Partea de vină
Surpriză și nu prea la Dinamo-Astra, 1-2, deoarece echipa roș-albă rivaliza înaintea partidei de vineri cu Chiajna și cu Voluntari în privința numărului mare de goluri primite.
Ea se află în Groapă la propriu și la figurat, ceea ce nu-i chiar de mirare. Desigur, e nevoie de o analiză amănunțită pentru a explica de ce „câinii” cochetează din nou cu play-out-ul. Simplificând la maximum, nu poți emite însă pretenții când în 8 etape aliniezi 8 formații diferite!
Pe lângă propriile slăbiciuni, Dinamo a avut și ghinionul de a întâlni un Denis Alibec într-o formă și inspirație maxime. Notat cu 9, cea mai mare notă atribuită vreunuia dintre cei 26 de fotbaliști de pe teren, Alibec a deschis scorul și, inventând o pasă minunată, i-a oferit lui Moise ocazia de a înscrie golul 2 pentru Astra. Cum a acoperit ambele faze, conștiincios la presing, fără fasoane în defensivă, Denis „a făcut un joc complet”, caracterizarea lui Mulțescu. De acord.
Ca unul care am crezut în el și când alții se îmbulzeau să-i cânte prohodul celui care nu mai marcase în campionat de 7 luni și jumătate, din 3 februarie, de la Gaz Metan – FCSB 1-2, apreciez că Alibec încă n-a ieșit din tunel. Mai bodogăne ca o babă, își ceartă coechipierii, mai protestează la deciziile arbitrului cu mâinile în șold etc. N-a părăsit tunelul, dar adevărat e că de-acum vede lumina de la capătul acestuia.
Întoarcerea la Giurgiu, un cuvânt de laudă că Ioan Niculae a riscat un milion de euro pentru un vârf în derivă, i-a folosit lui Alibec. Pe de-o parte, lipsa unei presiuni împovărătoare și, pe de alta, întâlnirea cu Mulțescu, nu degeaba supranumit „Antrenorul SMURD”, l-au scos din prelungita pasă neagră trăită la FCSB. Renăscut, a amintit de jucătorul român desemnat Number One în 2016. Când nu l-a ales The Best nici Ioanițoaia, nici GSP, ci întreaga suflare fotbalistică, tehnicieni, conducători, căpitanii echipelor, suporteri, ziariști etc. Asta pentru a le împrospăta memoria celor ce nu s-au sfiit să-l conteste pe Denis și să-l îngroape la nici 27 de ani!
Repet că Alibec mai e în tunel. Îl găsesc însă mai realist decât până acum. Cu picioarele pe pământ, mai matur, dovadă ultima sa declarație: „Nu mi-am pierdut niciodată încrederea în mine. Sper să intru pe o pantă ascendentă. S-o iau pas cu pas, nu mi-am propus lucruri mărețe. Știu că am avut parte mare de vină la Steaua pentru că am intrat nerefăcut. Dar cei de acolo cum mi-au mulțumit? Mi-am dorit să joc, să ajut pentru că erau calificările europene, iar ei m-au dat afară!”.
Chiar nu-i cazul, părerea mea, să dezgropăm morții. Mai ales că, auzindu-l pe Denis, Dică a comentat „N-am nimic de împărțit cu el!”. Dar asta, să mă scuze Dică, după ce el însuși a refuzat să-l mai primescă la echipă și l-a trimis să se pregătească pe coclauri! Dacă refuzul respectiv înseamnă să n-ai nimic cu cineva, atunci Nick are dreptate și mergem mai departe. Într-un fel, Alibec și-a făcut-o cu mâna lui, dar nici cei din jur nu l-au sprijinit. Vorba lui Șumudică: „Când se antrenează bine, Denis joacă bine”. Concluzia ar fi că nu s-a antrenat bine.
Ce a fost a trecut, să n-o mai luăm de la Adam și Eva. Să remarcăm însă, personal, cu satisfacție, revenirea lui Denis Alibec în prim-planul fotbalului. Înaintea oricui, e în interesul lui s-o țină tot așa.