Steaua, blestemul pămîntului
Pentru cine nu pricepe de ce o echipă cu nume nu mai are unul.
Hai, că nu e complicat! G. Becali a făcut o afacere cu V. Babiuc din care i-au revenit nişte terenuri de lux ale Armatei. Ca bun […]
Pentru cine nu pricepe de ce o echipă cu nume nu mai are unul.
Hai, că nu e complicat! G. Becali a făcut o afacere cu V. Babiuc din care i-au revenit nişte terenuri de lux ale Armatei. Ca bun negustor, a cumpărat ieftin şi a vîndut scump. Afacere profitabilă şi imputabilă. Becali şi Babiuc au primit pedepse de cîte doi ani închisoare cu executare. Dar preţul nu e mare, cum n-a fost nici cel al pămîntului. În acele vremuri Armata cea mult prea iubită de popor a fost nevoită să dea şi nestemata la care contribuiseră de-a lungul vremurilor cu suflet şi „bănuţi” (terminologie la modă, în care diminutivul devine un soi de amortizor psihologic) toţi epoleţii. Generalii nu mai aveau fonduri să o ţină, abia îşi ţineau propriile funduri.
Steaua a ajuns a fraţilor Păunescu, care mai apoi au încredinţat-o finanţatorului Becali. Care, după cum povesteam mai sus, îşi construise averea şi cu ajutorul Armatei. Iată cum se închide, în cîteva rînduri, cercul militar. Pe Becali nu îl interesează Steaua, s-a făcut frate şi cu Dinamo de-a fost să treacă vreo punte. Nu-i nimic rău, nici Glazer n-a iubit în vreun fel Man. Utd – culmea e că şi el şi-a propulsat averea cumpărînd o fostă bază a US Air Force! – armata e peste tot bună la toate. Ideea e că alţii, care chipurile şi-au iubit colosal echipele, de pe la Craiova, Dinamo sau Rapid, le-au adus în faliment sau în anticamera lui. Becali a ţinut Steaua în viaţă şi acum a pus-o în vîrful bradului. Cîntă cineva vreun colind?
Nu. În schimb se huiduie gros. Cea mai iubită echipă a fost ajunsă din urmă de blestemul pămîntului. Babiuc s-a dus la umbră, dar au venit alţii care nu s-au împăcat niciodată cu această ironie a sorţii, aceea că Becali a luat Steaua tocmai după ploconul făcut de Armată. Costurile în Ghencea pentru echipa rătăcită au urcat într-un ritm care ar face să pălească francul elveţian. Patronul a răspuns sulfuric. S-au închis ambasadele şi au început să vorbească avocaţii. Niciodată acestă entitate nu a fost atît de dezbinată, tocmai ea, care a dat sportului un exemplu de castă. Steliştii s-au tras în funcţii unii pe alţii ca în teoriile conspiraţiei. Astăzi sînt zob.
Se încearcă mai nou să se dea impresia unei conlucrări instituţionale. De fapt, nimeni nu vrea împăcarea. Becali are o firmă lucrativă, prea puţin îi pasă cum se cheamă. Iar Armata n-a stat ani de zile prin tribunale ca să se părăsească acum tranşeele. Rămîn suporterii, dar rămîn ai cui? Noile bannere afişate împotriva ambelor părţi confirmă că acest război nu are învingători, numai perdanţi. Steaua e depersonalizată, iar Armata e decredibilizată. Amîndouă sînt pe punctul să distrugă ceea ce s-a clădit în două treimi de secol: identitatea celui mai mare brand sportiv. Steaua era o stîncă. Acum arată a caşcaval plin de guri şi de găuri. O nouă poveste românească de succes.