Toate articolele
Cele mai noi articole de Radu Naum
Când nu te vede nimeni

Nu e nimic popular, nimic cu vino-ncoace. Nu merge nimeni ca Florinel, ca un boss al boşilor, nu mai merge nimeni pe apă. Ştiţi, din când în când vine din Cosmos ca o lumină mare. Rămânem cu gurile căscate, privind […]

...

Serena Armstrong

Serena nu mai e demult o jucătoare. Aproape că nu mai e om în sensul comun pe care îl dăm acestei forme de viaţă. E altceva. Dar nu e ceva ce n-am mai întâlnit. Serena e dintre cei care sparg […]

...

Comunismele

„Eu am fost format în comunism, aşa cum a zis Radu (n.r. Naum), prietenul meu. Dar el nu a fost format tot în comunism? Nu a crescut în comunism? Ce legătură are una cu alta? Uită de perioada din ’90 […]

...

Naturalizări şi naţionalizări

Avem o aplecare veche pentru a lua de bun tot ce vine din afară, de-a valma, semn al stimei deosebite pe care ne-o purtăm. Mai nou, „afacerea Bizonul” a explodat după o banală afirmaţie a selecţionerului. Da, l-ar vrea naturalizat […]

...

Gazdă, brazdă

E veşnică povestea de râs-plâns-bocit. Povestea noastră. Povestea gazonului de pe stadionul Craiovei este povestea României. În această ţară ca un banc nu se mai poate face nimic pentru că totul s-a făcut de la început prost. De exemplu, dacă […]

...

Radu Naum

Evadat din Turul Franței, s-a oprit o perioadă pe semicerc. Acum e în suprafața de pedeapsă. Are opinie, și ca editorialist, și ca moderator

Scriu aici de ceva vreme aşa că, orice aş zice, puhoiul de cuvinte din spatele meu m-ar băga cu capul la fund. Cert e că am început să public graţiei tatălui meu, care mi-a pus o pilă la locul lui de muncă. Se întîmpla între Craiova şi Steaua, acelea care au bătut istoria cît a fost caldă. După ’90 am lucrat cu această echipă a Gazetei cîţiva ani pe cînd se ziarul era poreclit „Sportul roşu”, apoi am trecut, cum ar spune Luke Skywalker, de partea cealaltă a sticlei.

Am revenit cu rubrica pe care o ţin şi astăzi acum aproape 20 de ani. Pfff! E de-a dreptul enervat să contabilizezi asemenea hălci biblice de timp! Doina Stănescu – uitat să nu-i fie numele! – a avut un rol atunci, în afară de cei pe care îi citiţi încă în ziar şi alţii care s-au răspîndit prin lume. Tot pe atunci s-a pus la cale aventura comentariului în Turul Franţei, care a căpătat sare, piper şi un anumit tip de graseiaj.

Editorialele au fost mereu contraponderea vorbelor care au curs cînd la marginea vreunui bazin olimpic, cînd fugărind răspunsuri prin studiouri pline de nervi. Nu ştiu cînd a trecut tot acest timp. Sînt aproape de a mă crede în situaţia doamnei aceleia care ajunge la doctor, iar acesta, chestionînd-o despre vîrstă şi auzind că „mă îndrept către 40”, întreabă: „din ce direcţie?”.