“Arena Naţională” şi-a deschis sîmbătă aripile. Panglica va fi tăiată contra Franţei. Dar inaugurarea merită să le aparţină lui Hagi&Compania
Sîmbătă seara, oamenii au curs spre noua arenă ca pe vremuri. Sau mai mult, fiindcă pe vremuri nu erau taxiuri care blocaseră calea încă de pe la rond, acolo unde se termină, sau încep, cafenelele de fiţe, inexistente pe atunci. Fanii care urcau cîndva pe Muncii, cu cinci sau şase ore înainte de şutul celebru prin care Boloni l-a îngenuncheat pe Zoff, aveau copii de mînă. Sau nepoţi, cine ştie? Nu mai vorbim de cei care au prins cuplajele din anii ‘70 sau după.
Au fost, ca şi data trecută, cînd doar s-au admirat betoanele, femei. Multe femei. Probabil că de data asta au înţeles cu adevărat unde mergeau bărbaţii după berea de duminică. Diferenţa o fac azi scaunele roşii, galbene şi albastre. Gradenele care vopseau
totul în gri au dispărut. Ca şi epoca.
Arena Naţională nu e o capodoperă. Nici nu avea cum să fie. “Wembley”-ul a costat aproape un miliard de euro. “Donbass”, de la Doneţk, vreo 400. Al nostru a înghiţit cam la jumătate, puneţi aici şi pierderile. Sau “pierderile”. Mai ales. Dar e al nostru şi putem bomba piepturile. Putem da drumul odelor chiar, cam cum a făcut Corneliu Vadim Tudor, umăr la umăr cu primarul Oprescu, ceva între întrecerea socialistă pe ramură şi “Cine strigă mai tare ăla e!”. Sorin Oprescu avea un rol. Vadim a apărut în numele reclamei şi de dragul populist al lui “de-aia!”.
Inaugurarea “Arenei Naţionale” ar fi trebuit să fie poimîine. Cu Messi şi ai lui. N-a fost să fie. Panglica, la care se vor înghesui mulţi, cîtă frunză şi iarbă, o să se taie la meciul cu Franţa. Cu ceva vreme în urmă, cînd argentinienii spuseseră deja pas, Mihai Neguţ,
organizatorul ediţiilor de Seara Campionilor, a intrat la GSP TV şi a lansat o idee. “Acest stadion merita inaugurat de Generaţia de Aur”. Săptămîna trecută, pe iarba arenei au coborît Sabău şi Dan Petrescu. Priveau tribunele, iar în ochii fiecăruia timpul zîmbea în
ritmul marilor partide pe care ei, Hagi, Popescu, Lupescu, Stelea, Ilie Dumitrescu şi toţi ceilalţi le-au jucat, lipsindu-le un stadion.
Zilele astea, Gică Popescu a anunţat meciul lor de retragere. A pronunţat nume mari: Messi, Ronaldo, Zidane. Vezi de treabă, Gică! Veniţi voi toţi şi ne va fi de ajuns! Nu de Messi ne e dor, ci de Generaţia care ne-a scos cu sutele de mii la Universitate şi care n-a avut un stadion care să cînte după şutul lui Hagi.



14 comments ↓
sincer,as prefera sa mai avem generatia aceea fantastica,in locul stadionului.cand ii vedeai pe hagi,popescu,petrescu si restul,nu mai dadeai 2 bani pe ce stadion se joaca
Diferenta intre Gica Popescu si nasul… daca Gica a zis Messi, Ronaldo, Zidane, apoi astia vin sigur, nu ca argentina.
Dar desigur, judecam lucrurile simplist si nu reusim, normal, doar suntem mult prea egosti, sa intelegem oamenii punandu-ne in locul lor si incercand sa luam deciziile pe care le-au avut de luat.
Daca tot ai amintit de ode, se poate spune ca si asta este, a cata?, una inchinata generatiei pe care o tot amintesti. Dar mai tii minte cat ati sarit in sus, voi cei din breasla, cand Hagi cerea statui pt. el & comp??
mai terminati fratilor cu generatia lui Hagi! gata, atrecut…si ea si Cupa Campionilior a Stelei…de-aia nu putem merge inainte pt ca ne agatam de chestii din trecut…
@ Sire perfect adevarat Galatasaray si-a inaugurat stadionul cu Ajax ( nu a jucat Galata lui Hagi cu Arsenal 2000 de exemplu ) …prea traim din trecut sau vrea Negrut ala sa mai scoata un banut ?
Apropo de turci daca noi avem Generatia de aur ( si am prins sferturi de finala) , turcii cu un loc 3 la CM din 2002 au generatie de platina? A fost o performanta buna si atat ( si Senegal a ajuns in sferturi) prea exagerati cu Hagi si restul
@sire, @botizan: ma indoiesc ca ati trait pe viu un meci al acelei generatii. Ati gandi altfel acum.
Si eu zic la fel,cei ce vorbesc cum ca turcii si altii au ajuns chiar in semifinale,au dreptate doar pe jumatate.Dincolo de o astfel de performanta,pt noi ramine valoare acelor jucatori,stilul de joc si faptul ca se gaseau jucatori care erau inca din timpul acela in top 10 al celor mai buni din istorie,vezi Hagi,cel mai mare,Popescu,Petrescu,Belodedici,Lacatus,plus altii care au avut mai putin noroc,vezi Nelutu Sabau,considerat in 1994,inaintea mondialului,cel mai bun mijlocas dreapta din Europa,a venit accidentarea si sa dus visul,sau cazul Raducioiu,un jucator formidabil,deasemenea Danut Lupu si lista ar putea continua.Recomand celor ce comenteaza aiurea,sa cumpere colectia de dvd-uri,si, dupa vizionare sa comenteze.Prea putin m-ar interesa o performanta de conjunctura,au fost multe echipe in asemenea situatii,vezi cazul Greciei campiona europeana,cit un joc formidabil practicat de niste virtuozi,asa cum au fost cei din generatia de aur.Eu cred ca de fapt au fost inegalabili,incomensurabili,au fost realmente iubiti,ceea e mult de tot,e mai mult chiar decit un titlu mondial.
Subscriu in totalitate.
Meciul inaugural ar trebui sa fie unul de gala si nu unul in care sa inceapa spectatorii sa injure Romania dupa primul gol a lui Messi.
Si un meci cu cei mai buni jucatori ai Romaniei si invitati de marca din strainatate e tot ce ne dorim.
De exemplu un Zidane sau un Figo intr-un meci de asta iti arata si niste driblinguri pe care cu greu le prinzi intr-un meci care intra in palmares.
Si lumea cu siguranta ar vrea sa vada un fotbal frumos - macar la inceput!
Nu se poate compara ceea ce este cu ceea ce ne inchipuim noi ca se putea. Prefer oricand Argentina in locul unor batranei. Sa nu uitam ca au PIERDUT cu Suedia!
haplo (08.08.11 at 10:22 pm), tu sigur nu esti rapidist, habar nu ai de ce e aia ARTA. Poate sa incerce oricine sa-ti explice ceva, ca isi pierde timpul de pomana. N-o sa incerc nici eu. Du-ti crucea.
“Generatia de aur” sau romanul se multumeste cu putin. Cum va fi chemata o generatie care ar aduce un trofeu, de exemplu ca grecii de acum niste ani?
Ca s’au calificat la niste turnee finale si au ajuns o data in sferturi de finala, meci pe care l’au facut praf cu un om in plus pe teren.
De cate ori au batut: Olanda, Franta, Italia, Cehia, echipe care au contat atunci? Niciodata! Chiar si Bulgaria i’a batut la Euro ‘96.
Mai terminati cu exagerarile si axati-va pe viitor daca vreti progres!
Bun articolul!..in privinta meciului cu vedete..BRAVO cu-i poate sa le aduca!!! Daca restul sunt INCAPABILI…bravo celorlalti…in privinta “batraneilor” care luau bataie dela FRANTA..ITALIA..etc…uite ca ROMANIA cu acei oameni a fost in top ‘ten”..deci mai usor cu comenturile…aiuristice (vb pe statistici obiective). In privinta sa ne axam pe viitor..SUBSCRIU..dar faptul ca ne aducem aminte de ceva frumos..nu este urat..a stii “istorie’…e foarte bine..SI inca ceva pt ’sjmecheri”: daca nu ai un trecut…o performanta.. CUM te raportezi in prezent ‘desteptule’!??? Sa dai cu noroi in cei din inanintea ta..CARE au facut ceva..insemna o lasitate si foarte multa IPOCRIZE!!!…nici macar nu ajungem sa-i EGALAM!!!? dar ne dam cu parere ca nu e bine!
Felicitari celor care au facut PERFORMANTA si rusine celor care….nu fac nimic..poate mai DAU din gura..asa sa nu adorma!
Domnule Nanu eu sunt sigur ca Romania nu se va califica la Euro desi imi doresc asta din tot sufletul asa ca sa dea Dumnezeu sa ma insel.Dar daca va fi asa cum cred eu ma va macina un sentiment profund fata de domnul Piturca caruia de mult vreau sa-i adresez o intrebare dar nu am posibilitatea.Asa ca imi cer scuze pentru indrazneala de care dau dovada si vreau sa va rog sa fiti purtatorul meu de cuvant in aceasta problema.Mai exact, as dori sa-i transmiteti o intrebare dlui Piturca din partea unui suporter al echipei nationale si anume:pe ce criterii s-a bazat cand l-a convocat pe Cocis la echipa nationala si ce a facut acesta pentru nationala de la prima lui selectie ca sa fie selectionat meci de meci?Din cauza selectiei nu avem o echipa competitiva.eu daca as fi selectioner nu l-as lasa acasa pe Andrei Cristea de exemplu chiar daca joaca unde joaca.Este un adevarat talent dar pe care noi,natie dementa,nu am stiut sa-l pretuim.Va multumesc dle Nanu!!!
Hai ca deja exageram. O dam intr-una cu Generatia de Aur. A trecut timpul lor. Sa nu traim o viata din amintirea asta.
Leave a Comment