Radu Naum

Evadat din Turul Franței, s-a oprit o perioadă pe semicerc. Acum e în suprafața de pedeapsă. Are opinie, și ca editorialist, și ca moderator

Biografie completă Toate articolele
Cele mai noi articole de Radu Naum
Handbaliatorii

Vocea lui Ştefan Birtalan e întretăiată, şi nu din cauza legăturii telefonice, nici urmare a micului şi simpaticului defect de vorbire, un bâlbâit care i-a adus porecla „Bibi”. Emoţie. Nu dintr-aceea de soap care să-ţi mulgă lacrimi, o emoţie adâncă, […]

...

Cei de pe urmă

Britanicii s-au culcat cu City-Utd 0-2 şi s-au trezit cu The Queen-Meghan 0-1. De Ziua Femeii. Care e, de fapt, o zi a drepturilor femeii, ceea ce ne reaminteşte paradoxurile unei umanităţi dornice să ajungă pe Marte, dar având probleme […]

...

Gura bate gândul

„E fenomenal ce face LeBron. Dar nu-mi place când persoane care au acest statut în sport se implică în același timp și în politică. Adică, fă ce faci tu bine. Ține-te de ceea ce faci. Eu, de exemplu, joc fotbal […]

...

Cu sportul la psihiatru

„Închisoare pentru lesbianism, wow!”. Comentariu la articolul despre golgota Marianei Cetiner, fosta handbalistă care vorbeşte, în interviu cu Costin Ştucan, despre abuzurile îngrozitoare suferite pe când era copil şi apoi adult. Da, da, închisoare pentru lesbianism! Şi nu se întâmpla […]

...

Masonaras

E probabil ca preşedintele FRF, exasperat de castanele pe care le încasează în numele grecului, să-l fi forţat pe Vassaras să iasă şi să spună ceva, orice. Şi s-a întâmplat ceea ce era de aşteptat. În interviul de la Telekom, […]

...

Un stadion prea îndepărtat

Nu e nimic de văzut, circulaţi către circa financiară şi plătiţi-vă dările!

Permalink to Un stadion prea îndepărtat
marți, 30 mai 2017, 12:26

Ca multe pe aici: dacă n-ar fi trist ne-am prăpădi de râs. Dar putem râde oricum. În fond, şi cei de pe Titanic încă râdeau când alţii deja mureau în sala maşinilor. Povestea Dinamo vs. Dinamo a celebrului stadion neconstruibil e, de fapt, o poveste PSD contra PSD. În 2003, guvernul PSD al lui Năstase i-a dat venerabilului Nicolae Badea drept de folosinţă peren asupra unor hălci mari din Parcul Ştefan cel Mare. Acum, tot un guvern PSD vorbeşte, prin vocea ministresei Carmen Dan, despre posibile interese ascunse şi ilegitime în această afacere. Ce-ar fi să-şi asume un pic trecutul şi prostiile? Răfuielile ăstea ar fi bune dacă ar duce la ceva. Până la urmă, o Ordonanţă de Guvern a unui partid nu poate fi dărâmată, dacă e atacată în termeni atât de duri, de o altă asemenea hotărâre a unui executiv aparţinând aceluiaşi partid? Sau sunt mai multe partide? Sau totul e luare la mişto?

Treaba e simplă. Un domn a luat în folosinţa eternă a societăţii sale un teren al statului. La vremea aceea era unul dintre acţionarii echipei care funcţiona pe acel teren. Nu mai e demult. Dar i-a rămas uzufructu zemosu’. Acum, statul vrea să construiască, pe şosea în jos, un alt stadion, mai mare şi mai frumos. Cu o condiţie: utilizarea lui să revină statului, care investeşte câteva zeci de milioane. Din banii cui? Aţi ghicit! Ai dinamoviştilor, steliştilor, fecesebiştilor, rapidiştilor şi, o să râdeţi, chiar din ai celor care urăsc fotbalul. Curat hateri, dar umflaţi-le banii! Dar, zice statul cu faţă umană, măcar atât, banii jumuliţilor să nu fie cheltuiţi în beneficiul unei societăţi particulare, fie ea şi non-profit. Inacceptabil!, strigă partea cealaltă. Nu se poate! În ruptul capului! Şi desfăşoară o întreagă baterie de argumente.

Între care insolvenţa. Nu poţi înlătura posibilitatea de a atrage fonduri ale unei societăţi aflate în incapacitate de plată. E deci aşa: o firmă care a beneficiat de o pleaşcă din sursă politică sus-pusă a fost condusă atât de bine încât a ajuns pe buza prăpastiei. Drept pedeapsă, statul trebuie să-i construiască un stadion nou-nouţ pe care ea să-l folosească (la alte preţuri, evident) pentru a încerca să se salveze. Şi, sigur, dacă problemele ei continuă n-ar fi rău să se mai construiască încă un stadion, şi mai mare, ca să ajute sărmana societate să o scoată cumva la capăt. Ştim, ştim. Stadionul rămâne al statului. Da, clar. Exact cum Casa Poporului era a poporului. În fine, n-ar fi rău să observaţi cine sare în ajutorul lui nea Nicu şi cine e de partea domniţei Carmen. Ca să vedeţi cu adevărat cine din ce partid face parte. Şi cine cui împarte.

Comentarii (18)Adaugă comentariu

Dr. Dan Patru Tudosie (2 comentarii)  •  30 mai 2017, 12:50

Ne inhamam la prea mult. Nu zic ca nu e bine sa se faca Dinamo, dar se mai fac Ghencea, Giulestiul si Arcul de Triumf. Avem si Arena Nationala. Cine le intretine? Le facem pentru trei meciuri si apoi sa ramana in paragina? Arena Nationala ne-a costat cat ne-a costat, pret umflat de furturi si slaba organizare. Cine va mai plati sa joace pe ea, daca toate echipele au propriile stadioane? Cine vine sa mai dea 100.000 de euro sa joace pe marele stadion, cand are optiuni mult mai ieftine? Se intretine, ca sa nu mai zic ca ar trebui sa aduca si profit, din un concert pe an (care distruge gazonul) si 3-4 meciuri ale nationalei si vreun eventual mare duel prin cupele europene? Pe langa asta, avem stadioane noi la Ploiesti, Cluj (care are chiar doua stadioane super ok), Craiova, Tg. Jiu. Pentru ce facem atatea stadioane? CA sa nu mai vorbim ca doar unul are facilitati si pentru alte sporturi. Ce performante ne-a adus fotbalul comparativ cu atletismul? Doua stadioane in Bucuresti sunt mai mult ca suficiente. Roma are un stadion pentru doua echipe grandioase, la fel si Milano. Noua ne trebuie cinci stadioane in Capitala?

Kris (30 comentarii)  •  30 mai 2017, 13:59

Ca de obicei scrii fara sa fii informat.Nici macar nu faci efortul de a te informa.Roma are un stadion mare,dar mai are vreo cinci peste stadioanele care se fac acum,la fel si Milano.Sint de accord sa se construiasca aceste stadioane dar trebuie analizata pozitia geografica a fiecaruia. Rapidul nu trebuia sa se construiasca acolo pentru ca si asa incurca dezvoltarea garii de nord.Sportul studentesc este prea aproape de Ghencea.Consider ca daca se doreste o treaba corecta trebuie sa se faca Ghencea,Dinamo,Parcul Copilului care va deservi ulterior FRR-ul si atit.Rapidul si asa se uneste cu Voluntari si vor juca acolo,asa ca nu vad de ce sa se modernizeze.

Claudiu (1 comentarii)  •  30 mai 2017, 14:46

Dl Dan Patru ,sunt de accord cu dvs.in privinta numarului de stadioane in Bucuresti.Cred ca trei sunt de ajuns.Atunci sa fie Dinamo.Giulesti si Arcul de Triumf !!

Dragos (1 comentarii)  •  30 mai 2017, 15:42

Kris, stadionul Sportul Studentesc este la 5,6 km de Ghencea si la 4,7 de DInamo. In schimb, intre Dinamo si Arcul de Triumf sunt 3,2, de ce nu joaca Dinamo pe Arcul de Triumf sau Arena Nationala?!?

Paparazzi (1 comentarii)  •  30 mai 2017, 16:49

....daca tot se apuca de refacut stadioane, de ce nu le refac pe toate?

Kris (30 comentarii)  •  30 mai 2017, 17:02

Arcul de Triumf se va face pentru RUGBY.

nu conteaza (1 comentarii)  •  30 mai 2017, 18:22

Traim in Romania si asta ne ocupa tot timpul. Singurul stadion care ar putea fi folosit de o echipa din Liga 1 e in pericol sa nu se mai construiasca. Ghencea, Giulesti si Arcul de Triumf nu au in prezent echipe din Liga 1 (sau 2) care sa joace pe ele. Singurul stadion care ar avea o utilitate dincolo de Campionatul European ar fi Dinamo, dar se pare ca statul roman duce birocratia la rang de arta

Vict (3 comentarii)  •  30 mai 2017, 18:24

De ce presa intretine o isterie nationala pentru reconstructia unor stadioane pe care UEFA NU LE-A CERUT NICIODATA ? Meciurile Euro 2020 se vor juca doar pe Arena Nationala. In buna traditie a presei "sportive" dimbovitene, o minciuna este proapagata pina la saturatie. UEFA a cerut doar niste terenuri de antrenament pentru Euro 2020. Bucurestiul are multe baze sportive care pot fi folosite ca terenuri de antrenament : Buftea, Mogosoaia, Voluntari etc. Cu citeva milioane de Euro se pot construi de la zero citeva terenuri de antrenament, daca e nevoie. De ce se doreste cheltuirea a peste 150 milioane de Euro pentru constructia unor stadioane pe care UEFA nu le cere ? Daca exista bani, de ce nu se construiesc stadioane moderne la Pitesti si Timisoara ? Bucurestiul are deja un stadion modern ! De ce presa sportiva minte si manipuleaza ? De ce, de exemplu, presa sportiva nu face o ancheta onesta pe tema dezafilierii SRL-ului mititelian FCU, in loc sa prezinte doar aberatiile lui Mititelu ? Romania nu are presa sportiva de calitate !

ovidiu_3003 (159 comentarii)  •  30 mai 2017, 18:57

Dinamu nu merita stadion nou ...echipa e slaba iar suporterii vin intre 300 si 3000 ...despre ce vorbim ?

constantin (18 comentarii)  •  30 mai 2017, 19:17

Dinamo are nevoie de stadion şi ar fi bine ca Badea să se dea la o parte. Nu mă aşteptam ca Dinu să-i ia apărarea, dar cine ştie cum se plăteşte la Non Profit?... Mi se pare aberant ca o hotărâre de guvern a Guvernului Năstase să nu poată fi anulată printr-o altă hotărâre de guvern.

Miky (3 comentarii)  •  31 mai 2017, 4:58

Acum o sa realizeze si suporterii echipei Dinamo cine este Badea si cat de mult vrea el binele clubului . Daca si asa este o societate non-profit si mai este si in buza insolventei sa ne zica si noua care suntem mai ***-i ,de ce nu renunta ? Aaaa, pai se pare ca nu-i chiar asa de non-profit nu ? Eu zic sa se trimita un corp de control . ANAF sau DNA sa vada cam care este istoria banilor intrati in aceasta societate . Pai ce ma fratilor chiar asa tare-i Badea asta de nu se gaseste cineva sa se puna cu el ?Pai ce guvern este asta ma fratilor ? Pai daca PSD-istii chiar vroiau, faceau ca la americani : se da lege sau hg ca-i de interes national si asta-i sfarsitul povestii .

Acest comentariu a fost moderat pentru că nu respectă regulile site-ului.

Miky (3 comentarii)  •  31 mai 2017, 5:15

Domnule Naum , daca societatea lui Badea este non-profit nu-i logic ca si functiile din organigrama sa fie onorifice ? Sa inteleg ca Badea ca administrator , Dinu ( parca administrator delegat ), precum si celelalte functii din societatea respectiva sunt platite ? Nu ar trebui sa fie benevole ? Nu ma pricep dar chiar nu se gaseste in randul dinamovistilor un avocat care se pricepe la legislatie ?

rammstein (19 comentarii)  •  31 mai 2017, 9:18

Domnule, cand faceti o analiza a clubului de partid al *** de voluntari ???....cum e posibil ca marea dooamna baga banii platitorilor de taxe si impozite in echipa partidului comunist teleorman???...se reface scornicestiul??...mai lipsesc corleone si postelnicu....daca tot esti la singurul post tv proeuropean ,fa ce trebuie sa faca un adevarat jurnalist...

Acest comentariu a fost moderat pentru că nu respectă regulile site-ului.

mg (115 comentarii)  •  31 mai 2017, 10:23

..o societate bolnavă nu poate produce decât un stat mafiot. Să ne fie de bine, pân'ne-om învăţa minte.

Urod (10 comentarii)  •  1 iunie 2017, 3:03

Dacă sunt prea multe stadioane , pai sa nu se facă Arcul de Triumf...după turneu ce echipa joaca pe el ?!!!....cum adică sa nu se facă Dinamo ....ce prostie e asta....sa se faca și încă de capacitate mai mare , de 35 000 de locuri , nu de 20 sau 25 000 ....Un stadion nu sevconstruiește pe 10-15 ani , ci pentru 60 -70 de ani , poate chiar 100 de ani....deci dacă vrem sa facem treaba nemțească , atunci sa facem un stadion gândit bine , sa facă fata și peste 70 de ani....suntem prea săraci pt lucruri ieftine ... PROBLEMA ESTE CUM FACEM SA NU SE MAI FURE CA LA ARENA NAȚIONALĂ. ....PAI CU 50 MILIOANE DE EURO SE POATE FĂCE UN STADION DE 5 STELE.....ADICĂ SE FACE LA CRAIOVA UN STADION DE 30 000 LOCURI ȘI PT DINAMO ÎN BUCUREȘTI, 20-25 de mii.....HAI CA SUNTEM PROSTI DE-A BINELEA

sundance kid (21 comentarii)  •  1 iunie 2017, 7:49

Asa e domnule Dottore ! Lasa ca o sa se umple noul stadion din Banie cu 3000 de suflete , etapa de etapa iar noul stadion din tg jiu cu 1000 de suflete in liga a doua la anul ...)) !

Anonim (19 comentarii)  •  2 iunie 2017, 14:32

Se pot reconstrui 3 stadioane fara ca cele 3 echipe (Papid, CS Steaua si "nationala" de rugby) sa evolueze in prima liga la fotbal (cine stie ce se va alege de arena din Ghencea), insa se pun atatea piedici pentru un stadion decent pentru o echipa cu traditie, care nu si-a pierdut palmaresul si care s-a clasat pe locul 3 in ultima editie de campionat!! Daca Dinamo va ramane fara stadion nou, pe banii statului, inseamna ca tara aceasta este condusa/exploatata numai de incompetenti si escroci! A.

Anonim (19 comentarii)  •  5 iunie 2017, 9:18

Cate anomalii cu stadioanele din Romania! Juventus Bucuresti si Sepsi n-au stadioane omologabile pentru Liga I, ca si UTA (mare rusine pentru Banat, parte a tarii in care nu s-a terminat o noua sala de sport si in care Stadionul Neumann este inca departe de a fi finalizat!), in timp ce Arena din Cluj-Napoca, Ilie Oana si Stadionul Otelul gazduiesc meciuri din esaloanele inferioare! Mai departe, noul stadion din Tg. Jiu va gazdui meciuri de Liga a II-a! A.

Comentează