Radu Naum

Evadat din Turul Franței, s-a oprit o perioadă pe semicerc. Acum e în suprafața de pedeapsă. Are opinie, și ca editorialist, și ca moderator

Biografie completă Toate articolele
Cele mai noi articole de Radu Naum
Micile Românii mari

Ţara noastră seamănă cu o vastă armată leneşă şi dezorganizată. Din ea  ies, nu des, dar regulat, comandouri care lovesc fulgerător, obţin succese uluitoare, apoi dispar înapoi în umbra televizuală a alchimiei din care se nasc. Constanţa cu care ele […]

...

L-aţi auzit pe Lucescu?

Am turat zadarnic motorul de căutare. Cuvintele cele mai importante ale lui Mircea Lucescu la revenirea în ţară nu erau de găsit. Erau toate celelalte, cele „flashy” despre oportunitatea ratată de a fi selecţioner al României. „Mai bine să mă […]

...

Fărăpatron SA

Liga a 4-a e a unui fotbal care vrea să-l răstoarne pe cel de pe tron. Pe cel de palat. Ce se întâmplă acum acolo, cu Steaua care se vrea întoarsă la origini, cu un Rapid academic, cu reînvierile Carmen […]

...

Răsfăţ şi dezvăţ

Titlurile sunt că Tănase îl critică pe Dică – oricum sună a glumă -, dar nu e aşa, chiar nu e. „Nu poţi să ajungi la naţională dacă joci doar 45 de minute pe meci”, asta a declarat, în esenţă, […]

...

Tunelul de aur

Cu Halep suntem într-o paradigmă socratică. Ştim că nu ştim nimic. Pentru noi şi pentru ea, meciurile de „ultimă treaptă”, cele care ar putea să o ducă spre locul 1 mondial sau o victorie într-un turneu de Mare Şlem, sunt […]

...

Oscarul pentru „Nu ştiu”

Cele mai bune filme spun mai multe poveşti. Cele excepţionale spun povestea celor mai mulţi dintre noi

Permalink to Oscarul pentru „Nu ştiu”
marți, 1 martie 2016, 8:50

În disperare de cauză – câte lucruri excepţionale produce disperarea de cauză! -, şeful secţiei de investigatori de la Boston Globe dă buzna în casa prietenului său pentru a căpăta confirmarea listei cu preoţii pedofili protejaţi de sistem. Fără ea ancheta e în aer.

Dar e ca şi cum ar încerca să afle de la CIA cine l-a împuşcat pe Kennedy. E dat afară din casă, apoi ajuns din urmă în stradă. Omul sistemului cedează cumva, ajunge şi el la un termen al conştiinţei. Face două cercuri mari care cuprind cele două pagini de nume. Totul era adevărat. Un mare suspin de uşurare. Happy end? Dar mai există aşa ceva? De fapt, e happy dead end.

Pentru că acolo se revelează fundătura interioară în care se afunda eroul „pozitiv” pe măsură ce se îndreapta către lumina de la capătul celuilalt tunel. Înainte de momentul culminant relatat mai înainte, când grozăvia e certificată, jurnalistul primeşte două întrebări care lovesc în plin: Tu unde ai fost? De ce ai întârziat atît de mult?… Pauză. O respiraţie. Şi răspunsul: Nu ştiu.

Aici e crevasa în care cădem toţi, sau aproape. E locul în care cel mai bun film al anului ne priveşte pe toţi.

Spotlight merită văzut nu neapărat pentru că reface drumul jurnalistic al deconspirării sordidei poveşti a protejării unor infractori în sutană şi a necazurilor structurale ale Bisericii. Personajele negative sunt destule pe lume şi, important, vor fi mereu în inferioritate. Interesant e, dincolo de ele, ce face majoritatea. Ce fac oamenii buni. Şi, în general, ce nu fac. Şi pe măsură ce nu fac le e tot mai greu să facă. Iată un film care, împreună cu The Insider şi câteva altele, ar trebui să instituie la un moment dat o materie obligatorie în şcoli, la fel ca aceea în care se demonstrează teorema lui Pitagora. Pitagora e simpatic, dar nu-ţi ajută în faţa unui om cu o bâtă.

Mă gîndesc, de exemplu (e doar un exemplu!), ce am răspunde, noi cu toţii, dacă un doctor sportiv ar întreba la un moment dat când cineva dintre noi ar veni la el cu o întreagă listă de nume de care sunt atârnate nişte medalii: Voi unde aţi fost? De ce aţi întârziat atât de mult? În rest, facem, cei mai mulţi, un soi de balet. În film, jurnalistul primeşte absolvirea pentru lestul său moral nu de la un preot, ci de la editorul său. Dar asta e la sfârşitul filmului. La începutul lui, acelaşi tip îi spune că treaba pe care o face ar trebui să fie relevantă pentru cititorii săi. Relevant e adevărul, şi ăsta e cel mai nasol lucru. Cine mai are chef să-l afle?

Comentarii (6)Adaugă comentariu

M Mihai (4 comentarii)  •  1 martie 2016, 15:53

Din pacate sunt din ce in ce mai putini cei care au curajul sa spuna adevarul. Sau poate nu e vorba numai de curaj, multi dintre cei care stiu nu pot trai fara avantajele materiale sau de alta natura pe care le obtin prin neimplicare. Mai trist este ca noi, ca natie, ne complacem in aceste situatii si acceptam ca altii sa afle adevarul sau, si mai rau, sa ne spuna ei adevarul, asa cum vor.

NYPD (4 comentarii)  •  1 martie 2016, 21:22

"The only thing necessary for the triumph of evil is for good men to do nothing"

ovidiu_3003 (121 comentarii)  •  2 martie 2016, 2:33

Nasol film ...pacat de limba noastra... pe cand o sa intre si *** in dictionar ?...nasol ca si misto este un cuvant *** pe care ar trebui sa le bagam in dictionar ...asa de des sunt folosite de prostii de romani ...pe care nu i suporta niciun popor din lume din cauza *** de la ei din tara ...

Acest comentariu a fost moderat pentru că nu respectă regulile site-ului.

ciupi (38 comentarii)  •  7 martie 2016, 18:13

traim intr-o vreme, intr-o lume, in care sunt din ce in ce mai multi oameni coexista cu propriul adevar. a fost ofsaid sau n-a fost? vedeti dv? sunt situatii in care nu se pune problema adevarului, ci a dreptatii, iar dreptatea este exclusiv judecatoreasca. este arbitrul cu adevarat un judecator?

ciupi (38 comentarii)  •  7 martie 2016, 19:31

traim intr-o vreme, intr-o lume, in care din ce in ce mai multi oameni coexista cu propriul adevar. a fost ofsaid sau n-a fost? vedeti dv? sunt situatii in care nu se pune problema adevarului, ci a dreptatii, iar dreptatea este exclusiv judecatoreasca. este arbitrul cu adevarat un judecator?

Razvan (20 comentarii)  •  7 martie 2016, 22:54

Cat de bine e scris articolul. "Niste nume de care atarna medalii" Perfect. Asteptam un articol dupa "socul" Mariei Sharapova.