Șoarecele și pisica
Dacă e să fim sinceri, s-ar cuveni să recunoaștem că și înainte de eliminarea lui Tamaș, petrecută în finalul primei reprize, sârbii au fost superiori.
Nu doar mai puternici sub aspect fizic, ci și mai abili, mai mingicari, capitol la care noi ne imaginăm, greșit, că suntem niște artiști. Nu trebuie uitat că în minutele 19 și 39, mai întâi Mitrovici (la o gafă a lui Tamaș de campionat județean) și apoi Gacinovici au irosit ocazii ideale.
În tot acest interval, „tricolorii” s-au străduit, adesea onorabil, dar le-a ieșit rar spre deloc. În general, suporterii din tribunele Arenei Naționale au lăsat o impresie mai plăcută decât fotbaliștii pe care ei i-au încurajat. Uneori au făcut-o însă sotto voce. Prea discret.
Când meciul arăta ca unul care pe care, cu ușor avantaj de partea oaspeților, a survenit eliminarea lui Tamaș. Momentul se va dovedi decisiv în economia partidei, chiar dacă, spre ușurarea noastră, Tadici a trimis în plopi penalty-ul dictat la faultul comis de către fundașul lui Hapoel Haifa.
Opinia mea e că Tamaș nu era de eliminat. Trebuia pedepsit cu galben, nu cu roșu, deoarece intervenția lui n-a avut nici intenție, nici intensitate. Mai degrabă a fost o ștergere cu gheata decât o lovitură dură. La fel de adevărat e însă că, la vârsta și experiența lui, Tamaș n-avea voie să se expună. Voi reveni asupra subiectului.
Cu un om în minus, reprezentativa României s-a retras după pauză în propria jumătate și s-a agățat cu dinții de varianta remizei albe.
Ca atare, întâlnirea s-a transformat într-un fel de vânătoare de-a șoarecele și pisica, cu sârbii pe post de pisică. Spre lauda lor, păstrându-și sângele rece și transpirând abundent, băieții noștri s-au apărat precis, curajos, pe alocuri eroic. Cu o notă maximă pentru Tătărușanu, salvator în câteva ocazii.
Deși n-au mai contat în atac, elevii lui Contra au reușit să scoată un egal ce trebuie socotit remarcabil în condițiile date. Între altele, în fața unui adversar cu clasă, care și-a permis să-l țină rezervă pe Milinkovici-Savici, mijlocașul lui Lazio cotat la 90 de milioane de euro! Un 0-0 prețios, răsplată a dăruirii și a atitudinii. Din păcate, nu și a unui fotbal atractiv, de calitate.
Această remiză albă pare să fi rezolvat problema locului 1 în grupa de Nations League, atât că nu în favoarea „tricolorilor”. Care mai au șanse la șefie, însă mai mici, foarte mici. Pentru că e greu de crezut, de domeniul unei megasurprize, că sârbii se vor încurca la Belgrad cu muntenegrenii pe care i-au învins lejer la Podgorica. Sigur, speranța moare ultima, inclusiv a noastră. Dar moare și ea.