Handbal cu piciorul

Barcelona a apărut în viaţa noastră precum paralelipipedul lui Kubrik.

Se întîmplă ceva cu Barcelona. Ceva care sperie. Ceva care aduce a Dustin Hoffman în “Rain Man” atunci cînd dădea în fracţiuni de secundă rezultatul exact, la zecimală, al unor operaţii de genul 1459453299 împărţit la 239007. Cineva uitîndu-se cu zvîcniri musculare la fazele derulate cu viteză nefirească a exclamat: “Ia te uite, nu ştiam că şi eu pot juca atît de bine fotbal pe computer!”. Asta e senzaţia: că oamenii aceia, sau ce-or fi ei, sînt conectaţi şi manevraţi de altcineva – poţi fi chiar tu! – funcţionînd la viteza influxului nervos. Prin această percepţie Barcelona răstoarnă teoria despre sport, care ar trebui să cuprindă şi neputinţă, disperare, cădere, măcar din cînd în cînd.

Nu. Barcelona e perfectă. E ca un organism fără muşchi şi fără inimă. E neverosimil de bună. E peste puterea de înţelegere a omului obişnuit, care oboseşte de două ori mai tare decît Messi, Alexis S. sau Xavi H. numai urmărindu-i cum se mişcă. La capătul unui meci al lor eşti terminat, transpirat, transportat. Depăşit de evenimente. Depăşit fizic. Eşti ca Jane pe care Tarzan o întrecea înotînd în vreme ce sărmana fată fugea de rupea pămîntul. Ce naiba e asta? Un film, un SF sau pur şi simplu SFîrşitul?

Barcelona ajunge de la o poartă la alta mai repede decît ajung handbaliştii. Vă daţi seama? Băieţii ăştia conduc mingea cu piciorul mai bine ca băieţii ăilalţi, cu mîna, pe o lungime de trei ori mai mică. E o breşă istorică în manifestarea fizică. În curînd, la meciurile catalanilor merele vor cădea în sus, oamenii vor întineri, iar arena va fi luminată direct de energia degajată de jucători. Va fi o lume minunată, în care biletele se vor distribui pe baza capacităţii de a urmări jocul la adevărata lui viteză. Barcelona forţează apariţia unui om nou, pe al ei Camp Nou, care să poată recepta pe repede înainte fără să ameţească şi să cadă lat.

E evoluţia unei lumi obosite de senzaţional, care cere instinctiv o doză de supranatural. Sărmanul antrenor al celor de la Al Sadd pe care echipa domnului Pep o are la rînd de executat a dat poanta zilei, rugînd să-i fie permisă evoluţia în 16 jucători. Gluma e că oricum nu i-ar ajuta la nimic. Aici nu e vorba, dragi fani din lumea întreagă, despre cantitate, ci despre calitate. Jucători diabolici cu o turbină în posterior. E ca şi cum Schwarzenegger ar intra într-o peşteră din Neanderthal cu mitraliera în mînă. Peste sute de mii de ani oamenii vor descoperi creierii lui Mourinho pe pereţi. Îi vor căuta degeaba pe cei ai lui Ronaldo.

57 comments ↓

#1 pop ioan on 12.13.11 at 10:21 am

DAR NU SELECTIONATA FEMENINA DE HANDBAL ROMANA

#2 stiinta on 12.13.11 at 10:27 am

este un comentariu rautacios despre o echipa fabuloasa, iar sa nu uitam ca si ei au fost invinsi de 2 ori asa ca mai usor NAUME CU ALDE MORUZINIO SI REAL CARE NU JOACA DECAT LA DISTRUGERE SI NU CASTIGA NICIODATA CU UN ASTFEL DE JOC

#3 Miky198 on 12.13.11 at 10:33 am

Interesant articol, acum sper sa nu umpleti toti din redactie GSP-ul cu Barca:))….dar “PERFECTIUNEA” a dat semne de “IMPERFECTIUNE” sezonul acesta totusi…..incerc sa privesc obiectiv totusi pe Barca si sa cred (cu toate ca imi doresc sa nu se intample) ca au sanse sa se “impiediece” din nou in deplasari…in fata unor echipe care se apara cu 11 jucatori in jumatatea proprie 90 minute…pe cand RM pare sa fi gasit “ANTIDOTUL” pentru aceste echipe…deci eu zic doar sa ne BUCURAM de FOTBAL si ca suntem contemporani cu asa ECHIPA.

#4 parioara on 12.13.11 at 10:35 am

daca ar avea si victoria branesti laboratorul medical de la barcelona……..trebuia sa schimbi titlul

#5 senna on 12.13.11 at 10:40 am

este o vorba :ceva e putred in danemarca.nimeni nu e atat de bun.toti alearga cam 13-14 kilometri pe meci(fara valdes evident) si totusi sunt atat de proaspeti in minutul 90.sunt jucatori buni,unii extraordinari,dar sa nu uitam ca ultimele scandaluri legate de dopaj vin din spania(fuentes etc) deci intrebarea este:de fapt cat sunt de buni ei in mod normal?

#6 cris on 12.13.11 at 10:41 am

Iubesc Barcelona si pot spune doar atat. Un articol extrem de dubios.

#7 yaruk on 12.13.11 at 10:42 am

cam asta e viitorul in fotbal; trebuie sa mai apara astfel de echipe pentru ca lumea iubeste la nebunie spectacolul iar antrenorii gen mourinho , care uratesc fotbalul prin jocul doar pentru rezultat, ar trebui sa fie din ce in ce mai rari.
Spectacolul si emotiile vor salva fotbalul!

#8 miri12 on 12.13.11 at 10:43 am

raducule dute tata la comentariile tale despre handbal,lasa fotbalul pentru altii,habar nu ai cu ce se papa sportu asta,laso dreq asa.

#9 nelu on 12.13.11 at 10:46 am

ehee..ce nu face stiinta moderna? vitaminele si somnul de amiaza fac minuni. pentru barcelona. ceilalti beau apa cu bule si din cauza asta obosesc si alearga mai putin.

#10 Andrei on 12.13.11 at 10:50 am

“Îi vor căuta degeaba pe cei ai lui Ronaldo”, asta chiar a fost buna…

#11 sorin on 12.13.11 at 10:51 am

E adevarat dar nu uitati un lucru .Barcelona trece acum prin fenomenul prin care a trecut si nationala Romaniei in 1994. E o generatie de aur , o conjunctura fantastica. Ma indoiesc ca Barca ar fi aceiasi cu inlocuitorii lui Iniesta Xavi , Messi et comp. cand acestia nu vor mai juca .Sigur e foarte important si Pep dar el are avantajul de a lucra cu aceste adevarate fenomene precum Covaci al nostru in anii `70 la Ajax-ul lui Cruyf .

#12 simplu_suporter on 12.13.11 at 10:52 am

teoria coardelor. armonie universala. probabil mes que un club este interpretarea concreta a unor armonii universale la care ajungi armonizand un ansamblu de oameni si procese in cele mai mici detalii cu infinit mestesug si rabdare. luati de la 5 ani si formati la fel timp de 15 ani acesti oameni ajung sa fie ireali, doar pentru ca sunt relaitatea de la alt nivel, cel care inca ne e supranatural. da, radu, intuiesti bine, mes que un club ne arata gaura cheii catre un univers despre care stim ca exista doar din intuitie, coincidente si paranormal. dar el este real. nu la madrid ci la barcelona.

#13 Bogdan on 12.13.11 at 10:54 am

Paralelipipedul e al lui Clarke, nu al lui Kubrik, doar ca in carte arata altfel decat in film :)

#14 Mircea Meşter on 12.13.11 at 10:54 am

Radu, articolul tău ar fi fost unul excelent, presărat cu destule metafore inspirate, dacă nu ai fi ales finalul ăsta.

#15 valentin on 12.13.11 at 11:06 am

Unii fac aluzie,altii chiar spun direct,ca vezi doamne,jucatorii Barcei se dopeaza(cu siguranta sunt fani real,nu cu r mare),fabulatii….ps. cati jucatori are real(tot cu r mic)din pepiniera propie?Aici este diferenta…..

#16 gabi_stelist on 12.13.11 at 11:08 am

Esti SENZATIONAL RADU NAUM! Am OBOSIT urmarindu-te, citind de la un capat la altul acest articol. Ma simt epuizat! BRAVO!

#17 Vanelul on 12.13.11 at 11:25 am

Lasa-mi emisiunea-n paceeee !!!! :(((( (Fotbal Club)

#18 fan barca on 12.13.11 at 11:30 am

Multe echipe au castigat campionate si cupe ale campionilor…dar nici o alte echipa nu a starnit admiratia intregii lumi precum a facut-o Barcelona…

Anul acesta, Real Madrid poate ca a intrecut-o pe Barcelona in rezultate ( pana acum ), dar niciodata in joc…

#19 Alin on 12.13.11 at 11:32 am

frumos articol .hai sa ne bucuram ca traim sa vedem cea mai buna echipa de fotbal care a fost vreodata

#20 vali on 12.13.11 at 11:44 am

Da, e un articol care critica de fapt Barcelona, fara inima si fara muschi, iar prietenul lui, Radu Banciu a zis ca Barcelona e “cea mai jegoasa echipa din lume” , sincer nu ma asteptam la asta din partea lui. Indiferent daca se dopeaza sau nu, fotbalul pe care-l practica nu poate exista fara talent si munca, iar geniile lor din teren nu au treaba cu nici un medicament. DE parca jucatorii Realului de ex sunt tinuti cu suc de portocale. Va decadea si aceasta echipa mai devreme sau mai tarziu, spre bucuria unora care sunt fani O.M.

#21 Cosmin on 12.13.11 at 11:48 am

Draga Radule, minunat! In sfarsit gasesc si eu scrisa o realitate de netagaduit: CR este o insumare a defectelor zilelor noastre - gelat, frezat, smecher, certaret, arogant, plin de sine, violent atunci cand nu iese ca el, monden - pe scurt, lipsit de substanta, de creier. Cum ai spus si tu:

Peste sute de mii de ani oamenii vor descoperi creierii lui Mourinho pe pereţi. Îi vor căuta degeaba pe cei ai lui Ronaldo.

#22 makro on 12.13.11 at 12:01 pm

In ciuda faptului ca tin cu Barca, nu cred ca aceasta echipa este perfecta si nici nu cred ca se va “inventa”, cel putin in fotbal, perfectiunea. Pana la urma suntem oameni si nimeni nu este infailibil. Barcelona, pornind de la gafa personala si inexplicabila a lui Valdes, a mai dat semne de slabiciune pe intrag parcursul partidei. Sa ne amintim numai de cele doua ocazii monumentale pe care le-a avut Ronaldo. Da, Barca joaca un fotbal, de cele mai multe ori, incantator, dar pana la meciul cu Real, sau chiar si-n meciul cu Real, a avut destule probleme (egal la San Sebastian, dupa ce conduceau cu 2-0, egal la Bilbao, egal ep Mestalla, infrangere la Madrid, cu Getafe, etc). Barca poate a speculat mai bine oportunitatile avute. per ansamblu, sambata a meritat victoria, dar a aratat ca are si slabiciuni.

#23 Pele on 12.13.11 at 12:09 pm

ultima replica e de vis..bravo tata..frumos articol..

#24 Lucian on 12.13.11 at 12:24 pm

LA STEAUA JUCA CANDVA GHEORGHE CONSTANTIN ZIS SI PROFESORUL CARE SPUNEA CA NU INTELEGE DE CE JUCATORI ALEARGA MAI MULT CA MINGEA MAI PE ROMANESTE SE REFEREA LA JOCUL DIN PRIMA ATINGERE CEEA CE DADEA O MAI MARE VITEZA JOCULUI SI ADVERSARUL NU AVEA TIMP SA AJUNGA LA MINGE EU CRED CA ASTA FACE ACUM BARCELONA

#25 Lucian on 12.13.11 at 12:30 pm

MARE PACAT CA NICI UN ANTRENOR ROMAN NU A OBSERVAT ACEST LUCRU EU CRED CA PRIN ANTRENAMENTE REPETATE PANA LA REUSITA SE POATE PLUS CA NOI AR TREBUI SA MAI UMBLA SI PUTIN LA PREGATIREA FIZICA
IORDANESCU OBSERVAND CA DINAMO KIEV REUSEA SA BATA ADVERSARI PRIN PREGATIREA FIZICA FOARTE BUNA INAINTE DE MECIUL CU EI A FACUT O PREGATIRE FIZICA FOARTE BUNA LA FORBAN

#26 Dac.Impielitzat on 12.13.11 at 12:47 pm

foarte frumos din punct de vedere al plasticitatii :)
chiar mi-a placut
legat de Barca, sunt fantastici. sa-i vezi ce control au la minge, in regim de viteza, ce viziune clara a jocului, cum joaca toti pentru unul si unul pt toti. este fantastic. si folosim cuvintele astea numai pentru ca este atat de rar sa vezi asa o echipa. dar in 10-15 ani cand generatiile de acum vor invata si ei de la Barca frumusetea acestui sport si modul in care poti sa-l joci atat de frumos, jocul asta nu va mai fi fantastic, va intra in normalitate. asa cum super-calculatorul de acum 10 ani nu mai e de domeniul fantasticului acum, asa cum recordurile la 100m viteza de acum 10 ani sunt oarecum glume acum pt sportivii de azi.
Deci, da, sunt pioneri, sunt fantastici, hai sa ne bucuram de ei la maxim! Sunt tare frumosi, sunt senzationali, sunt cu adevarat fantastici!
Si hai sa privim cu nerabdare sa vedem generatiile din urma cum o sa vina si o sa impinga si mai sus standardul.

#27 tache bacanu on 12.13.11 at 1:30 pm

Bravo Radule,aici in scris astfel de articole te astept in permanenta si poate mai des.Sunt de acord cu tine dar,mai frumoasa ca Realul lui Zidane ptr.mine n-a fost alta!Ce sa-i faci,stii si tu chestia cu ………in gustul omului.Mou,totusi si-a demonstrat clasa cand a castigat cu Inter liga campionilor,taman cu Barcelona la varf.

#28 bog on 12.13.11 at 1:42 pm

ce se oftica gibonii care sustin echipe din madrid.dati-va foc

#29 rescatorul on 12.13.11 at 2:25 pm

Articol bun, in nota obisnuita. Numai ca dl. Kubrick - Stanley Kubrick - a fost regizor, si chiar unul de referinta. Nu stiu daca a avut de-a face cu vreun paralelipiped. In schimb, dl. Kubik a inventat cubul care ii poarta si azi, cu mandrie, numele. Deh, omul cat traieste…invata!

#30 Weah on 12.13.11 at 2:32 pm

Subscriu, bun eseu. Trebuie sa nu uitam, cand facem un portret al Barcelonei de azi, calitatea a comportamentului jucatorilor: bun simt, modestie, masura, se vede ca vin din familii unde au primit o “buna crestere”, ceea ce, pentru niste jucatori de fotbal, e impresionant (o singura exceptie, Pique). Prin contrast, un calau ca Pepe, un golanas, (chiar daca foarte talentat, tot golanas), ca Ronaldo C., un smecheras de plaja ca Marcelo, sau un ranchiunos meschin si increzut ca antrenorul lor, sunt niste caricaturi.

#31 misujon on 12.13.11 at 2:38 pm

Bravo tata! Bravo! Ultima fraza e MONUMENTALA!!!

#32 rosebud on 12.13.11 at 2:48 pm

Vai ce minunata e farsa, cum i se mai zice barcelonei. Asa de minunat a jucat farsa si contra getafe, si contra valenciei( cu 3 aparatori a avut noroc cu carul ca n-a pierdut) si contra milanului si contra lui real sociedad… cand posesia prelungita se face in regim de viteza si mai ales cand ataca poarta da, au un joc excelent, la care se adauga sclipirile de geniu ale piticului indopat cu hormoni si ale altora cum ar fi iniesta, xavi, villa….dar cand paseaza mingea ca la handbal la viteza melcului, previzibil, fara sa atace poarta, iti vine sa te duci sa te culci, te plictisesti ingrozitor. Scopul jocului e sa ataci poarta, sa dai gol, nu sa plimbi mingea 90 de minute de la unul la altul.Sa nu uitam ca real madrid a jucat cu un cr7 in pasa proasta, cu un ozil ingrozitor( de 4-5- meciuri nu joaca nimic, duce o viata extrasportiva tulbure ptr ca l-ar fi parasit iubita), cu un Di maria egoist.. . In conditiile in care Mourinho a ales sa joace cu doi mijlocasi la inchidere gen xabi alonso si lass care dribleaza rar ( sa spun doar atat) si l-a introdus apoi pe khedira care e bun doar cu tarnacopul , nu stie sa dribleze, singur Benzema n-a putut trage echipa dupa el. Sa nu uitam ca The Special One a adus in vara asta 2 turci care n-au putut juca , e vorba de Nuri Sahin si de Altintop.Din 2 una: sau cr7, Kaka, Otil, Di Maria joaca f bine si cei cu tarnacopul Khedira, Alonso, Lass, Coentrao se apara, sau se joaca cu adevarat care pe care, Farsa cu un om cu toroipanul- Busquets, apoi mingicarii Xavi, Iniesta, Fabregas,etc contra unui singur om la inchidere , cu toroipanul, si ala de calitatea lui Xabi Alonso, apoi mingicarii Ozil, Kaka, Sahin, Altintop etc. Si sa nu uitam ca Messi trebuia sa ia al doilea galben daca arbitrul avea personalitate…
Legea compensatiei ar trebui sa existe , daca Farsa e eliminata in semifinale sau Santos o bate in finala?
Inca o chestiune, adica doua. Sa nu uitam de dopajul din Spania( Zidane a recunoscut ce si cum dar n-a patit nimic, Guardiola a fost absolvit de dopajul din Italia pe forma, nu pe fond, cazul Fuentes( cred ca p-asta l-au tratat ca-n bancurile cu politistii romani, l-au “batut” sa taca, nu sa spuna cate stie), atleta Dominguez care acum e senatoare PP) Mai tineti minte 1969, Amstrong, un pas mic pentru….? Si s-a dovedit ca a fost un bluff, o farsa a americanilor. Cea mai cea echipa din istoria fotbalului, bla , bla ,bla….Si mai tarziu se dovedeste c-au baut multa apa cu …lamaie.Firma herbalife e sponsor al Farsei si al Valenciei,cazul Abidal…

#33 Dny on 12.13.11 at 2:58 pm

Senna, Nelu si Radu Banciu nu mai vorbiti de lucruri pe care nu le intelegeti !!!!???? Te poti dopa de 1000 de ori dar nu poti sa pui un stop, sa faci o fenta, sa dai un pas cum o fac cei de la BARCA. Dopat poti alerga dar nu poti juca la nivelul lui In., Xa, Me….etc. Dopatil pe un jucator de la Steaua si ….. va juca la fel ca Iniesta ?????!!!!!

#34 ioan on 12.13.11 at 3:00 pm

Ultima fraza e smechera rau , am ras bine :)) Barcelona este cea mai buna echipa a lumii…

#35 dani on 12.13.11 at 3:56 pm

@rosebud
Tu crezi ca jucatorii Realului beau apa cu lamaie?:) exista substante admise si interzise, chiar si cele admise sunt tot un dopaj, si majoritatea fotbalistilor profesionisti le folosesc mai mult sau mai putin, dar putine echipe , de fapt nici una, nu joaca precum Barcelona. Iar ca dai exemple din campionat cand au pierdut sau au castigat la limita chinuit arata ca de fapt sunt oameni, e normal sa mai si piarda sau sa aiba meciuri f proaste, dar in meciurile importante nu sunt labili psihic ca unii jucatori de la Real, asta nu se vindeca cu nici o substanta din lume

#36 andrei30 on 12.13.11 at 4:24 pm

Kubrick n-are niciun paralelipiped mosule, pacatul tau e ca mereu vrei sa pari mai destept si mai cult decat esti si nu faci decat sa te umpli de ridicol.

#37 iuli on 12.13.11 at 4:50 pm

buna paralela cu kubrick si paralelipipedul (dreptunghic!!), mai revedeti oameni buni odisea spatiala sa-i vedeti efectul asupra primatelor (tot un fel de barca vs real).

#38 iulian on 12.13.11 at 10:53 pm

domnule naum, pentru mine ca telespectator comentariul dv vis a vis de orice lucru, aproape orice lucru imi provoaca greata!! nu mai sunteti de multa vreme un juranlist de sport asa cum erati candva, sunteti un personaj manat de dorinta de a se afirma prin a scoate can-can-ul din invitatii unor diverse emisiuni fara succes la care sunteti moderator! involuati ….din pacate!!

#39 rosebud on 12.13.11 at 11:21 pm

dani

Despre dopaj n-are rost sa mai discutam… real madrid , caverna , lechera, nu aduce in discutie asta ptr ca si ei sunt cu musca pe caciula cel putin in cazul zidane, si aici doare rau pe oricine microbist din lume. a se citi interviul in le monde a lui noah, interventia unui ciclist spaniol castigator al turului frantei… cultura minciunii este inradacinata in spania de secole, minciuna patriotica sa zicem asa, asa sunt obisnuiti de sute de ani…
N-am dat exemple de meciuri castigate chinuit de farsa, am dat exemple de meciuri in care au terminat la egalitate, uitand de exemplu meciul cu sevilla de acasa…

Cat despre labilitatea psihica a jucatorilor de la real, nici vorba. Uita-te la messi cand da cate un interviu, nu poate sa lege 2 cuvinte cap la cap, hagi al nostru era florin calinescu pe langa argentinian.Ozil joaca prost spre dezastru dinainte de meciul cu atletico madrid iar cr7 a avut o zi proasta taman cand nu trebuia, gheata de aur a europei cu 40 de goluri pe bune.
In concluzie il clasico nu l-a castigat farsa, l-a pierdut real madrid. Nu-i nimic, poate ca in aprilie, la Barcelona, Real pune capat acestui ciclu si iar tasnesc aspersoarele de bucurie.

#40 ion c on 12.14.11 at 1:57 am

Frumos articol. Intr-adevar ce joaca Messi et. co. este incantator si intrece orice imaginatie. Si stiu ce spun, am multa experienta: am vazut la lucru numerosi mari maestri, incepand cu Pele, Eusebio si Dobrin :)

#41 aranburu on 12.14.11 at 5:26 am

@weah

De acord. Modestia, viata cumpatata ar putea fi o explicatie. Ibrahimovici si-a scris recent memoriile parca, si cam invidios fiind ca nu si-a gasit locul la Barca, reprosa, printre altele, si faptul ca alde Xavi, Iniesta si ceilalti sint prea…buni. Adica cuminti, respectuosi, nu golani ca el, etc. O fi si bunatatea un defect zilele astea…Vedeti comentariul lui Paul Scholes, ca in ziua de azi daca nu esti tatuat nu esti fotbalist. Nu ca tatuajul ar fi vreo problema, dar ma indoiesc ca genul de caracter Ibrahimovici sau Balotelli s-ar incadra bine in filosofia Barcelonei si a lui Guardiola.
Cit despre doping, la conditii egale (ori toate echipele la nivelul asta il practica, ori nimeni n-o face; dar doar ca Barceola sa o faca in timp ce ceilalti nu, e exclus), Barcelona sint cei care produc fotbalul cel mai incintator.

#42 caine rosu 18 on 12.14.11 at 9:51 am

Bravo, Radu! Un articol f.bun, cu un final de senzatie! Pacat ca cei care au doar laboratoare in minte au inteles, fiecare, altceva. Sa se gandeasca doar la Ajax-ul anilor ‘70!!

#43 akkiller on 12.14.11 at 1:32 pm

toti lovesc in barsa pentruca ar putea sa se dopeze jucatorii, poti sa bagi cit nandrolon vrei in tine sau orice are legatura cu efedrina poti sa ei chear shi amfetamina si tot nu o sa inveti sa dai pasele cum o face mesi sau xavi aici e secretu de alergat alearga si otelu da alearga in gol

#44 akkiller on 12.14.11 at 1:42 pm

si inca c eva o intrebare pentru toti fanii realului. De cite ori tre sa bata barcelona pe real ca sa nui mai gasiti scuze cu pasa proasta a lui ronaldo si ozil e frustrant. In 2000 real era peste barsa si poate cu acea echipa aveau sanse sa bata barca actuala, acum le e imposibil

#45 dani on 12.14.11 at 4:10 pm

@rosebud
Ma refeream ca sunt labili in unele meciuri in fata portii,dar nu stiu cum se face ca sunt pregatiti de cel mai tare ever antrenor din lume, nu are nici o relevanta cum vorbesc unii la interviuri, iar de pasa proasta a lui Ronaldo ce sa zic, mie mi se pare ca e cam rasuflata, Ronaldo nu e la primul meci impotriva Barcelonei in care joaca prost, incepand de la finala UCL din 2009 cand era la Manchester si pana la ultimul, in afara de finala Cupei, portughezul a fost clar sub Messi si nu doar sub el, Ozil cam la fel, turco-neamtul si-n campionat face un meci-doua bune, trei patru slabe, sunt putini jucatori de la Real care sunt constanti. Halal IREAL

#46 Lucian on 12.14.11 at 10:01 pm

Plin de metafore articolul, de nu prea intelegi nimic! Totusi, paralelipipedul lui Kubrik o fi cumva cubul lui Rubik ?! Ca in rest, numai vrajeala…

#47 deco on 12.15.11 at 6:00 am

ultima propozitie, geniala :)))

#48 v. on 12.15.11 at 10:11 pm

@rosebud
hai, serios, s-a dovedit ca armstrong nu a pasit pe luna in ‘69? :)))

#49 ALTIUS on 12.16.11 at 12:02 am

pt. rosebud:

De cite ori la rind trebuie sa-l bata Messi pe c(*)r(***)7 ca sa strigi “nu mai da, nu mai fac”?
Daca crezi ca Iniesta, Xavi si Messi sint produsul dopajului nu intelegi fotbalul. Ce vezi tu, si nu pricepi, se numeste har, geniu.
Deci, filozofezi tu, Altintop e mingicar (?!), iar Iniesta se dopeaza… Ce bausi, puiule?
Scrisul tau e precum calcatura lui Pepe si S. Ramos, usuca iarba / screenul…
Messi trebuia eliminat?… pentru ca a facut al doilea fault in 4 luni? Ma baiatule, la madrid sint vreo 4-5 care trebuie sa primeasca cartonas rosu doar pentru ca respira…si tu la fel…nu-ti cere nimeni sa aplauzi, dar nu ragai in public!

#50 pinguinul nordic on 12.17.11 at 2:54 pm

A lui Rubik, domnule Naum. Şi nu este un paralelipiped oarecare, este un cub. Vasăzică: cubul lui Rubik. Sună bine, dar este o întâmplare. Rubik este ungur iar la ei se spune kocka: Rubik-kocka.
Kubrik este altineva. Vestit şi el, advărat. Regizor de film celebru şi atipic. Este adevărat că îşi scria numele - pentru că nu mai trăieşte - un pic diferit: Kubrick

#51 Ladisas on 12.17.11 at 4:47 pm

Domnule Naum , greseala dumneavoastra e ca redactati articole , care pot fi intelese doar de anumiti oameni , pentru marea masa intelectuala…atat.

#52 eicimic on 12.17.11 at 8:57 pm

@bogdan se referea la cubul lui kubrik…stii ala cu multe culori la care te uitai ca bou cand erai mic?..la ala se referea…da trebuia sa faci tu pe desteptu,nu?

#53 Val on 12.17.11 at 10:50 pm

Rubik a conceput cubul la 15 ani dupa ce Kubrik ne incanta cu “Odiseea spatiala 2001″, unde apare paralelipipedul despre care se pomeneste in articol…

#54 Obiectiv on 12.18.11 at 12:04 pm

Pe cei din Barcelona ii urmarim meci de meci, le cunoasteam stilul si posibilitatile; totusi, aceasta echipa este departe de a fi invincibila, iar sezonul acesta este inceputul sfarsitului (pentru catva timp, intrucat marile cluburi revin in top, candva), dupa cum s-a vazut in campionatul Spaniei si chiar in Champions League (cu Milan, la Barcelona). Chelsea (intr-o semifinala in care arbitrul s-a situat de partea catalanilor) si Inter (pardon, Mourinho!) stiu deja secretul reusitei, iar Wenger, “rapus” de doua ori in fazele superioare ale C1, abia asteapta revansa, intr-un sezon inceput catasrofal si care poate deveni - daca lucrurile evolueaza normal si nu se accidenteaza iar Van Persie - cel mai bun din istoria clubului!

#55 TarjetaRoja on 12.18.11 at 4:13 pm

Thuamne … mă uit la unele comentarii … ce mi-e Erno Rubik, ce mi-e Lubos Kubik, ce mi-e Stanley Kubrick … tot un drac. Au cîte un K la sfîrșit? Au! ce-ți trebuie mai mult?!?

Ce dacă primul se ocupa cu cubul, al doilea cu sfera și al treilea cu paralelipipedul (mă rog, nu el, ci Arthur Clarke și a sa Santinelă)? toate-s figuri geometrice, deși, dacă-l întrebi pe Messi în engleză ce este un paralelipiped, o să=ți răspundă că-s niște “țăvi” paralele (parallel pipes) , pentru că substanțele folosite nu acționează și asupra creierului …

#56 bernabeu on 12.18.11 at 9:16 pm

Articolul spune aceleasi clisee care se tot rumega despre Barcelona de ani de zile, insa finalul a fost genial. Ronaldo e un jucator bunicel, si cam atat. Limitele lui se vad foarte clar in partidele cu adevarat importante, cu miza mare. Prea mult manelism la acest Ronaldo, prea multe fite, prea multe impresii, prea mult gel pe par, multa forma fara fond. Iar steaua Mourihno se va stinge intr-un imens hohot de ras, dupa a nu-stiu-cata infrangere in fatza Barcelonei. Degeaba ii umilesti pe ceilalti, iar cand vine momentul adevarului, devii penibil si patetic, invocand arbitrajul, dopajul sau norocul adversarului.
Si nota bene, sunt fan al Realului!

#57 @rosebud on 12.18.11 at 9:22 pm

@rosebud…te oftici :)) du-te si mai vezi inca o data Citizen Kane si poate intelegi ceva.

Leave a Comment

Reguli :
1. Tratati persoanele care scriu pe acest blog cu respect, nu folositi un limbaj necivilizat sau cuvinte care sa aduca o vatamare morala celorlalte persoane care posteaza mesaje.
        a. In comentariile dumneavoastra va rugam sa va referiti doar la articolul/editorialul in cauza si sa nu atacati autorul.
        b. Nu folositi un limbaj explicit sexual, vulgar sau care sa care sa jigneasca.
        c. Fara comentarii discriminatorii cu tenta xenofoba, antisemitista sau rasista.
2. Nu publicati sau solicitati in comentariile dumneavostra adrese de web, produse sau servicii.
3. Nu transformati acest blog intr-un "chat".
4. Pentru protectia dumneavostra nu folositi in comentarii informatii personale, adrese de email, numere de telefon sau URL.
5. In comentarii nu puteti folosi decit urmatoarele coduri HTML: <a href="" title=""> <abbr title=""> <acronym title=""> <b> <blockquote cite=""> <code> <em> <i> <strike> <strong>
6. Daca aveti vreo plangere in ceea ce priveste administrarea acestui blog puteti trimite un mesaj la adresa de mail: contact@gsp.ro.
7. Comentariile care intra in contradictie cu regulile de mai sus vor fii sterse fara a se afisa vreun motiv.
8. Daca veti continua sa sfidati aceste reguli nu veti mai putea sa postati mesaje.

Comentand pe acest blog, sunteti de acord cu regulile precizate, le intelegeti si va dati acordul ca le veti respecta. Va multumim.