DINAMO ↓

Negoiță și Reghe ar trebui chemați la ordine!

Numai în prima jumătate de oră partida Viitorul-Steaua i-a îndemnat pe cei cu imaginația bogată să-și închipuie c-ar fi strategică. Copilărești, ratările lui Chipciu și Ad. Popa au dat apă la moară zvonului de blat, în sensul în care, măcar pe trei sferturi campioană, Steaua l-ar ajuta pe Hagi, nașul lui Gigi, să învingă și să-și mărească șansele de supraviețuire. Urma să se repete istoria de anul trecut, cînd Viitorul a bătut cu 5-2 în Ghencea și s-a salvat! 

Deși normalitatea trebuie consemnată, nicidecum lăudată, istoria nu s-a repetat. Liderul a controlat întîlnirea cam din minutul 30 și a cîștigat-o clar, rezultatul final de 3-0 reflectînd diferența de valoare dintre combatante. Poate că băieții antrenați de Vintilă nu sînt, luați post cu post, mai puțin înzestrați decît cei pregătiți de Reghecampf. Au talent, dar nu și experiență, din care pricină, imaturi, comit greșeli greu de explicat și-și pierd capul de cîte ori iau gol. Concret, încasînd luni două goluri în două minute, 39 și 40, Viitorul s-a prăbușit psihic și nu și-a mai revenit. Benzar și coechipierii au părut împăcați nu doar cu scorul de pe tabelă, ci chiar cu soarta. 

Tocmai pentru că Hagi merită respect și admirație pentru ceea ce face cu o echipă de reală perspectivă, în care investește din propriul buzunar, ar fi trist ca Viitorul să pice. Personal, m-aș bucura să scape, însă aș vrea să reușească prin forțe proprii, nu împinsă de la spate, avantajată de alții sau de un concurs de împrejurări. Sînt convins că și Hagi vrea la fel.

Legal și frumos e ca toate formațiile din Liga 1 să beneficieze de același statut. Să aibă un tratament egal. Dacă Viitorul se va salva, consider că va fi mai bine pentru ziua de mîine a fotbalului nostru. Dacă nu, pămîntul va continua să se rotească deoarece există viață și după retrogradare. 

Din păcate, însă concludent pentru ce se întîmplă la noi, un duel care avea să se decidă pe teren a fost precedat de un adevărat scandal mediatic. Surprinzător, în ciuda faptului că nu era vorba despre Dinamo, Ionuț Negoiță s-a trezit insinuînd că meciul jucat la Chiajna va fi unul cu cîntec, declarație la care Reghecampf a luat foc! Spiritele s-au încins și dialogul a degenerat. Acționarul din Ștefan cel Mare l-a numit pe antrenorul stelist “personaj insalubru”, “cocoșel obraznic, lăudăros și needucat”, iar acesta a răspuns cu “(Negoiță n.a.) nu are nici o treabă cu fotbalul ori face pe prostul”, replici suburbane, menite să-i pună într-o lumină nefavorabilă pe cei amintiți. Să-i descalifice. 

Se știe că Steaua și Dinamo, ca și fanii lor, se iubesc precum cîinele cu pisica, dar vechea rivalitate nu justifică și nici nu scuză asemenea ieșiri în decor. Normal ar fi ca, începînd cu Negoiță, acesta a deschis tirul, dar neuitîndu-l nici pe Reghecampf, care nu rămîne niciodată dator, Comisia de Disciplină să-i cheme la ordine pe cei doi și să-i tragă la răspundere. Urgent, neîntîrziat.

Steaua iarăși peste Dinamo

Deși returul semifinalei de Cupă dintre Dinamo și Steaua s-a încheiat 1-1, for-mația din Ghencea a fost din nou mai bună, mai convingătoare. Confirmînd victoria din prima manșă, Steaua a pornit în forță și, deschizînd scorul devreme, și-a securizat calificarea. Cu sacii în căruță, a ridicat apoi piciorul de pe accelerație,  n-a mai insistat. 

Atunci a izbutit Dinamo să egaleze, numai cu 3 minute înaintea ultimului fluier, cînd finalista fusese deja stabilită. Spre dezamăgirea unor suporteri de-a dreptul magnifici joi seara, oameni care merită infinit mai mult decît li se oferă, tinerii lui Stoican și-au divulgat iarăși limitele. O oră, ei au lăsat  impresia că n-ar fi în stare să-și îngenuncheze adversarii nici dacă meciul ar dura pînă dimineață!

Ca să fie și mai clar, Dinamo a jucat atît cît  i-a permis Steaua să joace, intermitent, printre picături. Părerea mea e că arbitrul Istvan Kovacs, altfel impecabil, trebuia să acorde penalty la Țucudean, bruscat în careu de Prepeliță, ceea ce ar fi schimbat însă prea puțin datele problemei. Poate chiar nu le-ar fi schimbat.

Ca și Cornel Dinu, și eu consider că Stoican a greșit abordînd partida fără nici un atacant de meserie, pentru a-i introduce pe Bilinski și pe Țucudean abia în repriza secundă, către spartul tîrgului. Cum nu mai avea ce pierde la 2-5, Stoican trebuia să riște. Trebuia să îndrăznească, să înceapă cu două vîrfuri, nu să termine cu ele. Probabil că teama de o înfrîngere severă a fost mai mare decît speranța într-un succes la o diferență de 3 goluri ori de mai multe. E și cauza pentru care precauția s-a transformat în frică.

Antrenorul dinamovist nu-i cel dintîi vinovat de ratarea finalei, ștachetă prea înaltă în momentul de față pentru o echipă lipsită de experiență și, implicit, de personalitate. Totuși, fără să fie responsabilul numărul 1, Stoican e unul dintre vinovați.

În măsura în care Dinamo n-a surprins cu nimic, Steaua a făcut-o în clipa în care Reghecampf l-a mutat pe Tănase în centru, iar în locul acestuia, avansat pe banda stîngă, l-a titularizat pe Pîrvulescu. Nu știu cît și-a atins Reghe scopul cu Pîrvulescu, deși frontul de atac roș-albastru s-a mai lărgit, dar mișcarea cu Tănase a însemnat o carte cîștigătoare. Un atu.

Mai liber ca de obicei, Cristi Tănase a marcat printr-o execuție rafinată, ba s-a dovedit și number one. Cel mai bun din 28. L-am ironi-zat și l-am beștelit destul, că Dodel șomează, că visează, că bravează etc, acum e cazul să-l felicităm. S-a mai scos în ochii fanilor, însă îi mai rămîn datorii de plătit.

Orice comparație între semifinalistele de joi o avantajează pe Steaua, garnitura mai legată, mai echilibrată și mai matură. Rezumînd, mai valoroasă. În timp ce ea constituie o certitudine, Dinamo reprezintă o frumoasă promisiune, una care, spre a se împlini, trebuie susținută și încurajată din răsputeri. Dacă nu-și va vinde tinerii jucători en gros, cum se aude, Dinamo poate deveni mîine ce e Steaua azi. Ori ceva pe-acolo, asemănător.

Radu Petrescu a greșit, însă nu atît de mult!

Petrolul și Dinamo au oferit un meci dens, plin de evenimente și, spre încîntarea privitorilor, cu 4 goluri. Ambii tehnicieni și-au propus să demonstreze ceva, Lucescu junior că nu-i doar un antrenor de meciuri egale, iar Stoican că există viață și după 2-5 cu Steaua. Deși și-au atins scopul numai în parte, fotbalul prestat de echipele lor duminică a plăcut prin ritm, prin încrîncenare și prin tensiune.

Întrucît Elton a ratat în ultimul minut al prelungirilor o ocazie imensă, cea mai mare a întîlnirii, Dinamo s-a considerat nedreptățită de rezultatul final. Cu atît mai mult cu cît arbitrul Radu Petrescu i-a refuzat un penalty clar, fără dubii, la hențul lui Geraldo, recunoscut chiar de căpitanul “lupilor”. Fundașul brazilian a plonjat pe minge și a jucat-o cu mîna, n-a lovit-o întîmplător.

Cu toate astea, apreciez scorul de 2-2 ca echitabil, cinstit. Amîndouă formațiile puteau cîștiga, dar puteau și pierde. O notă în plus pentru bucureșteni, care și-au revenit surprinzător de repede după corecția primită de la campioană, revirimentul constituind dovada unui moral puternic. Cu atît mai robust cu cît, îndrăzneț, Stoican i-a lăsat pe bancă pe senatorii de drept Bălgrădean și Țucudean! Dacă la gazde a strălucit Albin, iar Zicu a decepționat ca de obicei, din garnitura oaspeților
s-au distins Dr. Grigore și, mai ales, Bărboianu, autorul unui gol antologic.

Din păcate, “centralul” Radu Petrescu a ajuns eroul negativ al partidei în ciuda faptului că, opinia mea, n-a comis chiar atîtea erori cîte i s-au reproșat. Repet că e mult mai ușor, infinit mai ușor, să te pronunți asupra unei faze după ce ai văzut 4-5 reluări video decît să decizi într-o secundă pe teren, sub presiune și la viteza jocului.

În condițiile în care Geraldo însuși a admis că “a fost penalty la hențul meu”, n-are rost să mai analizăm ce nu e de analizat. Evident că, nesancționînd hențul amintit,  Petrescu a dezavantajat-o flagrant pe Dinamo, dar atît.

Restul fazelor ce i s-au imputat le-aș include în categoria celor discutabile, interpretabile. Mai puțin lovitura de la 11 metri dată corect în favoarea ploieștenilor deoarece I. Șerban i-a blocat piciorul lui Albin în momentul în care acesta se pregătea să șuteze. În cazul în care ar fi blocat mingea, nu gheata adversarului, nu trebuia fluierat. Așa însă s-a impus acordarea loviturii de la 11 metri.

Fiecare tabără a mai solicitat cîte un penalty. Cronologic, Dinamo la duelul dintre Hoban și Lazăr, Petrolul atunci cînd, în marginea careului, lateral, Adi Popa II l-ar fi bruscat pe Camara. Conform unei păreri mai largi, Petrescu a cîntărit situațiile cu aceeași măsură și a făcut bine că n-a intervenit. Într-adevăr, Hoban l-a tras pe Lazăr, dar în timp ce acesta, spre a se proteja, a împins la rîndu-i cu mîna. Practic, cei doi s-au incomodat reciproc, deci nici penalty, nici eliminare!

Întrucît “adiționalul” Iulian Călin, excelent plasat, n-a avut nici o reacție, mai degrabă aș merge pe mîna arbitrului de centru și, fără să-l scot basma curată, aș cere îngăduință pentru el, un dram de înțelegere. Tînărul Radu Petrescu nu-i cel mai bun în profesia lui, de acord, dar nici cel mai slab.

Meciul de adio

Știam destule despre el înainte de a-l avea invitat, luni seara, la Tribuna Zero, emisiunea pe care am reluat- o deunăzi la EuropaFM. Cunoșteam că, născut pe 6 decembrie 1976 la Slatina, s-a lansat pe drumul performanței la Electroputere Craiova, după care a cîștigat o grămadă de trofee, fără număr! De două ori titlul de campion, o dată Cupa și de două ori Supercupa cu Steaua, de trei ori titlul, de patru ori Cupa și o Supercupă cu Dinamo, calculați, sînt 13!

Nu constituia ceva nou pentru mine, nici pentru ceilalți, că respectivul a fost încoronat în 2004 și 2008 golgeterul campionatului. Că a marcat de-a lungul carierei 214 goluri în Liga 1, grație cărora se plasează în spatele lui Dudu Georgescu în ierarhia celor mai productivi jucători români din toate timpurile. În fine, că e recordmanul absolut al prezențelor în primul eșalon cu 515 partide, unicul care a trecut de borna 500!

Mai știam și că n-a prea avut noroc peste hotare. Scurte și mai degrabă lipsite de strălucire, șederile lui în Turcia (Altay Izmir), în China (Shandong Luneng) și în Spania (Hercules Alicante) au ținut parcă să demonstreze că s-a simțit mai bine printre apropiați decît printre străini. Neșansa l-a urmărit și la “națională”, al cărei echipament l-a îmbrăcat de numai 8 ori, dureros de puține selecții! Luni, am aflat de la el în treacăt, ca fapt divers, că a bifat 21 de ediții de campionat, furnizînd un exemplu de longevitate și de perseverență egalat numai de inconfundabilul Gicu Dobrin. Cînd ajungi să fii comparat cu Prințul din Trivale, așezat pe picior de egalitate cu acesta, ți-ai asigurat un loc în statistica fotbalului și, deopotrivă, în legenda lui. Ești cineva, ești personaj.

În ciuda atîtor succese, cel despre care scriu a evitat mereu să iasă în evidență, să epateze. Cînd un radioascultător l-a întrebat dacă s-a gîndit la un meci de retragere în care să joace, propunere din public, o repriză la Steaua și alta la Dinamo, omul a părut surprins. Stînjenit, deranjat. L-am auzit doar că “există lucruri infinit mai importante pe lume”, apoi s-a grăbit să schimbe subiectul. Firește că nu greșea, căci viața nu începe și nu se termină cu un meci festiv, cu o gală, cu o chermeză. Nu greșea însă nici suporterul de la capătul firului deoarece fostul golgeter ar merita din plin un meci de adio. Indiscutabil.

Eroul de mai sus, ați ghicit, se numește Ionel Dănciulescu, actualul director general al lui FC Dinamo. Dincolo de simpatia pe care i-o port, îi amintesc că e recomandabil să fii modest, și e frumos să fii, dar fără să sari calul, fără să depășești măsura. Pentru că modestia exagerată riscă să se transforme în trufie și uneori chiar se transformă. În fond, tot ce e prea mult strică.