Naşul din umbră

Marele cîştigător al alegerilor de la FRF nu e Mircea Sandu, ci Dumitru Dragomir

Cînd vor să-l ia peste picior pe Ionuţ Lupescu, cîrcotaşii spun despre el că a fost maestrul paselor cu latul, lungi de un metru. Istoria va reţine altceva. Cel poreclit “Kaiserul” a jucat un rol principal la una dintre cele mai mari victorii ale Generaţiei de Aur, acel 5-1 cu Ţara Galilor. Ionuţ a marcat atunci de două ori. Doi ani mai tîrziu, în America, Lupescu a creat, alături de Hagi şi Ilie Dumitrescu, celebra fază din care Ilie a marcat golul doi contra Argentinei. Anii au trecut, fotografia s-a mai înceţoşat. Ionuţ a organizat ceva mişcări sindicale împotriva lui Sandu şi a lui Dragomir, apoi s-a convins că decît în stradă e mai bine lîngă cărbunii de la Casa Fotbalului.

Săptămîna care şi-a dat ieri duhul ar fi trebuit să poarte comprese reci. A început cu realegerile de la FRF şi s-a terminat cu apariţia unui termen care va face istorie în fotbalul nostru: sibutramina. În ziua alegerilor, l-am văzut pe Ionuţ Lupescu în rol de supraveghetor al tagmei oamenilor de fotbal. Se foia între prezidiu şi Marea Adunare Federală, privind semeţ peste creştetele votanţilor. Aducea cu un paznic de gheretă care veghează cum parchează şoferii TIR-urile. Seara, a apărut la restaurantul lui Gino, unde Naşul a udat reînscăunarea. Printre calamari şi languste, părea uşor stingher. Tonul îl dădea Dumitru Dragomir. Aşa se întîmplase şi dimineaţa, cînd bosul LPF condusese şedinţa în stilul său elevat. “Să vedem ce au în guşă cei doi candidaţi”, a spus “Corleone” invitîndu-i pe Sandu şi Iacov la un duel al proiectelor dinainte tranşat.

Problemele de sănătate ale lui Mircea Sandu îl vor ţine departe, măcar o vreme, de jilţul prezidenţial. Mulţi pariază că înlocuitorul va fi Lupescu. N-aş risca. Chestionat asupra problemei, Dragomir a venit la GSP TV şi a lămurit cum stă treaba. “Lupescu e cu echipa naţională, Kassai şi Mihalache sînt daţi naibii pe organizare, competenţe, domnule, iar eu, să nu uităm, sînt primul vicepreşedinte, ce Dumnezeu!”. Susţinut de greii fotbalului românesc, Dragomir ar putea fi adevăratul cîştigător al alegerilor de la FRF. În ceea ce-l priveşte pe Lupescu, rolurile de paznic al turmei federale şi de asistent al şpriţului realegerii sînt cele mai inestetice pase date vreodată în cariera sa.

18 comments ↓

#1 Lari on 02.01.10 at 2:42 am

Ce bine-ar fi sa-ti pastrezi tonul critic si de-acum inainte fata de astfel de personaje…

Ai omis sa amintesti ce a spus Lupescu la o conferinta de presa, si anume faptul ca regreta faptul ca a avut o pozitie anti-Sandu de-a lungul timpului. Evident, era dupa ce Sandel il pusese shtab la FRF.

#2 mitica on 02.01.10 at 5:03 am

daniele !
bine ai revenit!
si intradevar ai facut-o foarte bine. asa cum spui si tu lupescu in afara de faptul ca le toarna in pahare lui sandu si dragomir nu prea are nicio treaba pe acolo. cat a fost sandu sanatos l-a mai protejat dar sa vezi acum, cand practic dragomir conduce…il v-a curata pe lupescu ca la nufaru’! pai ce a uitat corleone?

#3 goe on 02.01.10 at 5:33 am

cit timp are un os de ros, nu cred ca-l deranjeaza.

#4 radu on 02.01.10 at 7:14 am

uita-te mai bine la faza golului cu Argentina,a-ti dat-o de curand ca fiind cel mai tare contraatac;Lupescu era cat pe ce sa-l incurce pe Dumitrescu asa ca nu ne lua ca a contribuit cu ceva la faza aia

#5 lamss on 02.01.10 at 11:31 am

lupescu a fost un jucator bunicel,dar nu determinant,avea el ritmul lui,din care nu puteai sa il scoti.

#6 Budd on 02.01.10 at 11:40 am

Cred ca am vazut alt meci. Uita-te cu cat frica se apropie Lupescu de minge si se vede foarte clar ca o dea sa scape de ea. Asta la faza celui de-al doilea gol cu Argentina. Fara a gresi,se poate spune ca mingea a trecut si pe la Lupescu.

#7 Mario Andretti on 02.01.10 at 11:43 am

Mare dreptate ai Daniele.Frumos articol, felicitari.

#8 Cornel on 02.01.10 at 12:20 pm

Intreaga turma de la casa fotbalului este atit de dezgustatoare incit nici ca-mi pasa cine e nr. 1, cine e nr.2 etc. ! Oricum, toti sint intersanjabili, sant toti facuti din acelasi material, care nu plezneste…

#9 cezi on 02.01.10 at 4:14 pm

Dumneata nu intelegi ca in tara noastra nu poti vorbi frumos de nimeni,de trecutul nimanui!In tara noastra mai destept,mai frumos,mai bun decat propria persoana nu e nimeni altcineva.Hagi a devenit o panarama,Lacatus e nu stiu ce fel de tigan,ca si Ilie Dumitreascu,Munteanu ce sa mai spun. Asa ca nu mai incercati sa aduceti unora ce intradevar au facut ceva bun in viata lor,ca nu e locul!!!Vorba cantecului,”nu ne am nascut in locul potrivit”

#10 fan ucv on 02.01.10 at 4:49 pm

ca jucator a fost bun, dar nu stralucit, mai erau la vremea aia altii ca el.
ai omis insa cariera de antrenor a lui Lupescu…care e egala cu aia academica,adica 0 …i-ai stricat cv-ul!

#11 movu tm on 02.01.10 at 5:58 pm

ce diferenta intre lupescu si gh. popescu,in primul rand de caracter,restul…………..se vede

#12 jaluzele orizontale on 02.01.10 at 6:53 pm

nu cred ca a fost asa stralucit ca jucator
parerea mea este ca a avut noroc cu hagi si ceilalti coechipieri

#13 ovidiu on 02.01.10 at 8:32 pm

@radu: Pai tocmai asta e faza, e o ironie fina ;)

#14 MIKI II on 02.01.10 at 11:04 pm

MAI BAIETI, SCROAFA E MOARTA IN COTET SI VOI ANALIZATI FAZELE DIN SECOLUL TRECUT.
LUPESCU, EL E UN ZERO. UN APLAUDAC SI UN EXECUTANT OPORTUNIST. PARTE PROASTA ESTE CA A PUS CORLEONE LABA PE TOT FOTBALUL ROMANESC.
ACUM O SA VEDETI VOI CUM VOR MAI FI INVARTITE BUTOANELE SI CUM DINAMO IESE CAMPIOANA IN PAS DE DEFILARE. CE NAIBA, SANGELE APA NU SE FACE.

#15 Sima Viorel on 02.01.10 at 11:22 pm

Bine ai revenit acasa ca sa zic asa! De articol ce sa spun, excelent! Bafta, Danut!

#16 DD on 02.02.10 at 12:34 am

E hai sa nu exageram ! Cand am batut Tara Galilor cu 5-1, galezii erau ca valoare pe langa Insulele Feroe pe care in aceleasi preliminarii le-am batut cu 7-1 ! Am vazut si noi meciurile, nu sunt doar copii nascuti dupa 95 pe aici ! Tara Galilor era atunci la nivel cu Cipru si Insulele Feroe ! Si pe Cipru tot cu 5-1 i-am batut !

PT Radu : Daniel Nanu vorbeste de golul lui Ilie Dumitrescu, ia tu vorbesti de golul lui Hagi ! Golul lui Hagi este pe gsp dat ca fiind cel mai rapid gol dat pe contraatac vreodata !

#17 maradona on 02.03.10 at 10:26 am

frumos scris. nu e adevarat ca lupescu nu a contribuit la faza aceea. am toate dvd-urile meciurilor. lupescu, hagi si ilie conlucreaza la gol.

Leave a Comment

Reguli :
1. Tratati persoanele care scriu pe acest blog cu respect, nu folositi un limbaj necivilizat sau cuvinte care sa aduca o vatamare morala celorlalte persoane care posteaza mesaje.
        a. In comentariile dumneavoastra va rugam sa va referiti doar la articolul/editorialul in cauza si sa nu atacati autorul.
        b. Nu folositi un limbaj explicit sexual, vulgar sau care sa care sa jigneasca.
        c. Fara comentarii discriminatorii cu tenta xenofoba, antisemitista sau rasista.
2. Nu publicati sau solicitati in comentariile dumneavostra adrese de web, produse sau servicii.
3. Nu transformati acest blog intr-un "chat".
4. Pentru protectia dumneavostra nu folositi in comentarii informatii personale, adrese de email, numere de telefon sau URL.
5. In comentarii nu puteti folosi decit urmatoarele coduri HTML: <a href="" title=""> <abbr title=""> <acronym title=""> <b> <blockquote cite=""> <code> <em> <i> <strike> <strong>
6. Daca aveti vreo plangere in ceea ce priveste administrarea acestui blog puteti trimite un mesaj la adresa de mail: contact@gsp.ro.
7. Comentariile care intra in contradictie cu regulile de mai sus vor fii sterse fara a se afisa vreun motiv.
8. Daca veti continua sa sfidati aceste reguli nu veti mai putea sa postati mesaje.

Comentand pe acest blog, sunteti de acord cu regulile precizate, le intelegeti si va dati acordul ca le veti respecta. Va multumim.