Echipa naţională ↓

După 1-1 de miercuri seara, uruguayenii au declinat invitața de a participa la un cocktail împreună cu românii. Erau supărați din pricină că arbitrul le refuzase un 11 metri la scorul de 1-0 pentru ei, așa că au zis nu și s-au retras la hotel.

Nu-i de lăudat gestul sud-americanilor, dar n-ar strica să le dăm dreptate. Deoarece, agăţîndu-l în careu pe Cavani în minutul 37, Tătărușanu a comis un fault ce trebuia sancționat cu penalty și cartonaș roșu, ambele indiscutabile! În ciuda revirimentului din repriza secundă cînd băieții lui Pițurcă au fost mai inspirați și mai insistenți, pare greu de crezut că pornind de la 0-2 și cu un om în minus, “tricolorii” ar mai fi reușit egalarea. Nu c-ar fi contat cine știe ce rezultatul, dar orișicum.

Înregistrările video au demonstrat că arbitrul Kassai s-a păcălit în clipa în care n-a indicat punctul cu var. Poate că a vrut să ne facă un cadou sau mai degrabă n-a văzut faultul, cert e că a greșit rău, ba și, surprinzător, într-o fază deloc complicată
La 36 de ani, ungurul Viktor Kassai e socotit “centralul” number one pe plan mondial. Deși a condus, printre altele, finala olimpică de la Beijing 2008, semi-finala Germania-Spania la CM 2010 și finala 2011 de UEFA Champions League, iată că i se mai întîmplă și lui, ca oricărui alt arbitru, indiferent de naționalitate, să fluiere strîmb!

Imaginați-vă ce scandal ar fi ieșit dacă n-ar fi acordat un asemenea penalty, clar ca lumina zilei, într-un meci din Liga 1! Ce i-ar fi auzit urechile și cît s-ar fi discutat, săptămîni la rînd, pe marginea erorii lui! Plecînd de aici, nu-i cazul să fim mai îngăduitori cu arbitrii noștri, dar măcar putem aprecia, chiar s-ar impune, că ei nu-s mai slabi decît colegii lor de-afară și nici nu greșesc mai des decît aceștia. Păi, dacă gafează ditamai Kassai, ce pretenții să ai de la, să zicem, Tudor ori Colțescu?!

Pentru că vorbim din nou despre cavalerii fluierului, să notăm că ultimul Comitet Executiv al FRF a redus baremul “centralilor” din lotul A, dar nu la 2.400 de lei pe meci, cum se zvonise, ci la 3.200 lei. În condițiile în care, fără nici o explicație și fără nici o logică l-a mărit pe cel al arbitrilor de rezervă CEx a confirmat decizia de micșorare a indemnizației destinate asistenților, care vor primi sume mai mici decît observatorii!  Așadar, unul va alerga pe tușă  de-i vor sări ochii, iar federalul ce va moțăi în tribună va lua mai mulți bani, ciudate sînt legile din fotbalul românesc! Tocmai de aceea unele ar trebui schimbate!

S-ar fi cuvenit să ne mulțumească mai tare acest 1-1 cu Uruguayul, campioana Americii de Sud. Deoarece “tricolorii” lui Pițurcă au avut o evoluție remarcabilă și au obținut un rezultat prestigios. Nu ne-am bucurat însă suficient din pricina incidentelor declanșate miercuri seara de jandarmi și de stewarzii BGS, care au folosit împotriva spectatorilor bastoane de cauciuc și gaze lacrimogene!

Veți spune că, așa cum se mai întîmplă, -suporterii vor fi sărit iar calul. Vor fi provocat și ei, dar a fost suficient ca unii să afișeze bannere neagreate de mai-marii fotbalului, “FRF-RMGC” și “Roșia Montană”, pentru ca organele de ordine, avertizate și vigilente, să intre în forță peste fani, să-i lovească și, în final, să-i scoată din arenă! În clipa aceea, simțindu-se solidari cu vecinii lor hăituiți, 17-18 mii de oameni au început să scandeze contra președinților Federației și Ligii. Într-un cor uriaș, au strigat “Sandu, ești o mizerie!” și “La pușcărie, Mitică, la pușcărie!”.

Întrucît Dragomir se va grăbi să declare că “o mînă de derbedei au vrut să strice jocul echipei naționale”!, unii își imaginează că șeful LPF n-a înțeles ce s-a petrecut, de ce-l înjură publicul. Fals, n-a dorit să înțeleagă, ideea fiind că, dacă lucrurile nu-ți convin, cel mai simplu e să faci pe niznaiul. Să bagi capul în nisip ca struțul.

În fond, ce trebuia să priceapă Dumitru Dragomir și, o dată cu el, Mircea Sandu?  Că lumea, cea prezentă miercuri pe Național Arena, dar nu numai ea, s-a săturat de stilul lor de a conduce și, implicit, de urmările acestuia, care au dus fotbalul nostru în sapă de lemn.

Cunoscîndu-i pe amîndoi de aproape 40 de ani, îndrăznesc să scriu, asumîndu-mi riscul de a fi la rîndu-mi luat la țintă, că nu-s lipsiți de calități. Au și cu ce se lăuda, mai ales Mircea Sandu. Din păcate însă, cu precădere în ultimii ani, puterea i-a schimbat în rău. I-a împins să țină cont doar de propriile simpatii și interese, să gîndească și să acționeze ca niște dictatori!
Astfel se explică, printre altele, inconștiența cu care Sandu a înfundat-o pe Poli Timișoara și a îngropat-o pe Universitatea Craiova, ca și aroganța cu care Dragomir comandă la Ligă, de unde tocmai l-a destituit pe Adrian Ionescu pe motiv că a refuzat să dea zăpada din curtea instituției!

Fanii nu le impută celor doi o greșeală ori alta, mai multe erori. Toți mai greșim. Le impută însă faptul că nu mai au nici o limită, că se cred atotputernici, infailibili, veșnici. Sandu și Dragomir au pierdut respectul celorlalți tocmai pentru că au pierdut măsura. Orice măsură.

Am tot insistat că s-ar cuveni să ne mîndrim cu Chivu, nu să-l contestăm, dar m-am ales de fiecare dată cu bobîrnace. Destui bloggeri, bănuiesc că foarte tineri, m-au contrazis, nesfiindu-se să-l considere un fotbalist obosit, chiar expirat!

Mă întreb ce-or fi gîndit aceștia descoperind în Gazeta de marți cum îl elogiază ziariștii italieni pe ex-căpitanul “tricolorilor”.

Andrea Elefante de la Gazzetta dello Sport vorbește despre “un profesionist desăvîrșit”, Fabio Monti (Corriere della Sera) recunoaște “o tehnică individuală perfectă”, în vreme ce Andrea Ramaz zotti de la Corriere dello Sport se referă la “un picior stîng fantastic” etc. Ci tești aceste a precieri și realizezi, oarecum stînjenit, că străinii îl laudă pe Cristi mai mult decît o facem noi, compatrioții lui Problema pe care o ridică Dominique Antognoni, alias Răzvan Milca, într-o corespondență trimisă de la Milano e dacă lui Chivu i se va reînnoi contractul ce expiră în iunie.

Autorul ar ti co - lului și jurnaliștii intervievați de acesta sînt de părere că Inter nu va rata prilejul să-l păstre ze pe Cristi. Capacitatea lui de a juca fun - daș stînga, fundaș central, mijlocaș la închidere și chiar mijlocaș stînga îl recomandă în mă sura în care pledează pentru Chivu seriozita tea și de vo ta mentul, inteligența și charis ma. Adus în vara lui 2007, a bifat 148 de meciuri în tricoul lui Inter, care a cîștigat de-atunci campionatul Italiei de 3 ori și o dată, în 2010, pe cel al Europei.

Statisti ca nu poate fi contrazisă: nici un român n-are în palmares perfor man țele lui Chivu. Se aude că Inter îi va propune prelungirea înțelegerii pentru alți 2 ani, poate chiar pentru 3, dar cu diminuarea salariului de la 5,5 milioane de euro anual la 3 ori 3,5. Logic, varianta nu-i surîde deoarece cui îi convine să i se reducă venitul spre jumătate?!

Atît că suferă și fotbalul peninsular, banii sînt din ce în ce mai puțini, iar Cristi e conștient că frații Becali nu mai pot da lovitura din 2007, cînd au obținut o sumă cu adevărat fabuloasă pentru un fundaș! Cu atît mai mult cu cît pe 26 octombrie a împli nit 31 de ani, Chivu nu mai îndrăznește să ceară ca la 26! Sau îndrăznește degeaba.

Ca să-l îmbie pe român să plece de la Milano, unde s-a acomodat și unde e iubit, alt club ar trebui să pună la bătaie o avere, căci e greu de crezut că-l va convinge pe Chivu să semneze fără să-i ofere măcar 4 milioane pe sezon. Pe seceta de azi însă, cu excepția lui Anji Mahacikala și a altor două-trei, nu prea mai există cluburi care să arunce cu banii. Interesul Interului fiind declarat, Cristi trebuie să cîntărească și să decidă. Sînt tentat să cred însă că, în ciuda micșorării salariului, va continua la Inter, moment în care, iarăși vor strîmba unii din nas!, va stabili un nou record. Va deveni primul nostru fotbalist cu o carie ră de 6-7 ani la una și aceeași grupare din elita mondială.

Vineri, cînd ne-a bătut Belgia cu 2-1 la Liège, am strîmbat rău din nas, chiar ne-am enervat. Am țintit în Pițurcă din toate pozițiile, iar pe “tricolori” i-am făcut cu ou și cu oțet. Aveam suficiente argumente deoarece aceștia jucaseră execrabil prima repriză. Ignorînd amănuntul că Raț a ratat în finalul partidei un penalty care ar fi putut restabili egalitatea, ne-am declarat dezamăgiți, profund dezamăgiți. Repet însă că nu ne lipseau motivele.
Cîteva zile mai tîrziu, am învins Grecia cu 3-1 pe teren neutru, victorie clară, rezultatul unei evoluții substanțial îmbunătățite. Normal era să ne arătăm mulțumiți. Numai că, surprinzător, ne-am apucat iarăși să căutăm noduri în papură, să privim exclusiv la jumătatea goală a paharului! Ne-am referit nu atît la prestația fotbaliștilor noștri, net superioară la Altach, cît la replica adversarilor. Cusurgii, în loc să remarcăm evoluția “tricolorilor”, am insistat asupra faptului că elenii au folosit multe rezerve și că, în general, nu s-au omorît cu firea.

Într-adevăr, grecii n-au prea pus osul, dar haideți să ne amintim că, deși fără cîțiva posibili titulari (Săpunaru, Tamaș, Mutu, Sînmărtean ș.a.), am întrecut un adversar cu pretenții, clasat pe locul 8 în lume, nu pe 55!, și calificat la Euro 2012.

Dacă eșecul cu Belgia ne-a înfuriat, succesul cu Grecia nu ne-a încălzit. Ne-a lăsat reci, ca să nu zic că unora le-a încurcat socotelile: i-a oprit să-i mai atace pe Pițurcă și pe elevii lui. Întrucît scorul nu putea fi contestat, s-a auzit îndemnul “să nu ne îmbătăm cu apă rece!”, de parcă vocația “naționalei” ar fi să piardă mereu și să nu cîștige niciodată!

Opinia mea e că ar trebui să păstrăm măsura, să nu ne grăbim cu laudele și nici să nu ne ambalăm în critici. Să fim ceva mai echilibrați în aprecieri, mai realiști. Judecînd lucid, acest 3-1 cu Grecia s-ar cuveni lăudat. Cu regret, observ că nu se întîmplă așa. Că se plătesc polițe la înfrîngeri, dar se plătesc și la victorii!

Din păcate, iubitorii fotbalului s-au îndepărtat de “națională”. Mai corect spus, au fost ajutați să se îndepărteze. Se cunoaște că vina aparține federalilor, cei care, pe lîngă numeroase alte erori, au comis și aroganța de a duce reprezentativa într-un sătuc din Austria, unde a jucat în prezența a nici o mie de spectatori! Trebuie însă întreprins ceva, ba încă urgent, pentru depășirea actualului impas, în sensul în care echipa României să redevină a tuturor românilor. Să fie percepută și susținută ca atare. Înconjurată cu iubire, nu tratată cu indiferență, uneori și cu ostilitate.

Aseară, imediat după meci, apreciam că izbînda de la Altach, îndelung așteptată, a venit la fix și că ea a demonstrat, printre altele, că formarea unei formații competitive nu-i o fantezie, că pare un demers realizabil. Îmi mențin părerea. Pentru atingerea scopului, e însă nevoie de reconcilierea cu publicul larg, care să simtă că “naționala” nu-i doar a lui Sandu și a lui Pițurcă, ci și a lui, a fanilor. Pe acest drum, succesul de marți poate fi un început dătător de speranțe. Chiar trebuie să fie.