DINAMO ↓

Problema nu e că jucătorii lui Ţălnar n-ar vrea, ci că unii dintre ei nu mai pot!

După două izbînzi consecutive, Dinamo s-a poticnit acasă de ultima clasată, 1-1 cu Ceahlăul, ratînd astfel ocazia de a urca pe podium, unde ar fi putut ajunge şi cu sprijinul rezultatelor. Am auzit o glumă la care cei din Ştefan cel Mare ar zîmbi strîmb: cum că nu nemţenii i-au încurcat pe “cîini”, ci aceştia pe moldovenii care au învins recent în Ghencea!!!! Semieşecul trebuie pus pe seama terenului desfundat şi, mai ales, a evoluţiei dezamăgitoare a gazdelor.

“Mentalitate de amatori!”, a răbufnit preşedintele Nicolae Badea, în general temperat, însă mă îndoiesc că a nimerit ţinta. Nu despre delăsare e vorba, ci despre NEPUTINŢĂ, în sensul în care, exceptîndu-i pe risipitorii N’Doye şi Ad. Cristea, elevii lui Ţălnar vor, dar unii dintre ei chiar nu mai pot. Din păcate, au terminat benzina. Deşi nu le scriu numele, din respect pentru meritele lor mai vechi, se ştie la cine mă refer. Atît timp cît cei care decid la Dinamo nu vor înţelege că fotbalul se joacă numai în prezent, nu în trecut, ba vor şi schimba regulile (uite cantonamentul, nu e cantonamentul!) în funcţie de această percepţie greşită, formaţia roş-albă va continua să danseze pe jăratic, pe cărbuni încinşi. Nu va fi nevoie să-i facă nimeni rău, îşi va face singură!

În altă ordine de idei, absolut impresionant, exemplar, gestul rapidiştilor care au ajutat la deszăpezirea terenului înaintea partidei cu Timişoara. Să admitem că, la cît e românul de comod, puţini s-ar fi grăbit să înşface lopeţile şi să tragă din greu un ceas, două pe ninsoare. Iată însă că, la apelul Ligii Suporterilor, vreo sută de membri ai galeriei giuleştene s-au încumetat s-o facă fără bani şi fără fasoane, numai DIN DRAGOSTE pentru culorile vişinii. După care s-au şters de transpiraţie, au suit la peluză şi nu s-au mai oprit din cîntat: “Suntem peste tot acasă, porţile ni se deschid/ Nu-i echipă mai frumoasă şi iubită ca Rapid!”.

Ca atare, parte din succesul repurtat în faţa timişorenilor de jucătorii lui Manea le-a aparţinut şi acelor fani, băieţi de băieţi, care au salvat meciul şi, implicit, au deschis drumul spre victorie. Acum, mai zice Copos una şi mai fumează alta, dar are dreptate cînd afirmă că, înainte de a fi orice altceva, Rapidul e O STARE DE SPIRIT. Nu, nu exagerează, chiar e.

Dinamo e în pericol de a demonstra că n-a învăţat nimic din propriile-i erori!

Am mai scris despre obiceiul lui Dinamo, nefericit, de a-şi lua înapoi jucătorii pe care i-a dat la export. Parcurgînd actualul lot, Tamaş, Moţi, Zicu, Bratu, Marius Niculae şi Claudiu Niculescu ilustrează afirmaţia de mai sus. Ar mai confirma-o Lobonţ şi Dănciulescu, reîntorşi din Italia şi, respectiv, din China, numai că ei s-au transferat între timp. Tocmai pentru că tema e ceva mai veche, nu mai repet că şefii “cîinilor”, exagerat de sentimentali, au greşit în multe cazuri. Practic, au confundat devotamentul faţă de club cu posibilitatea unora dintre fotbaliştii repatriaţi de a mai face performanţă. Nu în ideea că n-ar mai vrea, ci în aceea că, oricît s-ar strădui, nu mai pot ca altădată. Nu-i mai ţin picioarele.

Înainte de a întreba de ce-au fost reîncadrați atîția jucători, întrebarea ar fi de ce li s-a îngăduit să plece? Într-adevăr, Lobonţ, Dănciulescu sau Florentin Petre meritau lăsaţi să meargă la salarii mai mari. Serviciile aduse de-a lungul vremii trebuiau recompensate. De cîţiva însă, în primul rînd de Mărgăritescu, Dinamo s-a despărţit cu nepermisă uşurinţă. Pe motiv că nu l-a înghiţit Rednic, acţionarii l-au sacrificat pe Mărgăritescu ca să-i facă pe plac antrenorului, de parcă Puriul urma să rămînă în Groapă pînă la adînci bătrîneţi! Ar mai fi de discutat şi aspectul material al acestor operaţiuni, din care clubul, vînzînd scump şi cumpărînd ieftin, a ieşit de regulă pe plus, dar nu-i momentul să intrăm în detalii. Eventual, cu alt prilej.

Deschid iar subiectul deoarece se aude că Dinamo ar intenţiona să-i readucă pe Lobonţ, pe Dănciulescu, pe Florentin Petre şi chiar pe Giani Kiriţă, care va împlini în martie 33 de ani! Poate că unii nu şi-au spus încă ultimul cuvînt, mai ales Lobonţ, însă e greu de crezut că restul, cu precădere Kiriţă, vor reuşi să se mai ridice la nivelul pretenţiilor unei grupări cu obiectivele celei roş-albe. Tot respectul pentru ce-au reprezentat cei menţionaţi în istoria lui Dinamo, dar şi asta e altă poveste.

În măsura în care se va întîmpla aşa, deşi suporterii speră să fie doar un zvon, vom mai căpăta o dovadă că fotbalul nostru se încăpăţînează să nu înveţe din propriile-i erori, că refuză să vadă pădurea din pricina copacilor! Dar şi una că Dinamo riscă să se transforme, dacă nu s-a şi transformat, într-un cimitir al elefanţilor.

De ce ar trebui socotiţi şefii lui Dinamo la fel de vinovaţi ca şi jucătorii de parcursul neconvingător al echipei?    
                     
Încercînd să-l apere pe Tamaş, Dinu apreciază că pasa neagră a acestuia ar fi determinată şi de faptul că nu mai e chemat la echipa naţională. Pasămite, de-aia ar suferi şi ar gafa. În ciuda respectului pentru Mister, adevărată enciclopedie fotbalistică, l-aş contrazice. Pentru că n-ajungi la “naţională” ca să confirmi la club, ci invers. Iar neconvocarea lui Tamaş se justifică în condiţiile în care fundaşul dinamovist a evoluat cînd bine, cînd prost. Nu i se pot contesta talentul şi valoarea, dar ar trebui să le probeze în mod constant. Degeaba ai voce dacă nu cînţi.

Duminică, a comis-o din nou. Înaintea derby-ului cu Rapid, cînd a chefuit toată noaptea în cantonament!!!!, dar şi în timpul partidei. Atît în faza în care, scăpîndu-l din marcaj pe Herea, i-a înlesnit lui Al. Ioniţă să deschidă scorul, cît şi, mai ales, în pauza meciului. Deranjat că antrenorul Ţălnar a îndrăznit să-l admonesteze, a refuzat să intre pe teren în repriza secundă! Se cunoaşte că nu-i la prima abatere. Acum a reuşit să-l scoată însă din pepeni chiar şi pe Badea, un tip ce-şi pierde mai rar cumpătul. Dar şi cînd şi-l pierde, e de rău, aşa că pe Tamaş îl pîndeşte o sancţiune dintre cele mai aspre. Mergînd pînă la excluderea din lot.

Ar fi momentul, dacă nu cumva a şi trecut, ca şefii din Ştefan cel Mare să priceapă că toleranţa de care au dat mereu dovadă nu duce la nimic bun. Din pricina ei, acţionarii trebuie socotiţi la fel de vinovaţi ca şi jucătorii de parcursul neconvingător al formaţiei roş-albe în campionat şi în Euroligă. Apropo, întreabă şi se miră suporterii, cine răspunde pentru faptul că Tamaş a putut să petreacă la Săftica pînă în zori?!

Cum stau lucrurile la alţii? De pildă, Ferguson l-a ironizat pe arbitrul întîlnirii cu Sunderland. Nu l-a jignit, i-a reproşat doar că n-a fost într-o formă fizică deosebită. Repede însă, cît e el de Sir şi a cîştigat de două ori Champions League, iar titlul în Anglia de 11, managerul lui Man Utd şi-a pus cenuşă-n cap. S-a grăbit să-şi ceară public scuze şi să promită că se va stăpîni pe viitor. Deunăzi, Lahm, fundaşul lui Bayern, s-a apucat să critice politica de transferări a grupării bavareze. Întrucît a încălcat regulamentul de ordine interioară, va fi amendat cu 50.000 de euro! Clar, la alţii, adică într-un fotbal guvernat de legi ferme, dar şi respectate cu sfinţenie, cel care greşeşte suportă consecinţele. Plăteşte.

Trist e că, deşi iertat în numeroase rînduri, Tamaş nu s-a potolit, părînd convins că ieşirile în decor i se vor înghiţi la nesfîrşit în numele vîrstei, căci abia a împlinit 26 de ani. Atît că, dacă iartă multe, tinereţea nu iartă orice. Tocmai de aceea, cît nu e prea tîrziu, s-ar cuveni să ia aceste rînduri ca pe un îndemn şi ca pe o ultimă şansă. Îi rămîne lui să aleagă, se cuminţeşte sau piere pe mîna lui!

De ce nu s-a bucurat Andrei Cristea cînd a înscris de două ori în poarta Politehnicii Iaşi?

Dinamo a învins clar în Copou, cele 3 goluri ale “cîinilor” fiind înscrise, ce coincidenţă!, de Andrei şi de Adrian Cristea, care au purtat de-a lungul timpului culorile Politehnicii Iaşi. Adrian a marcat o dată, iar Andrei chiar de două ori.

Nu mă voi referi la meci, pe parcursul căruia gazdele au reuşit să egaleze la 1 dintr-un ofsaid uşor de sesizat şi din avion!, ci am să insist asupra modului în care a reacţionat Andrei după fiecare dintre golurile sale. Mai întîi însă, haideţi să le rememorăm. La cel dintîi, Cl. Niculescu l-a servit cu o minge ideală pe Torje, acesta l-a depăşit în viteză pe L. Munteanu şi, evitîndu-l pe goal-keeper-ul Marc, i-a pasat lui Andrei Cristea, rămas singur cu poarta goală. Ca şi la golul 3, înaintea căruia Alexe a interpretat rolul lui Torje, atacantul bucureştean cu numărul 17 pe tricou a avut de îndeplinit o simplă formalitate. Şi să fi vrut, n-ar fi putut rata!

A surprins felul în care Andrei Cristea s-a manifestat în ambele faze. A părut stînjenit, nu radios. S-a bucurat, fireşte, însă cu măsură, iar motivele reţinerii sale nu-s greu de ghicit. Deşi meseria lui e golul, Andrei şi-a adus aminte că a înscris împotriva fostei sale echipe şi că, prin asta, i-a necăjit pe suporterii Politehnicii, pe care i-a simţit mereu aproape, prieteni şi admiratori, cîtă vreme a evoluat la Iaşi. Totodată, a realizat că golurile respective s-au datorat mai degrabă lui Torje şi lui Alexe, meritul lui constînd în faptul că s-a aflat unde trebuia şi cînd trebuia. Practic, s-a dovedit omul potrivit la locul potrivit, ceea ce pe gazon, ca şi în afara acestuia, nu-i deloc puţin.

Într-un moment în care majoritatea specialiştilor îl consideră pe Andrei marea revelaţie a actualei stagiuni, atacantul dinamovist a demonstrat încă o dată că e un tînăr plin de talent, dar şi de bun simţ, un caracter. Succesele nu i s-au urcat la cap, iar cînd alţii, din păcate, nu mai ştiu cum să se rupă în figuri, el îşi vede de treabă cu modestie şi cu decenţă. Refuzînd să fac teoria chibritului, mai zic doar că fotbalul românesc ar avea serios de cîştigat dacă ar exista în Liga I cît mai mulţi jucători cu calităţile lui Andrei Cristea!