February 2007 ↓

Unde îi găsiţi?

Omu’ venise pe cai mari. Internaţional, participant la Mondialul din Germania, ba şi cu gol marcat. Plus subiect de scandal în Portugalia, cu Gil Vicente retrogradată din cauza lui, pe motiv de fals în acte. Ba mai voia să bată şi pe Steaua. Neapărat.

Vorbim de Mateus, angolezul semnat de Dinamo la ore tîrzii din noapte. Care, aflăm cu stupoare, are mai nou hepatită. Chit că e ea de tip C, tot hepatită se cheamă că are. De fapt, nu mai nou, ci mai vechi, pentru că, se pare, unii cam ştiau de mica problemă, dar au mers pe burtă, în ideea că poate nu iese virusul la analize. Ei uite că a ieşit!

Mateus nu-i primul fotbalist străin ce vine cu probleme la noi. Andrey, altfel un băiat cu mult bun simţ, s-a rupt după 5 minute de antrenament şi a primit o vacanţă la clinica din Bologna ce s-a umplut de bani pe spatele românilor. Caicedo, “obuzul”, a semnat cu Dinamo, după ce cu greu i s-au găsit încălţări, apoi a plecat glonţ în Ecuador, pe motiv că soţia a suferit un accident. Rezonabilă scuză, dacă s-ar fi şi întors. Ceea ce el n-a făcut, scuza fiind că are probleme cu viza. Aceleaşi probleme invocate şi de Ze Kalanga cînd a întîrziat cîteva zile la pregătiri. A dracului viza asta, parcă nici noi nu le luam aşa de greu pe vremea cînd nu puteam intra în UE doar cu buletinul.

Despre Carlos, mai bine nu vorbim. Pe Saban, adus ca mare sculă, l-am şi uitat. Rapidiştii au fost aproape să se înţepe cu Marcelo, care prezenta o artrită numai bună de băi, oricum nu de Giuleşti. I-a salvat Copos, cu a sa zgîrcenie proverbială, folositoare de data asta. Portarul bulgar de la FC Naţional, al cărui nume nici nu mai contează, era să se bată cu Cîrţu. Pe la UTA am văzut un brazilian care a “bărbierit” într-un stil înfiorător o minge cu Steaua, de era să-şi dea un frumos autogol. Despre legiunea străină de la Cluj, deocamdată n-avem veşti. E şi cam greu, acolo româna a devenit limbă străină. Într-o vreme apăruseră şi nişte coreeni, care se tot lăudau că joacă în naţionala lor. Unul a reuşit o performanţă mare: l-a rupt pe Vranjkovici la primul lui antrenament şi a fost trimis pachet acasă.

Sînt doar cîteva exemple. Sigur am scăpat pe cineva. Întrebarea e alta. Unde naiba îi găsesc cei ce aduc asemenea valori? Şi, mai important, cum de reuşesc să-i şi implementeze pe la diverse cluburi?

Şi pentru că tot sînt la modă comparaţiile cu alţii, în vară, imediat după ce luase Liga Campionilor, Txiki Beguiristain, directorul sportiv al Barcelonei, povestea cum s-a făcut actuala echipă a catalanilor. Spunea Beguiristain: “Ne-au fost propuşi zeci de jucători, am văzut sute de casete. Mulţi ne-au plăcut în joc, dar pînă să-i luăm, ne-am interesat şi de alte aspecte. Ce viaţă de familie au, ce prieteni au, sînt sau nu conflictuali, cum se distrează, cum s-au integrat în colectivităţi, le place să conducă riscant, le plac jocurile de noroc? Sînt întrebări ce pot părea banale pentru un neprofesionist, dar care au mare importanţă într-un colectiv”. Cam mare diferenţa faţă de ceea ce se întîmplă la noi, nu?

Reclame la derby

Clasicul Barça - Real e promovat extrem de agresiv de postul care-l va difuza în Spania. Sîmbătă, 10 martie, se va juca, “pe Camp Nou”, clasicul Barcelona - Real Madrid. Polemicile deja au început în jurul acestui derby, dar nu la nivel sportiv ci, surpriză, în cel mediatic.

Meciul va fi transmis în direct pentru Spania de “La Sexta”, un canal pay-per-view inclus într-o platformă digitală de tip DTH ce s-a lansat fulminant în aprilie anul trecut achiziţionînd drepturile tv pentru Mondialul din Germania şi pentru Primera Division. Pregătindu-şi primul “El Clasico” din istorie, postul a gîndit o promovare pe cît de directă, pe atît de agresivă.

E vorba de două spoturi ce deja au stîrnit o imensă polemică în Spania. În primul, se vede un bărbat conducîndu-şi maşina cu o viteză vizibil ridicată, ascultînd muzică. La un moment dat, pierde controlul asupra vehiculului şi se răstoarnă. Şoferul iese prin parbriz, rămînînd pentru cîteva secunde întins pe caldarîm. Pare mort, dar spre surpriza telespectatorului se ridică şi pleacă de lîngă maşină, ca şi cum nimic nu s-ar fi întîmplat. Imediat apare şi mesajul: “Nu e un bun moment să mori”, urmat imediat de cheia spotului: “Pe 10 martie e Barcelona - Real Madrid”.





Al doilea clip se petrece într-o baie şi tot un bărbat e protagonist. Omul se spală liniştit, dar cînd iese din duş alunecă şi cade, rămînînd inert, sprijinit de un dulăpior. Apoi scenariul se repetă. Inclusiv mesajul: “Nu e un bun moment să mori”.





Sfat pentru stelişti: Ascultaţi-l pe Cruyff!

În editorialul său săptămînal găzduit de cotidianul “La Vanguardia”, Johan Cruyff s-a referit luni la situaţia prin care trece FC Barcelona. Iată cîteva din ideile marelui om de fotbal.

“De afară vin mii de opţiuni, mii de judecăţi, mii de analize. Singurii care pot schimba însă situaţia sînt fotbaliştii. Antrenorul doar îi poate ajuta. Eu, dacă aş fi acum fotbalist la FC Barcelona, m-aş uita în oglindă şi mi-aş pune cîteva întrebări. De ce anul trecut eram lăudaţi, iar acum nu mai sîntem? Ce făceam bine anul trecut şi acum nu mai fac? Ce jucam atunci şi ce joc acum? Unde mă apăram atunci şi unde mă apăr acum? Ce ritm aveam atunci şi ce ritm am acum? După ce îţi va fi răspuns, fiecare fotbalist trebuie să-şi tragă propriile concluzii şi să le aplice, pentru că unica revoluţie care se poate face la echipă e la nivel individual. Corectînd ce s-a greşit. Puţin de la unul, mai mult de la celălalt, doar aşa se poate repara! Altfel, la finalul sezonului, clubul va fi liber să ia în calcul şi o restructurare a lotului. Eu, dacă aş fi acum fotbalist la FC Barcelona, n-aş renunţa nici un moment la aşa ceva”.

Vă propun acum un joc. Să înlocuim numele FC Barcelona cu Steaua, să vedem ce iese. Restul, cred eu, rămîne valabil.

Profesorul Lobonţ

Instantaneu de final la Dinamo - Jiul, cu Bogdan Lobonţ în rol principal. Împreună cu ceilalţi jucători, Lobonţ mergea spre peluză pentru tradiţionalul salut adresat galeriei. Lîngă el, Radu Ştefan. Pe toată distanţa celor cîţiva metri străbătuţi împreună, Lobonţ i-a explicat ceva mai tînărului său coechipier. Cei doi discutau o fază, iar gesturile largi ale portarului păreau a desena un stop pe piept, o pasă înapoi şi o deplasare în teren, o altă pasă în faţă şi o repoziţionare. Iar Radu Ştefan asculta atent, încercînd să înţeleagă cam ce ar vrea Lobonţ de la el.

Poate fi o altă faţă a unui transfer ce-şi dovedeşte pe zi ce trece profitabilitatea. Dincolo de intervenţiile sale din teren, ce sigur îl vor readuce în echipa naţională, Lobonţ poate fi un bun sfătuitor pentru un Radu Ştefan, un Moţi, un Ropotan, un Pulhac, un Mărgăritescu, jucători încă tineri, cu o experienţă incomparabil mai mică decît a portarului ce a văzut destule la viaţa lui. Se vor găsi destui maliţioşi care să spună că Lobonţ i-ar putea învăţa şi altele pe colegii săi. De acord. Să zicem că jumătate din discuţii ar fi despre gagici, haine la modă, cluburi de fiţe sau combinaţii bahice. Dar hai să vedem partea plină a paharului! Ar mai rămîne cealaltă jumătate şi despre fotbal şi oricum e un cîştig.

MM nu e Di Stefano

Nu demult, Alfredo Di Stefano vorbea într-un interviu despre ceea ce se întîmplă la Real Madrid. La un moment dat, a fost întrebat cîtă contribuţie au avut arbitrajele defavorabile la parcursul prost al echipei madrilene, în condiţiile în care toată lumea era de acord că Madridul fusese deseori dezavantajată, spre comparaţie cu rivala Barcelona, mult mai ajutată.

Di Stefano n-a pedalat pe ideea preconcepută a jurnaliştilor. “Noi sîntem Real Madrid. Dacă am ajuns noi să ne plîngem de arbitraje, înseamnă că avem o problemă. Real Madrid e Real Madrid şi trebuie să cîştige în orice condiţii. Nu poate să depindă de o decizie a unui om, fie ea în favoarea sau în defavoarea noastră”.

Steaua e un fel de Real Madrid al României. E cea mai galonată echipă din ţară, cu cele mai mari performanţe de-a lungul timpului, cu cel mai mare buget şi cei mai buni jucători. Cel puţin aşa cred ei. Şi atunci, ceea ce spune Di Stefano despre Real Madrid de ce nu s-ar putea aplica şi Stelei, aici în România? Steaua nu trebuie să depindă de un fanion ridicat, cu sau fără intenţie, ori de un ochi mai ager sau mai puţin ager al unui arbitru.

Steaua n-are însă un Di Stefano. Dar are un Mihai Stoica. El acuză orice, oricînd şi oricum, mai puţin jocul prost al echipei. E absolut cert că Steaua a fost dezavantajată cu UTA. Hai să zicem furată, ca să-i facem o plăcere preşedintelui stelist. E foarte clar, nu există dubii. Însă, la fel de clar şi fără dubii este şi faptul că Steaua n-a jucat cum trebuie la Oradea, că fotbaliştii săi au fost excesiv de nervoşi, că nu a existat aproape nici o acţiune spectaculoasă şi că, în definitiv, cele două goluri anulate au fost unul din fază fixă, celălalt din întîmplare. Ca să nu mai vorbim că patronul echipei n-a plecat de la stadion pentru că-l deranja arbitrajul, ci pentru că altceva nu i-a plăcut.

Cel mai uşor e să te ascunzi în spatele unei teorii a conspiraţiei, care e posibil să existe. Sau în spatele unor arbitraje, de parcă Steaua n-a beneficiat niciodată de ele. “Dacă am ajuns noi să ne plîngem de arbitraje, înseamnă că avem o problemă”. Asta însă o spune Di Stefano. La Steaua e altcineva.

VIDEO / Ronaldinho

Vezi faza de efect creata de Ronaldinho (VIDEO) care apoi arata ca nu s-a ingrasat. (VIDEO 2)

A fost fault la Dănciulescu

Vezi faza in care Danciulescu a primit cartonas galben pentru simulare

Vine şi Marius Niculae?

După Lobonţ, Borcea vrea să mai dea o lovitură şi să-l readucă şi pe Marius Niculae la Dinamo

Lipsa de consistenţă a atacului în meciul cu Benfica a dat serios de gîndit la Dinamo, iar acţionarii par să se fi convins că plecarea lui Ganea nu va fi chiar aşa uşor de acoperit. După ce a rezolvat transferurile lui Fernades şi Caicedo, Cristi Borcea vrea să dea o ultimă lovitură.

Ţinta nu e nouă şi se numeşte Marius Niculae. După ce a reuşit cu Lobonţ, Borcea pare decis să facă acelaşi lucru şi cu Niculae, un alt vis mai vechi al directorului general dinamovist. Şi, în încercarea de a-l convinge pe atacant, mizează tocmai pe exemplul Lobonţ, pentru care întoarcerea la Dinamo a însemnat un uriaş pas înainte în tentativa de a recîştiga postul de titular la echipa naţională.

Pare un argument suficient de bun, căci Marius Niculae nu şi-a ascuns niciodată această dorinţă. În plus, situaţia sa la Mainz nu e la fel de bună ca atunci cînd a semnat. Echipa merge foarte bine, a urcat pînă pe locul 11, strîngînd 4 victorii şi un egal, dar românul n-a jucat decît de două ori în această perioadă. “Am jucat primele două etape, apoi am fost răcit şi n-am mai fost convocat. Prost e că am piedut locul în echipă.

Antrenorul mă laudă, zice că e mulţumit de cum mă pregătesc, şi-mi spune să am răbdare. Dar eu vreau să joc, nu-mi convine să stau”, spune atacantul. Care, pentru prima dată după foarte multă vreme, a admis că se gîndeşte serios la posibilitatea unei reveniri la Dinamo. “Aştept să văd ce se întîmplă în etapa asta, apoi voi lua o hotărîre”.

L-au vrut şi în toamnă
Dinamo a mai fost pe punctul de a-l înregimenta pe Marius Niculae în acest sezon. În toamnă, Cristi Borcea i-a propus atacantului să semneze cu Dinamo, dar lucrurile au rămas doar la stadiul de intenţie. După ce Ganea l-a acuzat pe Borcea că vrea să-l îndepărteze de la Dinamo prin aducerea lui Niculae, cu care a şi avut un schimb de replici în presă, “Săgeată” a sistat orice discuţii cu fostul său club, semnînd în cele din urmă cu Mainz.

Narcisism sau final de ciclu?

Ceva se întîmplă la Barcelona şi asta se vede în fiecare meci pe care-l joacă, în campionat sau Liga Campionilor. Nu mai e echipa de anul trecut, cînd a cîştigat totul, nu mai e nici măcar cea de acum doi ani, cînd era eliminată de Chelsea, dar nu lăsa senzaţia de neputinţă de miercuri. Nu mai e spectacol, e suferinţă.

După unii ar fi un fel de narcisism. Echipa e bună la nivelul lotului, e chiar foarte bună, dar asta poate să-i afecteze pe fotbalişti. Cunoscîndu-şi valoarea, ei simt o nevoie exagerată de a fi admiraţi şi cred că lucrurile se pot rezolva lesne de la sine, fără efort, doar prin simpla coborîre în iarbă.

După alţii, în frunte cu Johan Cruyff, s-a ajuns la un final de ciclu. Poate că a venit vremea schimbărilor. Jucători care altădată străluceau, acum nu mai pot ieşi din starea de mediocritate. E cazul lui Ronaldinho, a cărui criză de formă e din ce în ce mai dificil de înţeles, dar nu numai. Marquez e şi el un exemplu bun, Xavi de asemenea. E nevoie de 3-4 figuri noi, care să creeze altă emulaţie, altă stare de spirit. Dar, reciproca, pentru a putea aglutina 3-4 jucători noi, organismul numit Barcelona trebuie să piardă 3-4 jucători vechi.
E valabil şi la antrenor. 4 sezoane la acelaşi club induc o rutină ce-ţi consumă nervii. Aceiaşi oameni în jur, aceeaşi casă, acelaşi drum zilnic, acelaşi birou. La fotbal nu e ca-n alte meserii. Motivaţia e foarte importantă. Cu două titluri interne şi o Ligă în 3 ani, şi jucătorii, şi antrenorii au atins gloria. Îi ştiu gustul, nu mai e nimic nou. Acea sete de performanţă a cam dispărut o dată cu sorbitul din cupa victoriilor.

Poate că în Primera Division lucrurile s-ar putea regla, iar eliminarea din Ligă ar lăsa un spaţiu pentru concentrare. În Champions League însă e altceva. Exigenţa e mult mai mare, orice greşeală costă scump, în plus, toţi vor să bată deţinătoarea trofeului. Nu întîmplător, nici o cîştigătoare n-a izbutit, în 14 sezoane, să repete performanţa.

Sigur, o revenire încă e posibilă. Anul trecut ar fi fost chiar probabilă. Acum însă ţine mai mult de domeniul miracolului. Chiar dacă va reveni Eto’o. “Anfield” nu e tocmai locul ideal unde să-ţi forţezi norocul.

REAL MADRID - BAYERN 3-2 / Trăind păgubos

Real a condus cu 3-1 şi părea în revenire. S-a retras în apărare şi a primit un gol important pentru retur. Tusea cu junghiul. Cam aşa erai tentat să vorbeşti despre duelul dintre Real şi Bayern înainte de a începe ostilităţile. Cele două echipe se întreceau în gafe în competiţiile interne şi căutau un refugiu onorabil în Liga Campionilor. Partida a confirmat doar parţial momentul prost pe care ambele echipe îl traversează. Lejerităţi în apărare şi de-o parte, şi de alta, multe greşeli la mijlocul terenului, imagini surprinzătoare la un asemenea nivel ce pot fi totuşi trecute cu vederea fiindcă, şi de-o parte, şi de alta, entuziasmul în joc a fost apreciabil.

Raul a deschis scorul după o pasă minunată a lui Van Nistelrooy, de la care chiar nu ne aşteptam la aşa ceva. Nemţii au egalat prin Lucio, tot Raul a fost desemnat apoi ca autor al golului de 2-1, după o fază neclară, iar Van Nistelrooy, parcă-parcă în ofsaid, făcea 3-1 şi punea punct unei reprize nebune, cu Real Madrid de nerecunoscut, în sens pozitiv de data asta, şi cu Bayern forţîndu-şi limitele.

La pauză, nu s-a discutat probabil decît despre Fabio Capello şi a sa demisie-demitere deocamdată nelămurită. Încă nu se ştie dacă italianul e cu adevărat la comandă sau e ca-n bancul cu bătrîna decedată, dar proptită de nepoţi la geam ca să mai poată primi pensie.

Deşi după cum a jucat Real la reluare, nu-i exclus ca tot italianul să fie şef. Căci Madridul a făcut exact ceea ce lui Capello îi place şi suporterilor nu: s-a retras în apărare. Şi s-a fript iar. Deşi Casillas a fost uneori eroic, Van Bommel a marcat pentru un 3-2 cu perspective pentru retur, care i-a enervat pe spectatori mai rău chiar decît gesturile fostului barcelonez, ce a dat la tot stadionul, după gol, ceea ce tot stadionul ar vrea să-i dea lui Capello.