Contra și Daum
Dacă cineva a dedus din articolul meu de ieri că am minimalizat succesul din Muntenegru, a dedus ce nu trebuia. L-am apreciat pentru că el ne-a suit pe locul 2 în grupă și pentru că ne-a dus la un pas […]
Dacă cineva a dedus din articolul meu de ieri că am minimalizat succesul din Muntenegru, a dedus ce nu trebuia. L-am apreciat pentru că el ne-a suit pe locul 2 în grupă și pentru că ne-a dus la un pas de barajul pentru Euro 2020. Calculele fiind complicate, va mai fi timp să ne referim la ele.
Adevărat e că nici n-am ridicat în slăvi victoria de marți seară. De ce s-o fi făcut? Una că Muntenegru se găsește în urma noastră în ierarhia mondială, noi pe 26, ei pe 39, alta că, fără să jignesc, Țârna Gora e o țară minusculă pe lângă România. Populația ei echivalează cu a cartierelor bucureștene Drumul Taberei și Militari luate împreună, iar capitala Podgorica are atâția locuitori câți Aradul ori Piteștiul!
Din motive lesne de înțeles, mi-am exprimat dezamăgirea că „tricolorii” n-au mai înscris un gol ca să rămână în a treia grupă valorică pentru calificările la CE. Au căzut în urna a patra, ceea ce le va îngreuna misiunea. Pe de altă parte, nici n-aș dramatiza retrogradarea. Parcă le-aș da dreptate lui Chipciu și celor care afirmă că diferența dintre grupa a treia și a patra e mică. Că nu-i altă mâncare de pește să întâlnești Bulgaria sau Albania, Slovacia sau Cipru.
Sigur, deranjează că am coborât, dar nici nu trebuie să ne smulgem părul din cap. Sentimentul de nemulțumire provine din faptul că am trăit cu impresia că băieții lui Contra puteau marca și golul 2. Dar n-au insistat destul.
Să observăm, de data asta cu satisfacție, că naționala s-a mai pus pe picioare. De acord că jocul ei încă nu încântă. Place doar uneori, pe bucăți. Nu mai e însă chinul din vremea lui Daum, când părea că duce apă cu ciurul. De la instalarea lui Contra, echipa are altă atitudine. Altă ținută și altă imagine. Nu convinge totdeauna, dar măcar încearcă. Transpiră, se străduiește.
Întrucât stofa e aceeași, căci lotul de jucători s-a schimbat puțin, reiese că noul croitor e meseriaș. De aceea nu pricep, și de m-aș mai naște odată, de ce sunt unii nostalgici după Daum. E o chestiune, recunosc, care mă derutează. S-o luăm însă metodic. Dacă pentru oricare antrenor vorbesc rezultatele, atunci e de spus că selecționerul actual se situează peste predecesorul său. Mult peste, din moment ce bilanțul lui Contra îl surclasează pe cel al lui Daum!
Concret, în cele 14 luni petrecute de Daum pe banca „tricolorilor” (7 iulie 2016 – 14 septembrie 2017), naționala a susținut 10 meciuri: trei victorii, trei egaluri și patru înfrângeri. Atenție, n-a învins în niciun meci jucat 11 la 11, ci doar când a avut superioritate numerică! Prin comparație, cum stă Contra? Din octombrie 2017, a condus reprezentativa în 14 partide, dintre care a câștigat nouă, a făcut patru egaluri și a pierdut una, 0-3 în amicalul cu Olanda. Cu precizarea că Daum antrenează din 1986 (FC Koln), iar Contra din 2010 (Poli Timișoara). Eventuala concluzie că românul ar fi tehnician mai bun nu-mi aparține. Viitorul va decide.
Personal, nu deslușesc de ce îl regretă unii pe Daum, pentru care FRF a cheltuit, socotind și taxele către stat, peste un milion de euro, pentru ca el să prăbușească România pe poziția 47 în clasamentul FIFA! E dreptul celor care plâng după german, e treaba lor, fiecare cu opinia lui. Incontestabil însă că angajarea acestuia a însemnat un eșec. O plasă, o țeapă. Fără să fie o obsesie a mea, Daum nu s-a dovedit omul potrivit la locul potrivit. Din păcate, Vochin care l-a racolat și Burleanu care l-a plătit nu și-au asumat niciodată gafa. Au continuat să braveze și să sfideze.