Căutînd Craiova

Soarele apărea şi dispărea deasupra Băniei. Doar el a rămas acelaşi

Am crescut cu ideea asta, că Robert Carol de Anjou a mărşăluit către Basarab Întîiul printr-o Oltenie pustiită şi că aşa s-a născut Ţara Românească, după ce a prins […]

Soarele apărea şi dispărea deasupra Băniei. Doar el a rămas acelaşi

Am crescut cu ideea asta, că Robert Carol de Anjou a mărşăluit către Basarab Întîiul printr-o Oltenie pustiită şi că aşa s-a născut Ţara Românească, după ce a prins oastea ungară în strîmtoarea Posadei. Adică, fraţi, nu daţi luptă dreaptă cu cei mai tari ca voi! Ideea e ce faci după ce cîştigi bătălia. Surpriza şi şmecheria sînt una, întemeierea şi civilizarea, alta. Noi ne-am cam oprit la Posada, ne străbate un fior patriotic cînd ne tîrîm ca melcul în lungi coloane de maşini pe acel unic firicel de drum, acelaşi pe care biruirăm, muică, vrăjmaşii! De aceea, în ciuda zecilor de milioane de euro care salvară Liga de la prăpastie Craiova jucă împotriva Stelei după aceleaşi vechi precepte ale sărăciei izbăvitoare. Noroc că nu mai era Setilă de Reghecampf antrenor, că-i otrăveau şi apa din sticlă. Terenul, tactica, la fel. Singura diferenţă istorică: nu fu victorie. La ultimul corner juveţii erau în careul Stelei cam cîţi dinozauri mai umblă prin codrii Vlăsiei. Nimic la zero. Toată lumea fericită. Ce-ar fi totuşi să nu mai umblăm cu gazonul vopsit?

Cîrţu are dreptate. În acest meci al Craiovei contra Stelei, varianta CSU versus FCSB, cotropitorii, ăia în zale lucii, cu pene în cap, trebuiau să demonstreze că sînt mai buni. Un joc generos al gazdelor ar fi fost o loterie, iar după eliminarea căutată a lui Brandan, o sinucidere. Terenul, deja, era o Marnă, un Verdun, cine să iasă cu capul în gloanţe în afara celor care n-aveau altă soluţie? În regulă. Nimic de zis, chiar dacă urît de văzut. Asta a fost ieri. Dar mîine? Ce facem cu fotbalul? Şi ce facem cu Craiova aceea care te mustră din poze cînd vede ţăruşii şi sîrma ghimpată desfăşurate pe locul în care Balaci, Crişan şi Sorinaccio păreau că nu ating pămîntul?

În aceste zile se poartă aceste drole de guerre pentru nume, embleme, culori, porecle sau strigături. Mititelu a înregistrat un pomelnic de titluri, ceilalţi nu s-au lăsat şi au pus la păstrare denumirea „Ştiinţa” şi zicerea „Campioana unei mari iubiri”. Brandul Păunescu o fi securizat? Serios, ăstea sînt mizele? Chiar nu  pricepem nimic? Continuatorii vor fi cei care vor fascina din nou poporul oltean şi dincolo de el pe cel românesc prin frumuseţe. Frumuseţe, da. Prostia asta inutilă, substantivul ăsta ruşinos care atinge sufletele şi ia prizonieră memoria.

Craiova, spre deosebire de alte echipe care n-au strămoşi, e încărcată de şansă şi datorie. Campioana unei mari iubiri? N-au fost punctele, tactica, nici măcar Bordeaux sau Benfica acelea care i-au adus această coroană. Ci vîna, curajul, arta care sfidau ordinea fotbalului şi sistemul în general. Şi astăzi e loc de o revoluţie, împotriva urîtului. Căutăm disperaţi Craiova aceea, cum unii îl căutau pe Richard.