Toate articolele
Cele mai noi articole de Radu Naum
Mic dejun în infern

Multe vorbe frumoase pentru Halep. E posibil ca Simona să aibă nevoie de ele. Dar cel mai mult au nevoie cei care le rostesc. Ele sunt ca o mantră care trebuie să acopere şi să dizolve oroarea pe care am […]

...

Drepturile omului urât

Tentativa recuperării titlului la masa de la Lausanne e privită jumătate cu indignare, jumătate cu frică. Şi dacă?… Iată de ce poporul fotbalist încearcă să înfunde capul struţului în nisip. Refren: „Lasă-teeee, Lasă-teeee!…”. Lasă-te, bre, de tribunale, mergi matale la […]

...

Halep şi balaurul

Mai e puţin. Doar un pic până când armele pasionale vor bubui. Dar e încă răgaz pentru a verifica raţional câmpul de luptă. Şi pentru a descoperi, cu ajutorul celor care nu sunt dintre noi, un adevăr colosal. Halep nu […]

...

S-a jucat pe teren. Dar pe care?

Leo Grozavu, antrenor bun, dar cam iute la mânie şi la vorbe definitive, a dat cu aghiasmă pe finalul acesta de play-out, bănuit de blaturi: „Se îndepărtează lumea de la stadion. Noi, în România, vedem lucrurile altfel, suntem suspicioşi”. Rar […]

...

Un stadion prea îndepărtat

Ca multe pe aici: dacă n-ar fi trist ne-am prăpădi de râs. Dar putem râde oricum. În fond, şi cei de pe Titanic încă râdeau când alţii deja mureau în sala maşinilor. Povestea Dinamo vs. Dinamo a celebrului stadion neconstruibil […]

...

Radu Naum

Evadat din Turul Franței, s-a oprit o perioadă pe semicerc. Acum e în suprafața de pedeapsă. Are opinie, și ca editorialist, și ca moderator

Scriu aici de ceva vreme aşa că, orice aş zice, puhoiul de cuvinte din spatele meu m-ar băga cu capul la fund. Cert e că am început să public graţiei tatălui meu, care mi-a pus o pilă la locul lui de muncă. Se întîmpla între Craiova şi Steaua, acelea care au bătut istoria cît a fost caldă. După ’90 am lucrat cu această echipă a Gazetei cîţiva ani pe cînd se ziarul era poreclit „Sportul roşu”, apoi am trecut, cum ar spune Luke Skywalker, de partea cealaltă a sticlei.

Am revenit cu rubrica pe care o ţin şi astăzi acum aproape 20 de ani. Pfff! E de-a dreptul enervat să contabilizezi asemenea hălci biblice de timp! Doina Stănescu – uitat să nu-i fie numele! – a avut un rol atunci, în afară de cei pe care îi citiţi încă în ziar şi alţii care s-au răspîndit prin lume. Tot pe atunci s-a pus la cale aventura comentariului în Turul Franţei, care a căpătat sare, piper şi un anumit tip de graseiaj.

Editorialele au fost mereu contraponderea vorbelor care au curs cînd la marginea vreunui bazin olimpic, cînd fugărind răspunsuri prin studiouri pline de nervi. Nu ştiu cînd a trecut tot acest timp. Sînt aproape de a mă crede în situaţia doamnei aceleia care ajunge la doctor, iar acesta, chestionînd-o despre vîrstă şi auzind că „mă îndrept către 40”, întreabă: „din ce direcţie?”.