Limbile pe care nu le vorbim
Iordănescu-FRF-Steaua. Şi noi, ceilalţi. Cantitate neglijabilă
Cîteodată, ca să înţelegem unde trăim, n-ar fi rău să ne deplasăm vreo 20 de kilometri în afara fripturilor în sînge, a cocktailurilor savante şi a şpriţurilor cu Pepe, 20 km în afara buricului ţării, undeva prin cîmpia bătută de vînturi, într-un sat oarecare, şi să încercăm să comunicăm cu primul om pe care îl întîlnim în cale. Să vedem dacă ne înţelegem. Am putea constata că vorbim limbi diferite. De aici pleacă marile noastre necazuri, de la incapacitatea de a construi autostrăzi pînă la a ne pune de acord despre ce înseamnă echipa naţională. Pentru că dacă nu vorbeşti aceeaşi limbă cu cel de lîngă tine s-ar putea să n-ai sentimentul că trăieşti în aceeaşi ţară. E posibil. Cîteodată ne simţim mai apropiaţi de vreun inuit decît de un compatriot. Asta ne duce la a institui în spaţiul aceluiaşi paşaport patrii diferite, cu graniţe şi grăniceri, declaraţii de război şi armistiţii de dragul camerelor de filmat. Avem, fiecare, cîte un steag. În acest an e important să ştim al cui va fi dus pe Stade de France.
Oficial, al lui Iordănescu. El este şeful suprem al naţionalei, deşi unii spun că echipa pe care a condus-o în Antalya e un soi de FC Fac Ce Vreau. Dar ce altceva a fost oricînd o Naţională? De partea cealaltă, paşoptiştii fotbalului de la Steaua vor să impună alt concept, al descentralizării, precum cel american din timpul Războiului de Secesiune în care cetăţenii erau chemaţi la oaste doar pe timp limitat pentru că munca şi libertatea lor sînt mai importante decît instinctele discreţionare ale oricărei puteri. Deasupra e federaţia, care începe să spună contrariul a ceea ce tocmai a zis. Mai întîi Răzvan Burleanu afirmă că jucătorii nu trebuie să sufere, apoi ameninţă că dacă nu îşi asumă nimeni de la Steaua vina, atunci fotbaliştii vor sta pe bară 4-8 etape.
Iordănescu e susţinut public acum deşi mai în amonte presei i se amintise că dacă n-a fost de găsit vreun adversar mai de Doamne ajută e pentru că, „subliniez”, onor selecţionerul a refuzat Spania. Ce să mai înţelegi? Că fiecare vrea să fie bine acoperit în acest an în care ar putea fi aşteptaţi la cotitură toţi. Şi că în fotbal la Euro e ca în politică la alegeri prezidenţiale, nu ştii ce iepure îi mai iese cui din joben. De aceea Iordănescu nu e duşman cu Reghecampf, deşi cere capul celui care a incitat la boicot, Argăseală îl pupă pe selecţioner sub reflectoare după ce îl contrazice în tot, Reghecampf se zburleşte la presă cînd aceasta îl întreabă de conflict – „ce conflict?!!!” – iar Burleanu le zîmbeşte ecumenic tuturor arătîndu-le degetul. Pace vouă!
Şi noi, nea Mirceo? Cu noi cum rămîne? Limba noastră o înţelege, o vorbeşte cineva? Sau, oh, da!, noi sîntem cei care trebuie să aplaude şi să susţină necondiţionat? Întrebăm şi noi precum cetăţeanul turmentat: la o adică, noi pe limba cărei Românii pierim?