Prinții cerșetori

O lume plină de neînţelesuri.

Duminică seara, cel mai mare difuzor de drepturi TV din Franţa a fost ignorat de jucătorii de la OM după înfrîngerea de la Bordeaux. Nu eşecul a fost motivul, ci o frăţie a tăcerii încheiată cu PSG după ce numiţii Ibrahimovici şi Payet au fost suspendaţi urmare a unor cuvinte injurioase surprinse de camerele de luat vederi ale postului. Oficialii marseillezi au fost avertizaţi că urmează sancţiuni. Au dat de înţeles că îi doare undeva. Normal, cîteva zeci de mii de euro ce înseamnă faţă de sutele de milioane primite, culmea, tocmai de la Canal Plus pe care îl boicotează? Momentul e istoric şi e relatat ca atare de presa din Franţa. S-a atins un punct critic. Rezumat: jucătorii îi pedepsesc pe cei care îndrăznesc să arate publicului nu numai splendorile, ci şi latura lor întunecată. Poţi să vii cu mîinile pline de bani la noi, îi luăm şi îţi tragem un şut în dos dacă nu eşti cuminte, pare a fi mesajul. Acest comportament de dictator de lumea a treia a fost cultivat savant din vremuri imemoriale. El se transmite ca o boală a bogăţiei şi nu cunoaşte graniţe. Este ceea ce îi va transforma în cele din urmă pe aceşti prinţi în cerşetori.
După meciul cu Astra am văzut un Tamaş nervos şi contradictoriu la microfon. A părut că nu acceptă nici o ingerinţă în imaginea lui despre viaţă, lume şi Liga Întîi. L-a certat pe reporter cînd acesta a îndrăznit să îl întrebe despre ocaziile multe ale adversarilor, stabilind o cotă personală pentru a traduce adjectivul. „Au avut vreo trei. Multe înseamnă de la cinci în sus!”. Pauză. Tăcere. Întuneric. Gabi, despre care toată lumea (lumea „dinăuntru”) spune că e un băiat de zahăr, a vorbit în acelaşi fel care nu acceptă replică despre lupta la titlu. „Privim doar înainte. Cine e pe locul întîi?!”. Bună întrebare. Depinde la ce clasament te uiţi, la cel la care a contribuit şi el sau la cel de dinainte. Diferenţa e de la 13 puncte faţă de ASA la doar două. Oricum, în aceeaşi declaraţie a părut rezonabil spunînd că trebuie ca echipa să revină cu picioarele pe pămînt.

În ansamblu a arătat un om supărat pe toţi. Nu am înţeles dacă şi pe el. Intervenţia a lăsat în trenă un sentiment amar. Am fi aşteptat un pic de umilinţă după evoluţii modeste şi o existenţă plină de fapte demne de tabloide. Echipa lui e în pericol de a pierde titlul. Lupta e în altă parte. La un alt nivel, e aceeaşi situaţie ca şi în Franţa, lejeritatea de a crede că te poţi comporta ca şi cum te-ai fi născut ieri, că poţi spune orice şi poţi fi oricum indiferent de felul în care s-a compus viaţa ta de pînă atunci. Ibrahimovici şi Tamaş, evoluînd în galaxii diferite ale performanţei, sînt în aceeaşi frăţie a credinţei în impunitate morală şi amnezie generală. Sînt regii pămîntului, cînd fac prostii trebuie să închidem ochii şi să-i deschidem larg doar atunci cînd sînt demni de salariile lor. Pentru Gabi chiar îmi pare chiar rău, e un tip care putea avea un alt drum. Şi putem aprecia că a venit la declaraţii, nu a fugit, ca alţii.

Dar pentru noi toţi îmi pare încă şi mai rău. E prea mult răsfăţ. Vremurile ar îndemna la dezvăţ.