A fost odată „micul Maradona” al lui Zlatan

Ieri, grăbindu-mă spre redacție, mă strecor prin furnicarul strâns la Romană, în zona coloanelor, în jurul cadourilor de 1 Martie.

Prind din fugă o figură cunoscută și mă opresc. E Nicolae Mitea. Ochii lui albaștri nu mai sclipesc. Sunt triști. Pentru el, fotbalul s-a oprit mult prea devreme. S-a retras când avea doar 28 de ani. Au mai trecut trei ani de atunci.

În octombrie 2003, eram la Amsterdam pentru un reportaj cu extrema blondă care cucerise Ajaxul cu viteza lui electrică. Și cu fentele în plin sprint imposibil de detectat. La sfârșitul acelui sezon, 2003-2004, a fost ales talentul anului la clubul „lăncierilor”. Era campion al Olandei, titular într-o echipă de vis antrenată de Ronald Koeman, coleg cu Ibrahimovici, Van der Vaart, Sneijder și Lobonț, printre mulți alții. Marcase golul victoriei la un 2-1 cu PSV pe ArenA și 50.000 de fani alb-roșii i-au scandat numele într-un standing ovation prelungit. Era tratat ca un prinț. Avea 19 ani și lumea era la picioarele lui.

La sfârșitul unui antrenament, Zlatan l-a luat în brațe și mi-a spus: „Îl iubesc pe Nicky. E fratele meu mai mic și protejatul meu, aici, la Ajax. Aveți grijă de el, e fotbalist! Un mic Maradona”.

A ars ca o torță încă un an. Fără Ibra, transferat la Juventus, „Nicky” a jucat 6 meciuri din 6 în grupele Ligii, de patru ori în primul „11”, l-a păcălit pe Nedved cu trucurile sale și i-a înscris lui Oliver Kahn, uriașul portar al lui Bayern.

După, lovitura! Brusc, izbit de un tren de neșansă. În iulie 2005, genunchiul drept i s-a făcut praf la un amical cu Boca Juniors: ruptură de ligamente încrucișate și leziune la ligamentul medial. A fost operat, a stat nouă luni. Apoi, niciodată n-a mai fost acel Mitea. Campionul.

Mereu accidentat, nemulțumit, cu o viață mult prea agitată pentru marea performanță, „micul Maradona” al lui Ibra a dispărut. Și azi, la 31 de ani, e trist. Fotbalul a rămas în urmă. În umbră.