Toate articolele
Cele mai noi articole de Theodor Jumătate
Poți să plângi, Barcelona! I-ai făcut cel mai neașteptat cadou lui Juve: Dani Alves, gratis!

Sunt multe întrebări ce-mi aleargă prin minte acum, după semifinala de la Monte Carlo, dar una nu-mi dă pace de ceva timp și se tot întoarce, continuă să mă frământe: de ce l-a lăsat Barcelona să plece pe Dani Alves, […]

...

Real e ECHIPA! Fotbalul începe și se termină la Real!

Se vede din elicopter, înaintea partidei, se vede din avion, când survolezi capitala, se vede din cosmos, de pe Stația Spațială Internațională. Și e vizibil la ani lumină de Terra, acolo unde putem doar visa. Extratereștii știu și ei totul […]

...

Ochii lui Chiricheș. Ochii spaimei de fotbal

Nouă luni au trecut și nici acum nu am uitat acea imagine. Pe 19 iunie, în acel minut 43 al sfârșitului nostru la Euro, Sadiku’ albanez l-a speriat pe Chiricheș de moarte. Reacția căpitanului, spaima lui când simte cel mai […]

...

Cel care l-a făcut pe Eto’o roata dreapta-spate a autobuzului vrea fotbal-spectacol

Alt om, după o piruetă de 180 de grade, așa pare, dacă nu a plănuit o nouă farsă, care să ne păcălească pe toți. Dintr-o dată, iubește fotbalul! Cel pur, de atac, ofensiv, spectaculos. „Vreau un Manchester dominant, cu posesie, […]

...

Olanda e azi Gibraltarul elitei fotbalului

Nu doar că nu mai pot să zboare, ca pe vremea lui Cruyff sau Van Basten, dar au uitat și să meargă, cu pământul sub picioare. Cum să le ceri să alerge, să paseze, să șuteze în viteză? Viteza a […]

...

Theodor Jumătate

Vede întotdeuna partea luminoasă a sportului. Jumătatea plină a paharului, deși nu acceptă jumătățile de măsură

Era o zi de toamnă, dar o toamnă frumoasă, cu soare călduţ de octombrie, cînd am deschis prima oară uşa redacţiei. Sportul românesc, 1995. Aveam 20 de ani, eram anul 2 la Drept, dar sportul mi-era mai aproape de suflet, fotbalul o pasiune, mai ales cel internaţional, şi gîndul de a fi jurnalist mă atrăgea mai mult decît o pledoarie în sala de judecată.

Mi-a plăcut din prima clipă agitaţia, telefoanele zbîrnîiau în continuu, iar tastele vechilor maşini de scris sunau ca o mitralieră la foc automat. Tolo era acolo, Cristi Geambaşu şi el, Andrei Vochin la fel, toţi la Fotbal Intern (Ovidiu Ioaniţoaia superviza tot), dar eu voiam Internaţional şi m-am mutat sus, în pod, unde împărţeam o cameră mare cu colegii de la Sporturi – Lumi Paul venise deja de cîţiva ani. Între noi, numai un paravan de lemn. Nu era prea confortabil acolo, luai foc vara şi îngheţai iarna, dar era o atmosferă frumoasă şi asta conta.

Atunci am simţit acel magnetism, o legătură sufletească imposibil de rupt, care mă ţine şi astăzi legat de această echipă. Am plecat împreună de la Sportul roşu, am creat împreună ProSport, ziarul noului val, şi tot împreună am dat culoare şi prospeţime Gazetei.

Eu? Continuu să-mi împlinesc un vis. Fac ceea ce-mi place. Şi mai e un vis împlinit: am fost la primul meu Mondial, Brazilia 2014. Şi am mai cîştigat zece ani de viaţă.