Toate articolele
Cele mai noi articole de Theodor Jumătate
Acei gentlemeni italieni

Un mare portar, peste tot ce a avut mai bun fotbalul italian. Dar, dincolo de iarbă, de parade, de victorii, mi-a plăcut ca om, mi-a fost mereu aproape de suflet. Lacrimile lui m-au emoționat, cuvintele lui m-au tulburat, realismul lui […]

...

Pep e nebun sau încearcă să ne păcălească?

A privit fotbalul dintr-o altă perspectivă și i-a dat culoare, farmec, modelându-l după sufletul său generos și mintea lui ascuțită. Dar, uneori, spune lucruri care sfidează realitatea. Pare nebun. Sau poate doar ascunde analiza sa, oferind-o numai vestiarului, în timp […]

...

Portarul atât de prost încât devine suspect sugerează că Lucescu e senil?!

„Mi s-a părut că vârsta avea un puternic impact asupra lui Mircea Lucescu. Era straniu să-l vezi în anumite momente. Era nervos, se aprindea. Li se adresa portughezilor în rusă și rușilor în portugheză. E ca și cum eu aș […]

...

Dică, tot ce contează e golul! Fără el, nu existăm în fotbal!

Lusitanii, „leii” atât de dragi lui, nu ne-au dat cu terenul în cap. Nici măcar nu ne-au arătat că jocul lor e atât de valoros. După modelul Setubal, le-am închis toate spațiile pe centrul terenului, oferindu-le doar aripile ca unică […]

...

Poți să plângi, Barcelona! I-ai făcut cel mai neașteptat cadou lui Juve: Dani Alves, gratis!

Sunt multe întrebări ce-mi aleargă prin minte acum, după semifinala de la Monte Carlo, dar una nu-mi dă pace de ceva timp și se tot întoarce, continuă să mă frământe: de ce l-a lăsat Barcelona să plece pe Dani Alves, […]

...

Theodor Jumătate

Vede întotdeuna partea luminoasă a sportului. Jumătatea plină a paharului, deși nu acceptă jumătățile de măsură

Era o zi de toamnă, dar o toamnă frumoasă, cu soare călduţ de octombrie, cînd am deschis prima oară uşa redacţiei. Sportul românesc, 1995. Aveam 20 de ani, eram anul 2 la Drept, dar sportul mi-era mai aproape de suflet, fotbalul o pasiune, mai ales cel internaţional, şi gîndul de a fi jurnalist mă atrăgea mai mult decît o pledoarie în sala de judecată.

Mi-a plăcut din prima clipă agitaţia, telefoanele zbîrnîiau în continuu, iar tastele vechilor maşini de scris sunau ca o mitralieră la foc automat. Tolo era acolo, Cristi Geambaşu şi el, Andrei Vochin la fel, toţi la Fotbal Intern (Ovidiu Ioaniţoaia superviza tot), dar eu voiam Internaţional şi m-am mutat sus, în pod, unde împărţeam o cameră mare cu colegii de la Sporturi – Lumi Paul venise deja de cîţiva ani. Între noi, numai un paravan de lemn. Nu era prea confortabil acolo, luai foc vara şi îngheţai iarna, dar era o atmosferă frumoasă şi asta conta.

Atunci am simţit acel magnetism, o legătură sufletească imposibil de rupt, care mă ţine şi astăzi legat de această echipă. Am plecat împreună de la Sportul roşu, am creat împreună ProSport, ziarul noului val, şi tot împreună am dat culoare şi prospeţime Gazetei.

Eu? Continuu să-mi împlinesc un vis. Fac ceea ce-mi place. Şi mai e un vis împlinit: am fost la primul meu Mondial, Brazilia 2014. Şi am mai cîştigat zece ani de viaţă.