Sfîrşitul scuzelor

Ruşii au patinoare, africanii au stadioane, iar noi avem…

Se numeşte Sankt Petersburg, în zona Ermitaj-ului şi a Bisericii Sîngelui Vărsat, şi Leningrad în rest, acolo unde noroiul endemic face spălătoriile de maşini inutile. Şi se mai numeşte şi Speranţa pe acele ovaluri pierdute între betoane pe care patinează pînă la epuizare fiinţe mici şi gingaşe urmărite de oameni mari şi crunţi. Copiii şi părinţii lor. Cuibarele campionilor şi ale unei alte vieţi malaxează la infinit visuri şi scot cîştigătoare bila celui ce a tras cu dinţii de capătul de aţă care duce spre paradis. Bunicile sovietice îi urmăresc de după geamuri cu neînduplecarea cu care altădată îşi trimiteau fiii pe front. O disperare îi leagă peste generaţii. Nebunia de a ieşi din cercul destinului.

Privite din telescaun, gîgîlicile care alunecă în şir indian cu schiurile aşezate cuminte în plug în spatele instructorului îţi topesc sufletul. Nu ştii dacă sînt copii sau jucării. Clăparii sînt jumătate cît ei, iar căştile le dau un aer de miniastronauţi. Sînt roşii în obraji şi cu mucii pe buze, dar nici unul nu se vaită. Cad şi se ridică repede, să nu piardă trenuleţul. Seara ascultă poveştile bunicului care se chinuia pe nişte doage imediat după război, mîncînd cam ce mîncau şi bunicii noştri, o fiertură şi un pic de magiun. Acum micuţii visează la Michi Walchhofer şi la Beni Raich, ba chiar la Bode Miller, americanul ăla nebun care l-a înlocuit pe taica Hermintor la capitolul “Take no brake”. Habar n-au cine e Ivanschitz, fotbalul e pentru răsfăţaţii din Niederosterreich. Austria înseamnă munţi. Nu schiezi, nu exişti.

Cînd au răsunat împuşcăturile în Cabinda, imaginile s-au derulat clasic. Africa neaşezată, neastîmpărată, necivilizată. Dintr-o dată Adebayor nu mai era cel mai bun jucător al continentului 2008, ci un refugiat oarecare la graniţa dintre orori. Apoi cutremurul din Haiti a măturat orice alte imagini. Dar fotbalul a continuat în Angola, parcă prea repede. Cînd am văzut stadionul din Luanda, am înţeles de ce. Am schimbat repede postul, era insuportabil. O ţară aproape distrusă de conflicte interminabile, care culege încă recolta milioanelor de mine antipersonal, cu munţi de sărăcie printre pumni de diamante, ieşea din întuneric cu o asemenea arenă, dar nu cu una, ci cu patru! Nasol.

Nici o concluzie, nici o frază deşteaptă. Mi-aduc aminte doar că odată o fată a blocat o tabelă. Se întîmpla în ‘76.  Atunci cînd în Angola începea un război de 27 de ani. 

20 comments ↓

#1 Vlad_AR on 01.18.10 at 10:59 pm

Pacat ca noi traim doar din amintiri, pacat ca uitandu-ne inainte in intuneric, vedem o vaga luminita.Tare mi-e insa ca luminita nu e capatul tunelului, ci TGV-ul care ne face praf. Insa cata vreme sportul este un apendice la constructia monstruoasa a unui minister al carui nume ia un minut pentru a-l parcurge, la ce sa ne asteptam. Din pacate urmatorul roman care va bloca o tabela va fi un hacker sfrijit si cu ochelari.

#2 durden on 01.19.10 at 12:02 am

foarte frumos articolul…ma bucur ca n-ai mai scris despre fotbal.e mai bine asa…

#3 vlad on 01.19.10 at 2:54 am

Nu sunt de acord….. stadioanele alea din Angola nu reprezinta absolut nimic. Tara e condusa de un dictator care poate sa faca orice vrea el acolo, poate si o noua Casa a Poporului. Noroc pentru ei ca are ambitii mai mici.

#4 caligula on 01.19.10 at 3:35 am

ne lamentam tot timpul in loc sa incepem odata;e atat de simplu:mai intai se face curatenie si apoi incet-incet cu munca si perseverenta,basca si niscaiva sansa putem reusi,cu o singura conditie :sa scapam de ideea ca a munci e o rusine!

#5 Marius on 01.19.10 at 12:23 pm

Urgent sa deschideti mintea la cei de la frf si lpf,sa legalizeze de urgenta,cel putin in aceasta perioada de criza,FUZIUNILE INTRE ECHIPELE DE FOTBAL,evitindu-se abandonurile in plin campionat si marirea calitatii competitiei.

#6 cosmin on 01.19.10 at 1:02 pm

sa ne minunam in continuare ascultand Europa Libera

#7 Florian on 01.19.10 at 2:23 pm

Africa trebuie sa ramana saraca
De asta are grija asa-zisa “lume civilizata”. Doar asa poate fi jefuita de resurse. Scenariul este acelasi de mai bine de un secol. Mijloacele insa sunt mai “sofisticate” adica mai bine ascunse. Niste “oameni de bine” au grija sa intretina cate un razboi civil, sa sustina cate un dictator cu veleitati de macelar. Din 1980 si pana acum in conflictele intretinute din Africa au murit multe milioane de oameni. In tot acest timp bogatiile Africii au fost exploatate cu salbaticie…

#8 dan on 01.19.10 at 3:30 pm

Ma bucur sa vad ca ai revenit la articolele de calitate de acum ceva vreme…

#9 macka on 01.19.10 at 6:03 pm

Ruşii au patinoare, africanii au stadioane, iar noi avem…pretentii si figuri..cine este Romania pe globul acesta? Cu ce ne identificam noi dintre toate sporturile care exista?? Nici fotbal, nici handbal, nici volei, nici tenis..etc..un sfert din tara noastra e acoperit de munti, dar noi nu avem nici macar o baza pentru sporturile de iarna..in schimb, Slovenia, tara de 20.000 km patrati organizeaza frecvent etapa de cupa mondiala..
E greu de inteles tanara generatie, noi cei care nu am apucat sa gustam din victoriile nadiei comaneci, ale lui hagi, ale lui ilie nastase, ale stelei in 86..noi am trait zi de zi cu esecuri, pe noi sportul roman ne-a dezamagit si continua sa o faca..pe noi sportul nu ne-a unit, noi nu am iesit in strada sa sarbatorim, noi nu stim cum e ‘’sa fii cel mai bun”..si credeti-ma, e frustrant. numai bine

#10 Romeo on 01.19.10 at 7:39 pm

Salut Radule…citesc aproape zilnic ziarul pe internet si de multe ori am vrut sa las un comentariu, dar mi s-a facut lehamite…cui se adreseaza comentariile, ori nu stie sa citeasca ori nu da doi bani pe parerile mele, la fel cum nu da doi bani pe parerile tuturor celor ce-si exprima o opinie referitoare la sport in general, indiferent ca e vorba de un simplu cititor care posteaza sau de un jurnalist care scrie un articol…locuiesc de ,relativ, scurt timp in Canada,Montreal…si nu asta vreau sa scot in evidenta, mai ales ca si aici societatea ,in general ,are o gramada de aspecte negative, politico-sociale…dar in ceea ce priveste sportul, am ramas profund impresionat…ca si pasionat de sport am inceput sa urmaresc evenimentele sportive care se transmiteau la TV…hochei, fotbal american,sporturi de iarna, tenis (plus meciurile de fotbal din angli sau spania)…dar in montreal marea majoritate a iubitorilor de sport sunt fani( dar ma refer la fani care au o cultura surprinzator de bogata in materie) ai echipei Montreal Canadiens…ce m-a surprins initial a fost genul de sustinere ,faptul cum se exprimau…e greu de descris dar as spune cu un patos politicos…nu injurau jucatorii care greseau sau care sunt mai putin politicosi, nu vorbeau urat de antrenor sau de echipe adverse(ceea ce nu se intampla nici la emisiunile ce au loc dupa sfarsitul meciurilor)…imi era putin greu sa inteleg toate lucrurile astea in contextul in care veneam de unde veneam si mai ales ca echipa de hochei are un parcurs dezastruos…si intamplarea face sa prind bilete la doua meciuri…contra Atlanta Trashers si Pinguins…30 mii spectatori in tribune…o atmosfera FANTASTICA…mi s-a ridicat parul pe mine!…meciuri tensionate, cu ‘’scantei” in teren…montreal a pierdut ambele meciuri, dar lumea a incurajat echipa pana la final…ce m-a uimit, a fost faptul ca in tribune erau fani ai echipelor adverse, fani care erau amestecati printre fanii din montreal si care se bucurau tare cand echipa lor inscria…dar nu am vazut nici macar un gest sau cuvant obscen la adresa lor…la meciurile de fotbal american, unde sunt si mai multi spectatori(meci de meci), acelasi lucru…efectiv lumea se bucura de un eveniment sportiv, care de cele mai multe ori exprima si spectacol prin jocul prestat de echipe…un alt aspect care m-a impresionat este dragostea fanilor, respectul media , respectul cluburilor,si chiar al fostilor adversari pentru sportivii care au facut instorie in cariera lor…de curand un prieten canadian mi-a facut cadou dvd-urile cu cei 100 de ani de istorie ai echipei Montreal Canadiens…IMPRESIONANT!…va recomand sa faceti rost de ele si sa le vizionati…si chiar daca se refera la o singura echipa si la un singur sport, cred ca puteti intelege ceea ce inseamna sportul in general pentru nord-americani,si cred ceea ce ar trebui sa fie sportul in general(de la simplii spectatori, la jucatori, la media, la conducatorii cluburilor)..cum spuneati, cunoscund bine fenomenul din Romania(si mai ales cum sunt tratati marii sportivi), e FRUSTRANT!

#11 Valexx on 01.19.10 at 8:09 pm

Nu dati vina pe tanara generatie, ar fi absurd; conducerea din domeniul sportului este cea vinovata indiferent de ce sport este vorba; ea ar trebui sa investeasca in infrastructura, in copii si juniori; avem munti destui, avem ape curgatoare nenumarate, avem de toate; insa nu avem un management corespunzator; copil fiind, in timpul anilor scolari veneau trimestrial oameni care intreba cine doreste sa practice diferite sporturi si indrumati de antrenori sau profesori de sport elevii au ajuns sa practice sport de performanta;
In zilele noastre, nu mai vine nimeni sa selecteze scolari pentru practicarea diferitelor sporturi, toata treaba trebuie acum sa o faca parintii, insa cheltuielile mari la care ar trebui sa se supuna, plus situatia economica din aceste momente i pune intr-o situatie imposibila..
Oficialitatile locale, judetene nu se implica sau se implica prea putin cea ce duce in viitor la disparitia performantelor sportive a generatiilor viitoare..
Sunt cateva persoane care iubesc sportul romanesc si incearca sa faca ceva pentru tinerii din ziua de azi, dar resursele de care dispun sunt limitate si nu primesc ajutor pentru aceste proiecte…
Fosti sportivi de clasa precum Hagi, Popescu au creat academie respectiv scoala de fotbal pentru a descoperii noi talente care sa duca sportul romanesc mai departe;
In localitatea mea natala exista posibilitatea practicarii doar a trei sporturi: Fotbal, Volei si Arte Martiale si desi au avut rezultate bune dealungul timpului nu au sustinere.. de la echipa scolara de volei 3 sportivi au ajuns sa practice volei profesionst la echipe de prima divizie; am avut fotbalist la Dinamo cu ani in urma, juniori la Steaua si U Craiova, multipli campioni nationali la arte martiale la copii si juniori chiar daca artele martiale sunt practicate doar datorita unei singure persoane, care fara sprijin reuseste din resurse propri sa mentina aceasta disciplina sportiva in localitate..
Tot ce am specificat aici este un exemplu de daruire pentru sport a unor oameni minunati.. Localitatea are aproximativ 10.000 locuitori..
Cred ca asemenea localitati sunt multe in tara, cu sportivi foarte buni, dar fara o infrastructura.

Federatiile de specialitate ca de obicei nu fac mai nimik, doar promit diverse lucruri mai ales in preajma diferitelor campanii, insa nu ajuta sportul romanesc..
Nu isi dau silinta sa construiasca patinoare, bazine de inot, terenuri de tenis, parti de schi sau bob, trambulina de sarituri cu schiurile, sali polivalente sau terenuri de fotbal; toate utilate si moderne..
Am vazut si in africa ce stadioane au construit, ei bine in Romania NU SE VREA a se contrui sau moderniza, tot cei intereseaza este propriile lor interese… Sa le fie rusine celor ce conduc sportul romanesc..

#12 mario on 01.19.10 at 9:38 pm

radule,felicitari pentru articol!
am citit si comentariile ,i-ai “starnit” pe multi.
pacat ca nineni nu este interesat de sport in romania!

#13 herbert holyoake on 01.20.10 at 6:38 am

In sfirsit gasesc aici opinii pertinente.Fara obscenitati,fara atitudini partizanale.Exemple de tari “sarace” cu stadioane “ultra”se pot da cu zecile.Nu mai departe vecina noastra Indonezia.O tara cu un foarte mic interes in sport are 2-3 stadioane care rivalizeaza cu constructiile de la noi din Australia.Federatia lor de fotbal are 10 (ZECE !!!) angajati.Au propus federatiei noastre ca,in cazul obtinerii CM2018,sa gazduiasca una din grupe.Am spus-o si inainte,o spun si acum: conteaza enorm atitudinea forurilor conducatoare fata de viitorul sportului,infrastructura si felul de management al diferitelor aspecte(organigrama,economie,investitii in baze s.a.m.d ).De o importanta capitala este controlul financiar care trebuie sa fie executat de organisme independente de ministerul de resort(o comisie parlamentara compusa din specialisti neafiliati politic ).In cazul Australiei s-a facut acest lucru acum citiva ani.Urmarile au depasit orice speranta pe toate planurile.Australia este acum competitiva in zeci de sporturi,poate gazdui in orice moment orice competitie de anvergura mondiala.S-a pus problema de a gazdui
2010 acum un an cind South Africa era la pamint cu organizarea si constructiile de noi stadioane.S-a ajuns la aceasta situatie fericita numai datorita faptului ca guvernul a preluat initiativa si a numit in functii de conducere oameni care nu aveau habar de sport,dar erau exceptionali businessmeni.Bizar este faptul ca atunci cind au preluat conducerea NU AU CERUT guvernului alocatii peste cota bugetara alocata. Acelasi lucru ar trebui facut si in Romania !

#14 jan pitesti on 01.20.10 at 2:13 pm

asa a fost mereu in istoria romaniei cu bune si rele timpurile se schimba mereu,depinde de noi sa ne fie bine pe viitor,sper sa vedem pe viitor fotbal de calitate si stadioane moderne,dar e greu daca nu vine cineva la conducere corect

#15 eugen on 01.22.10 at 9:06 am

Apropo de baze sportive: ne vaitam ca ele nu exista. Sa presupunem ca ele vor exista inviitorul cel mai apropiat. Ce vom face cu ele? Ce-am facut de exemplu cu cele cateva sute de sali de sport construite (nu vorbim aici cum) de catre guvernele trecute? Au copiii acces la ele? Sau notabilitatile locale joaca tenis cu piciorul si organizeaza cumetrii si zaiafeturi? Alta intrebare: o ora de sport pe saptamana este suficient pentru tanara generatie? Cati din ei vin la ora de sport si cati au scutire? E clar ca s-a pierdut legatura cu traditia sportiva si ca trebuie sa o luam de la inceput. Cu ce? Cu dorinta de a face sport. Cu alungarea trisorilor si profitorilor din sistem. Cu aducerea tinerei generatii pe bazele sportive deja existente. Cu readucerea performantei in sport. Altfel, bazele sportive, noi sau vechi vor fi doar pentru pentru cativa rechini: Becali, Copos, Iancu etc…

#16 ADRIAN on 01.22.10 at 10:33 pm

Parerea mea e ca,consiliile locale sunt mai vinovate decat ministerul sportului.Sunt convins ca au bani la dispozitie mai multi decat primesc de la diferite ministere,dar si-i impart frateste prin intermediul diferitelor firme,care au contracte dubioase cu primariile.Cu bani nu foarte multi (parerea mea) ar putea gestiona anumite ramuri sportive in care orasele respective au traditie.Asa ar aparea multe valori, care ar creste implicit valoarea activitatilor sportive.Iar prin valoare creste si spectacolul….care aduce lumea la spectacol(ca de-aia se numeste spectacol). Si mai cred ca ar avea de castiagat toate partile.

#17 gima on 01.25.10 at 11:41 am

suntem la un pas de dezastru, şi apoi de ce să avem o echipă calificată la un turneu final dacă în ţară totul e vraişte? Pe nimeni nu interesează creşterea unui micuţ sportiv care are sufletul curat şi face sport din credinţă, ţi se umple sufletul de bucurie cînd îl vezi.
Păcat că avem copii dotaţi, dar se pierd şi în viitor vom urmări la TV întreceri sportive la care nu va mai participa niciun sportiv român

#18 ghidy on 01.25.10 at 1:47 pm

D-le Naum ce tot faceti publicitate acestor persoane care numai artisti nu sunt precum Bitza,Puya si multi altii.Haideti sa facem reclama centrelor de cercetare si persoanelor care chiar merita.multumesc!

#19 Mariana on 01.26.10 at 2:13 pm

Ti-am mai spus si altadata sa te apuci de scris, e pacat sa nu-ti valorifici talentul. Tare frumos si sugestiv.

#20 arh. Gheorghe Petrescu on 01.30.10 at 8:21 am

Ne mandrim cu trecutul sportiv al Romaniei. Ma intreb tanara generatie de azi ce face? Ce face tanara generatie? Tanara generatie, vorbeste, sfideaza, nu face sport, nu gandeste si atunci, de unde valoare in sportul Romanesc, inclusiv in FOTBAL. La Revedere ! Frumos Articol !

Leave a Comment

Reguli :
1. Tratati persoanele care scriu pe acest blog cu respect, nu folositi un limbaj necivilizat sau cuvinte care sa aduca o vatamare morala celorlalte persoane care posteaza mesaje.
        a. In comentariile dumneavoastra va rugam sa va referiti doar la articolul/editorialul in cauza si sa nu atacati autorul.
        b. Nu folositi un limbaj explicit sexual, vulgar sau care sa care sa jigneasca.
        c. Fara comentarii discriminatorii cu tenta xenofoba, antisemitista sau rasista.
2. Nu publicati sau solicitati in comentariile dumneavostra adrese de web, produse sau servicii.
3. Nu transformati acest blog intr-un "chat".
4. Pentru protectia dumneavostra nu folositi in comentarii informatii personale, adrese de email, numere de telefon sau URL.
5. In comentarii nu puteti folosi decit urmatoarele coduri HTML: <a href="" title=""> <abbr title=""> <acronym title=""> <b> <blockquote cite=""> <code> <em> <i> <strike> <strong>
6. Daca aveti vreo plangere in ceea ce priveste administrarea acestui blog puteti trimite un mesaj la adresa de mail: contact@gsp.ro.
7. Comentariile care intra in contradictie cu regulile de mai sus vor fii sterse fara a se afisa vreun motiv.
8. Daca veti continua sa sfidati aceste reguli nu veti mai putea sa postati mesaje.

Comentand pe acest blog, sunteti de acord cu regulile precizate, le intelegeti si va dati acordul ca le veti respecta. Va multumim.