Radu Naum

Evadat din Turul Franței, s-a oprit o perioadă pe semicerc. Acum e în suprafața de pedeapsă. Are opinie, și ca editorialist, și ca moderator

Biografie completă Toate articolele
Cele mai noi articole de Radu Naum
Handbaliatorii

Vocea lui Ştefan Birtalan e întretăiată, şi nu din cauza legăturii telefonice, nici urmare a micului şi simpaticului defect de vorbire, un bâlbâit care i-a adus porecla „Bibi”. Emoţie. Nu dintr-aceea de soap care să-ţi mulgă lacrimi, o emoţie adâncă, […]

...

Cei de pe urmă

Britanicii s-au culcat cu City-Utd 0-2 şi s-au trezit cu The Queen-Meghan 0-1. De Ziua Femeii. Care e, de fapt, o zi a drepturilor femeii, ceea ce ne reaminteşte paradoxurile unei umanităţi dornice să ajungă pe Marte, dar având probleme […]

...

Gura bate gândul

„E fenomenal ce face LeBron. Dar nu-mi place când persoane care au acest statut în sport se implică în același timp și în politică. Adică, fă ce faci tu bine. Ține-te de ceea ce faci. Eu, de exemplu, joc fotbal […]

...

Cu sportul la psihiatru

„Închisoare pentru lesbianism, wow!”. Comentariu la articolul despre golgota Marianei Cetiner, fosta handbalistă care vorbeşte, în interviu cu Costin Ştucan, despre abuzurile îngrozitoare suferite pe când era copil şi apoi adult. Da, da, închisoare pentru lesbianism! Şi nu se întâmpla […]

...

Masonaras

E probabil ca preşedintele FRF, exasperat de castanele pe care le încasează în numele grecului, să-l fi forţat pe Vassaras să iasă şi să spună ceva, orice. Şi s-a întâmplat ceea ce era de aşteptat. În interviul de la Telekom, […]

...

Dimineaţa dervişului

Steaua cu Sînmărtean a ratat Europa mare. Fără această floare se va face primăvară?

„Nu a făcut diferenţa atunci cînd ne aşteptam mai mult, cu Dinamo Kiev sau cu Ludogoreţ”. Acesta e gîndul otrăvit al unora, exprimat de Duckadam, în […]

marți, 20 ianuarie 2015, 10:03

Steaua cu Sînmărtean a ratat Europa mare. Fără această floare se va face primăvară?

„Nu a făcut diferenţa atunci cînd ne aşteptam mai mult, cu Dinamo Kiev sau cu Ludogoreţ”. Acesta e gîndul otrăvit al unora, exprimat de Duckadam, în legătură cu Sînmărtean. Putem extinde. Steaua, cu jucători mult mai experimentaţi decît în trecutul recent, cu Keşeru, cu Rusescu şi cu Bourceanu trecuţi prin mai mult fotbal, cu Papp şi Luchin reveniţi din Europa, şi chiar cu un super-Arlauskis care a fost ca un zîmbet al zeului pentru toţi cei din faţa lui, nu a mai scos rezultatele din anii precedenţi. Dar, da, Sînmărtean pare tipul din capul mesei căruia i se prezintă nota. Cînd ţi se spune Magicianul trebuie să faci nişte vrăji. Să compensezi ratările, barele, achiziţiile tîrzii, scoutingul limitat de cîmpul vizual de la Poarta Albă. Să faci uitat un campionat scufundat în mediocritate, să te salţi ca un cal înaripat peste mlaştini. Oh, da, şi să mai tragi la poartă din cînd în cînd!

Dar gata, Lucian e istorie. Steaua se remodelează. A scăpat de derviş, de omul care hipnotiza deopotrivă adversari şi coechipieri şi ale cărui acţiuni păreau cîteodată rupte dintr-o fizică destinată doar înţelegerii lui Stephen Hawking. Fără Sînmărtean a fost Europa, cu el n-a mai fost. Cine pariază vrea să parieze pe această logică a paradoxului? Adevărul e că Sînmărtean a dat de două ori mai multe pase bune în careul advers decît tot restul echipei (INSTAT). Sigur, era job-ul lui. Dar numai al lui? Şi despre cei care trebuiau să fructifice aceste pase, nimic? Se vor simţi mai bine fără el? Vor fi mai eficienţi? Sînmărtean era cîteodată enervant, părea că joacă un fotbal platonic, artă de dragul artei la un secol şi jumătate după Poe. Plus că îşi asuma, în zona buturilor, prea puţine.

Uite, deja îl judecăm de parcă ar evolua într-un sport individual! De la Sînmărtean s-a aşteptat totul. N-a fost la înălţime, nici pe departe, deşi singur s-a pus în postura de a fi comparat cu repere istorice. Atît că alt Hagi nu se mai naşte, şi nici nu mai sînt vremurile care să-l nască. Astăzi, numărul 10 stă într-un birou şi e creator de echipe. Steaua ante-Sînmărtean a crescut talente flămînde de fotbal mare. Steaua de după e o colecţie de jucători buni care vînează un salariu încă şi mai bun. „Pentru familie”. Dar pentru fotbal? Pentru tot acest mediu care va vrea să trăiască şi după ce familia va fi la adăpost, ce facem? Şi cu toţi cei care vor veni, care au şi ei familii?

Prinţul care voia să cucerească lumea s-a îmburghezit. Băieţi buni, conduşi de un antrenor decent şi profi. În Europa au „murit” cuminte, în etape bine definite, la fel cum acasă au „omorît” campionatul. O capcană. Steaua are nevoie de o revoltă. Nu doar fotbalul din picior, ci foamea din stomac ar trebui să facă selecţia. Nevoia uriaşă de a fi cineva, de a face ceva care să rămînă. Abia atunci Sînmărtean va rămîne şi el doar o figură de ceară într-un muzeu.

Comentarii (20)Adaugă comentariu

gerrard (1 comentarii)  •  20 ianuarie 2015, 15:44

Mai deunazi,Sanmartean,in emisiunile dvs,era vazut ca un zeu. Si asta doar pt. ca respectivul juca la FCSB. Nici nu a aterizat bine omul pe alte meleaguri ca ati inceput sa aruncati cu noroi in el. Nu-i puneti in carca toate nerealizarile clubului. Ar fi mai intelept sa-i multumiti pt. tot ceea ce a facut si atat. Atitudine tipic romaneasca la gazetarii becalioti. Succes Lucian la noul club.

rejele (6 comentarii)  •  20 ianuarie 2015, 15:45

radule , ce sa spun , nu prea inteleg unde bati . voi stelistii nu va prea santeti prieteni cu logiga. tot ce este in curtea voastra este perla , diamant , cel mai super-extra , apoi la plecare nu mai este nimic din toate acestea. aveti o singura constanta in toata aceasta nebunie , indiferent de forma sportiva a echipei , de modul cum obtine o victorie , de magariile care se fac , voi stiti intotdeauna sa puneti batista pe tanbal. tipic romanesc .

asada (1 comentarii)  •  20 ianuarie 2015, 15:46

adevarul e ca steaua, cu sanmartean a avut 2 jocuri cu trofeul pe masa si 2 meciuri foarte importante pentru viitorul european al echipei, cu ludogoret si dinamo kiev. cate goluri sau pase de gol a dat in meciurile astea? degeaba il dribleaza pe durimel sau alte panarame daca nu se remarca in meciurile cu adevarat importante.

remus (2 comentarii)  •  20 ianuarie 2015, 16:04

steaua va reveni la stilul anterior de joc, adica fara un nr 10 autentic , ca nu are de unde. Asta nu inseamna ca va fi mai rau, ba din contra !! Se vor trezi sa joace fotbal si ceilalti fiindca pot ! Nu se vor hlizi la driblingurile lui SAINTMARTIN , si el sa nu aiba cui sa paseze, pt. ca erau fermecati !

mrius (1 comentarii)  •  20 ianuarie 2015, 16:30

Asta nu se poate numi articol. Jalnic, fara nici o linie

Vlad Tepes (2 comentarii)  •  20 ianuarie 2015, 16:33

Tipic romanesc… Judecam efectele fara sa fim atenti la cauze. Traim in epoca studiilor de caz, cifrelor, rapoartelor de orice fel si totusi noi judecam efectele? Domnule Naum, oare ati vizualizat profilul lui Sanmartean de cand s-a transferat la Steaua?(Pase de gol, goluri, deposedari, etc). E adevarat ca ”nu a fost la inaltime” cu Ludogorets si Kiev, dar va intreb, fara el mai ajungeam acolo?

lucid (5 comentarii)  •  20 ianuarie 2015, 16:37

Am mai spus ca Sanmartean e un jucator f.talentat.Dar pana la varsta asta unde s-a remarcat in afara de Steaua si Vaslui?Asta pentru ca dribleaza in exces,nedand drumul la timp la minge faza se iroseste,nemaivorbind ca i-au pus pe adversari pe contraatac.Un jucator cerebral CREAZA faze de gol.Este un jucator bun,dar uneori este lamentabil.
Prea putini jucatori de talia lui de aceea campionatul este diluat,modest.

igelu (1 comentarii)  •  20 ianuarie 2015, 16:51

Hai ca ai gasit tapul ispasitor pentru nereusitele Stelei, mai ales ca acum a si plecat de la club! Strasnic caracter mai ai Radu Naum……

Virgil A. (1 comentarii)  •  20 ianuarie 2015, 17:03

Nu trebuie judecata aspru evolutia lui Sanmartean, dar nici nu se cuvine ridicat in slavi. L-am vazut in unele meciuri din ultima parte a turului gresind pase multe, unele dintre ele in situatii din care i-a pus in pozitie de atac pe adversari. Cred ca e mai bine ca a plecat. Daca Steaua va reusi transferul unui jucator tehnic, cu dribling (gen Teixeira), echipa va avea un joc mai eficient.

krampus (2 comentarii)  •  20 ianuarie 2015, 18:09

Sanmartean e comparat cu cine nu trebuie; daca il compari cu regele Hagi il omori, nu e din aceiasi clasa, daca il compari cu HagiLutu iese bine, e la fel de talentat dar un pic mai bine fizic si ca ambitie.

Fritz (1 comentarii)  •  20 ianuarie 2015, 18:40

„Steaua cu Sînmărtean a ratat Europa mare”
Pe baza aceluiasi rationament ar trebui acuzat Hagi ca fara el Steaua a castigat Cupa Campionilor, iar cu el nu.

joipgj (2 comentarii)  •  20 ianuarie 2015, 18:51

welcome back !

Gio (3 comentarii)  •  20 ianuarie 2015, 18:57

Steaua a ratat calificarea in Champions League si mai apoi in Europa League-Primavara Europeana pt ca ………..Tatarusanu, Gardos si Chiriches

catalin ilascu (1 comentarii)  •  20 ianuarie 2015, 19:51

Parerea mea? nu a fost asa de bun precum s-a scris. Facea 5 driblinguri si nu mai avea putere sa paseze mingea. Si atunci ? Cu ce a ajutat echipa.? Cred ca steaua va juca mai bine fara el.

yellow wolf (1 comentarii)  •  21 ianuarie 2015, 2:26

Baieti am impresia ca nu ati inteles articolul, de fapt Radu il lauda pe Sanmartean si spune ca dupa el o sa fie jale la Steaua….:)))

Marinica (1 comentarii)  •  21 ianuarie 2015, 2:45

Steaua nu a mai avut un jucator ca Sanmartean, de pe vremea lui Ion Dumitru.

De la Ion Dumiotru, pana la Sanmartean nu am mai avut niciodata un mijlocas central de acelasi nivel sau macar apropiat.

Din pacate, Steaua cu Ion Dumitru si cu Iordanescu a fost mai slaba ( mult mai slaba ) decat Steaua cu Boloni si Majearu.

Si apropos de Duckadam, nici el nu a fost un portar mai bun decat Vasile Iordache, portarul nostru din echipa anilor 70.

Asta-i fotbalul … nu intotdeauna cei mai buni fotbalisti formeaza cea mai buna echipa.

Steaua anilor 70 avea jucatori mult mai talentati decat cei din 86. Si totusi performantele sunt, clar, de partea celor din 86.

Bafta celor care vor juca de acum inainte !

Si spor la treaba, pentru ca desi le trebuie bafta le mai trebuie si multa MUNCA.

iobagul (6 comentarii)  •  21 ianuarie 2015, 9:59

Lasand laudele si chiar statisticile la o parte, Steaua va incepe intr-o noua formula jocul in cea de-a doua parte a campionatului. Mai bine, mai rau – rezultatele vor vorbi!
Din punct de vedere mentalitate si psihic, plecarea lui Sanmartean este un mare plus. Era liderul de vestiar autoritar care umilea unii jucatori mai intimidabili(vezi Adi Popa), juca dupa chef, cand i se punea pata ii sfida pe toti(de la antrenor pana la coechipieri), e un Tamas care isi bea fitzele in loc de sticle! Statisticile seci ne vorbesc de eficienta, finalizarile la poarta din fazele de magician mai putin! Plus la spectacol, minus la tabela de marcaj! Regele a plecat, traiasca urmatorul rege!

Daniel (1 comentarii)  •  21 ianuarie 2015, 11:13

Keseru a ingropat sperantele de marire ale Stelei, atat in Bulgaria cat si in Danemarca. A avut faze clare de gol, create (ce chestie!) fix de Sanmartean si le-a ratat amatoriceste. Deci aveti dreptate, nu lui Sanmartean trebuie sa i se puna eticheta de pierzator de campanii europene, tipul si-a facut treaba foarte bine, mult mai bine decat se astepta oricine.

alex (2 comentarii)  •  21 ianuarie 2015, 11:53

Domnilor nu mai dati vina pe Sanmartean, cand joaca langa el fotbalisti ca latovlevici, pentru care s-a gasit inlocuitor de pe un alt post pentru ca nu mai e baiat serios (incredibil si mai are si pretentii, sa-i fie rusine pentru cum a jucat ultimul an la Steaua!), sau Chipciu care alearga precum un nebun cu capul in pamant si care nu stie ca inca de la juniorat i se explica sa faca un stop bun si sa ridice capul pentru pas (el nu stie ce-i aia un-doi sau fair play pt coechipieri), sau Popa care e doar sprinteor, sau Tanase care e pus capitan si nimeni nu stie de ce.. si multi altii: costea, matei, Iancu, Stanciu, Neagu, Breveld, baieti care nu mai au chef de fotbal, nu stiu ce inseamna Steaua si asteapta doar sa prinda cateva meciuri bune si un contract afara…cat mai repede..

alex (2 comentarii)  •  21 ianuarie 2015, 11:57

Asadar Sanmartean a facut ce a trebuit, la fel cum ar fi facut fiecare dintre noi, cand vine o oferta de lucru pe acelasi post, cu aceeasi fisa a postului, dar cu remuneratie de doar’ 5-6-7 ori mai mare.

Comentează