Bon nettoyage!

Rămâne cum ştim: suntem neîntrecuţi la urări şi comemorări

Ekeng a plecat însoţit de un stadion întreg şi de peluze de întrebări. În urma lui rămâne un thriller pus în scenă de oameni care au încercat să-şi amâne destinul cu două ore şi ceva, ca atunci când, după şcoală, întârzii pe străzi pline de adrenalină ca să nu ajungi la necazurile de acasă. Camora a dus uşor un deget spre obraz. „Am renunţat la bani, am acceptat micşorare de salariu, acum vreau să ştiu care e situaţia, nu mai am 20 de ani”. Nimeni nu mai are, dragă Mario Jorge Malino Paulino! Nici copiii care se vor naşte mâine, se nasc direct bătrâni în această lume în care tinereţea e un delict pentru că e sinonimul speranţei. La noi speranţă mai au doar morţii, îndreptăţiţi să se aştepte la emoţionante bannere uriaşe şi un cântec de trompetă sfâşietor. Viii rămîn cu strâmbele lor. Uite, moartea care a trecut prin groapa dinamoviştilor nu i-a învăţat mai nimic. Finalul a fost acru. Negoiţă a vorbit scurt şi aspru ca despre o afacere pierdută chiar la semnătură. Rednic a valsat între „mai vorbim” şi vechile nemulţumiri care, exprimate iar public, pot doar să închidă orice vorbire. Sfârşitul unui doliu.

Sus stă poza lui Patrick care n-a putut fi salvat. Jos e gazonul care luni de zile n-a putut fi călcat. Ăştia suntem, nu-i ajutăm pe cei în nevoie, îi băgăm în carantină pe cei sănătoşi. Pe acest câmp de bătaie de joc a existat un fals premiant. Cel mai experimentat fotbalist U21 din Europa normală (minus cele 5 mari ligi): Dorin Rotariu. Şi totuşi, părea că a fost adus pe lume ieri. Rotariu, sub ochii căruia a murit Ekeng şi din piciorul căruia s-a dus Cupa la Cluj, e exemplul perfect a ceea ce nu izbutim. Un om în labirint, făcut praştie între club şi impresar, adăpostit sub braţele din cărămidă ale mamei ca în „The Wall”, nici prea bun, nici prea rău, nici aşa, nici aşa. Un tânăr fragil care se complace în această adolescenţă dulce-amară pentru că nimeni nu îl învaţă să înoate cu crocodilii. Nu trebuia să bată lovitura care a decis finala. E un om cu o traumă nedigerată, aruncat în viaţă fără colac de salvare după ani de cocoloşiri.

Rotariu e exemplul absolut al neputinţei acestei lumi, nici măcar n-a fost nevoie să se transfere în străinătate pentru a claca. Asta e, astea ne sunt toate trofeele. Alămuri goale. Sclipici peste chirpici, cum bine zicea un fan. Bon voyage, Patrick! Iar nouă, aici, bon nettoyage!