Toate articolele
Cele mai noi articole de Theodor Jumătate
Croații plâng. Dar sunt lacrimi de fericire

Simțeam că e vremea Croației. Fiecare pas înainte al lui Modrici, al lui Rakitici, fiecare fentă a lui Perišici, fiecare minge respinsă de Vida, fiecare penalty blocat de Subašici, fiecare gest al lui Zlatko Dalici, totul mă făcea să cred […]

...

Un tată mândru

Cum se bucura Peter Schmeichel, legendarul portar al lui Manchester United, cum străpungea aerul cu pumnul la fiecare penalty apărat de Kasper. Și au fost trei asemenea lovituri de pedeapsă blocate de goalkeeperul danez la Nijni Novgorod. Tristețea lui Peter […]

...

Anglia strategiilor. Și dacă s-a păcălit?

Cum le-ai mai putea vorbi lor azi de fair-play, victorie, morală? Ai fi ridicol, puștii atotștiutori te-ar atenționa într-o clipă că le spui minciuni într-o lume a sportului sălbatică, în care nu există decât trofee și bani! Doar au văzut […]

...

Cum a fost urmărită eliminarea Germaniei de jurnaliști: cei mai fericiți au fost italienii

Aproape invariabil, ei sunt sus, la înălțime, câștigând, jucând finala sau, cel puțin, semifinala. Când se întâmplă, destul de rar, să joace slab și să piardă, mai rău, să fie eliminați din faza grupelor, cei din jur jubilează. Sunt în […]

...

Clipele care m-au convins că nemții sunt altfel

Sunt reci, sunt ca niște mașinării, muncesc toată ziua și nu se bucură de viață, nu au prieteni, nu sprijină pe nimeni… Ei bine, după Germania – Suedia, i-am descoperit altfel, cu totul altfel. Empatici, afectuoși cu fanii adverși, chiar […]

...

Theodor Jumătate

Vede întotdeuna partea luminoasă a sportului. Jumătatea plină a paharului, deși nu acceptă jumătățile de măsură

Era o zi de toamnă, dar o toamnă frumoasă, cu soare călduţ de octombrie, cînd am deschis prima oară uşa redacţiei. Sportul românesc, 1995. Aveam 20 de ani, eram anul 2 la Drept, dar sportul mi-era mai aproape de suflet, fotbalul o pasiune, mai ales cel internaţional, şi gîndul de a fi jurnalist mă atrăgea mai mult decît o pledoarie în sala de judecată.

Mi-a plăcut din prima clipă agitaţia, telefoanele zbîrnîiau în continuu, iar tastele vechilor maşini de scris sunau ca o mitralieră la foc automat. Tolo era acolo, Cristi Geambaşu şi el, Andrei Vochin la fel, toţi la Fotbal Intern (Ovidiu Ioaniţoaia superviza tot), dar eu voiam Internaţional şi m-am mutat sus, în pod, unde împărţeam o cameră mare cu colegii de la Sporturi – Lumi Paul venise deja de cîţiva ani. Între noi, numai un paravan de lemn. Nu era prea confortabil acolo, luai foc vara şi îngheţai iarna, dar era o atmosferă frumoasă şi asta conta.

Atunci am simţit acel magnetism, o legătură sufletească imposibil de rupt, care mă ţine şi astăzi legat de această echipă. Am plecat împreună de la Sportul roşu, am creat împreună ProSport, ziarul noului val, şi tot împreună am dat culoare şi prospeţime Gazetei.

Eu? Continuu să-mi împlinesc un vis. Fac ceea ce-mi place. Şi mai e un vis împlinit: am fost la primul meu Mondial, Brazilia 2014. Şi am mai cîştigat zece ani de viaţă.