Radu Naum

Evadat din Turul Franței, s-a oprit o perioadă pe semicerc. Acum e în suprafața de pedeapsă. Are opinie, și ca editorialist, și ca moderator

Biografie completă Toate articolele
Cele mai noi articole de Radu Naum
Zero-ul nostru e mai frumos decât al lor!

Retorica stelistă în gâlceava cu restul lumii conţine, atunci când e vorba de performanţele europene, o clasică înşiruire: „Am trecut de Ajax, am bătut Chelsea”. Dar în niciun fel cele două evenimente nu sunt în linie. Cu Ajax a fost […]

...

De-a baba-oarba

Gatlin îi strică finalul de carieră lui Bolt şi se apucă să-i facă temenele până la pământ. Un fost condamnat la ani grei pentru doping se prosternează în faţa celui care tocmai ceruse, cu limbă de plecare, mai multe controale. […]

...

Denis în drum spre Alibec

Asiaticii sunt plin de vorbe de duh precum câinii comunitari de păduchi. Înţelepţii orientali, ca şi cercetătorii britanici, au devenit legendele moderne de care nu poţi scăpa neam, mereu vine cineva cu câte vreo producţie a lor să te exaspereze. […]

...

Copiii şi somnul lor

„Aşa să scrieţi, da?”. Mi-a venit să râd. După ce am vizionat de mai multe ori faza, mi s-a părut că undeva în spatele ordinului său către jurnalişti chiar şi Florinel Coman râdea de propriul tupeu. De ideea trăsnită că […]

...

În spatele perdelei de fum

„Dunkirk”, filmul lui Christopher Nolan, e o păcăleală. În trailer vezi nişte explozii şi aştepţi alte sute, dar, surpriză!, ălea sunt toate. „Dunkirk” e un film de război cu nemţi în care nu vezi nemţi. Deloc. Nemţii sunt zeii nevăzuţi […]

...

În spatele perdelei de fum

„Dunkirk”, filmul lui Christopher Nolan, e o păcăleală. În trailer vezi nişte explozii şi aştepţi alte sute, dar, surpriză!, ălea sunt toate. „Dunkirk” e un film de război cu nemţi în care nu vezi nemţi. Deloc. Nemţii sunt zeii nevăzuţi […]

Permalink to În spatele perdelei de fum
miercuri, 26 iulie 2017, 6:07

„Dunkirk”, filmul lui Christopher Nolan, e o păcăleală. În trailer vezi nişte explozii şi aştepţi alte sute, dar, surpriză!, ălea sunt toate. „Dunkirk” e un film de război cu nemţi în care nu vezi nemţi. Deloc. Nemţii sunt zeii nevăzuţi ai războiului. Ceea ce vezi, simţi, pipăi e teroarea. „Dunkirk” e un eseu despre teroare. Despre disperarea în faţa asaltului morţii şi tot ce scoate ea dintr-o fiinţă care nu mai poate fi, în toate felurile, bipedă.

Nolan putea să fie simpatic şi să facă un adevărat film de război. Evacuarea de la Dunkerque se preta la chestia asta. Putea să arate panzerele strivind totul în cale, căderea în cap a aliaţilor – englezii care s-au bazat pe francezi şi francezii care s-au bazat pe propria suficienţă – „trădarea” regelui Belgiei care a prăbuşit flancul stâng, eroismul soldaţilor din Coldstream Guards, şarjând sinucigaş, miracolul acelui ilogic Haltbefehl al lui Hitler la câţiva kilometri de aruncarea în mare a franglezilor, despre francezii care au ţinut spatele britanicilor cât aceştia s-au îmbarcat şi despre cum aceştia din urmă i-au aşteptat ca să-i treacă şi pe ei Canalul (ok, e un apropo în legătura cu asta, dar cât o scamă). Putea să facă asta. Cu (mult) mai multe explozii, efecte speciale în lanţ, oameni înmulţiţi virtual, oraşe computerizate. Putea să-l facă 3D, de exemplu. Un fel de „Evacuarea cea mai lungă” up-to-date. Tipului însă i-a trecut altceva prin cap. A vrut să ne tragă un glonț în cap. În capul nostru buimăcit de super-producţii cu pseudo-viaţă.

Deşi aparenţa e a unui film care respectă adevărul istoric, Nolan ne minte cu înverşunare. Chiar la început, pare că eroul lui e urmărit de gloanţe în Dunkerque însuşi, ceea ce e imposibil. La acel moment nemţii nu intraseră în oraş, erau dincolo de zona inundabilă. Apoi soldaţii de pe plaje sunt puţini, puţini rău, dom’le! Păi zici că e un film făcut cu arici la buzunar! Realitatea e că pe plaje se înghesuiau zeci şi zeci de mii de oameni într-un balamuc unic. Nolan face pe dos decât alţii, demultiplică în loc să multiplice. E nebun? Pe cer, în film, bâzâie doar câteva avioane răzleţe, duelurile arată cheap, departe rău de o încleştare digitalizată, capabilă de ravagii printre pungile de floricele. Ni se mai induce ideea unei dezorganizări patente a podului maritim al englezilor, pe când în realitate efortul lor logistic a fost formidabil, o minune în sine într-un timp infim, una care i-a dat lui Churchill curajul să rostească mai apoi discursul cu „We shell never surrender”. Pentru regizor pare că o mică flotă de bărcuţe particulare a fost determinantă în ce priveşte reuşita operaţiunii. Pe bune?!…

Perdea de fum. Nolan vrea altceva. Britamericanul pune nişte reflectoare imense asupra câtorva personaje. Noi vedem doar ce văd ei, un tunel al disperării. Vedem doar bombele, gloanţele, flăcările care îi vizează pe ei, sau pe care le percep doar ei, decupate din tabloul general. Ne e accesibilă doar nişa lor de teroare. Aici e actualitatea peliculei, că altfel ne-am întreba: ce naiba, încă un film de război despre WW2?! Fanta terorii, a prăbuşirii dintr-o lume în alta, e cea pe care au resimţit-o recent câteva mii de semeni în zilele noastre pe aeroporturi, în săli de spectacole, cafenele, pe poduri sau pe esplanade. Şi spaima pulsândă că oricând se poate întâmpla din nou, că nu există un sfârşit. Că nu mai ai pur şi simplu unde să fugi. Vezi un perete de apă, de foc, de sunet îngrozitor de sirene prăbuşindu-se peste tine, cel care până cu o secundă în urmă te plimbai inconştient de abisul care va veni.

Or asta nu e spectaculos. E greu, e gâfâit, e zmucit, împleticit. E urât, straniu, cu pauze şi hâc-uri. E scheletic. Nolan nu face un film cu bani puţini, ci unul în care banii mulţi nu se văd. El vrea un singur lucru, să îmbrăţişăm trauma şi să cumpărăm, emoţional, teroarea. Ar putea spune, precum Denis Villeneuve despre „Blade Runner 2049”, că a făcut un film de artă cu mijloacele unui mare studio. A făcut un film în care nu că nu se văd nemţii, dar nici măcar Tom Hardy – Tom Hardy, fraţilor! – aproape că nu-şi arată faţa. Ce vreţi mai dramatic?…

Nolan ne mai transmite, în filigrană, ceva. Despre cum lumea îşi aruncă duios flăcăii la pieire. Nolan îl întâlneşte aici pe Vonnegut. Şi ne mai livrează un sentiment, cel al ruşinii. O armată învinsă, zdrenţuită, rărită de inamic, se întoarce acasă cu capul plecat. Pe lângă defilarea lungă de soldaţi prăbuşiţi fizic şi moral un nevăzător care împarte ceai le tot spune „Bravo! Bravo!”. „Pentru ce?”, îl întreabă unul. „Tot ce am făcut a fost să supravieţuim!”. „E bine şi atât”, replică blând omul. Da, câteodată supravieţuirea e o mare victorie. Replica e emoţionantă. Dar câţiva paşi mai târziu, apare cinică. Dintre acei supravieţuitori câţi vor fi murit în anii următori în cuptorul deşertului libian, în Grecia unui alt dezastru, peste mările şi ţările imperiului britanic şi apoi înapoi pe alte plaje, cele ale Debarcării? Dintre francezii evacuaţi mulţi au fost trimişi imediat înapoi în Franţa să continue lupta. Şi să moară, evident, pentru o cauză pierdută.

Au supravieţuit ca să moară. Ştiu, libertatea, democraţia etc au acest preţ. Dar acolo, în gura lupului, e doar o v-aţi ascunselea cu coasa. Asta e tot ce vezi, restul e Hollywood prost, la kilogram. Nolan ne spune şi asta, într-o singură scenă, de câteva secunde. „Dunkirk” e un film pe care urăşti că îl iubeşti.

Comentarii (19)Adaugă comentariu

Rareș (3 comentarii)  •  26 iulie 2017, 18:38

Cuvântul filigramă nu există. Doar filigran sau filigramă, cu același sens.

Rareș (3 comentarii)  •  26 iulie 2017, 18:39

s

Undergrant (1 comentarii)  •  26 iulie 2017, 18:59

Excelenta cronica! Calitate Radu Naum!

di livio (6 comentarii)  •  26 iulie 2017, 20:57

Si ce legatura are asta cu sportu? Nu te speria, am glumit. O sa-ncerc sa-l vad, prea l-ai laudat. Sper sa fie altfel dacit Game of Thrones, unde chiar ca arata numa capuri taiete si sinje gilgiind din grumaz. Serialu mileniului, o prostie da film da cu pretentii da capodopera

codin (4 comentarii)  •  26 iulie 2017, 22:04

Am trait sa vad si asta: Naum critic de film!!!!! De la bicicleta a ajuns un " stie tot " . Si scuipatul pe care si-l suge intre propozitii are iz de intelectual.

ofsaid (2 comentarii)  •  27 iulie 2017, 7:47

HAI CA SUNTETI CHIAR UIN ZIAR CARAGHIOS,AM TRAIT S-O VAD SI PE ASTA,BICICLISTUL NAUM,IN CAUTARE DE SUBIECTE SPORTIVE,CUM I-AR STA BINE UNUI ZIAR DE SPECIALITATE,A AJUNS SI CRITIC DE FILM.NICI NU-I DEPARTE DE IDOLUL SUA JIJI BECALI CARE S EIMPAUNEAZA CU CALITATEA DE ANTRENOR,DAR NUMAI DE LA MIJLOC IN SUS.MAI SI FIE...EU PROPUN CA ACEST NAUM SA FIE TRIMIS IN CALITATE DE...SPECIALIST SI LA DECERNAREA PREMIILOR OSCAR CASA-L DEPASEASCA IN ELUCUBRATII PE MAESTRUL SAU NEA OVIDIU,UITATI-VA LA PREZEBTAREA FOTOGRASIEI LUI,CE PATRUNZATOR E,CE VIZIONAR...

daman (1 comentarii)  •  27 iulie 2017, 9:16

Un articol foarte bun. Era nevoie de ceva calitativ care sa ne scoata din tiparele cotidiene.

antiblatforever (1 comentarii)  •  27 iulie 2017, 9:23

Asta-i la fel de pertinent comentariul ca si ala cu fcsbul ca doar ei se califica.Na ca-i dadura peste bot pustii lui Hagi.O luat-o Naum pe urmele lui CTP

Alex (1 comentarii)  •  27 iulie 2017, 11:21

Nu cred ca Radu se crede critic de film. Pana la urma e blogul lui si poate sa scrie ce vrea. Oricum, ma bucur ca mai vad si pareri bune despre filmul asta pe la noi. Din cate am vazut pana acum, Dunkirk nu prea a prins la romani, majoritatea neintelegand ce vrea sa ne arate Nolan. De fapt, ce vrea sa simtim.

Contra (6 comentarii)  •  27 iulie 2017, 13:59

Poate ca acum vei intelege, domnule Naum, de ce este atit de trista, si pt Dvs., dar si pt unii dintre noi, transformarea ta dintr-un om al subtilitatilor intr-unul al scandulului ieftin cu orice pret...pentru ca esti capabil de lucruri mult mai de calitate decit cele la care te pretezi acum.

Gabi (2 comentarii)  •  27 iulie 2017, 14:47

Radu Naum, in astfel de articole se vede intelectul tau. Nu in discutiile cu patroni ***. Intr-adevar, un film de razboi diferit, care iese din tiparul superproductiilor. Merita vazut si revazut.

Acest comentariu a fost moderat pentru că nu respectă regulile site-ului.

G.Becali (2 comentarii)  •  27 iulie 2017, 15:15

Deci ? Cand iti pui tata dinti ?

haudinamo (4 comentarii)  •  27 iulie 2017, 17:40

Prea multe spoilere! Acuma nu mai are rost sa ma duc ca stiu de la tine tot filmul.

Tavi (1 comentarii)  •  27 iulie 2017, 18:07

D-le Naum, chapeau! Intr-adevar, un mare film, dar m-as fi asteptat ca englezii sa admita faptul ca nemtii i-au lasat sa se retraga peste Canal. Hitler a sperat intr-o alianta anti-comunista si anti-americana (scuzati pleonasmul) cu britanicii. Nu i-a iesit. Si nimeni nu stie de ce.

Go away, lads, just go away! (1 comentarii)  •  27 iulie 2017, 18:55

D-le, oricum ai analiza-o, tot o productie 100% a invingatorilor. Vad ca ai citit ceva despre subiect, chiar daca si cartile sunt scrise numai si numai de invingatori (asta e democratia ... sinistru), n-au cum sa minta atat de mult ca sa ascunda ca armata germana ar fi luat aproape 400.000 de prizonieri acolo, iar razboiul in vest, f. probabil, s-ar fi incheiat. De tot. Reluam: n-are nicio legatura cu nimic altceva. A dat pictorul de carti postale un ordin si armata germana i-a lasat sa plece. "We shall never surrender my a.s".

Anna (1 comentarii)  •  28 iulie 2017, 11:50

Am văzut acest film și are efecte foarte bune , iar pe tot parcursul filmului ești ținut in suspans . După părerea mea filmul merita văzut.!

ovidiu_3003 (117 comentarii)  •  29 iulie 2017, 7:48

...pe cine nu lasi sa moara ...nu te lasa sa traiesti ...

Mike (1 comentarii)  •  30 iulie 2017, 10:12

"We shall fight on the beaches"

Andrei (4 comentarii)  •  30 iulie 2017, 13:59

Inca un film de propaganda. Inca un pseudo-critic care nu a inteles nimic din ce a vazut iar despre evenimentul istoric s-a documentat pe wikipedia.