TIMISOARA ↓

Federalilor care s-au grăbit s-o excludă pe Craiova le-ar fi fost de ajuns să vadă meciul de Cupă găzduit joi seara pe malul Begăi spre a se lămuri că au greșit și atunci cînd, amestecînd-o în ciorbă și pe UEFA, au retrogradat-o pe Poli. În vreme ce pe majoritatea stadioanelor noastre spectatorii se numără cu abacul, pe “Dan Păltinișanu” au venit aproape 20.000 de oameni, pe lîngă gratuități, 16.000 de bilete vîndute! Și nu doar atît.

Publicul a creat o atmosferă extraordinară, dovedindu-și atașamentul față de echipa locală și, la fel de emoționant, iubirea pentru fotbal. Măcar în numele acestor calități, Timișoara nu merita să fie surghiunită, ci tratată cu respect, cu un plus de înțelegere. Și nu vorbim aici despre privilegii, vorbim despre drepturi. Din păcate însă, precum în cazul lui Mititelu, dorința de a-l învăța minte cu orice preț și cu orice risc pe Iancu, care îndrăznise să-i înfrunte pe șefii FRF, într-adevăr, scăpînd uneori caii, a denaturat judecata și a expediat-o pe Poli în liga secundă.

Cu privire la succesul gazdelor, 2-0 cu Steaua, nu-s prea multe de spus. Deși a pierdut 14 jucători în ultimul timp, între care pe Pantilimon, Luchin, Burcă, Alexa, Bourceanu, Nikolici și Zicu, un întreg vestiar, dar și fără Tameș și Zegrean, accidentați, Timișoara n-a lăsat nici o șansă adversarei, nimeni alta decît deținătoarea trofeului!

Cu Goga, Curtean și canadianul Ricketts în zi de grație, Poli a condus ostilitățile din minutul 1 în 90 și putea învinge chiar mai confortabil. Că Steaua, în ciuda valului de achiziții, nu se regăsește constituie secretul lui Polichinelle: orbecăie prin campionat, prin Europa League și, iată, prin Cupa României! Constatarea nu scade însă din elogiile cuvenite lui Poli, o trupă cu ambiție, cu elan și, încă mai important, cu suflet. Ea a înțeles că e datoare să răsplătească fidelitatea suporterilor și a reușit pe deplin.

Presupusele raporturi de forță s-au inversat pe gazon, Timișoara lui Velcea arătînd ca o formație de Divizia A, iar Steaua lui Stan, apatică și dezordonată, ca una de B, cîteodată chiar de C Afirm că Poli a obținut joi seara mai mult decît o victorie. Grație rîvnei din teren și, în egală măsură, entuziasmului din tribune, a probat că locul ei e în elita fotbalului românesc. Această demonstrație îi pune într-o lumină și mai proastă, într-o situație și mai jenantă, pe toți cei care, din exces de zel și din răzbunare, au trimis-o la matineu. Timișoara n-a murit, Timișoara trăiește, ceea ce ar trebui să le dea de gîndit pînă și oficialilor care i-au vrut și i-au pricinuit răul. Să-i facă să se simtă cu musca pe căciulă, să aibă remușcări, să aibă coșmaruri.

Aşadar, Comisia de licenţiere, prezidată de Vasile Vlăduţă, i-a acordat licenţă Timişoarei, pe cînd cea de apel, condusă de Alexandru Micu, i-a retras-o şi a trimis-o pe Poli la matineu! Tocmai pentru că e vorba despre o părere pro şi o alta contra, s-ar fi cuvenit să existe şi a treia instanţă, să-i zicem de recurs, menită să cîntărească deciziile precedentelor şi s-o ia pe cea definitivă. Din păcate, nu există. La tribunal da, la fotbal nu.

De ce a rămas Timişoara fără licenţă? Pe scurt, Apelul a acuzat-o de divizare şi de datorii, ultimele vizînd neachitarea integrală a sumelor prevăzute de transferul lui Sepsi de la Benfica. Cum n-a intervenit nimic nou pe parcurs, şi prima comisie a luat la cunoştinţă de elementele amintite mai sus, însă n-a ţinut cont de ele. În temeiul articolului 116 din Codul de procedură fiscală, ea a motivat că, între ce avea de dat Poli şi ce avea de primit din TVA, “sumele sînt suficiente pentru compensare”. În raport cu Benfica, a refuzat să se pronunţe cîtă vreme părţile se judecă, iar Timişoara susţine că partenerul “n-a respectat anumite clauze din contract”. Nu-i nevoie să fii jurist ca să cunoşti că, pînă la încheierea procesului, clubul de pe Bega se bucură de prezumţia de nevinovăţie.

Bănuiţi la cît se cifrează datoriile recentelor finaliste din Champions League? Faţă de stat, de bănci, de terţi etc., la 398 de milioane de euro ale Barcelonei şi la 680 de milioane ale lui Manchester United, pe care UEFA nu le-a împiedicat să joace în cea mai importantă competiţie europeană!!!! Şi mai elocvent, datoriile lui Chelsea, pare-se cele mai mari, ar depăşi 800 de milioane de euro!

Întorcîndu-ne la subiect, să mai observăm ceva. Ca să acorde licenţa, comisia lui Vlăduţă a analizat situaţia timp de cîteva luni. Pînă să delibereze, a cerut alte acte şi alte dovezi. Surprinzător, Micu şi colegii lui, sesizaţi de Compartimentul de licenţiere al FRF, mai precis de Viorel Duru, şeful acestuia, s-au lămurit foarte repede care e situaţia! Nu pretind că Apelul a greşit. Dar remarc graba cu care a fost convocat şi, punctual, viteza cu care a hotărît!

Se pune întrebarea, logică, ce l-a determinat pe Duru să înainteze recurs? Se afirmă că, amendată de UEFA din cauza Craiovei, FRF a vrut să evite o nouă sancţiune. Să admitem că da. Mai departe însă, lucrurile se complică fie şi numai din pricină că, deşi primise licenţa, se ştia că Poli n-o va primi pînă la urmă! Au spus-o, de pildă, Marius Stan şi Gigi Becali. De unde au aflat aceştia, cine a răspîndit zvonul dacă nu Duru însuşi, care studiase în detaliu dosarul? Apreciind că Duru a executat un ordin venit de sus după ce Marian Iancu şi Mircea Sandu au rupt relaţiile, oficialii viola nu exclud varianta răzbunării. Asta trebuie însă demonstrat deoarece preşedintele Federaţiei respinge ferm orice implicare: “Nu noi am retrogradat Timişoara, s-a retrogradat singură!”.

Să ne imaginăm că, socotindu-se şmecher sau fiind prost sfătuit, Iancu a umblat să fenteze Regulamentul, să-l ocolească. Poate, însă nu-i decît o supoziţie întrucît patronul lui Poli a folosit o armată de avocaţi cu ştaif. Şi acceptînd varianta, tot e trist că de pe urma erorilor comise de o persoană, e drept, care i-a atras Timişoarei multă duşmănie prin apariţiile sale zgomotoase la TV, va suferi un întreg oraş! Şi nu unul oarecare, ci cel care, situat la sfîrşitul sezonului pe locul 2 în ierarhia numărului de spectatori, iubeşte fotbalul cu patimă. Clar, Timişoara nu merita o asemenea pedeapsă, numai că legea-i lege!

Ce se va întîmpla cu jucătorii lui Poli, 4 convocaţi la lotul naţional pentru meciul cu Bosnia de vineri? Dar cu echipele ei de juniori, dintre care două s-au calificat recent în faza finală a campionatului? Imposibil de răspuns. Cert e însă că, fără Poli, Liga 1 nu va mai stîrni acelaşi interes. Nu va mai avea nici sare, nici piper, va ieşi în pierdere, nu în cîştig. Sînt însă unii cărora le place să mănînce fără sare şi fără piper.

Cînd Uhrin jr. a mărturisit că are emoții înaintea partidei de-acasă cu Astra, suporterii viola au crezut că glumește. Spre regretul acestora, s-a dovedit însă că tehnicianul ceh n-a scăpat de ce s-a temut: condusă cu 2-0 pînă în minutul 72, Timișoara a izbutit să egaleze in extremis, dar nu și să cîștige! Deși și-a păstrat invincibilitatea, a pierdut două puncte imense, ce vor cîntări greu în lupta pentru titlu.

Cu excepția minutelor din final, pe parcursul cărora insistența gazdelor a transformat-o în sac de box, formația vizitatoare a jucat exact ce trebuia. S-a strîns vigilent în defensivă, a aglomerat inteligent zona centrală și a contraatacat acid. Pînă la urmă, ea a meritat egalul, nu l-a obţinut graţie unui bilet de favoare, întîmplării sau norocului.

Scuturîndu-se de orice complex și ignorînd presiunea exercitată de public, echipa ploieșteană nu s-a complăcut nici o clipă în rolul de victimă, ce părea să-i fie predestinat, ci și-a apărat șansa cu dîrzenie și chiar cu stil. Dacă omul sfințește locul, aici omul se numește Selymes, antrenorul care în doar cîteva luni a schimbat în bine, din temelii, o echipă care va da bătăi de cap și altor adversari.

Trei sferturi din meci, Timișoara nu s-a regăsit. A cărat apă cu ciurul. Drept scuză, e îndreptățită să reclame că, la 0-1, Georgian Ionescu i-a refuzat un 11 metri clar într-o fază în care, în loc să sesizeze faultul comis de japonezul Takayuki, ar-bi-trul buzoian l-a avertizat pe Zicu pentru simulare!   “Centralul” a judecat greșit, din nou împotriva lui Poli, ca și în momentul în care -l-a iertat de un cartonaș galben pe N’Doye, pe care îl va sancționa abia într-un tîrziu.

În raport cu evoluțiile anterioare și cu speranțele fanilor, Poli a oferit prea puţin și, ca atare, a decepționat. Atunci cînd ratezi însă din careul mic, cum a luftat Axente în fața porții goale, n-ai motive să te aștepți la mai mult. Sigur, poți arăta cu degetul spre arbitru, dar trebuie să te mai uiți și-n oglindă. Timișoarei nu-i rămîne decît să-și vindece rănile și să meargă mai departe. Dacă va ajunge sau nu unde și-a propus, vom vedea. Miercuri, n-a nimerit ținta.

Mă umflă rîsul de cîte ori aud un antrenor lamentîndu-se că “adversarii şi-au dorit mai tare victoria”. Mi se pare O SCUZĂ PENIBILĂ întrucît toţi fotbaliştii ar trebui să-şi dorească victoria. E meseria lor, e obligaţia lor. Acum însă, cînd comentează eşecul din partida cu Oţelul, nu-i exclus ca Şumudică să aibă argumente! Pentru că exact asta a făcut diferenţa, modul în care, spre deosebire de rapidişti, gălăţenii au înţeles să alerge şi să se bată pentru fiecare minge, pentru fiecare metru de teren. Într-o frază, ei AU PUS MAI MULT SUFLET.

La fel de adevărat e că Oţelul n-a sedus nici sîmbătă. N-a arătat ca o superechipă, însă a dovedit iarăşi că ştie ce vrea. Aidoma lui Dan Petrescu la Urziceni, Dorinel Munteanu a organizat-o minuţios, ba a şi învăţat-o să-şi exploateze la maximum resursele. Deşi lipsită de vedete, Oţelul ARE O RIGOARE, O ABNEGAŢIE ŞI O ÎNCREDERE CARE O POT SCOATE CAMPIOANĂ.

Evident, mai rămîne drum lung pînă acolo, dar dacă va izbuti să cucerească titlul, ceea ce nu mai e de domeniul fanteziei, formaţia dunăreană va demonstra că se poate triumfa ŞI FĂRĂ ZGOMOT, ŞI FĂRĂ SCANDAL. Destui zic că, etalînd un joc rareori captivant, îndeobşte pragmatic, trupa lui Dorinel n-ar merita să fie lider. Discuţie inutilă deoarece se iese campioană pe baza punctelor, nu a impresiei artistice. În măsura în care nu şi-a însuşit lecţia spectacolului, Oţelul stăpîneşte una mult mai importantă. A învăţat să cîştige.

În altă ordine de idei, n-aş fi foarte dur cu Marius Avram, “centralul” care a gafat la CFR-Timişoara cît într-un întreg sezon!!!! Se putea înşela, şi s-a înşelat la ambele penalty-uri, mai ales la cel dictat în favoarea gazdelor. L-a iertat pe Sepsi de al doilea cartonaş galben. L-a eliminat aiurea pe Bastos la o fază în care s-ar fi cuvenit să fluiere 11 metri, nu simulare etc. Dar cea mai flagrantă eroare, absolut ridicolă, inadmisibilă, a comis-o în clipa în care, la 1-1, i-a refuzat lui Zicu UN GOL PERFECT VALABIL: doi apărători clujeni s-au ciocnit între ei, n-a existat nici o neregularitate în atac, nici o urmă de fault!
Să admitem că li s-a întîmplat şi altora, inclusiv lui Balaj ori lui Tudor, să prindă zile mai proaste. Şi arbitrii sînt oameni, din care motiv i-aş acorda şi lui Avram circumstanţe atenuante. Altceva deranjează însă în atitudinea acestuia, siguranţa lui de mic Napoleon, convingerea fermă că are dreptate şi atunci cînd n-are!

Fireşte, vinovat e Marius însuşi. Parte din vină îi aparţine însă şi tatălui său, preşedintele CCA, care s-a zbătut şi a izbutit să-şi desemneze fiul arbitrul numărul 1 al anului 2009! I-a băgat astfel în cap că e cel mai bun, că îi e permis orice. Omeneşte vorbind, un părinte care poate, şi Vasile Avram chiar poate, trebuie să-şi ajute copilul. Numai că, împingîndu-l de la spate şi protejîndu-l permanent, Vasile l-a stricat pe Marius, L-A TRANSFORMAT ÎN VICTIMA PROPRIULUI SĂU ORGOLIU, a propriilor sale frustrări. Iar consecinţele, din păcate, n-au întîrziat să apară.