Echipa naţională ↓

Ne împăcăm tot mai greu cu adevărul că fotbalul românesc a ajuns să trăiască din amintiri

Eşecul “naţionalei” de fotbal ne-a necăjit şi ne-a divizat, dar nu aceasta constituie întîmplarea cea mai tristă a săptămînii. Vestea că se desfiinţează CSŞ 1 Constanţa, unul dintre cele mai valoroase cluburi de juniori din ţară, e mai tristă. Dispare pepiniera în care au crescut campioanele olimpice de gimnastică Simona Amânar, Cătălina Ponor şi Dana Sofronie, ca şi handbalistele Elena Frîncu şi Ionela Gîlcă, ceea ce nu pare însă să ne intereseze. Pe noi ne frămîntă de ce Răzvan Lucescu i-a titularizat pe Florescu şi pe D. Niculae, nu însă, de pildă, pe C. Lazăr şi pe Fl. Costea! Ne frămîntă şi, cum ziceam, ne divizează. Unii îl cauționează pe selecţioner, iar alții sar la gîtul lui. Și răbdarea e floare rară, nu?

Apropo de întîlnirea de miercuri, se impune o observaţie legată de amănuntul că, deşi ne-au învins de fiecare dată în ultimele 4 meciuri, ba şi de 3 ori la noi acasă, am continuat să-i luăm la preţ de matineu pe evrei. Atitudine superficială şi, ca atare, vinovată. Fie şi deoarece, conform clasamentului FIFA, Israelul se află pe locul 25 în lume, iar România abia pe 38! Se dovedeşte astfel că ne place să credem că sîntem mai tari decît sîntem în realitate. Ne hrănim cu iluzii şi ne amăgim că i-am putea bate pe toţi, numai că, iată, reuşim să-i batem pe din ce în ce mai puţini!! Se ştie din cauza cui, cu precădere a celor ce conduc fotbalul.

Generaţia de Aur şi-a îndeplinit cu prisosinţă datoria, dar s-a retras şi, o dată cu ea, a trecut vremea victoriilor. Numărul românilor ce evoluează la cluburi renumite de peste hotare s-a redus considerabil, campionatul intern s-a umplut de străini etc. Convenind că tabloul fotbalului nostru e întunecat, să nu uităm că în multe alte domenii stăm şi mai prost, în coada cozilor. Bunăoară, în ceea ce priveşte consumul pastei de dinţi, unul dintre indicatorii nivelului de civilizaţie, România ocupă ultima poziţie în Europa! Dacă ăştia sîntem, n-ar strica s-o recunoaştem deschis şi să mai închidem gurile!

Repet că, uneori în dezacord cu Lucescu jr., rămîn totuşi de partea acestuia. Am explicat de ce şi nu mai insist. Tocmai pentru că susţin că nu-i cazul să dramatizăm pasul greşit de miercuri, ci să învăţăm de pe urma lui, apelez la arhiva Gazetei, din care reiau ce-a apărut în ediţia din 8 februarie 2008, după pierderea partidei de verificare disputate la Tel Aviv, 0-1. Ziarul a titrat pe prima pagină, ironic, “Idei, ceva?”, adăugînd alături că “Înfrîngerea cu Israelul ne-a arătat că, în afară de disciplină, Piţurcă trebuie să vină şi cu o filosofie de joc. Care lipseşte cu desăvîrşire”. Spre ştiinţa celor care-l contestă cu înverşunare pe actualul selecționer, precizez că meciul era al 49-lea pentru Victor Piţurcă pe banca “tricolorilor”, pe cînd “amicalul” găzduit de Timişoara a fost Doar al 8-lea pentru Răzvan Lucescu. De aici, şi invitaţia de a nu face din ţînţar armăsar, nici tragedie din eşec.

Înfrîngerea cu Israelul le-a dat apă la moară contestatarilor selecţionerului. Întrebarea e cîtă dreptate au aceştia?

Scriam ieri că nu-i cazul să dramatizăm eşecul suferit la Timişoara, fie şi pentru că israelienii ne-au bătut şi în precedentele 3 întîlniri. În 1998 şi 1999 la Bucureşti, cu Iordănescu şi, respectiv, cu Piţurcă pe bancă, la fel şi în 2008 la Tel Aviv, din nou cu Piţurcă. Plecînd de aici, nu rezultatul ar trebui să ne îngrijoreze, ci evoluţia slabă a “tricolorilor”. Una lipsită de omogenitate, de orizont şi de nerv.

Atît în formula de start, cît şi în cea din final, cu 8 schimbări, “naţionala” a rămas datoare. În sensul că a vrut, nu i se poate imputa atitudinea. Ca realizări, s-a prezentat însă departe de aşteptări, dezamăgitor. Dovadă că, dintre cei 19 fotbalişti rulaţi, doar Pantilimon, Tamaş, Codrea, Florescu şi M. Niculae au fost notaţi de Gazetă cu 6, 8 au luat 5, iar Neşu, D. Niculae şi Marica chiar 4 În contextul unei prestaţii palide, am reţinut debuturile lui Florescu şi Deac, ambele promiţătoare. Deoarece n-a evoluat pe parcursul ultimelor 3 luni şi provine de la o formaţie anonimă dintr-o ligă daneză ultramodestă, în care Midtjylland (înfiinţată abia în 1999) ocupă locul 10 din 12 după 18 etape, Florescu a constituit o surpriză plăcută. Deşi n-a sedus, mai merită urmărit. În fond, acesta şi e scopul meciurilor amicale, să vezi, să verifici şi să tragi concluzii.

Înainte de a provoca polemici privind aşezarea, strategia etc., înfrîngerea li s-a potrivit ca o mănuşă contestatarilor lui Lucescu junior, acuzat în special pentru selecţie. Cum echipa care nu joacă e cea mai bună, aceştia i-au reproşat că i-a uitat, de pildă, pe Cernat, pe Bourceanu, pe C. Lazăr, pe Ad. Cristea, pe Szekely, pe Fl. Costea, ba şi pe Pulhac şi pe Sînmărtean Personal, apreciez că se încăpăţînează fără rost cînd refuză să-l convoace pe Fl. Costea, mai ales că Marica şi D. Niculae nu mai găsesc de la un timp drumul spre poarta adversă. Dar nici nu omit faptul că Răzvan Nnu i-a putut folosi miercuri, din varii motive, pe Săpunaru, pe Chivu, pe Galamaz, pe Raţ, pe Şt. Radu, pe Ghioane (introdus 6 minute), pe Apostol, pe Cr. Tănase, pe Varga şi pe Mutu. Cu ei în teren, e de presupus că “naţionala” ar fi arătat altfel. Măcar ar fi jucat ceva.

Nu-i exclus ca unii să mă considere un conservator. Poate că nu greşesc. Oricum, aşa cum m-am numărat printre puținii apărători ai lui Piţurcă în momentul în care, după Europenele din 2008, suporterii îl somau să demisioneze, mă declar acum de partea lui Lucescu. Admit că unele dintre opţiunile sale par ori chiar sînt discutabile, ceea ce nu mă împiedică să afirm că trebuie să-i acordăm credit. Încearcă să-şi facă treaba, doar că, din păcate, nu prea are cu cine. Valorile fotbalului nostru s-au rărit, iar campionatul intern e plin de străini, însă despre asta vom mai vorbi.

Fără cîţiva titulari, în frunte cu Chivu, “naţionala” s-a predat uşor în faţa echipei Israelului

În general, meciurile amicale nu oferă cine ştie ce. Nu aştepţi mare lucru de la ele şi nici nu dau. La fel s-a întîmplat şi la Timişoara, unde echipele României şi Israelului s-au complăcut, îndeobşte în prima repriză, într-o dispută ANOSTĂ, de luptă, însă cu puţine realizări. În privinţa “tricolorilor”, era greu de crezut că ei vor impresiona din moment ce, silit de numeroase indisponibilităţi, Răzvan Lucescu n-a ales ce ar fi vrut, ci ce i-a rămas. Ca atare, a trebuit să improvizeze, ceea ce s-a văzut pe teren şi, deopotrivă, pe tabela de marcaj.

Din păcate, în afara atitudinii, adică a ambiţiei, a presingului şi a insistenţei, băieţii noştri n-au arătat nimic. NIMIC, NIMIC. Le-au lipsit omogenitatea şi inspiraţia, din care cauză, în ciuda perioadelor de dominare, şi-au creat rare situaţii de gol, singura notabilă fiind ratată de Marica. Logic, ei au forţat spre final, cînd Răzvan a schimbat, ca la hochei, întreaga linie de atac, însă degeaba. Astfel, oaspeţii şi-au trecut în cont o victorie meritată, chiar dacă scorul de 2-0 poate fi socotit exagerat.

Aşadar, istoria se repetă, obligîndu-ne să consemnăm al patrulea eşec la rînd suferit în faţa israelienilor. Să nu ne pierdem însă calmul şi să-l transformăm într-o dramă! Amendînd un joc LIPSIT DE ORIZONT, fără idei şi fără spaţii, să reţinem debuturile încurajatoare ale lui Florescu şi Deac. Corect, nici unul dintre aceştia n-a sedus, dar nici n-a dezamăgit. Probabil că ei nu şi-au cîştigat tricourile de titulari, dar tot au cîştigat ceva aseară, dreptul de a mai fi chemaţi la lot. Voi reveni.

Înainte de a depinde de adversari, calificarea la Europenele 2012 ţine de atitudinea fotbaliştilor tricolori!

La tragerea la sorţi pentru CE 2012 n-am căzut rău. Dacă normal ar fi ca Luxemburg, Albania şi chiar Belarus să nu ne creeze emoţii, Franţa şi Bosnia-Herţegovina ne-ar putea încurca socotelile. Mai ales Franţa, unanim şi logic considerată favorita grupei. Deşi am terminat la egalitate cu ea ultimele 3 partide, reprezentativa Hexagonului constituie o forţă de temut, ba încă una pe care schimbarea antrenorului ar trebui s-o întărească. Nu se ştie cine o va conduce, Blanc, Deschamps ori Tigana, pentru că Wenger e prea scump, iar Roux prea uzat, însă e greu de presupus că succesorul lui Domenech nu va reuşi s-o învioreze. Celui ce se va despărţi de “cocoşi” după Africa de Sud i se impută că, fiind prizonierul unor idei fixe, n-a ştiut să exploateze suficient un rezervor plin de talente şi de valori. Pe parcursul mandatului lui Domenech, Franţa a semănat cu Portugalia dinaintea venirii lui Scolari: o ţară bogată în fotbalişti de superclasă, dar cu o “naţională” care s-a ridicat rareori la nivelul individualităţilor. Îndeobşte din vina unui tehnician mediocru în gîndire şi neinspirat în selecţie.

Părerea mea e că adversarul nostru numărul 1 va fi Bosnia, pe care, din păcate, mulţi comit nesăbuinţa de a o privi cu superioritate, de a o subestima. Corect, i-am tot învins pe bosniaci, inclusiv cu 3-0 la Sarajevo în toamna lui 2002, şi stăm peste ei în clasamentul FIFA, poziţia 38 faţă de 48, ceea ce n-ar trebui să ne adoarmă însă vigilenţa. Simplu din ce motiv, deoarece ei se află în progres, probă că au ratat prezenţa la Mondialele 2010 abia în baraj, iar noi în declin. Noi batem pe pasul pe loc şi chiar pierdem teren. Numai amănuntul că agenţia de pariuri bwin îi acordă Bosniei o şansă de calificare mai mare decît României, 4,25 la 4,50, s-ar cuveni să ne trezească la realitate. Lămurindu-ne că şi dacă ne credem frumoşi şi deştepţi, nu sîntem noi singurii de pe lume!!!! În măsura în care nu-i vom trata pe bosniaci cu maximă atenţie, altfel zis, cu respectul necesar, vom avea nu doar de suferit, ci şi de plătit.

Sigur că putem spera să ajungem la Euro 2012. Obiectivul se anunţă dificil, dar nu imposibil de atins. Pînă la problemele ridicate de partenerii din preliminarii, principalul nostru adversar rămîn propriile noastre slăbiciuni, modul de a lua uneori lucrurile în uşor, la preţ de matineu. De a ne închipui că sîntem mai puternici decît sîntem. E obligatoriu să recunoaştem că “tricolorii” nu mai au anvergura de pe vremea lui Hagi şi, drept urmare, trebuie să le cerem băieţilor lui Răzvan luciditate, seriozitate, concentrare. Iar ei să răspundă fără fumuri şi fără fiţe. Altminteri, în ciuda unei urne convenabile, există riscul, deloc neglijabil, să mai fluierăm a pagubă încă o dată!