Radu Naum

Evadat din Turul Franței, s-a oprit o perioadă pe semicerc. Acum e în suprafața de pedeapsă. Are opinie, și ca editorialist, și ca moderator

Biografie completă Toate articolele
Cele mai noi articole de Radu Naum
Handbaliatorii

Vocea lui Ştefan Birtalan e întretăiată, şi nu din cauza legăturii telefonice, nici urmare a micului şi simpaticului defect de vorbire, un bâlbâit care i-a adus porecla „Bibi”. Emoţie. Nu dintr-aceea de soap care să-ţi mulgă lacrimi, o emoţie adâncă, […]

...

Cei de pe urmă

Britanicii s-au culcat cu City-Utd 0-2 şi s-au trezit cu The Queen-Meghan 0-1. De Ziua Femeii. Care e, de fapt, o zi a drepturilor femeii, ceea ce ne reaminteşte paradoxurile unei umanităţi dornice să ajungă pe Marte, dar având probleme […]

...

Gura bate gândul

„E fenomenal ce face LeBron. Dar nu-mi place când persoane care au acest statut în sport se implică în același timp și în politică. Adică, fă ce faci tu bine. Ține-te de ceea ce faci. Eu, de exemplu, joc fotbal […]

...

Cu sportul la psihiatru

„Închisoare pentru lesbianism, wow!”. Comentariu la articolul despre golgota Marianei Cetiner, fosta handbalistă care vorbeşte, în interviu cu Costin Ştucan, despre abuzurile îngrozitoare suferite pe când era copil şi apoi adult. Da, da, închisoare pentru lesbianism! Şi nu se întâmpla […]

...

Masonaras

E probabil ca preşedintele FRF, exasperat de castanele pe care le încasează în numele grecului, să-l fi forţat pe Vassaras să iasă şi să spună ceva, orice. Şi s-a întâmplat ceea ce era de aşteptat. În interviul de la Telekom, […]

...

Franța

Plonjaţi în ciorba zilnică, să nu uităm a gusta un pic de coq au vin

Permalink to Franța
marți, 31 ianuarie 2017, 9:52

11 titluri în 25 de ani (18 medalii cu totul) e istorie pură. E dincolo de „naţionalismul” unui sport, de nişa îngustă a unei discipline. E Olimpul. Ce ne pasă nouă, veţi zice, cu nevoile şi neamul nostru, graţierile şi furtul permanent de viitor? Contează. Chiar şi în comuna noastră primitivă în care şamanii invocă incendiile ca să prevestească nenorociri. Nu trebuie să disperăm. Trebuie să învăţăm. Să fim pregătiţi.

Unde s-au dus, unde-am apus
Un clişeu cu rezistenţă mare la adevăr pretinde că francezii au învăţat handbal de la noi. Nu. Au învăţat ŞI de la noi, şi de la alţii, dar mai ales au învăţat de la ei înşişi. Au învăţat cum să continue, să nu se blazeze, să se reinventeze. Să nu obosească. Să creeze  trupe speciale precum cele care acţionează în Siria şi Irak. Franţa, azi, naşte spaimă. Dar n-a fost mereu aşa. Începuturile lor au fost echivalente cu ale generaţiei de aur a handbalului românesc. Multă modestie, enorm entuziasm. Cum se distra şi performa gaşca lui Gaţu şi Gruia, aşa s-a întâmplat şi cu alde Volle, Lathoud sau Gaudin în anii ’90. I-am văzut atunci în serile dinspre noapte, pe holuri de hotel, cu bere, fum, poveşti şi bancuri. Nişte nebuni, capabili de orice nefăcută. De aceea au fost supranumiţi „Les Barjots”, „Trăsniţii”. Dar aici se opreşte comparaţia. „Trăsniţii” s-au transformat în „Experţii”. Ştiinţa jocului şi „l’esprit de corps” au fost transmise mai departe şi perfecţionate. Aşa a apărut supergeneraţia Karabatic. Aşa e pe cale să apară alta. La noi a fost capăt de linie. Franţa aceasta ne spune, spre deosebire de politologii anilor ’90, că istoria nu se termină niciodată. Ca să ştim de ce plângem azi.

Alchimia unei echipe
Costantini a fost urmat de Onesta, care a fost urmat de Dinart. Fără mâncat de posterior. Te baţi cu ceilalţi, nu cu ai tăi. Victoria pe teren e mult peste orice orgoliu individual. Karabatic a pasat decisiv mai mult decât a marcat. Uriaşul Omeyer a pierdut poarta în semifinale. Antrenorul l-a titularizat în finală… ca să-l scoată încă din prima reptiză! În alte părţi s-ar fi lăsat cu urlete. Dar alchimia unei mari echipe este aceea că nu suportă concurenţă. E o cedare de suveranitate personală care, paradoxal, te creşte. Trebuie să ai încredere într-un altul. Probabil cel mai frumos lucru de pe lume. Aşa s-au câştigat războaie sau medalii de aur. În timp ce ceilalţi stau şi se întreabă ce naiba se întâmplă cu ei.

Să fim rezonabili, să cerem imposibilul!*
E un fapt: Franţa câştigă mai ales cu ajutorul unui start turbo de repriză a doua. Un tsunami care demolează adversarii. Această echipă reintră pe teren câştigătoare absolută. Nu există discuţie, nu există alternativă. E o tactică mentală exersată, verificată, continuată. Veţi spune: e simplu, după atâtea succese, să ai încredere în tine. Dar e fix invers. Succesele vin ca urmare a aceastei încrederi construite.
Şi acum, la noi. Avem o foarte bună echipă în devenire cu un antrenor care şi-a demonstrat deja ştiinţa. România conduce grupa de calificare la Euro după victoria în Belarus (echipă de optimi la Mondial) şi acasă cu Polonia, care dă câştigătoarea Ligii Campionilor. Destui nu ştiu despre aceste succese, inerţia ratărilor e mare în conştiinţe. Se văd deci nişte zori, deşi nu suntem Franţa. Dar lecţiile ei se aplică, aşa cum pretindem că ei le-au învăţat pe ale noastre. De azi, de acum, Franţa trebuie să fie orizontul. Văd zâmbete. „Nu vom ajunge niciodată ca ei” Ă o mie de argumente. Distrugeţi-le! E prima cărămidă.
* slogan al revoltelor studenţeşti din mai ’68

Comentarii (2)Adaugă comentariu

Burebista (24 comentarii)  •  31 ianuarie 2017, 14:05

Rezultatele din anii 60 si 70 ale Nationalelor de Handbal, mai ales masculin , nu vor mai fi posibile niciodata, sa fim seriosi... cel putin in urmatorii 30 de ani... au fost generatii de exceptie, un sistem si structura solida. Nici partea financiara nu juca acelasi rol ca si in prezent... nici pe departe.. afirm chiar ca exista o diferenta de la cer la pamant in ceea ce priveste mentalitatea si forma de abordare nu numai in sport ci in intreaga societate... nu mai vorbim de nr jucatorilor legitimati care era atunci mai mare decat acum... eu provin dintr-o dinastie handbalistica, toti am jucat handbal, eu la cel mai scazut nivel iar mama la cel mai inalt... sportiva de performanta in prima liga ... stiu despre ce vorbesc... Imi amintesc ce disciplina de fier avea chiar daca nu mai juca... la fel si fratele ei de la care am invatat multe pentru viata... asa am fist crescuti si noi in anii 70 in spiritul acela .. azi numai fite si figuri mai ales la fotbal... totul e la pamant .. ce rezultate vreti... e o minune ca inca nai existam in sport si mai scoatem rezultate mari... incredibil... ne-au depasit aproape toate natiunile ... ce draq de asteptari avem??

ovidiu_3003 (159 comentarii)  •  31 ianuarie 2017, 20:21

...demult nu ne mai intereseaza handbalul ...handbalul masculin ...

Comentează