STEAUA N-A TRAS NICI UN ŞUT PE SPAŢIUL PORŢII

Dinamo s-a impus pentru că a jucat fotbalul gîndit de pe bancă şi nu din tribuna oficială. Chifla lui Zapata din final a reprezentat imaginea Stelei de ieri

Acestea sînt meciurile care transformă acest  sport numit fotbal într-un sport denumit rege. Derby-urile. În adevăratul lor înţeles, cel de dicţionar, cu două adversare din acelaşi oraş, nu cel mediatic, care implică orice echipă aflată în lupta pentru un obiectiv. Derby-urile pe care le discuţi a doua zi la serviciu cu şeful, care ţine cu ceilalţi şi aşa ai ocazia să-i oferi puţine momente ironice în colaborarea zilnică, ori, după caz, să-i suporţi şi altceva în afara excesului de zel ori a prelegerilor despre criza mondială.

Derby-ul României e un pic altfel. Pentru ca România e un pic altfel. Zilnic, suporterii lui Dinamo şi cei ai Stelei îşi iau micul dejun citind în ziare sau ascultînd pe diverse posturi cum echipele lor favorite au devenit subiect de discuţii, periculos de frivole pentru viitor, din partea unor şefi pe care nimeni nu i-a vrut, dar pe care toţi trebuie să-i suporte. Zilnic, jucătorii celor două echipe-fanion ale fotbalului românesc se descoperă din ce în ce mai rar în ştiri şi se întreabă dacă într-adevăr sînt ei care contează sau sînt doar personaje secundare.

Astfel de derby-uri sînt cel mai la îndemînă prilej de a demonstra cine sînt ei. Dacă sînt fotbalişti ori jucători de fotbal, ajunşi printr-o conjunctură a destinului să îmbrace tricoul pe care alţii l-au făcut celebru înainte.

Aseară, în Ştefan cel Mare s-a jucat fotbal. Aşa, românesc, dar s-a jucat. Cu posibilităţile lor, cei ce-au fost pe teren au arătat că merită şi ei să fie în prim-plan, nu doar să stea la cheremul ifoselor unui finanţator sau altul.

Dolha şi “Ceasul” Stelei
Dinamo era echipa cu mai multă nevoie de un rezultat pozitiv. Şi cum Marius Niculae a putut intra chiar şi fără să-şi scoată o coastă, Ţălnar a ales să-l scoată el din echipă pe Kone, foarte bun la Cluj, pentru a-l plasa în linia de mijloc pe Alexe, dar şi a-l ţine în afara lotului pe Zicu. Inspiraţie de nota 10, de 3 puncte şi de reintrare puternică în lupta pentru titlu.

Steaua avea o oarecare marjă de eroare, iar Stoichiţă a ales să meargă pe formula ghicită de toată presa. Nici o surpriză şi o inovaţie, retragerea lui Ovidiu Petre în centrul defensivei, poate şi pentru că acest compartiment simţea lipsa unui “Ceas” care să ştie să dea ora exactă. Apoi, de ceas a fost nevoie la mijloc, unde a fost mai exact, dar atunci cînd un astfel de model rămîne în urmă e greu să-l restartezi.

Ţălnar a gîndit inteligent mergînd pe mîna blamatului, inclusiv de proprii şefi, Dolha. Urmarea, Dolha a fost impecabil, de unde se vede că mult mai bine simte fenomenul cineva venit din iarbă, chiar fără haine de firmă şi trabuc de fiţe.

Stoichiţă nu l-a ascultat nici el pe guralivul patron şi i-a dat încredere lui Zapata, în locul “preferatului” Tătăruşanu. Columbianul n-a fost rău 80 de minute, oricum nimic de reproşat la primul gol, însă ceea ce a făcut la cel de-al doilea ţine de noroc, de soartă sau de pedeapsă divină, nu neapărat pentru el.

Alexe, iar Alexe, pînă la urmă, Alexe
Dinamo a început contondent. 4 mari ocazii în ceva mai mult de 10 minute, Niculae, Cristea şi de două ori Alexe. Ultimul, bine legat din punct de vedere fizic, a ratat două ocazii în situaţie de “unu contra unu” la interval de cîteva minute, nepermis totuşi pentru un atacant ce se vrea de clasă mondială, dar a transformat în gol lovitura liberă bătută de Boştină şi deviată inteligent pe spate de Goian. A fost răsplata oarecum firească a unei prime reprize mai bune făcută de Dinamo, căci fotbalul îi premiază de regulă pe cei care-l joacă nu neapărat pe cei care aşteaptă.

Pentru că Steaua, scăpată de iureşul din debut, n-a avut curaj să încerce mai mult, deşi poate conjunctura astrală - vezi ratările amintite - spunea că s-ar putea obţine mai mult. Singura ocazie a oaspeţilor a fost, de fapt, un ofsaid, căci Kapetanos s-a dovedit doar egoist, nu şi inteligent, nelăsîndu-i mingea lui Szekely, care era în joc, spre deosebire de el.

“Gafata” iese la rampă
Stoichiţă şi-a dat seama de eroare şi Steaua a început repriza a doua mai hotărîtă. Un corner, un pic de presiune şi cam atît însă. Cu cîteva excepţii, Steaua n-a lăsat o imagine deloc bună, jucătorii săi părînd derutaţi de conflictul suporteri - patron, neştiind de ce parte s-o apuce.

“Roşul” regulamentar al lui Golanski, dincolo că a lăsat Steaua în doar doi fundaşi de meserie, a rupt de tot echilibrul derby-ului, Dinamo gestionîndu-şi superioritatea, nu doar numerică, permiţîndu-şi luxul de a-l face pe Bratu să simtă din nou gustul fotbalului adevărat şi aruncînd, la final, graţie lui Zapata, o căldare de umilinţă asupra eternului rival. Şi obţinînd triumful ce-o include cu multe argumente într-o luptă pentru titlu ce devine mai europeană ca niciodată.
 

Inter a bătut iar pe Chelsea şi merge în premieră în “sferturile” Ligii. Visul numit Champions League continuă să existe

Există mii de maniere de a juca un astfel de meci. Decisiv, o finală oarecum, căci dacă există ceva ce leagă pe Inter de Chelsea nu e Mourinho, cum s-ar repezi toţi să spună, ci obsesia celor două mari cluburi de a pune mîna pe Liga Campionilor. Şi pentru Chelsea, dar mai ales pentru Inter, această obsesie e într-un fel responsabilă de eşecurile din anii trecuţi, căci atunci cînd eşti urmărit de obsesii apar dubiile, neîncrederea în forţele tale, implicit dramele.

Există mii de maniere de a pierde un meci decisiv. Ca antrenor vorbind de această dată. Nimeni nu-ţi va găsi scuze, căci ele chiar că nu folosesc la nimic atunci cînd cîştigătorul ia gloria intreagă, iar pierzătorul plăteşte de multe ori cu postul său bine plătit. Mourinho e şi nu e într-o astfel de poziţie, căci în ceea ce-l priveşte finalul sezonului ar putea aduce mari surprize.
“Special One” Jose şi-a făcut numărul şi cu această ocazie, la nivel de atitudine şi declaraţii. Însă atunci cînd au văzut echipa de start a Interului, mulţi au rămas cu gura căscată. Trei atacanţi, Eto’o, Milito, Pandev, pentru o echipă italiană în deplasare e o manieră pe care numai un tip special în ale meseriei sale ar fi putut s-o aibă. Dincolo de modulul gîndit de portughez, Inter a avut o organizare impecabilă pe faza defensivă, doar în ultimele 10 minute ale primei părţi Chelsea aducînd o doză mai mare de pericol în faţa porţii lui Julio Cesar.

Să se fi gîndit la toate?
După unii, cele trei vîrfuri ale lui Mourinho au jucat discret. Chestie de orizont de aşteptare. Sigur că n-au marcat, însă rolul lor tactic a fost uriaş. Cînd ai în faţă un adversar ce lasă în teren trei astfel de atacanţi, te gîndeşti, chiar Chelsea fiind, cum să abordezi partida? Am nevoie de un gol, corect, dar ce fac cu cei trei, stau cu ochii pe ei sau risc?

A riscat Ancelotti primul. Era normal. Joe Cole la Ballack şi Kalou la Jirkov. A doua cînd deja se intra în ultimul sfert de oră. Mourinho a răspuns imediat: Stankovici la Pandev. Cîştigător portughezul. Mijlocul terenului adjudecat prin superioritate numerică şi disponibilitate la efort, apărare a lui Chelsea slăbită, banda stîngă rămasă în controlul lui Malouda, deci descoperită în mare parte. Lovitura lui Eto’o a venit parcă logic, consecinţă parcă a unei strategii bine gîndite. Dar oare sîntem noi siguri că nu e aşa, că n-a gîndit Jose totul pînă la cel mai mic detaliu?

Un lucru e cert. Pe Stamford Bridge va fi aplaudat în continuare. Casa lui e mereu acasă. Căci această Chelsea a fost tot creaţia lui. Poate de aceea a şi ştiut cum s-o bată în două manşe.

“Fotbal European”, singurul talk-show care-şi propune (şi reuşeşte) să abordeze doar subiecte din fotbalul internaţional, va încerca astăzi se explice cum s-a relansat lupta pentru titlu în Serie A, dar şi să anticipeze cum se va derula campionatul în continuare.

Eşecul incredibil al Interului la Catania după ce a avut 1-0, victoria in extremis a Milanului cu Chievo, accidentarea extrem de gravă a lui David Beckham, Juve egalată acasă după ce a avut 3-0 şi Del Piero a marcat golul 300, Napoli pierzînd acasă cu Fiorentina după ce a avut 1-0, precum şi alte imagini de la meciurile etapei a 28-a, iată ce veţi putea vedea astăzi, de la 20:00, pe DigiSport, la “Fotbal European”!

Şi pentru că astfel de evenimente au nevoie de explicaţii pe măsură, Massimo Pedrazini va încerca să le ofere, cu experienţa sa în fotbalul italian.

Puteţi intra în direct la: fotbaleuropean@digisport.ro sau pe contul de Facebook, Fotbal European Andrei Niculescu

Pentru a 6-a oară consecutiv, Real Madrid iese din Ligă în faza optimilor. Iar “Marca” a titrat pe site, la 5 minute după meci: “Adios Pellegrini!”
Vă vine sau nu să credeţi, dar Real Madrid n-a mai prins un aprilie în Ligă de 6 ani. Exact ieri se împlineau, de fapt, 6 ani de la ultima calificare în “sferturi’, contra lui Bayern, cu Zidane protagonist. Explicabil aşadar de ce plutea atîta anxietate peste “Bernabeu”. Atmosferă de meci capital, coregrafie în tribună, alb peste tot, apel la suporteri cu ajutorul presei. Senzaţia era că dacă Real trece de Lyon, finala din 22 mai nu mai e nici o problemă.

De fapt, tocmai ce a devenit problemă. Stresul că în acea sîmbătă, pe “Bernabeu”, îşi vor disputa cel mai rîvnit trofeu continental alte echipe decît Realul. Dar mai ales megastresul că una dintre ele ar putea fi Barcelona.

Se spune că victoriile aduc victorii. La echipe precum Real Madrid însă, rareori succesele sînt ale tuturor. Întotdeauna vor exista personalităţi captînd gloria şi restul vestiarului ce va privi cum paginile ziarelor sînt destinate întotdeauna aceloraşi mediatici. Care cîştigă mult, vînd bine, de foarte multe ori decid, dar nu mereu, iar atunci cînd n-o fac sînt scuzaţi, li se găsesc circumstanţe, n-au cum singuri, au nevoie de sprijin. Iar acel sprijin nu vine, căci puţini sînt cei care aleargă întruna doar pentru ca alţii să ia gloria acasă.

Doi antrenori diferiţi
Cam aşa a arătat Real aseară. O primă repriză super. Cu ocazie Kaka în secunda 15. Cu gol Cristiano în minutul 6. Cu ocazii mari Higuain. Cu joc spectaculos. Cu gînduri trimise deja spre sîmbăta magică, 22 mai. O a doua repriză complet schimbată. Claude Puel îşi modifică Lyon-ul din mers, cu Kallstrom la mijloc, tamponîndu-l pe Guti, în condiţiile în care Xabi Alonso era suspendat. Pellegrini nu reacţionează, îşi menţine fundaşii laterali pe linie cu Lass Diarra, dar îşi expune fundaşii centrali singuri în faţa pericolului. Golul lui Pjanici a venit logic, anunţat de alte ocazii ale francezilor.

Pellegrini continuă partida sa. Îl pune pe Raul, dar îl scoate pe Kaka, nu pe Higuain, schimbare pe care lumea n-a înţeles-o şi a taxat-o ca atare. Kaka, inclusiv într-o zi mai slabă, e singurul ce pare capabil să se conecteze cu Ronaldo în joc combinativ, să creeze pericol, să scoată din joc adversari, în condiţiile în care Guti a obosit după pauză, iar Higuain pare să-şi fi consumat golurile în campionat. Finalul de meci a fost un monolog madrilen de centrări previzibile şi dueluri fizice pierdute.

Plus o sumedenie de iluzii pierdute. De-acum, pentru Real, următorul obiectiv în această competiţie se numeşte “Wembley”. În mai 2011 însă.

“Fotbal European”, singurul talk-show care-şi propune (şi reuşeşte) să abordeze doar subiecte din fotbalul internaţional, va fi astăzi pe DigiSport +

Vom discuta despre ultima etapă din campionatul italian Serie A, despre lupta pentru titlu, dar şi despre situaţia jucătorilor români. Rezumate, multe imagini, informaţii de culise, totul la “Fotbal European”, de la 20:00, pe DigiSport +

Puteţi intra în direct la: fotbaleuropean@digisport.ro sau pe contul de Facebook, Fotbal European Andrei Niculescu

Gică Hagi este invitatul special al ediţiei de azi a emisiunii “Fotbal European”, singurul talk-show care-şi propune (şi reuşeşte) să abordeze doar subiecte din fotbalul internaţional.

Vom discuta despre ultima etapă din campionatul italian Serie A, despre lupta pentru titlu, dar şi despre situaţia jucătorilor români. Rezumate, multe imagini, informaţii de culise, totul la “Fotbal European”, de la 20:00, pe DigiSport.

Puteţi intra în direct cu invitatul emisiunii la: fotbaleuropean@digisport.ro sau pe contul de Facebook, Fotbal European Andrei Niculescu

“Fotbal European”, singurul talk-show care-şi propune (şi reuşeşte) să abordeze doar subiecte din fotbalul internaţional, va începe astăzi la 20:30 şi va fi parte integrantă a unei seri de luni cu fotbal din plin. Imediat după supermeciul Urziceni-CFR (17:30), dar şi după un Fanatik incendiar (19:15), cu Cristi Borcea invitat special, vom afla de la Massimo Pedrazzini dacă într-adevăr s-a redeschis lupta pentru scudetto în Serie A, dar îl vom întreba şi pe Sorin Cîrţu dacă pot exista comparaţii între gestul său şi cel făcut sîmbătă seară de Jose Mourinho la Inter-Sampdoria. Totul de la 20:30, pe DigiSport, pînă la 22:00, cînd e programat, în direct, un alt supermeci, din Primera Division de această dată, Valencia - Getafe.

Puteţi intra în direct cu invitatul emisiunii la: fotbaleuropean@digisport.ro sau pe contul de Facebook, Fotbal European

Bayern a bătut pe Fiorentina cu un gol marcat de Klose dintr-un ofsaid de un metru şi jumătate

Va amintiţi de Ovrebo? Omul care ne-a dat penalty (degeaba, căci Mutu l-a ratat) cu Italia, la Euro, omul alergat de Ballack şi de jumătate din echipa lui Chelsea la semifinala Ligii de anul trecut cu Barcelona. Omul care continuă să fie arbitru, deşi, se pare, puţine îl recomandă. Dar, poate, vocaţia lui e să decidă meciuri, să fie în centrul atenţiei.

Tom Henning Ovrebo a decis rezultatul şi aseară, pe “Allianz Arena”. Bayern a bătut cu 2-1 pe Fiorentina, meritat după cum s-a jucat, dar asta nu are nici o legătură cu prestaţia norvegianului. Putea Bayern să cîştige mai clar decît acest 2-1, însă băieţii lui Van Gaal au ratat destul, în vreme ce cei ai lui Prandelli s-au apărat italieneşte, au speculat orice greşeală au putut, vezi golul egalizator al lui Kroldrup, şi trăgeau nădejde că, la 1-1, returul era deschis unei surprize. Căci o calificare a Fiorentinei, fără cel mai bun om din lot, l-am numit pe Mutu, ar fi o surpriză, diferenţa de valoare dintre cele două echipe fiind evidentă.

Să revenim la Ovrebo.
Prima fază tratată complicat de el a fost cea a primului gol, cel din penalty. Altfel, penalty clar, însă un arbitru mare ar fi lăsat avantaj şi i-ar fi şi ieşit, căci Mario Gomez a marcat. Ovrebo nu-i arbitru mare. A dat penalty, noroc că Robben a transformat.

A doua fază cu semne de întrebare e cea a eliminării lui Gobbi, în minutul 73. O decizie după italieni prea severă, roşu direct, la un fault clar comis de italian asupra lui Robben, însă reluările au demonstrat că, de această dată, Ovrebo n-a greşit.

A treia fază pune capacul unei prestaţii cu greşeli în plus, la fel ca şi kilogramele în plus ale norvegianului. Şut Robben, Frey scoate în faţă, Olici atinge mingea cu capul spre Klose, aflat însă într-un ofsaid de 1,48 metri, conform reluărilor TVR, care Klose n-a refuzat cadoul şi a marcat pentru 2-1. Cu toate că aici Ovrebo împarte vina cu asistentul său de pe acea margine, era totuşi suficient de aproape şi de bine plasat pentru a semnaliza el ofsaidul sau pentru a-i semnala prin intercomunicaţie acest lucru colegului său de la margine.

Vor urma proteste vehemente ale italienilor, memorii peste memorii, mii de rînduri în presă. Ca şi la golul cu mîna marcat de Henry în Franţa - Irlanda nu se  va lua nici o decizie, greşelile de arbitraj făcînd parte, în opinia FIFA, din joc.

Ce e însă foarte sigur, va urma un retur de încărcătură maximă, peste două săptămîni, la Florenţa. Unde Mutu nu va fi, poate, decît în tribună.

FC PORTO - ARSENAL 2-1
Controverse şi pe “Do Dragao”
Un gol controversat s-a marcat şi la Porto, coincidenţă, tot golul de 2-1, ca şi la Munchen. S-a întîmplat în minutul 51, cînd suedezul Martin Hansson a dat lovitură indirectă din careu pentru gazde, considerînd ca voită pasa către propriul portar dată de Sol Campbell. În pline discuţii şi proteste ale lui Fabianski, arbitrul Hansson i-a luat mingea din mînă goalkeeper-ului englezilor şi i-a oferit-o lui Ruben Micael, de la Porto. Acesta, fără să aştepte ca Arsenal să se organizeze, a pasat scurt spre Radamel Falcao, care a marcat simplu, fără nici o problemă, protestele lui Arsene Wenger fiind inutile.

CE VA GĂSI UNIREA URZICENI LA LIVERPOOL?

Pe lîngă un stadion construit în 1892 şi un imn legendar, campioana României îl va avea în faţă pe unul dintre cei mai buni tacticieni dintre antrenorii europeni
În România noastră complet ieşită din tipare, se vorbeşte în aceste zile doar despre arbitrii străini şi amînarea campionatului. Există însă un eveniment care ar trebui să stîrnească mai mult interes: campioana ţării joacă joi pe unul dintre legendarele stadioane ale Europei, “Anfield”, în faţa uneia dintre legendarele echipe ale continentului, FC Liverpool. Nu, nu e meci amical! E oficial, chiar foarte oficial, în 16-imile Europa League, competiţie mult mai tare în această primăvară decît anul trecut prin prisma numelor rămase în cursă.
“This is Anfield”

Sir Bobby Robson: “Una dintre cele mai frumoase experienţe pe care o poate trăi un fotbalist este de a juca pe Anfield Road“. Jucătorii Urziceniului vor avea ocazia să simtă pe viu. Mai întîi însă vor da cu ochii de legendara inscripţie “This is Anfield”, plasată strategic, chiar la terminarea tunelului ce uneşte vestiarele de gazon. Cei de la Liverpool o ating, ritual ce se respectă cu sfinţenie la fiecare partidă, adversarii doar o privesc cu condescendenţă. Apoi vor auzi “You’ll never walk alone”, cîntat la fel de tare de spectatorii de pe “Main Stand”, tribuna principală construită în 1895, şi de cei de la zgomotoasa peluză “The Kop”, ridicată în onoarea soldaţilor din “Regimentul Liverpool” căzuţi în Africa de Sud, în timpul “Războiului Burilor”, la 1900.

În faţa stadionului, putem găsi, din păcate, şi “Hillsborough memorial”, În amintirea celor 96 de suporteri ai lui Liverpool, care pe 15 aprilie 1989 au murit striviţi în timpul unui meci de Cupa cu Nottingham Forest, cînd o tribuna s-a prăbuşit. Sînt trecute numele celor ce şi-au pierdut viaţa, există o candelă mereu aprinsă, semnificînd ca nu vor fi uitaţi niciodată, iar zilnic sînt destui cei care, apropiaţi, cunoscuţi ori oameni normali, vin special la “Anfield” şi pun flori. Merită amintit că cel mai tînăr dintre cei decedaţi, John-Paul Gilhooley, avea doar 10 ani şi era văr primar cu Steven Gerrard, actualul căpitan al echipei

“A făcut lumea fericită”
Cei de la Urziceni nu vor putea vedea totuşi inscripţia din vestiarul echipei gazdă: “Coming together is a beginning, keeping together is a progress, working together is a success” (Să vină împreună e un început, să rămînă împreună e un progres, să muncească împreună e un succes). Mesajul e de pe vremea legendarului Bill Shankly, primul mare manager al lui Liverpool. În memoria sa există în faţa stadionului o statuie de bronz, cu un mesaj scurt: “Made the people happy” (A făcut lumea fericită).

Cine e Bill Shankly e greu de explicat în cîteva rînduri. Există suficiente motoare de căutare ce-i pot lămuri pe curioşi. De la el au rămas, dincolo de titluri şi mari fotbalişti descoperiţi, celebrele expresii: “La Liverpool există două mari echipe: Liverpool şi rezervele lui Liverpool” ori “Primul e primul, al doilea e nimeni” sau cea mai populară dintre toate: “Fotbalul nu e o chestiune de viaţă şi de moarte, e mai mult decît atît”.

Se poate vorbi de echipa a doua?
Am vorbit destul despre decor. De jucat, se va juca însă pe teren. Întrebarea tuturor e ce echipă va folosi Rafa Benitez? Se speculează pe posibilitatea introducerii în teren a unor nume mai puţin folosite, explicaţia fiind partida de duminică, din campionat, cu Manchester City, rivală directă în lupta pentru un loc de Champions League. E o variantă, însă la fel de mult trebuie luată în calcul şi ideea că, pentru Liverpool, cîştigarea Europa League ar fi o excelentă ieşire dintr-un sezon modest.

Benitez e recunoscut pentru capacitatea sa de a pregăti tactic partidele decisive. Dacă ar putea, ar juca numai din acestea. Stăpîneşte toate detaliile despre ai săi, se informează despre adversari. A făcut-o şi acum. “Am vorbit la Sevilla şi mi-am luat toate datele. Mi-e clar deja, sînt o echipă excelent organizată şi au jucători cu experienţă”, a declarat spaniolul cu trimitere la Unirea. E limpede că Benitez ştie şi în ce condiţii meteorologice se va juca returul, astfel că n-ar fi exclus să nu rişte să lase totul pe seama partidei din Ghencea.

În teorie, echipa perfectă a lui Liverpool ar fi trebuit să continue modulul din trecut, 4-2-1-2-1, din care ieşea Xabi Alonso şi intra Aquilani:
Reina
G. Johnson, Skrtel, Carragher, Insua
Aquilani, Mascherano
Gerrard
Benayoun, Kuyt
F. Torres

Accidentarea de durată a lui Aquilani, desele probleme fizice ale lui Torres şi mentale ale lui Mascherano (”El Jefecito” ademenit de un transfer la Barcelona) l-au făcut pe Benitez să meargă deseori pe un 4-4-1-1, cu Kuyt în spatele francezului cu origini cameruneze David N’Gog (vărul mai cunoscutului fundaş Boumsong), oarecum apropiat fizic de Torres, dar în realitate departe de calităţile spaniolului.

Aşa va juca, în mod normal, Benitez şi mîine. Ştiind că Torres şi Johnson sînt accidentaţi, admiţînd, cu ceva rezerve totuşi, că Gerrard, Benayoun, Mascherano şi Carragher vor fi menajaţi, nu sînt clare absenţele lui Maxi Rodriguez, care are drept de joc, Kuyt, în mare formă, cu o capacitate de efort ieşită din comun şi, în plus, mereu utilizat atunci cînd joacă N’Gog, Babel ori Fabio Aurelio.

Un posibil prim “11″ mîine, mai aproape de adevăr, ar fi:
Reina
Degen, Skrtel, Kyrgiakos, F. Aurelio
M. Rodriguez (Babel), Aquilani, Lucas, Riera
Kuyt
N’Gog

Teoria lui Benitez e simplă. Nu există echipa unu şi echipa doi. Există un lot de 20 de oameni care trebuie să fie capabili să survoleze orice situaţie. Iar acest “11″ de mai sus chiar poate, căci numele aşa zis noi sînt suficient de experimentate. Degen e internaţional elveţian, chiar dacă în ultima vreme şi-a pierdut locul de titular în dauna lui Lichtsteiner, de la Lazio, Kyrgiakos e internaţional grec, Lucas Leiva e la al treilea sezon la Liverpool şi a prins cîteva selecţii în “naţionala” Braziliei, Riera e internaţional spaniol, în vreme ce Maxi Rodriguez şi Babel sînt jucători suficient de cunoscuţi şi valoroşi.

4 trofee a cîştigat Rafa Benitez de cînd a fost instalat în 2004 la Liverpool: Liga Campionilor (2005), Supercupa Europei (2005), Cupa Angliei (2006) şi Supercupa Angliei (2006)

Giovanni Becali este invitatul special al ediţiei de azi a emisiunii “Fotbal European”, singurul talk-show care-şi propune (şi reuşeşte) să abordeze doar subiecte din fotbalul internaţional. Vom discuta despre situaţia jucătorilor români din Serie A, în special cea a lui Mutu si Chivu, despre lupta pentru titlu în Il Calcio, dar şi despre culisele din fotbalul italian. Totul de la 20:00, pe DigiSport. Iar începînd de astăzi, în fiecare luni, de la ora 22:00, e programat, în direct, un meci din Primera Division. Azi: Tenerife - Mallorca

Puteţi intra în direct cu invitatul emisiunii la: fotbaleuropean@digisport.ro sau pe contul de Facebook, Fotbal European