Drobul de sare
Ne place, nu ne place, să admitem că așa-zisul Derby de România disputat duminică a fost cel mai slab din ultima vreme.
I-a lipsit tensiunea, suspansul. S-a jucat lent, mohorât, cu puține faze de poartă. Cu ocazii de gol și mai puține, una singură în repriza întâi, când D. Popa a reluat cu capul pe lângă poarta lui Bălgrădean. Raportul șuturilor pe poartă vorbește de la sine: numai 2 la 2!
Veți riposta că s-au înscris totuși două goluri, că a existat și o eliminare, Gnohere fiind trimis la vestiare (52) după un fault dur asupra lui Cooper, comis chiar la centrul terenului! O lovitură cu genunchiul aplicată în zona rinichiului, justă decizia arbitrului Istvan Kovacs de a-i arăta „Bizonului” cartonașul roșu din prima. Într-adevăr, ca să revin, s-au marcat două goluri, dar niciunul din acțiune. Unul direct din penalty, al doilea în urma unui 11 metri executat fără vlagă de același Gnohere. În ambele situații, „centralul” a fluierat corect și prompt.
Indiscutabil că starea proastă a terenului, aproape de cimentul din curtea școlii, a influențat în rău evoluția jucătorilor. Pe rând, Salomao și Nistor (care s-a accidentat), R. Benzar și Planici s-au resimțit din pricina lui. Logic, fotbaliștii mai tehnici, gen Moruțan și Man, nu s-au putut exprima ca lumea din aceeași cauză. A unei suprafețe de joc execrabile, de plâns.
Din păcate, problema nu datează de ieri, de azi. Ea pare însă de nerezolvat și gazonul de pe cel mai mare stadion al țării, ori ceea ce ar trebui să fie gazon, aduce când cu o plajă, când cu o orezărie, când cu o arătură! La Paris, de pildă, pentru gestionarea „mamutului” de la Saint-Denis (80.000 de locuri), care a găzduit finala Cupei Mondiale din 1998, s-a înființat o societate de sine stătătoare, Consorțiul Stade de France. Acesta răspunde de ce se întâmplă acolo și ar da faliment în cazul în care lucrurile n-ar merge cum se cuvine.
Toleranți, parțial inconștienți, noi am lăsat Arena Națională pe mâna Primăriei Capitalei, care s-a dovedit mereu incompetentă. Cu siguranță că nici acest trist incident, al câtelea?!, nu va schimba nimic. Vom continua să trăim, ca în povestea lui Ion Creangă, cu drobul de sare deasupra capului. Îmi permit să vă reamintesc însă că povestea respectivă poartă titlul Prostia omenească.
Altfel, egalul de 1-1 ar trebui s-o nemulțumească pe Dinamo, formația mai activă, mai insistentă. E drept, în condițiile absenței mai multor roș-albaștri și, firește, a superiorității numerice din repriza secundă. E din ce în ce mai clar că venirea lui Rednic a înviorat echipa. A scos-o din amorțire, a mobilizat-o. Așa am văzut că nici Gomelt și Sg. Popovici nu-s așa rudimentari, nici Hanca și Salomao așa comozi. Înclin să cred că Dinamo are șanse reale să prindă play-off-ul.
Nu mai repet ce scuze poate invoca FCSB, absențele, eliminarea etc, pentru că a decepționat și duminică. E însă dificil să-i ceri mai mult unei garnituri în care omul numărul 1, cel mai bun, se numește Teixeira și a împlinit 38 de ani! La unii dintre ceilalți pare să funcționeze principiul meciul trece, leafa merge, iar liderii grupului au fost Man și Moruțan, cvasiinexistenți, figuranți. Cu o asemenea atitudine de dolce far niente va fi greu să câștigi campionatul. Foarte greu, chiar imposibil.
În fine, un cuvânt de laudă, obligatoriu, pentru Istvan Kovacs. Aidoma publicului, arbitrajul s-a situat peste nivelul modest și uneori plictisitor al partidei.