………………………………….
si gestul lui Van Bommel…………………extraordinar
o echipa de betivi
SE POATE COPIA DE PE YOUTUBE ?PLS ZICETI SI MIE DACA DA CUM
bayer trebuia sa castige au fost peste real,dar vad ca se fura si la acest nivel.pacat ca oamenii vor sa vada spectacol nu hotii.
Pentru cei care spun ca Real nu e favorita in retur, cititi cotele la calificare pe www.willhill.com.
@c pumnea
esti la fel de inspirat ca pumnea originalu’….ce meci ai vazut tu,ca eu nu am remarcat greseli de arbitraj…..trebuia sa-i dea arbitrul galben lui Ruud pt ca nemtii nu mai stiau unde e mingea la pasa de la primul gol?…scuza-ma ca imi rezerv dreptul sa dau pronosticuri…..aaa,si daca tie ti s-a parut ca Bastian Schweinsteiger a jucat rau, chiar imi dai masura valorii tale ca analist……
pai daca e sa ne legam de amanunte de-astea, inchipuiti-ve ce-ar fi fost daca si Bayern ar fi jucat inca de la pauza cu Pizzaro in locul lui Podolski si Scholl in locul lui Schweinsteiger, sau chiar de la inceputul partidei..Nu se plange o echipa ca Bayern de arbitrajul net in favoarea madrilenilor, insa meritau gestul lui Van Bommel pe final, care si-a cerut scuze ulterior si a precizat ca nu le-a fost adresat suporterilor, ci anumitor fitosi de pe teren..
@california ro
bai nene, io nu stiu, v-ati nascut cu totii profeti? Haide, un loc´sor comod pentru nani si tie!
si sa vb atat de arbitraj……va fi 1-1 in retur si Real merge in sferturi…..
hai ca a fost original meciul..Cu un 5% poate in favoarea lui REal arbitrajul dar asa e cand joci acasa..Oricum La Real e o atmosfera foarte incordata..ca si la Bayern de fapt
E un meci de supravietuire mai mult pentru antrenori 
e rau ca nu ai observat ca REAL-ul nu a mai contat practic in atac odata cu intrarea lui Robinho….cred ca brazilianul chiar nu merita sa joace la Madrid….in privinta lui Ruud, cei care intelegem mai bine fotbalul ne ateptam la acea pasa…..si cu ,,faza neclara” nu stiu ce e:lovitura de cap Helguera si Raul prelungeste in poarta….cat despre Van Bommel, se vede ca a trecut prin Barcelona, asa ca gestul sau nu ma mira…..
Bravo Cornel. Mi-ai luat cuvinetele de pe limba. Cum poate cineva sa spuna ca Real a jucat mai bine? A 2-a repriza trebuia sa se termine 3-1 pentru Bayern si atunci scorul general era 4-4…daca Bayern da primul gol in München sunt calificati.
@titi 1983
hai, fa si tu nani cu Real. La cat i-a ajutat arbitrul, normal ca au castigat pana la urma. Asta a fost si motivul pentru gestul lui Van Bommel, pentru ca sunt niste vedete umflate, departe de valoarea care i-a consacrat. La Müchen nu va mai juca arbitrul cu ei, acolo chiar o sa ia ceea ce le-a aratat Van Bommel.
Real in semifinale??? mwhahahahahahhaha, tu chiar ai umor!
Se stie ca nu poti spune ca esti calificat in fata unei echipe cum e bayern decat in momentul in care se fluiera finalul meciului retur. Imi amintesc ca acum doi ani dupa ce erau ca si eliminati inca de la jumatatea returului cu chelsea, ajunsesera dupa vreo 3 goluri pe final sa se chinuie in prelungiri sa mai marcheze unul care insemna calificarea. Asadar o victorie la limita cu 2 goluri primite acasa impotriva lui bayern nu prea te pune in postura de favorit.
Long live King Kahn! Si fie sa-i urmeze cariera si Coman
Catre DON: Din cate stiu eu omul asta e de mult timp prin presa, ba se mai lauda ca si conduce de ceva ani ‘departamentul fotbal international’!!!!!
Mai bine ar pune cateva poze din meci, eventual cele in care mingea a intrat in poarta si articolul va fi mult mai reusit.
DON: imi pari mult prea implicat emotional in povestea asta; daca te-am suparat imi cer scuze. Asta remarc!!!
acum toti tine-ti cu Barcelona,pana acum 2,3,ani toata lumea era cu Real,acum gata ca nu stiu ce si nu stiu cum.
nu sunteti fani adevarati,sunteti niste caricaturi,care se schimba dupa cum bate vantul.
a fost un meci bun,un meci al orgoliilor,un meci al unor echipe care au facut si vor face istorie in Europa.
Real a fost clar peste Bayern,era normal daca se termina 3-1 dupa cum sa jucat.
apropo,ce ziceti de Raul,Beckham,Guti,Roberto Carlos?cam “scule”nu?
Real se va califica deoarece va marca la Munchen si va juca cel putin semifinala daca nu chiar va castiga liga in acest an,o sa vedeti.
cam slabut articolul.
Am mai scris eu o data: Niculescu asta zici ca e baiatul din flori al lui Ioanitoaia ’scrie 30 de randuri si nu spune nimic’, se invarte in niste generalitati pe care le_am dibuit din scoala generala.
Cel care se pricepe cel mai bine la a face o cronica a meciului e, dupa umila mea parere, Vochin - care iti si argumenteaza. Ceilalti au talent la condei (Andries, Georgescu, Tolontan), iar asta……………..
Scuzati-ma dar umple pagina degeaba; el descrie mai mult atmosfera din tribune! Asta vede, asta pricepe!
Am incredere in Capello. In primul mandat la Real in ‘96 a reusit sa readuca titlul pe Bernabeu dupa 4 ani de dominare a Barcelonei (dream-team-ul lui Cruyff) si un titlu al lui Atletico. Criza la Real dureaza de mai mult timp si nu i se datoreaza. Tinerilor din prezent le trebuie ceva timp de acomodare in timp ce vechea garda de galactici se dezintegreaza incet. E un amestec de tinerete si maturitate, se cauta formule de echipa, nu e usor, numai ca la Real insuccesele se inghit greu.
Arbitraj tipic in favoarea lui real! De fiecare data cand joaca cu Bayern pun niste arbitrii de mi se ridica parul din cap. Fault in atac la 2-1, offside la 3-1…
La fel ca-n 2002. Raul i-a spart nasul lui Linke si arbitrul n-a fluierat nimic, faza din care real a marcat. Altfel n-are cum sa castige realul impotriva lui BAYERN. Sa speram ca la Munchen va fi un arbitraj corect si atunci va fii vai de capul lui real si a lui capello. Fortza Bayern si anti-real pana la moarte.
Eu tot nu pricep,scorul nu a fost 3-2???asta inseamna ca real a batut cu 1 gol,aveti impresia ca nu o sa dea gol si la bayern?sunt 2 echipe adevarate(poate intr-un an mai prost ptr ele)asa ca 1 gol avantaj e de luat in seama si pararea mea e ca realul se va califica
Pagini: [3] 2 1 » Afiseaza toate comentariile
Leave a Comment