TIMISOARA ↓

Timişoara a făcut cam tot ce-a putut, doar că n-a putut foarte mult

După Poli - Stuttgart 0-2, Răzvan Lucescu a declarat că “s-a văzut lipsa de experienţă a timişorenilor”. A dorit să fie amabil, întrucît VfB nu s-a dovedit superioară doar la capitolul invocat de selecţioner, ci la toate. Recunoscînd deschis că “asta ne e valoarea!”, Marian Iancu  nu s-a sfiit să pună degetul pe rană şi trebuie să-i dăm dreptate.

Într-adevăr, Timişoara nu s-a predat uşor, ceea ce îi acordă circumstanţe atenuante. Din păcate, n-a izbutit mare lucru în faţa unui Stuttgart puternic, organizat nemţeşte. Poli a murit frumos, dar atît. Practic, deznodămîntul de marţi seara era oarecum previzibil din moment ce, ca să ne rezumăm la un exemplu, VfB l-a împrumutat pe Hleb de la Barcelona, care îi plătise lui Arsenal 15 milioane de euro pentru bielorus, iar cea mai scumpă achiziţie a lui Poli, Gigel Bucur, a costat de 10 ori mai puţin! Comparaţia pare cinică şi chiar e, însă merită subliniată: unde-s bani mai mulţi, sînt şi jucători mai buni.

Veţi zice că, deşi teoretic a existat o diferenţă de clasă şi între Şahtior şi Poli, ultima a fost capabilă să răstoarne calculul hîrtiei şi, spre lauda ei, s-o elimine pe deţinătoarea la zi a Cupei UEFA. Corect, numai că excepţiile confirmă regula, n-o şi fac.

Probabil că meciul cu Stuttgart ar fi căpătat alt curs în cazul în care Magera n-ar fi irosit o ocazie monumentală, rarisimă, de nescuzat. Din nou de acord, cu observaţia însă că o partidă trebuie judecată după ce s-a întîmplat pe teren, nu după ce s-ar fi putut întîmpla. Cine gîndeşte altfel îşi fură căciula singur. A fi patriot nu înseamnă, am mai spus-o, să nu fi realist.

Să acceptăm că destinul Timişoarei se aseamănă cu al majorităţii echipelor noastre. În general, ele se descurcă în compania unor parteneri de mîna a doua şi capotează în confruntările cu cei din elita continentală. Nu că n-ar vrea, dar nu pot. De aici şi concluzia că plapuma fotbalului românesc, totuşi în creştere, rămîne încă scurtă. Ne permite să visăm, însă nu foarte departe.

Statornici şi entuziaşti, spectatorii de pe Bega au impresionat ca de fiecare dată, dincolo de faptul că l-au huiduit copios pe Marica, aşa cum procedaseră şi cu Mircea Lucescu. De-a dreptul amuzant, asistenţa le-a reproşat celor doi mai vechea legătură cu Dinamo, duşmanul de moarte, de parcă însuşi căpitanul violeţilor, Alexa, n-ar fi îmbrăcat vreme de aproape 3 ani tricoul roş-alb!!!! Oricum, publicul timişorean s-a situat peste nivelul formaţiei favorite, dovadă că a aplaudat generos pînă şi eşecul. Şi cînd sînt triste, în genul celor de marţi, aplauzele a 25.000 de oameni îţi sporesc încrederea în tine şi în viitor. Poli a pierdut bătălia cu Stuttgart, chiar şi războiul, dar mai are atîtea de purtat.

Răzvan reproşează, CFR si Timişoara în ascensiune, Dinamo ia viteză, să rîdem cu “rusul” Mircea Rednic!

Încercînd să aleg între vorbele şi întîmplările sfîrşitului de săptămînă, încep cu o apreciere a lui Răzvan Lucescu. Selecţionerul ne-a reproşat că avem vocaţia nefericirii. Deşi judecata nu-i originală, ea fiind descoperirea filosofilor sceptici Ţuţea şi Cioran, cam ăştia sîntem, nu? Ne simţim ca peştii în apă la eşecuri, dar nu şi la victorii, pe care le gestionăm cu greu, parcă stînjeniţi. Ne place mai degrabă postura de învinşi decît de învingători, diagnostic valabil şi în raport cu succesul obţinut recent de “tricolori” la Budapesta. Subiectul merită însă dezvoltat cu alt prilej.

Confruntările din etapa a 3-a care au precedat derby-ul Steaua-Urziceni au confirmat aşteptările. CFR Cluj şi Poli Timişoara au dovedit că se numără printre candidatele cele mai autorizate la izbînda finală. Nu-i exclus chiar ca lupta pentru şefie să se dea între ele, iar titlul să rămînă în provincie. Asta din considerentul că, pe lîngă valoare, ambele au cîştigat în echilibru, au devenit mai realiste, mai pragmatice.

La polul opus, suferă Rapidul, pe care nenorocul a însoţit-o ca o umbră, dacă nu ca un blestem. A jucat de la egal la egal cu gazdele atît la Urziceni, cît şi la Timişoara, dar a pierdut de fiecare dată. Enervarea lui Hizo se justifică, numai că veteranul antrenorilor din Liga I omite un lucru esenţial, cine nu marchează nici nu învinge! Pentru a rupe vraja, vişiniii trebuie să regăsească urgent drumul spre gol, altminteri vor pătimi în continuare. Atît că vocația la care se referea Lucescu junior e mai la ea acasă în Giuleşti decît în alte locuri. Nestatornicul Copos o numea “farmecul vieţii”, un fel de aceeaşi Mărie cu altă pălărie.

De remarcat şi faptul că, surclasînd pe Ceahlăul cu 4-0, Dinamo s-a trezit, spre satisfacţia fanilor, dar şi în beneficiul campionatului. Deoarece un campionat cu mai multe protagoniste e mereu şi pretutindeni mai disputat, deci şi mai atractiv.

O dată în plus, a ieşit în evidenţă Dănciulescu, a cărui rechemare la “naţională” a fost vehement contestată de unii. Vehement şi greşit, întrucît Danciugol a demonstrat şi la Piatra Neamţ că apare unde trebuie şi face ce trebuie, el fiind fotbalistul, muncitor, modest şi eficace, pe care şi-l doreşte orice tehnician, de care are nevoie orice echipă.

Cel mai tare m-a amuzat o declarație aparţinînd lui Rednic. Ajuns în divizia secundă rusă, la Alania Vladikavkaz, ex-tehnicianul “cîinilor”, ce pasămite tocmai refuzase o sumedenie de oferte ispititoare din Belgia!, a ratat debutul, 2-3 cu KamAZ Nab Chelny. Ce credeţi că s-a întîmplat după meci? Cel în cauză a povestit că patronul clubului l-a felicitat pentru jocul Alaniei, “cel mai bun de mult timp”, dar s-a şi grăbit “să se scuze faţă de mine” că aceasta a cedat pe teren propriu!

Puriul a probat în repetate rînduri că-i meseriaş, inclusiv în Ştefan cel Mare. Pe de altă parte însă, te apucă rîsul auzindu-l cum caută să ne convingă că prestaţia superioară a formaţiei din Vladikavkaz i s-a datorat lui, sosit de numai 24 de ore, dar nu şi înfrîngerea! Ce să zicem, că Rednic a şi uitat limba română ori că ne ia de fraieri?

Înainte de a greşi Balaj, a greşit FRF, cînd a dus finala Cupei la Tg. Jiu!

Fără îndoială că televiziunile de pretutindeni se vor înghesui să difuzeze secvenţe de la finala Cupei României 2009. Dar nu pentru a înfăţişa faze de poartă captivante ori goluri memorabile, ci SCENE DE BĂTAIE. Vreo 200-300 de fani sosiţi de pe Bega au aruncat cu torţe, au rupt gardul uneia dintre peluze, au invadat gazonul, s-au încăierat cu jandarmii şi au sfîrşit prin a fi evacuaţi în forţă de aceştia!!!! Evident, ne-am mai făcut o dată de rîs. Am transmis lumii largi trista imagine a unui fotbal scăpat de sub control, prin intermediul căruia le-am permis tuturor să se refere din nou la “hoţii de maşini” şi la “mîncătorii de lebede”. Meciul din oraşul lui Brâncuşi trebuia să fie o sărbătoare, să încheie stagiunea en fanfare. Din păcate, a fost un spectacol urît, pe alocuri jalnic şi grotesc.

Fireşte, nu vom pune semnul egalităţii între cîteva sute de bezmetici şi publicul timişorean, de regulă lăudat pentru atitudinea lui civilizată. Ar fi nedrept să generalizăm. Mai departe însă, şi dacă socotim că erorile de arbitraj i-au provocat pe huliganii de sîmbătă, la fel cum îi montaseră şi declaraţiile belicoase date de conducătorii lui “Poli” în ajunul confruntării, aceştia tot n-au NICI O SCUZĂ. Orice s-ar fi petrecut pe teren, unde CFR s-a dovedit superioară şi, prin asta, şi-a păstrat trofeul, nu există nici o justificare pentru modul iresponsabil în care s-au comportat aşa-zişii suporteri ai Timişoarei.

A greşit şi Balaj, deşi deciziile lui şi ale asistenţilor săi rămîn de discutat, de analizat. Dar şi mai grav A GREŞIT FEDERAŢIA, organizatoarea Cupei, cînd a dus finala la Tîrgu Jiu. Adică într-un stadion despre care se ştia, sau ar fi trebuit să se ştie, că nu oferă suficiente garanţii în materie de securitate. Adevărat, gorjenii s-au străduit să se achite cît mai bine de datoria de gazde. Spre exemplu, au înălţat cu un metru şi jumătate gardurile de protecţie din faţa galeriilor. S-au zbătut, însă n-au reuşit, dovadă vreo 120 de scaune, de n-or fi mai multe, distruse în peluza nord.

Ionuţ Lupescu, directorul general al FRF, s-a arătat surprins de incidente. Corect, are motive să se mire. Înainte însă, s-ar fi cuvenit să se asigure că s-au luat TOATE MĂSURILE pentru desfăşurarea partidei în condiţii optime. Cum nu s-a întîmplat aşa, se aud din ce în ce mai des voci care pretind că unii federali ar căuta să-l compromită din interior pe Mircea Sandu! În ce scop, nu-i greu de bănuit. Pentru ca şansele Naşului de a fi reales preşedinte în 2010 să scadă dramatic, ca să deschidă drumul spre şefie “lupilor tineri”. Vom reveni asupra subiectului.

Altminteri, invitat să înmîneze medaliile, Mircea Lucescu a lăsat impresia unui om nefericit. Contrariat de ceea ce văzuse, părea depăşit de situaţie, stingher. Dacă antrenorul lui Şahtior n-a putut înţelege cum de s-a ajuns ca pînă şi finala Cupei să degenereze, în schimb, noi am înţeles ceva: din ce motive evită recentul cîştigător al Cupei UEFA să se întoarcă în fotbalul românesc. Ca să spun aşa, tocmai de-aia!

Iancu are dreptate, dar trebuie să ştie cum să şi-o cîştige

Clar că FRF are o problemă cu Timişoara. Cînd 10.000 de oameni, majoritatea tineri, protestează în oraşul care a declanşat Revoluţia din 1989, problema devine crucială şi nu suferă amînare. La rîndu-i, indiferent cine a produs încurcătura la Casa Fotbalului, Federaţia e obligată să se implice, să pună umărul ca Poli să primească înapoi, pe lîngă palmares şi culori, punctele pe care TAS i le-a luat printr-o decizie abuzivă. Am spus-o şi o repet, forul de la Lausanne a hotărît greşit din pricină că, analizînd un dosar incomplet, a judecat greşit. Practic, a fost indus în eroare. Acum, FRF trebuie nu să acorde asistenţă ori să sprijine cu vorba, ci să intervină direct. Să-şi recunoască vina şi să acţioneze, fie şi într-o instanţă civilă, singura cale de atac care pare să-i fi rămas Timişoarei pentru a răsturna verdictul TAS. Se anunţă o bătălie lungă şi grea. La fel de sigur e însă că ea merită purtată pînă la capăt. Cu orice strădanii şi cu orice costuri. Continue reading →